Tribuna
PNL
ÎNTRU ADUCERE AMINTE
ÎNTRU ADUCERE AMINTE
Ca urmare încerc să reamintesc, atât uitucilor cât şi neuitucilor mei conaţionali, nu numai că în data de 4 decembrie 1987 se stingea din viaţă filozoful Constantin Noica (n.12 iulie 1909), dar şi că vrednicii săi discipoli reuşiseră ducerea la bun sfârşit a ultimei sale dorinţe pământene: aceea de a-i fi aşezat trupul neînsufleţit în pământul înmiresmat de cetina brazilor Schitului Monahal din înaltul Păltiniş al Mărginimii Sibiului.

Era, aşadar, în data de 6 decembrie 1987. O zi de toamnă prelungită în timp, dar care prinsese să se "îngâne" şi chiar să se "certe" cu iarna geroasă care avea să vină în noaptea spre zorii acelei zile de Sfântul Nicolae. De cum s-a luminat de ziuă, în pământul presărat cu conuri de brad, din prejma acelui vechi schit al Munţilor Cindrel, groparii adânceau un mormânt stingher, în vreme ce călugării şi turiştii, întâmplător trecători pe-acolo, le priveau întristaţi opinteala cazmalelor şi târnacoapelor în efortul lor de a străpunge pojghiţa îngheţată a pământului lutos, plin cu rădăcini. Jos, în cartierele Sibiului, ca şi în casele ţăranilor-oieri ai satelor mărginenilor, frumoşii, cuminţii şi somnoroşii lor copii, nepoţi şi strănepoţi căutau în ghetuţele lor lustruite darurile aduse, pe nesimţite, de Moş Nicolae. Iar feciorii se strângeau în cetele cântării colindelor apropiatelor sfinte sărbători ale Crăciunului. De departe, de peste munţi, păduri şi ape, cântul de toacă şi cel al dangătului clopotelor de aramă din turlele bisericilor chemau credincioşii la Liturghie. Spre orele amiezei, rând pe rând, apropiaţii celui care urma să fie îngropat în acel mormânt aduceau înfrigurate coroane şi jerbe de flori, autoturismele lor purtând numere de înmatriculare din mai toate judeţele ţării. Una dintre coroane purta mesajul şi emblema cunoscută a Uniunii Scriitorilor din România; o alta, cea a Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului şi a Facultăţii de Teologie Şaguniene din Sibiu. Pe cea mai înflorată dintre ele scria discret:
"Nu te vor uita-Discipolii Tăi!". Printre celelalte coroane se afla şi cea venită din partea lui Emil Cioran, filozoful de la Paris, fostul coleg de studenţie bucureşteană cu Noica, adusă de soţii Eleonora şi Aurel Cioran, cumnata şi respectiv fratele filozofului prisian. Slujba înmormântării avea să fie oficiată de ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului. De acel eminent teolog şi scriitor care hotărâse, împreună cu Teoctist, Patriarhul României, că se poate petrece o astfel de rânduială creştin-ortodoxă. Adică: ca trupul neînsufleţit al unui anume mirean să se poată odihni în vecii vecilor în pământul unui Schit Monahal Ortodox. Împlineau astfel dorinţa sinceră şi netăinuită a lui Noica.
