Motto: „Partidul Naţional Liberal a devenit un partid bolşevic.” Călin Popescu Tăriceanu (TVR 3, 02.06.2015)

Învălmăşeala politică, juridică, economică şi moral-religioasă din zilele noastre ne obligă să ne trezim în fiecare zi sub semnul mirării (!). Iar seara, după ce ne scuturăm de cele
silnice şi ne spălăm de zoaiele verbale vărsate în sufletul nostru de hărmălaia televizorului, ne dăm seama că perna e plină de furnicile iritării de peste zi şi somnul cel de tihnă se face ţăndări.
În această stare ne întrebăm de unde vine RĂUL?! Unde îi sunt rădăcinile? Răul social, economic şi moral-religios.
Fără să vrem devenim nostalgici. Trecutul dă năvală peste noi. Aveam mai multă linişte, siguranţă faţă de hoţi şi criminali?! Era mai multă omenie, respect reciproc, pe lângă viaţa de „lagăr socialist” la propriu?! După scuturarea de jugul de „oţel” sovietic – ne-a fost mai bine?!
Era ŢARA mai fericită sub regimul „burghezo-moşieresc”, în frunte cu primul şi al doilea Carol?! Pe mâna cui erau bogăţiile ŢĂRII?!? Veneau străinii cu sacul plin de Moş Crăciun şi Sfântul Nicolae?
***
Oricum am privi lucrurile de azi şi de ieri – străinul venea cu interese economice ascunse, viclean în vorbe unse cu miere, pe rol de secure, pe rol de topor până ce îşi afla între români – nemernicii, vrednici de ştreang, în Piaţa Mare, o „coadă”! Fabula „Toporul şi pădurea”
e la zi, foarte actuală
Abia atunci, ca şi azi pădurile ŢĂRII erau rase!
Dumnezeu, care „le vede şi le ştie toate”, era şi este cu faţa numai către hoţii şi criminalii „creştini...
doar cu chielea”.
Acesta e blestemul
pe Neamul Românesc „prost de bun”.
De aceea zicem că în fruntea ŢĂRII – are
dreptul şi cea mai mare cinste să stea – doar
cel care trudeşte pentru neam şi ŢARĂ!
Această stare politică hârbuită de tot soiul de nemernicii ni-au îndreptat gândurile spre cel mai înverşunat şi neiertător ziarist român din trecutul nostru sub înaintaşul Preşedintelui Klaus Iohannis, de acelaşi
sânge şi neam: „Carol Îngăduitorul” – după
vorba lui Eminescu.
Când i-a lipit acest atribut maliţios numelui său, ştia de ce şi pentru ce... Rămâne să ghiciţi şi dumneavoastră, iubiţi cititori.
***
Liberalii de azi şi-au sărbătorit trecutul „măreţ” cu ţinută şi fast regal, încât stau să cred că pe vremea strămoşilor lor politici, de „stânga” la ’48, curgea lapte şi miere pe drumurile Regatului Român condus marţial, în stil prusac rigid, de „Carol Îngăduitorul”, fără să verse nici măcar o lacrimă verbală de vinovăţie ori remuşcări politice după baia de sânge ţărănesc din primăvara lui 1907 – la un an de la fastuoasa celebrare „progresistă” a 40 de ani de domnie glorioasă – un adevărat „holocaust” în numele Legii şi al lui Dumnezeu. Crimă de neiertat nici peste şapte generaţii! Ţăranii sătui de foame şi de fericirea din Rai – s-au răzvrătit în numele Dreptăţii, al Democraţiei şi al milei creştine, de care nici guvernul Brătianu, nici regele „Îngăduitor”, nici Parlamentul nu aveau ştire, ca şi Duhul Sfânt.
Nici o vorbă ori un gest de căinţă naţională în numele celui mai vechi partid liberal despre odioasa crimă săvârşită asupra celor 43 de ţărani conducători ai celor care ţineau ŢARA, familia
regală şi guvernul liberal, pe umerii lor. Arşi de vii în Biserica comunei Constantineşti de lângă Scorniceşti. Fotografia
stă mărturie. Ei nu cer nimic. Noi, da.
