Aşa-numita de noi Piață a Aurarior şi secretele ei

 

 

Petre BEŞLIU MUNTEANU

 

Proiectul de reabilitare a pieţei Aurarilor din Sibiu, adică masive săpături de canalizare, de aducţiune a apei, pluviale şi refacere a pavajului, între ultimele de acest fel din Sibiul ante 2007, au obligat autoritățile la cercetarea arheologică preventivă a dositului teren sibian, un fel de maidan. Atribuirea săpăturii era o consolare după ce cercetarea arheologică a marilor piețe fusese încredințată unei firme private de arheologie, considerată mai eficientă decât o instituție a statului. Din colectivul de cercetare arheologică a făcut parte Mircea Dan Lazăr, de bună amintire. Acum probabil nici cruce nu mai are. Vremea trece, amintirile rămân. Pregătirea capitalei culturale europene se finaliza, iar oamenii noi erau tot mai vizibili.

 

Locul unde NU au fost arse pe rug vrăjitoarele

(Subtitlurile aparţin redacţiei)

 

După ce în anii anteriori am publicat în Tribuna studii istorice bogat ilustrate despre piețele centrale, simboluri ale orașului mi se pare firesc să prezint cititorilor ziarului o istorie a locului mai puțin cunoscut de sub terasa vetrei istorice. Nu cred că în viitorul apropiat, chiar îndepărtat, terenul va fi așa de mult răscolit de fel de fel de săpături. Am fost martor și cronicar. Nu cred, de asemenea, că cineva se va ocupa de istoria terenul pierdut între axa paraleleă cu Cibinul a terasei de jos și cea a bogaților de deasupra ei. Lumea istoricilor caută cariere, nu cercetare.

 

Pentru mine, istoria apropiată pieței se lega de amintirea unui ghidaj de oraș din 1975, când profesoara de bună amintire Anamaria Haldner ne-a spus că acolo erau arse vrăjitoarele. Descoperirea urmelor stigmatizatului loc de execuție publică era putin probabilă, dar visele în spațiul imaginarului au alte orizonturi decât cele mercantile. Am studiat topografia, căutat bibliografia, am cercetat arheologic în liniște și in extenso, chiar am socializat cu cei din împrejurimi. Cireașa de pe tort, locul rugului nu a apărut. Apoi profesoara a plecat în Cer.

 

În căutarea vechiuluii "chip" al Pieţei Aurarilor

 

Piaţa Aurarilor este unul din spaţiile arhitectonice structurate în funcţie de repere geografice - terasele Cibinului- şi mai puțin socio-culturale - evoluţia ansamblurilor de locuit şi  incintele defensive.

 

Planimetria și topografia pieţei Aurarilor se datorează doar traseului pietonal (probabil și cu căruțele) de sus în jos sau invers, cu acces dinspre axa oraşului de jos (strada 9 Mai) prin Poarta Fingerling, spre ansamblurile de clădiri reprezentative de pe terasa superioară, urmând cursul unui pârâu.Planul pseudo-pieței a fost determinat doar de căile de legătură, terenul îngust spre scările Fingerling se lăţeşte spre nord şi vest, luând naştere trei străzi: două (Târgului şi Argintarilor) spre drumul principal (str. 9 Mai) şi o a treia cale de legătutră cu actuala stradă a Constituţiei prin strada Movilei - str. Felinarului, str. General Magheru. Un nod de comunicare. Nimic mai mult.

Cercetarea arheologică a pus în prim plan factorul geografic determinant, primordial: pârâul ce se vărsa în Cibin. Locuitorii zonei aparţineau păturilor sociale mijlocii de meseriaşi, amploarea planimetrică a caselor fiind în consecință.
 

În literatura tradiţională piaţa poartă numele treptelor Fingerling sau mai târziu scării și turnului Aurarilor. Mai cunoscute pentru aspectul lor romantic și nevoile locuitorilor de a coborî panta, au fost scările Fingerling. (H. A, Fabini, "Hermannstadt. Portraet einer Stadt in Siebenbuergen", Sibiu, 2003, p. 63). Denumirea de Piaţa Aurarilor are legătură doar cu realitatea istorică modernă.

 

Recomand planurile și reconstituirile istorice ale arhitectului Hermann Fabini. Ele au fost reeditate și completate cu informații și desene noi. Apare acolo numele istoric al străzii ce ducea din piață spre strada Elisabeta: Fingeling strasse, așa cum se regăsește și la Johann Boebel. Astăzi are un nume nou, fără legătură cu tradiția: strada Argintarilor.

Nu prea vedem pe teren surse de analiză istorică. Este dificil, aşa cum remarcau şi istoricii de artă, a evidenţia în prezent detalii ale vechii structuri de apărare în casa de la numărul 24, care asigură printr-o trecere boltită accesul în piaţă. (Al. Avram, V. Crişan, "Sibiu. Ghid cultural turistic", Bucureşti, 1998, p. 64). Starea actuală de degradare permite, paradoxal, câteva observații de structură. În primul rând se vede că turnul are nevoie de o mână de gospodar!

 

Cu atât mai greu se pot scoate în evidenţă urmele vechii structuri arhitectonice în volumetria actuală a caselor de pe laturile pieţei. (Al. Avram, I. Bucur, "Topografia monumentelor din Transilvania. Municipiul Sibiu", Koeln, 199, p. 289-292). Acest neajuns subliniază necesitatea cercetării arheologice. Pe cine însă intereseză istoria?

 

O săpătură la casa cu numărul 5 mi-a  dat voie să văd o fundație pe arc de cerc din cărămizi și un contrafort, azi dispărut.Sunt elemente specifice arhitecturii medievale. Nu există însă alte date care  să conducă la datare mai restrânsă decât secolele XIV-XVI.

Terenul nu a fost atrăgător nici pentru arhitecți.Ca urmare, pentru prima jumătate a secolului al XIII-lea, nu au fost propuse reconstituiri arhitectonice. (P. Niedermaier, "Der mittelalterliche Staedtebau", I, Heidelberg, 1996, p. 220, 258) Parcelarea terenului, determinată de căile de acces, este sesizată doar în secolul  al XIV-lea. (P. Niedermaier, Staedtebau in Spaetmittelalter, Koeln, 2004, p. 112-113)
Prima menţiune documentară cu referire  la o fântână - "fontis fyngelinxpruwn" este datată în anul 1496. ("Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannstadt und der Saechsischen Nation", Hermannstadt, 1880, p. 224)
Doar comparând planurile lui Morando Visconti cu cel realizat de Johann Boebel putem aduce date noi în evoluţia planimetrică a pieţei. Era totuși o parte a teritoriului orăşenesc cu grijă economisit între ziduri de apărare. În terenul din pantă și cel de la baza ei, în afara lotizării inițiale, locuitorii își permiteau noi anexe gospodărești. Situația e actuală.

 

Un loc romantic al Sibiului

 

Regăsesc însă texte romanțate, nostalgice, cu stil alert despre locul numit mai târziu piața. Era un loc (site cum se spune pretențios), o intersecție cu ecouri sentimentale, nu un theatrum, un for public, ca Piața Mare. Popasul din cartea "Plimbare prin Sibiul vechi" e relaxant, mai puțin relevant istoric.Trebuie să recunosc: orice cititor mai degrabă citește textele Iulianei Fabritius Dancu decât un text arid de cercetare arheologică.

 

Între fronturile înalte ale caselor ce se cațără pe panta orașului, acest inel este într-adevăr cel mai pitoresc dintre piețele orașului vechi, păstrându-și atmosfera intimă medievală. Iuliana Fabritius Dancu, "Plimbare prin Sibiul Vechi", Sibiu, 1983, p.94 (numerotarea a fost făcută de noi, neexistând în tipăritură)

 

Pentru concitadinii dornici să atargă turiști, textul este atractiv. Un studiu istoric trebuie să caută însă date concrete, seci, chiar tehnice și analizele bazate pe ele. Altfel se nasc informații false. Afirmația autoarei că fântâna de acolo era alimentata de un izvor plasat superior nu este verosimilă. Fântâna era chiar acolo. Fântâna de adâncime din Piața Mică nu putea fi un izvor de apă pentru cei așezați mai jos.

 

Amintesc apoi falsa legătură ce transformă cuvântul inel purtat pe deget în degetul mare al unei mănuși. Relația presupusă cu ringurile de apărare este de asemenea doar contextual adevărată. Toată lumea leagă data menționării orașului, fix în 1366 de zidul de apărare și întocmai de evoluția arhitectonică. Zidurile de apărare depind de evoluția orașului, nu invers, pentru că ele apăra o comunitate ce este nevoită să se extindă; dar numai de la periferii.

Normal, cititorii pot avea propria opinie!

 

 

Piaţa Aurarilor, cercetată arheologic

 

Proiectul cercetării arheologice şi-a propus amplasarea secţiunilor în aşa fel încât să fie realizat un maxim de eficienţă în condiţiile impuse de contract: zece zile de săpături pe domeniul public. Adevărat, am primit un bonus. Mulțumesc primarului!
Amplasarea şi densitatea cercetării arheologice au trebuit să mai ţină seama de specificul locului: zonă intens și zgomotos locuită, clădiri şubrede, utilităţi moderne. Numai două secţiuni (S.I şi S.V) au atins fundaţiile caselor.
Pentru a dezveli o suprafaţă cât mai mare din teren, în condiţiile restrictive ale contractului, secţiunile au avut lățimea de 1,5 m (standardul este de 2 m), cu excepţia secţiunii S.VI, de sondaj, lată de un metru. Arheologie cu economie!
Secţiunile au fost dispuse pe direcţia est-vest, concentrate în zonele cu interes arheologic. Primele au sondat partea de sud a pieţei. În funcţie de descoperiri (canal din cărămizi, structuri din material uşor) au fost cercetate prin casete (mici suprafețe de teren adiacente) zonele imediat învecinate. Cercetarea s-a extins apoi spre nord cu o secţiune magistrală (principală) S.IV şi cu una de dimensiuni mai mici S.V. Economie, dar nici chiar așa! În afara perioadei contractuale a fost planificată o secţiune perpendiculară pe S.IV, determinată de interesul pentru un posibil zid de apărare; am dezvelit în suprafaţă și săpat în adâncime o posibilă fântână.
Au fost practicate (termen ce ține de limbajul de lemn al arheologiei): S.I, cu dimensiunile de 6,50 m x 1,50 m, direcţia est-vest; S.II: 10,50 m x 1,50 m direcţia  est-vest; Caseta 1 la N de S.II cu dimensiunile de 3,50m x 2 m; S.III de 9m x 1,50 m direcţia est-vest; Caseta 2 la S de S.III cu dimensiunile de 2m x 2 m; S.IV cu dimensiunile de 15,50 m x 1,50 m; S.V cu dimensiunile de 3 m x 1,50 m, direcţia  est-vest; S.VI perpendiculară pe S.IV cu dimensiunile de 5m x 1 m.

Pot spune ca am săpat extensiv! A fost doar ocazie unică. Rog  a judeca rezultatele după interes, nu după spectaculozitate. Bogăția șantierului a constat în cantitatea de fragmente ceramice.

Rezultatele cercetarii de teren. Ce s-a găsit

Substrucţii din material uşor. Sunt cele mai importante, fiind cele mai vechi.

În S.I au fost dezvelite urmele unei construcţii cu o fundaţie superficială (2-3 rânduri de pietre prinse cu un mortar cu puţin var), fundație cu lățimea de 0,50 m. În planul secţiunii a fost surprins colţul presupusei case. Nivelul superior (suprapus) pietrelor era alcătuit din pământ ars.
Urma unui par a apărut în S.VI.
Urmele unor gropi (de provizii?)
Două gropi cu planul circular au fost identificate în S.II: una avea diametrul  de 1,50 m şi cobora în solul viu cu 1,50 m, iar alta la est cu diametrul de 1,80 m. Prima groapă menţionată a fost umplută cu pământ şi resturi ceramice.

Urmele unor canale din cărămizi

Urmele unor canale din cărămizi au apărut în mai multe secțiuni: S.I, S.II, S.III, S.IV, Caseta 1. Canalul principal are direcţia nord vest-sud-est, iar cel secundar direcţia est-vest.

Canalul principal

Urmele bolţii din cărămizi care acopereau canalul principal au fost văzute în S.II. Tot aici se observă un zid de obturare a canalulului. Canalul a fost pavat cu cărămizi aşezate pe cant, puse pe un pat de nisip. Canalul avea lățimea de 1,20 m, fiind mărginit de un zid din cărămizi lat de 0,40 m. În S IV, pe direcţia canalului au ieşit la lumină două ziduri paralele din material mixt, cu distanţa între ele de 1,20 m. Ele au fost acoperite cu nisip.

 

Canalul secundar
 

Canalul secundar avea înălțimea de 0,20 m şi lățimea de 0,90 m. Cărămizile din această structură aveau dimensiunile de 30 x 15 x 5(6) cm.

Fântâna
 

Săpătura arheologică din SIII şi caseta alăturată a scos la iveală urmele unei probabile fântâni de adâncime, cu planul determinat de axele de 1,50 şi 1,10 m. Zidurile din pietre nelegate cu mortar au fost afectate de săpături ulterioare în aşa măsură încât este greu de determinat lăţimea zidului şi eventualitatea unui pavaj în jurul ei, spre est. Spre interior zidăria a fost tencuită cu un mortar dur. Amenajarea a fost perforată de un masiv tub de canalizare. Mai jos nu am putut săpa. Apa a inundat săpătura.