Firesc că vestea tristă a încetării din viaţă a "Gânditorului din Păltiniş", fost deţinut politic, avea să îndolieze (sporadic, declarativ şi vizibil), doar pe puţinii intelectuali curajoşi ai ţării de atunci. Mult mai netemători de oamenii securităţii statului aveau să fie membrii unor familii de ţărani din câteva sate mărginene. Dovadă că în cei 12 ani ai şederii sale în Păltiniş, prietenosul şi modestul lor învăţăcel reuşise să se facă tare îndrăgit, devenind oaspetele plăcut al multor păstori de vite, ciobani de oi şi pădurari. Aşa se explică şi de ce la oficierea slujbei creştine a înmormântării sale erau prezenţi nu numai numeroşi ţărani ai unor sate, dar şi preoţii, medicii şi dascălii acestora şi copiii lor. Unii dintre ei îmbrăcaţi în vechi şi mândre straie româneşti şi purtând cocarde tricolore prinse pe laibăre, pieptare, cojoace şi recăle. Însă cel mai trist şi îndurerat, dintre toţi cei cu feţele cernite, părea a fi unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi tovarăşi de bucurii şi suferinţe ai filozofului: meteorologul Păltinişului. Modestul, inteligentul şi regretatul domn Octavian Nicolae, prietenul şi frecventul oaspete al familiei mele din Sibiu, str. Paltinu 38. Cel care, asemeni lui Noica, a fost şi el deţinut politic în închisorile comuniste. Mormântul său, din Cimitirul Central al Sibiului, fiind gol, rudele sale apropiate înmormântându-l la Turnu Severin, lângă soţia sa. Doar două fragmente din a lui carte-ilustrată şi autobiografică "DE LA POARTA ALBĂ LA PĂLTINIŞ", apăută la Editura ANIMA, Bucureşti 2004:" …după mulţi ani de suferinţă, am avut privilegiul, dat poate în compensaţie de soartă, să fiu ani de-a rândul, la Păltiniş, alături de marele filozof, de marele înţelept şi, poate mai mult, de marele om Constantin Noica. De la el am învăţat că "uşile noastre nu trebuie să fie interzise nimănui". Îmi spunea: "Puiule, să-i primim pe cei are ne vizitează la Păltiniş atât de frumos şi de bine, încât să regrete când pleacă şi să revină."  (n.a. pag. 9, Cuvânt înainte).  "În seara de 3 spre 4 decembrie 1987, am rămas cu George Purdea la spital (n.a. cel din Sibiu, unde Noica, cu două zile în urmă, fusese internat de urgenţă, în urma unor fracturi osoase cauzate de o căzătură accidentală, survenită în camera lui de meditaţii şi odihnă în Păltiniş. I-au dat nişte sedative. George Purdea s-a dus în camera de gardă a medicilor să se odihnească. Pe la ora zece-unsprezece, domnul Noica a început să aibă o respiraţie mai greoaie. Am chemat medicul de gardă şi i-au pus o mască de oxigen. Îl ţinem de mână şi mă strângea. Din ce în ce, respiraţia îi era tot mai agitată. Începuseră şi mici horcăieli. Era zbuciumat, dar totuşi simţeam că încă mă mai strânge de mână. Pe la ora trei dimineaţa, horcăielile erau deja mai zgomotoase şi strângerile de mână mai slabe şi întrerupte. Cred că era conştient că se sfârşeşte. La ora patru, mâna lui catifelată se odihnea în mâna mea. Doctorul îl ţinea de mâna cealaltă, urmărindu-i pulsul. La patru şi douăzeci s-a stins…"  (n-a, pag. 49-50)
Au trecut, aşadar, 32 de ani de când Constantin Noica se odihneşte, întru-veşnicie, lângă mica şi bătrâna biserică a schitului din Păltiniş. Timp şi răstimp în care cocheta staţiune turistică încă mai păstrează răsleţe fragmente din amintirea dragă a lui Noica, precum şi frumuseţea simplităţii mormântului său, şi a sărăcăcioasei vile de lemn din pădure, unde, în modesta-i cămăruţă de la etaj, şi-a trăit ultimii ani ai vieţii sale zbuciumate. Constat, însă, cu regret că mult prea fălosul Sibiu-Hermannstadt continuă să rămână zgârcit în a marca, aşa cum se cuvine, prezenţa intelectuală a lui Constantin Noica! Dovadă că doar o şcoală gimnazială şi o stradă poartă frumosul său nume de renume. Noroc cu distinşii redactori şi colaboratori ai prestigiosului cotidian sibian al lui Ioan Slavici- "TRIBUNA", precum şi cu cei ai distinsei Reviste Literare "Cenaclul de la Păltiniş" . Cei şi cele care măcar nu uită să îi întreţină trează amintirea dragă!. La care se mai adaugă un CD cu vocea şi cu gândurile sale, referitoare la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, precum şi un mic fond de carte, de documente, de manuscrise şi de fotografii, toate adăpostite de seculara Bibliotecă ASTRA. Însă ceea ce, cu siguranţă, n-au cum să uite câteva sute de sibieni sunt farmecul şi unicitatea acelei "Şezători Literare" din după-amiaza târzie a zilei de 15 ianuarie 1985. Atunci când se împlineau 135 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Domnul Noica, însoţit de Aurel Cioran şi de soţia acestuia, sosiseră în Sala Festivă a Bibliotecii Astra să prezinte cele dintâi file foto-copiate din voluminoasa comoară a "Caietelor Eminesciene". Manuscrise păstrate în seifurile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Vestea îmbucurătoare că va conferenţia marele filozof a făcut ca acea sală să devină neîncăpătoare, deopotrivă pentru numeroşii iubitori ai lui Eminescu şi ai operei sale, cât şi pentru simpatizanţii, declaraţi sau anonimi, ai vorbitorului. Şi cu toate că se părea a fi o manifestare culturală omagială obişnuită, până la urmă ea avea să se transforme nu numai într-o inegalabilă desfătare a spiritului intelectual şi patriotic, dar şi într-o surpinzătoare premieră în istoria literaturii române. De ce?. Pentru simplul motiv că distinsul oaspete oferea bibliotecii-gazdă, în dar, nu numai acel set de manuscrise eminesciene foto-copiate, dar şi înflăcărata şi documentata sa rostire, de aproape două ore, imprimată pe bandă de magnetofon. Totul constituindu-se într-un fascinant recital de aleasă cultură şi de dragoste pentru Omul Eminescu şi pentru inagalabila sa operă literară şi documentar-istorică.