***
„Eminescu – zice Acad. Dimitrie Vatamaniuc – defineşte arta de a guverna: Ştiinţa de a ne adapta naturii poporului şi de a respecta tradiţia”, întrucât iubirea
trecutului stă deasupra iubirii pământului.
Să vedem ce zice Poetul sufletului nostru românesc, care s-a ocupat şi de politica vremii sale în sute de articole scrise cu o artă desăvârşită în respectul Adevărului, credincios ochilor şi sufletului său, „trăind întâi pentru ceilalţi, apoi pentru el.” (I. Slavici).
Îi voi asculta sufletul: „pentru a menţine o atitudine rece în discuţie” – chiar dacă, „fenomenele din viaţa noastră politică ne mână condeiul, adeseori, la o deosebită asprime”.
***
De la „stafia comunismului marxist”, care umbla pe faţă şi subversiv prin Europa vremii sale – Eminescu se dovedeşte un iubitor de neam şi ţară, înaintea oricărui gând de interes personal. Chiar studiile universitare au doar scopul asimilării unei culturi superioare, nicidecum a unei ţinte practice. Ca şi prietenul său, Ioan Bechniţiu, „sufletul Tribunei” de la Sibiu.
Convingerile sale morale, încoronate de o mare omenie, îl fac să constate că: „Bunătatea ori netrebnicia unui om politic atârnă de împrejurări, de mediul social, de echilibrul puterilor statale”, pe când „Un om mediocru
poate fi politic mare, în împrejurări date, dar un om mediocru nu va fi în nici o împrejurare un poet (ori un scriitor, V.R.) mare.”
***
Firesc – om al vremii sale, Eminescu n-a fost indiferent faţă de „stafia” lui Marx: „Ideile socialiste pluteau în Europa şi încercau a găsi un pământ prielnic şi în ţara noastră” – zice Eminescu în
broşura: „Eminescu împotriva Socialismului”, Ed. Pantheon – Craiova, 1991, p. 8, autor dr. în filozofie Tudor Nedelcea.
***
Din vremea aceea, cei doi prieteni de idei şi sentimente „roşii” – paşoptiştii I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti – în Bucureşti „monarhişti” – erau la Paris: „proudonişti adică revoluţionari comunarzi”, de la Comuna din Paris, căreia – în 1872, Eminescu îi închină poemul buclucaş „Împărat şi proletar” – de comunişti ridicat în slavă în manuale şi sărbători oficiale – iar de
liberalii de azi – băgat la index. Cărţi interzise, apropo de democraţia... democrată doar pe
hârtie şi în vorbe mari.
În Regatul Român înlocuiau ideea naţională cu „internaţionalismul marxist”. Profeţia lui Eminescu s-a adeverit la 23 August 1944...
Dacă îl luăm în seamă pe C. A. Rosetti, beat de utopia socialistă, regimul comunist în România se instaura atunci, după dorinţa sa înflăcărată. Rosetti era socotit oficial: „campionul demagogiei româneşti” (T. Nedelcea).
Eminescu este edificat temeinic asupra ideilor socialiste cu viitor comunist în răsăritul Europei.
Poemul atât de
admirat de „clasa muncitoare” şi atât de urât de liberalii de dreapta şi urmaşii lor de azi – e o dovadă dură în acest sens.
Reţineţi – care nu-l cunoaşteţi – versurile:
„Atunci când după moarte, răsplată
nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare şi să trăim ca fraţi.
Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi.”
Dar „Proletarul” lui Eminescu – ajuns stăpân pe puterea politică a devenit un monstru
social-politic.