 

Ziduri de fundaţie din material mixt
 

În S.I am văzut urmele unei construcţii din material mixt (pietre şi cărămizi), afectate de un incendiu. Zidul era evident la -0,60 m faţă de partea superioară a canalului. Casa actuală are o fundaţie superficială. Fundaţia casei dezvelite în S.V este formată din bolovani de râu, adâncindu-se superficial în pământ. În S.II, capătul de vest, s-a putut vedea urma unui contrafort din zidărie mixtă, afectat de incendiu.

Stratigrafia

 

Descrierea stratigrafiei nu e însoțită de planșe, ziarul adesându-se publicului obișnuit mai ales  cu textele scurte de pe fb și cu fotografii color.

Informații despre depunerile consistente de pietriș și de arsură, nivelul apei freatice pot interesa constructorii și locuitorii zonei și sunt relevante pentru evoluția zbuciumată a locului.Stratigrafia este chintesența arheologiei.

 

În general, profilele stratigrafie sunt marcate de masive straturi de pietriş şi de alte aluviuni, de gropi moderne. Un cunoscut arheolog de buna amintire spunea că niciodată nu va săpa tone de moloz și pietriș  în oraș. Eu a trebuit să o fac; eram angajat al statului.

Este suficientă, în majoritatea cazurilor, descrierea unui profil din fiecare secţiune şi inutilă amintirea profilelor marcate de umplutura unor gropi de canalizare moderne.

Stratigrafia secţiunii S.I peretele de nord

 

Într-o alveolare practicată în pietriş (sol natural) s-au depus două nivele succesive de incendiu: primul nivel este un stat compact de lemn ars depus pe pietriş, al doilea format din pământ brun roşcat, ambele poziţionate sub nivelul de construcţie al fundaţiei superficiale din pietre. Amenajarea adâncită a fost acoperită cu pietriş amestecat cu nisip. Stratul superior de pietriş şi fragmente de cărămizi au acoperit şi canalul din cărămizi.
O altă situaţie stratigrafică este legată de casa de la vest. Peste clădirea cu fundaţie din pietre şi nivelul de dărâmături, între canal şi limita clădirii s-a depus un strat de lut.

Notă: peretele de sud al secţiunii S.I a fost afectat de şanţurile a patru ţevi şi conducte moderne. Sub nivelul de -0,50 m începe stratul de pietriş cu puţin material arheologic. Nu se observă straturile de arsură şi construcţie surprinse pe peretele de vis a vis.
 

Stratigrafia secţiunii SII, profilul de nord

În partea de vest, profilul înregistrează solul medieval - pământ brun cu pete galbene şi fragmente ceramice medievale, în care s-a adâncit o structură de zidărie mixtă,care a lăsat în mal urma construcților. Un strat de arsură este evident peste nivelarea cu pământ brun-maroniu şi pigmenţi de lut galben. La est de zidul din cărămizi al canalului s-a depus peste solul viu un strat subţire de pământ negru.
În partea estică a secţiunii, peste solul viu s-a aşezat un strat de arsură. Profilul are în partea superioară straturi de nivelare cu pietriş şi pământ şi, mai sus, pietriş cu materiale de construcţii.
Notă: profilul de sud al secţiunii II este marcat de canalul din cărămizi şi şanţul conductei de canalizare moderne.

Profilul sudic al secţiunii S III

În profil se observă două gropi suprapuse: cea inferioară, mai mică umplută cu pietre şi cărămizi s-a adâncit în succesiunea de aluviuni (pietriş, nisip). Notă: în profilul nordic al secţiunii S III se observă groapa cu material arheologic identificată pe peretele sudic

Profilul nordic al secţiunii IV

În partea de vest este evident stratul de nisip cu material arheologic modern care a astupat zidurile canalului. Mai la est peste nivelul de pietriş fără material arheologic s-a depus unul cu fragmente de cărămizi, ţigle şi fragmente ceramice. Notă: profilul de sud al secţiunii SIV a înregistrat aceleaşi straturi. O groapă intersectează nivelul de depunere medievală între m. 13 şi 15.

Profilul de nord al secţiunii V

În profilul secţiunii se vede un nivel inferior, peste stratul natural, format din depunere cu materiale de construcţii. Stratul superior conţine multă zgură, peste care a rămas un strat de arsură. Nivele amintite au fost intersectate de un şanţ şi acoperite cu un strat masiv de pietriş.

Peretele de est al secţiuni V
Profilul este în legătură cu fundaţia casei. Sub nivelul de construcţie al casei au fost înregistrate şase straturi de depuneri cu arsură, pietriş şi soluri cu materiale de construcţii (nivelări). Talpa fundaţiei este la -0,80 m faţă de solul actual întărit cu beton.
Notă: peretele de S a secţiunii SV a fost deranjat masiv de şanţul de aducţiune a apei pluviale

 

(va urma)