Şi ar mai trebui adăugate multe alte întâmplări neîntâmplătoare, referitoare la omul Constantin Noica. Bunăoară că, odată cu trecerea timpului, mereu va mărturisi, celor apropiaţi lui, că acea vreme de când se afla în Păltinişul de deasupra Sibiului, a fost cea mai liniştită etapă a vieţii sale. Întregită şi de o aleasă încărcătură intelectuală şi sufletească!. Că nesperatul său noroc a fost că era îndrăgostit atât de Sibiu şi de locuitorii lui, cât şi de împrejurimile sale mirifice. Toate la un loc prelungindu-i clipele de linişte sufletească şi de meditaţii filozofice şi inspiraţii scriitoriceşti. În fond, după atâta suferinţă, inclusiv detenţia politică în închisorile comuniste, simţea nevoia, ca aparent, să se autoexileze. Încerca, astfel, să se îndepărteze, cât mai mult, de ochii indiscreţi ai celor care îl supravegheau neîncetat. El fiind considerat de autorităţile acelor vremuri, un fost deţinut politic foarte periculos şi incomod de inteligent. Şi cu toate aceste piedici şi neajunsuri, inclusiv cu starea sa tot mai precară de sănătate, Noica şi-a încununat ultimul "sejur" al vieţii sale pământeşti în Păltinişul Sibiului, reprezentând 12 ani, cu un adevărat triumf în demersul său personal de a scoate la lumină "Caietele Eminesciene". Şi era pe vremea când, pentru prima oară, publicul larg avea posibilitatea să admire şi să "pipăie" cu privirea mirată, enciclopedicul, ordonatul şi frumosul scris eminescian.
Notă: Nădăjduiesc ca în anul care stă să vină să-i deschidem iar uşile caselor noastre, pentru sărbători, aşa cum se cuvine, pe poetul Mihai Eminescu: 15 ianuarie-15 iunie: 170 de ani de la naştere şi respectiv 131 de ani de la moarte. De asemenea, pe neîntrecutul său cronicar de peste timp, "Gânditorul din Păltiniş", filozoful-scriitor Constantin Noica: 12 iulie-4 decembrie 2020: 111 ani de la naştere şi 32 de ani de la moarte. Aşadar, dragi români, să faceţi tot efortul necesar al schimbării felului nostru de a uita oamenii de seamă ai neamului, prin nefireasca, trista şi păguboasa noastră indiferenţă!. Şi haideţi să-i dăltuim domnului Noica un bust, pe care să îl aşezăm pe aleile cărturarilor români din Parcul ASTRA, din Sibiu, primăvara cu castanii şi teii înverziţi, în miez de vară cu ei înfloriţi şi înmiresmaţi, toamna cu frunzele ruginii, iar de Crăciun şi Bobotează înălbiţi de promoroaca gerurilor şi înălbiţi de neaua iernii!.

Ioan Vulcan-AGNIŢEANUL, autorul acestor neînsemnate însemnări gazetăreşti, gândeşte că la anul care vine n-ar fi rău să fie bine! Şi că fericite să vă fie sărbătorile creştine ale iernii şi celorlalte anotimpuri!





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia