Tribuna
Istoricul şi teologul Augustin Bunea (1857-1909)
Istoricul  şi teologul Augustin Bunea (1857-1909)
S-a născut la 4 august 1857 în localitatea Vad (jud. Braşov), în familia preotului greco-catolic Arsenie şi a soţiei acestuia ,Veronica, nepoata colonelului-baron David Urs de Margina, eroul de la Lissa (Italia) din 1866. Familiei Bunea i-au fost hărăziţi cinci băieţi: Aurel, mare comerciant în Galaţi, Ion, preot în Vad, Arsenie în Sibiu, Gheorghe, ţăran în Vad şi Augustin, cel pe care îl omagiem astăzi.

Urmează şcoala primară, pe cea grănicerească, din Vad şi Ohaba şi studiile gimnaziale la Braşov, finalizate la Blaj. În anii de studiu de la Braşov (având bursă la Gimnaziul Mare Public) împreună cu Andrei Bârseanu, au editat, sub influenţa publicaţiei „Convorbiri literare”, o revistă scrisă de mână „Conversaţiuni. Jurnal literar” cu poezii, proză, traduceri, anecdote, folclor. Ea se păstrează în fondurile Bibliotecii centrale a Universităţii din Cluj-Napoca. Documentele ne arată că  în toţi anii de studiu Bunea a fost apreciat cu calificativul maxim: „eminent”.
Este trimis la Roma cu bursă de către Mitropolitul Augustin Vancea, pentru a urma cursurile filosofice şi teologice la Colegiul de Propaganda Fide, instituţie unde a audiat prelegerile  unor celebrii profesori în epocă („Gazeta Transilvaniei”, anul 40, 1887, nr. 84, din 27 octombrie, p. 4). La finalizarea studiilor, parcurse cu calificativul excelent, este hirotonit preot celib (1881) de către arhiepiscopul Stefan Stefanopoli. Un an mai târziu este promovat doctor în teologie după susţinerea tezei  Despre sacramentul euharistiei.
Buna pregătire intelectuală a teologului  Bunea, i-a permis cunoaşterea mai multor limbi, şi le ştia bine pe toate : italiană, franceză, germană, maghiară.
Revenit în ţară, este numit asesor consistorial, ocupând şi un post de cancelist în anii 1882-1884  ( „Foaia Scolastică”, anul I, 1883, nr. 5 din 10 martie, p. 78 şi „Adevărul”, anul 21, 1909, nr. 7089 din 31 mai, p. 2). Între anii 1886-1888 activează ca profesor de teologie dogmatică şi de religie la gimnaziul arhiepiscopesc din Blaj, în paralel cu onorarea sarcinilor de profesor al Seminarului teologic din „mica Romă”, unde a predat dogmatică („Gazeta Transilvaniei”, anul 51, 1888, nr. 186 din 24 august, p. 186). În 1888 este desemnat secretar mitropolitan (al mitropolitului Victor Mihalyi de Apşa) şi protonotar consistorial şi capitular. Trei ani mai târziu este onorat cu rangul de protopop onorar pentru ca în următorul an să devină consilier intim al Sfinţiei Sale Papa. În 1895 este ales canonic-teolog („Olteanul”, Făgăraş, anul I, 1909, nr. 10 din 4 iunie, p. 79).
Suntem în asentimentul exprimat de  publicaţia „Tribuna” (Arad) care afirma cu tărie faptul că: „Părintele Bunea e, fără îndoială, cel mai de seamă cărturar de dincoace de munţi. D-sa întrupează azi vechea şcoală culturală şi literară din Blaj: şcoala erudiţiei istorice. Om înzestrat cu discernământul critic al istoricului, cu metoda strictă a omului de ştiinţă, d-sa a reuşit cu străduinţă demnă de marii săi înaintaşi şincai, Clain, Maior şi Cipariu, îmbogăţind istoriografia română cu o serie de scrieri asupra trecutului bisericilor româneşti din Transilvania şi Ungaria” (Anul 13, 1909, nr. 116 din 31 mai, p. 1). La Blaj, canonicul Augustin Bunea este deschizător de orizont nou în cercetarea istoriografică. Sunt anii în care influenţa pozitivismului se face tot mai simţită în cercetarea istorică din Transilvania. Orizonturile istoriografiei transilvănene, prin contribuţiile istorice ale lui N. Popeea, Ioan Micu Moldovan şi canonicul Bunea, au merite incontestabile „în pofida unei viziuni confesionalizate” („Transilvania”, anul 119, 2013, nr.10, p.81).
