Tribuna
Centenar: prof. univ. dr. Gh. Pavelescu (1915-2008)
Centenar: prof. univ. dr. Gh. Pavelescu (1915-2008)
Trăim în această primăvară un moment de reală bucurie, prilejuit de aniversarea a 100 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai importanţi cercetători ai culturii şi civilizaţiei tradiţionale – prof. univ. Gh. Pavelescu – reprezentant al comunităţii academice sibiene, ilustru profesor de etnologie al Universităţii „Lucian Blaga”. În cei 93 de ani de viaţă, (s-a născut la 18/31 martie 1915 în localitatea Purcăreţi din judeţul Alba) şi 75 de activitate ştiinţifică, profesorul Pavelescu a acumulat experienţă, prestigiu şi, nu în ultimul rând, autoritate. Domnia sa a fost o personalitate a vieţii academice româneşti, consemnată în toate enciclopediile de specialitate, al cărei nume se identifică, de peste şapte decenii, cu momentele de vârf ale etnologiei contemporane, marcând-o definitiv prin câteva performanţe, greu de egalat, cu valoare de unicat în istoria acestor discipline.

În 1934, încă elev la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie, devine colaborator al „Arhivei de Folclor” a Academiei Ro­mâne (condusă de Ion Muşlea), căreia îi trimite, pe parcursul a doi ani (1934–1936), „86 culegeri de folclor ale elevilor de la Orăştie, dintre care peste 20 de caiete reprezentau culegeri personale”, după cum mărturiseşte însuşi autorul, în Radiografii spirituale – scrisori regăsite. La 22 de ani, remarcat de profesorul Romulus Vuia, este numit preparator la Muzeul de Etnografie a Ardealului. De acum va sluji învăţământul românesc (la Cluj sau Sibiu) cu insignifiante intermitenţe, independente de voinţa sa, vreme de 70 de ani. În 1939, la doar 24 de ani, publică în Gând românesc, „Etnografia românească din Ardeal în ultimii douăzeci de ani”, prima sinteză transilvană privind cercetările de cultură şi civilizaţie tradiţională din spaţiul intracarpatin. La numai 27 de ani, în 1942, era doctor în sociologie al Universităţii din Bucureşti şi doctor în filosofia culturii al Universităţii din Cluj – Sibiu. În 1945 – anul în care împli­nea „respectabila” vârstă de 30 de ani, obţine cel de-al treilea titlu de doctor, de astă dată în etnografie şi folclor. Performanţă unică în epocă, demnă de invidiat, dacă ne gândim că cele trei doctorate au fost conduse de perso­nalităţi de talie europeană, ctitori de „şcoli” şi catedre româneşti, precum Dimitrie Gusti, Lucian Blaga şi Romulus Vuia. Să mai adăugăm că cele trei teze de doctorat – din fericire, toate tipărite – s-au constituit în con­­tribuţii unice în literatura de speci­alitate – Mana în fol­clorul românesc – teza sus­ţinută la filozofia culturii (conducător ştiinţific: Lucian Blaga), fiind distinsă de Academia Ro­mână, în 1946, cu premiul „C. Rădulescu-Codin”. Nu­mi­rea, în acelaşi an, în funcţia de director al Mu­zeului Naţional de Artă Populară din Bucureşti (ac­tu­almente Muzeul Ţăra­nului Român), nu mai pare, în a­cest context, decât un gest fi­resc, mai mult decât normal.
La pensionarea profeso­rului Romulus Vuia, în 1947, este chemat la Cluj să-i urmeze magistrului său, la conducerea Muzeului de Etnografie a Ardealului şi a unicei catedre de etnologie şi folclor din România. Cu entuziasmul tipic unui bărbat abia trecut de 30 de ani şi siguranţa ştiinţifică pe care i-o conferă cele trei docto­rate, Gh. Pavelescu încearcă să dea noi impulsuri cerce­tării etnografice căutând, totodată, să lărgească sfera de activitate a Muzeului de Etnografie a Ardealului, să-i îmbogăţească anumite secţiuni cu noi şi valoroase obiecte.