George Călinescu reţine în Opera lui Eminescu (vol. II, Bucureşti, p. 20) un fapt edificator: „multe dintre ideile lui Eminescu sunt de-a dreptul socialiste” (s.n.). În 1888 mişcările ţărăneşti de răzvrătire contra regimului opresor şi criminal al lui „Carol Îngăduitorul” sunt susţinute de socialiştii vremii: fam. Nădejde, Morţun, etc. Eminescu prevede că Internaţionala Socialistă I îi influenţează pe „bonjuriştii” întorşi de la Paris cu „părul lor isteţ de oaie creaţă”, drept „stâlpi de cafenea” în Bucureşti. Aluzie transparentă la demagogia „roşie” a liberalilor de „stânga”, de care, cu o prudenţă vicleană şi trădătoare de idealurile tinereţii, I. C. Brătianu se desprinde şi devine strămoşul politic al celor de azi, în haina de culoare „moderată”, aranjând un drăguţ de incendiu izbucnit din curent „lampant”, din mâna servitoarei, în timp ce amicul Rosetti era la masa amicului Brătianu cu toată familia! Astfel, un foc „nevinovat” a ars toată arhiva compromiţătoare politic... Cei de azi i-au copiat caracterul.
***
În lupta sa publicistică contra acestor idei socialiste cu parfum comunist, Eminescu trage semnalul de alarmă: „Nu luaţi model pe acei pehlivani care, fără umbră de merit adevărat, îşi fac din instituţiile (de stat) o scară pentru a aduna averi şi a ajunge la ranguri. Acei pehlivani, fără de suflet (românesc, V.R.) vor
aduce societatea la disperare (s.n.) şi o vor face extrem de reacţionară (...) sau anarhică.” Iată o profeţie drăguţă...
E convins că: „Amândouă stările aceste sunt
barbare şi exclud orice cultură şi orice civilizaţie.” (op. cit., vol. X, p. 342).
Analizând cu atenţie şi cu durere situaţia socială a vremii sale, apasă pe adevăr: „O societate ca a noastră – divizată de idei contrare progresului economic” – dar deschisă jafului – „e o societate coruptă” – parcă-s vorbe scrise azi.
***
Student la Viena în vremea Comunei din Paris – 1872, după războiul franco-prusac, Eminescu este conştient că „revoluţia” e o pacoste social-economică. De aceea devine total adeptul „evoluţiei” sociale prin program pragmatic şi muncă temeinică. „Progresul” se realizează „conservând” ce a fost bun, viabil în trecut, adăugând „pas cu pas” ce este bun şi de folos tuturor în prezent. Astfel Eminescu devine „conservator progresist” – nu un nostalgic de la 1400 (parcă azi e altfel).
***
Europa vremii sale era „coruptă şi frivolă”. Eminescu vrea o societate a muncii şi a dreptăţii juridice şi sociale, ferindu-ne ca de incendii de o concepţie morală, politică şi religioasă socialistă, cât şi de „primejdiile politice care pot veni din nord-estul Europei”. Iată o intuiţie politică – şi nu-i singura – care ni-l arată drept un „profet politic” – în vreme ce liberalismul de „stânga” ne-a dus în „lagărul socialist”... adeverind previziunea sa.
Din această pricină, liberalismul de azi din România nu are temei în liberalismul de stânga, ci doar în devenirea demo­cratică a societăţii româ­neşti trecută prin infernul politic comunist din care, însă, jăratecul bun trebuie ales, pentru că numai în unele cărţi (vezi Utopiile din vest şi est) există
societate ideală! Dovadă Republica lui Platon...
***
Liberalii de azi nu sunt urmaşii liberalilor de „stânga” în frunte cu C. A. Rosetti, care s-au înecat în comunism, ci ai „liberalilor moderaţi” în frunte cu vicleanul I. C. Brătianu. Sub steaua norocoasă a Preşedintelui Klaus Iohannis, ei pot progresa, cu condiţia să fie oameni de caracter ales, cu o pregătire temeinică în domeniu şi cu o totală loialitate poporului român şi Constituţiei.

N.B.: „Ideile internaţionaliştilor” din Germania, Anglia şi Franţa – prieteni buni ai „roşilor” C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu sunt pentru vremea Poetului „utopii”, iar „raţionamentele materialiste” sunt în sine tot atât de neîntemeiate, ca şi mitologia greacă (ori ebraică, adăugăm noi pentru cei de azi).
În acest sens, Eminescu avertizează Europa vremii sale: „O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa”... pas cu pas şi azi!

Sibiu, la 28.05.2015                                    Vasile RUSU