Bunea a publicat mai multe lucrări de istorie, cu un evident caracter de originalitate, utilizând izvoare necunoscute în epocă. Enumerăm, aleatoriu,  pe cele mai importante:  Cestiuni din dreptul şi istoria Bisericii Românesci Unite; Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa. Schiţă biografică, lucrarea dedicată celui care este considerat al doilea ctitor al Blajului, după Ioan Inocenţiu Micu Klein („Gazeta literară/România literară, anul 43, 2011, nr. 5 din 4 februarie, p. 14); Din Istoria românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein (1728-1751) volumul fiind un „…op de mare valoare, nu numai special pentru biserica greco-catolică, ci în genere pentru toţi cei care se interesează de trecutul naţiunii române” („Tribuna”, anul 17, 1908, nr. 119 din 17 iunie, p. 475.). Organul oficial al Astrei nota: „Înregistrăm o lucrare nouă şi de mare importanţă pe câmpul aşa de steril al istoriografiei române de dincoace de Carpaţi, care va fi salutată desigur cu bucurie de tot românul de bine” („Transilvania”, anul 31, 1900, nr.7 din 15 iulie, p. 191). Lucrarea fructifică informaţiile  acumulate de canonicul Bunea, dar şi de un mare număr de documente inedite culese din arhivele  aflate la Blaj, Oradea, Alba-Iulia, Sibiu, Budapesta şi Viena; Ierarhia Românilor din Ardeal şi Ungaria, un solid op dedicat episcopului care reprezintă cea mai de frunte figură istorică a bisericii greco-catolice române, cel care a activat toată viaţa în folosul bisericii şi a naţiunii române, cu rol major în ridicarea Blajului; Încercare de Istoria românilor pînă la 1302;  Amintirea lui Timotei Cipariu. Panegiric; Episcopii Petru Paul Aron şi Dionisie Novacovici sau Istoria Românilor transilvăneni,  lucrare în care autorul prezintă relaţiile şi figurile a doi episcopi diferiţi confesionali, dar atât de asemănători prin calităţile şi prin năzuinţele pentru românii transilvăneni, aflaţi sub stăpânirea austriecilor. Volumul cuprinde toate momentele epocii de la mijlocul secolului al XVIII-lea, atât politice, religioase, cât şi literare, cu multe aspecte inedite, necunoscute pînă la acea dată. Despre acest op revista „Transilvania” notează: „În timpul din urmă presa noastră a întâmpinat cu cuvinte elogioase apariţia unei noi lucrări istorice datorată neobositului canonic mitropolitan Dr. Augustin Bunea… care, fără îndoială e şi vrednică de întâmpinarea ce i s-a făcut. Activitatea bogată de până acum a eruditului autor pe terenul cercetărilor istorice, aparatul ştiinţific cu care lucrează, temeinicia lucrărilor sale, forma în care prezintă rezultatele cercetărilor sale, cugetător şi cu vederi mai largi pe un piedestal înalt şi ne-am obişnuit cu gândul, că orice lucrare literară a sa are să ne surprindă cu ceva nou şi până acum necunoscut, cum face şi în lucrarea ce ne preocupă” (Anul 33, 1902, nr.2 din 30 aprilie, p. 97-98). Noua carte elaborată de Augustin Bunea, scrisă documentat şi cu erudiţie, este închinată P.S. Sale Episcopului Pavel, la sărbătoarea acestuia la 50 de ani de preoţie. Alte scrieri: Mitropolitul Sava Brancovici; Vechile episcopii românesci a Vadului, Geoagiului, Silivaşului şi Belgradului; Discursuri, Autonomia bisericească, Diverse. A tipărit lucrarea: Statistica Românilor din Transilvania în anul 1750, întocmită de vicarul episcopesc Petru Aron. A colaborat cu temeinice articole la numeroase publicaţii ale vremii („Adevărul”, anul 21, 1909, nr.7089 din 31 mai, p. 2).
Pe teritoriul nord dunărean, al României de astăzi, s-au manifestat, în afara religiei ortodoxe majoritare, şi alte confesiuni.  În primul rând, în Transilvania secolelor XVII-XVIII s-a creat Biserica unită cu Roma ( greco-catolică), ai cărei fruntaşi, episcopi, preoţi şi credincioşi au luat partea poporului român în cele mai mari şi mai grele momente ale istoriei sale. Augustin Bunea a dedicat acestei biserici o lucrare monografică intitulată: Istoria scurtă a Bisericii unite cu Roma (1900).
A  îndeplinit o serie de funcţii publice, fiind membru al mai multor organizaţii laice şi obşteşti: inspector scolastic arhidiecezan, membru onorar al Societăţii de lectură „Inocenţiu Micu Klein” a teologilor  din Blaj, membru de onoare al Societăţii „Petru Maior” din Budapesta, spre finalul vieţii, rector al Seminarului teologic blăjean, înlocuind pe Izidor Marcu care a fost trecut la administraţia capitulară („Tibuna”, Arad, anul 13, 1909, nr.140 din 1 iulie, p. 8). A fost membru de onoare al „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din arhidieceza Blajului”, preşedintele „Casinei române” din localitate, unul din conferenţiarii de bază ai acesteia la inaugurarea căreia a vorbit despre un steag românesc vechi de 144 de ani. În acelaşi cadru  a făcut şi o prezentare a Mănăstirii Prislop („Familia”, anul 36, 1900, nr. 49 din 3 decembrie, p.587). De asemenea, în ambianţa „Casinei române”, a susţinut o disertaţie prin care a devaluat un moment al istoriei naţionale, furnizând informaţii cu privire la participarea românilor ardeleni la Războiul de şapte ani, purtat în timpul Mariei Tereza contra Prusiei.  A fost desemnat director la Reuniunea arhidiecezană de asigurare contra incendiilor, membru în Sinodul mitropolitan şi membru în Comisia de revizuire a cărţilor bisericeşti.  A fost membru fondator al Astrei, a făcut parte din Secţia istorică a acesteia, alături de Vincenţiu Babeş, Vasile Goldiş, Ioan Cavaler de Puşcariu şi Iosif şuluţiu. Împreună cu Ioan Micu Moldovan şi Pop Gavrilă înfiinţează Despărţământul Blaj al Asociaţiunii („Tribuna”, anul 17, 1900, nr.43 din 26 februarie, p.170).
A colaborat cu temeinice articole pe teme de istorie şi teologie la publicaţiile vremii: „Noua revistă română pentru politică, literatură, ştiinţă şi artă”, „Foaia bisericească şi scolastică”  din care reţinem interesantul studiu intitulat „Observaţiuni cu privire la raportul ce există între biserica greco-catolică şi biserica romano-catolică”. În „ţara noastră” publică un studiu temeinic şi deosebit de interesant cu privire la „Ierarhia şi Mitropolia bisericii române din Transilvania şi Ungaria”.În 1890 întemeiază, împreună cu dr. Alexandru Grama, dr. Vasile Hossu, dr. Victor Smigelski şi dr. Isidor Marcu, prima foaie săptămânală bisericească politică din Blaj, „Unirea” la  care va  publica constant. Din articolul intitulat „Sfânta Unire” publicat în coloanele acesteia, reţinem următoarea menţiune a lui Bunea: „Cuvânt Sfânt, de o însemnătate nemărginită, de o putere divină, de un efect surprinzător!” Autorul articolului încerca astfel o justificare a gestului făcut de o parte a clerului şi al românilor, aflaţi sub oblăduirea arhiereului Atanasie, la cumpăna de veacuri XVII-XVIII („Tribuna”, anul 17, 1910, nr.177 din 13/26 septembrie, p. 705). A fost, de asemenea, unul din cei mai prolifici colaboratori ai Enciclopediei Române publicată de Cornel Diaconovici.
Orator celebru, naţionalist fervent, a luat parte, decenii în şir la toate momentele politice mai însemnate din viaţa Transilvaniei. A fost un iscusit om politic, organizator al Partidului Naţional Român şi artizan al tuturor înţelegerilor dintre români, destul de puţin solidari la acea vreme.
În procesul Memorandului de la Cluj, a fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai cauzei naţionale, fiind în tabăra avocaţilor apărători , reprezentant al lui Vasile Lucaciu („Lupta”, anul 11, 1894, nr.2281 din 28 aprilie, p. 1).
A fost prezent şi a cuvântat la înmormântarea lui Iacob Mureşanu, Paul Dunca de Sajo, Augustin Lágay, George Bariţiu, dr. Alexandru Grama, David Urs de Margina, Iuliu Mihály de Apşa (fratele mitropolitului cu acelaşi nume), Alexandru Filip, dr. Ioan Raţiu, a mitropolitului Vancea şi a altora. Cuvântările panegerice sunt inserate în volumul 
„Discursuri…” publicat în 1903.
Pe 4 martie 1906, Bunea pleca la Roma pentru a cerceta bogatele arhive ale Vaticanului, pentru „a face lumină asupra celor mai obscure şi îndoielnice puncte din istoria noastră naţională”. Cu acest prilej are şi o audienţă privată la Papa Pius X. Societatea literară „Arcadia”, înfiinţată încă de la sfârşitul veacului al XVII-lea , prin Cristina, regina Suediei, îl alege membru al ei („ Gazeta Transilvaniei”, anul 69, nr.77 din 8 aprilie, p. 27).
În prima săptămână a lunii decembrie a anului 1906, Augustin Bunea şi-a serbat jubileul de 25 ani ai preoţiei fiind felicitat de oficialităţi, rude şi prieteni Majestatea Sa Carol I l-a distins cu acest prilej cu medalia jubiliară („Foaia poporului”, anul 14, 1906, nr.49 din 16 decembrie, p.68).
Imensa sa muncă, de cercetare şi publicare, de viaţă politică şi obştească i-a atras numirea sa în aeropagul culturii naţionale fiind integrat în rândurile membrilor Academiei Române.
Se stinge din viaţă, la Blaj, în ziua de 30 noiembrie 1909, la doar 52 de ani, regretat de o lume întreagă. La aflarea trisetei veşti, poetul Aron Cotruş scria, în una din poeziile sale:
 „Te scaldă neam în lacrimi, căci Bunea nu mai este!
 O! plânge, plânge viaţa-i, eroică-i poveste,
Căci el s-a dus în moarte şi n-o să vină iară
S-aducă zori de bine şi-n inimi primăvară…”
„Cuvinte de apreciere exprimă şi Nicolae Iorga: „Părintele canonic Augustin Bunea, din Blaj, e între toţi care se ocupă de cercetări istorice în Ardeal, cel mai chemat pentru ele. Preocupat totdeauna să fie cât se poate în mai deplină cunoaştere a izvoarelor, întrebuinţându-le cu simţ critic şi dând rezultatelor sale  într-o formă curgătoare, el întruneşte însuşiri pe care am dori să le întâlnim mai des, astfel legate, şi la cercetătorii de dincoace, care au mai multe uşurinţi în a scrie istoria românilor”.
În acele momente de maximă tristeţe, politicianul greco-catolic Iuliu Maniu scria în telegrama de condoleanţă: „Canonicul Dr. Augustin Bunea, membru al Academiei Române, mândria neamului românesc, a murit subit în mijlocul muncii sale stăruitoare. Stăm înmărmuriţi sub povara loviturii. Durerea e de nedescris”.







comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Q House

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Magazin
Licitatie publica

ACCENT MEDIA