Tribuna
Sevis
Muzicienii sibieni, printre invitaţii Festivalului Internaţional ”George Enescu”
Muzicienii sibieni, printre invitaţii Festivalului Internaţional ”George Enescu”
Pentru a doua ediţie consecutivă, Filarmonica de Stat Sibiu a fost invitată să participe în prestigiosul Festival Internaţional "George Enescu". Muzicienii sibieni vor susţine două concerte - unul la Sibiu şi unul la Bucureşti - în 16 şi 18 septembrie, alături de dirijorul Tito Ceccherini şi violonista Carolin Widmann.

Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" se va desfăşura în perioada 28 august - 26 septembrie şi va aduce la Bucureşti cele mai importante orchestre şi cei mai valoroşi muzicieni ai momentului. Organizatorii dedică această ediţie aniversării a 140 de ani de la naşterea marelui compozitor român. "Având în vedere experienţa pozitivă a ultimei ediţii precum şi ideea programatică a conducerii artistice a festivalului, am
lansat propunerea de participare a Filarmonicii de Stat Sibiu în cadrul ediţiei 2021 a acestui prestigious eveniment", a precizat Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, organizatorul festivalului.
Primul concert va fi prezentat publicului din Sibiu joi, 16 septembrie 2021, la Sala Thalia, urmând ca în 18 septembrie muzicienii sibieni să cânte pe scena Sălii Radio din Bucureşti. Orchestra Filarmonicii Sibiu va fi dirijată de Tito Ceccherini (Italia), iar solistă va fi violonista Carolin Widmann (Germania) şi va interpreta un program de muzică contemporană ce va include lucrări semnate de Adrian Iorgulescu (preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor), Dai Fujikura (Japonia) Salvatore Sciarrino (Italia), Francesco Filidei (Italia), Giorgio Battistelli (Italia). Evenimentele sunt incluse în seria de concerte "Muzica Secolului XXI".
"După succesul concertului susţinut de Filarmonica de Stat Sibiu pe scena Sălii Radio, în ediţia 2019 a festivalului, anul acesta ne bucurăm de faptul că am convins prin calitatea şi seriozitatea demonstrată şi suntem reinvitaţi. Filarmonica a crescut calitativ ca Făt-Frumos, trecând prin greutăţile pandemice şi cu viteza metaforică a celebrului basm.  Sperăm să continuăm să cucerim muzical festivalul anul acesta prin două concerte, al orchestrei şi al meu, şi mai departe să devenim indispensabili în proiectele importante culturale ale României", a declarat dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmoncii de Stat Sibiu.
La festival este invitat şi dirijorul Cristian Lupeş, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu, care va dirija concertul celebrului ansamblu Deutsche Kammerphilharmonie Bremen cu violonista Arabela Steinbacher si pianistul Julien Libeer. Evenimen-tul este programat luni,
13 septembrie 2021, la Ateneul Român. La Sibiu, Festivalul "George Enescu" continuă şi anul acesta, în organizarea Asociaţiei Culturale Play şi ne bucurăm să fim parteneri şi să aducem sibienilor surprizele muzicale marca "Festivalul Enescu".





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia