De 1 Decembrie, şapte expoziţii în organizate de Muzeul Brukenthal în oraşe din ţară

Acasa >

Articol

Cu prilejul Zilei Naționale a României, şapte expoziții curatoriate de Alexandru Constantin Chituță, organizate de Muzeul Național Brukenthal în parteneriat cu alte muzee din țară sunt organizate în ţară. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Muzeul Național Brukenthal a deschis în ultima perioadă, în parteneriat cu mai multe instituții muzeale din România, expoziții de artă românească, artă europeană, artă japoneză și artă contemporană. Aceste expoziții, unele realizate în premieră în orașele sau regiunile partenerilor vor putea fi vizitate și cu prilejul Zilei Naționale a României.

Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal și curatorul acestor expoziții a declarat: „Avem foarte bune relații de prietenii și colaborare cu foarte multe instituții din țară. Pe această cale doresc să le mulțumesc partenerilor pentru încrederea oferită și pentru faptul că ne-au invitat să deschidem în fiecare an una sau chiar 5 sau 7 expoziții pe an în orașele lor. Muzeul Național Brukenthal este astfel cel mai activ muzeu din România în domeniul expozițional având în fiecare an zeci de expoziții în țară cu piese din patrimoniul muzeului, cu colecții private sau de artă contemporană, cu artiști aflați oarecum și în portofoliul Muzeului nostru și al curatorului, respectiv eu sau colegii mei. Așadar avem două expoziții în premieră la Baia Mare din colecția av. George Șerban. O expoziție de grafică românească 1900-2000 și o expoziție despre istoria artei și gravurii europene ce este cuprinsă în jumătate de mileniu, având expuși artiști consacrați: Durer, Rembrandt, Goltzius, Veronese, Leonardo, Piranesi, Tițian, Rubens, Goya, Dali ș.a. La Suceva avem pentru prima dată o expoziție de stampe japoneze Kabuki, având în cadrul expoziției și un kimonou din cadrul colecției Metropolitan Museum of Art din New York și a Muzeului Textilelor din Băița. La Cluj Napoca avem deschisă o expoziție în premieră cu stampe japoneze ce ilustrează în mod complet toate temele acesteia: istorie, kabuki, bijinga, peisaje și shunga. La Slatina avem o expoziție ce aduce în fața vizitatorilor, în premieră în Oltenia cei mai importanți artiști ai secolului XX: Picasso, Kandisky, Dali, Brauner, Renoir, Klimt, Munch, Matisse, Chagall, Miro etc. La Iași, pentru prima dată vizitatorii pot cunoaște opera artistului sibian Octavian Smigelschi dar și opera artistului contemporan Ioan Muntean, restaurator în cadrul Muzeului Național Brukenthal. Așadar, o seamă de expoziții care, consider, că vor aduce o notă distinctă în muzeele și orașele României. Expozițiile sunt organizate cu suportul Ministerului Culturii, Consiliului Județean Maramureș, Consiliului Județean Suceava, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Cluj Napoca și a Consiliului Județean Olt.”

Astfel, la Baia Mare, la Muzeul Județean de artă "Centrul artistic Baia Mare”: vor fi expoziţiile "100 de ani de grafică românească" şi "500 de ani de gravură europeană". La Iaşi, la Palatul Braunstein, expoziţiile "Pictor național. Octavian Smigelschi, între tradiție și inovație" şi "Flăcări și corăbii. Mărturii din Banat și Transilvania. Ioan Muntean". La Cluj-Napoca, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, expoziţia "Celebrități din Lumea Plutitoare/ Celebrities of the Floating World", la Suceava, la Muzeul Național al Bucovinei, expoziţia "Kabuki, stampe japoneze" iar la Muzeul Judeţean Slatina, expoziţia "Great artists of the World".

27 noiembrie 2023 la 09:14

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
Toate muzeele de la Brukenthal, închise două zile. Când și de ce
Muzeul Național Brukenthal anunță că toate sediile sale vor fi închise pentru vizitare în zilele de miercuri, 14...
Cultură
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 10 ore
Începe Școala de vară ASTRA 2025
În perioada 20-22 august, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, va avea loc cea de-a cincea ediţie a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Spectacol extraordinar de tango, pe scena Sălii Thalia
Filarmonica de Stat Sibiu va găzdui, în acest weekend, un spectacol extraordinat de tango susținut de „Cluj Tango...
Cultură
2 min de citit
acum 1 zi
Are arcul lui Rambo și este campion național. Povestea registratorului medical din Sibiu țintuit de 34 de ani în scaunul cu rotile
Dacă e miercuri, avem de-a face cu un loc sau un om de poveste. Azi facem cunoștință cu...
Cultură
6 min de citit