Dar norii negri se adunau la orizont, mersul triumfal al cercetării etnologice interbe­lice se apropia de final! Regimul „democratic”, in­stau­rat în '45, devenea tot mai evident stalinist, iar „fraţii” de la răsărit începu­seră „epurările”. În iunie 1950, este înlocuit la condu­cerea Muzeului din motive nejustificate. După numai un an, este desfiinţată şi cate­dra de etnografie şi folclor, iar Gh. Pavelescu este „pro­movat” inspector în Minis­terul Culturii. După alte 10 luni este „restructurat”, iar titu­larul ... lăsat pe drumuri. Dar greul abia acum începe. Porneşte spre Sibiu – oraşul cu aleile umbroase, tânjind după plimbările cu „Marele Anonim”, după anii fericiţi de „simplu asistent”. Dar aici... surpriză! Nimeni nu-l mai vroia. Tentativa de a se an­gaja muncitor necalificat la uzinele „Balanţa” eşuează. Într-un târziu, ajutat mai mult de necunoscuţi decât de ai săi, este trimis profesor în Se­beşu de Jos, la poalele Surului. Se retrăgea, astfel, pentru aproape două dece­nii, „în folclor”, perioadă în care cercetătorul biruie, încă o dată, omul răvăşit de „rău­tăţile vremurilor”. Şi cum „oamenii-s sub vremi”, vorba cro­nicarului, profesorul Pavelescu o ia de la capăt, susţinând examen după examen, colindând satele în căutarea „nestematelor fol­clorice”, ca un veritabil învă­ţă­cel. „Dezgheţul” de după 1964 îi permite intrarea în Sibiu, iar la înfiinţarea Insti­tutului de Învăţământ Supe­rior îi renasc speranţele. Este chemat să conducă catedra de limba şi literatura română la proaspăt înfiinţatul institut, i se recunosc titlurile ştiin­ţifice, iar în 1971 Editura Minerva îi publică volumul Studii şi cercetări de folclor, rodul celor aproape două decenii de cercetare.
Profesorul predă din nou, îşi îndrumă cu răbdare şi grijă studenţii şi redactează cursuri de literatură univer­sală, de teorie literară, de estetică sau de folclor. Noua serie a revistei Transilvania, apărută în primele luni ale lui 1972, îl include printre cola­bo­ratorii săi permanenţi, iar sesiunile naţionale de etnologie îl numără, din nou, printre participanţii de onoa­re, acordându-i atenţia şi preţuirea ce i se cuvin. Cel de-al XIII-lea „Colocviu Naţio­nal de Folclor al Studenţilor din România”, organizat la Sibiu în 1978 şi încheiat cu o „instructivă” ieşire în Mărgi­nime, a fost, realmente, un succes al instituţiei gazdă, dar şi al profesorului. După reînfiinţarea Universităţii din Sibiu (1990), Gh. Pavelescu este rechemat la catedră, unde predă din nou Bazele etnografiei şi Antropologie socială, cu simplitatea şi autoritatea celui care nu şi-a părăsit niciodată uneltele, gesturi cotidiene ce ple­dează cu toată tăria, pentru tinereţea fără bătrâneţe a profesorului. Se va retrage de la catedră după împli­nirea vârstei de 90 de ani, mulţumit că gândurile şi proiectele sale vor fi duse mai departe de fiica sa – Amalia, conferenţiar la Fa­cultatea de Ştiinţe.
În toţi aceşti ani, a rămas acelaşi cercetător model al culturii şi civilizaţiei tradiţio­nale, publicând studii, arti­cole şi cărţi de referinţă despre principalele ele­mente ale identităţii noastre culturale. Opera sa însu­mează peste 200 de studii şi articole de specialitate şi nu mai puţin de 20 de volume privind cele mai diverse aspecte ale artei şi culturii populare. Domeniul predilect de cercetare ştiin­ţifică îl reprezintă, pentru pro­fesorul Gh. Pavelescu magia şi medicina populară, seg­ment al culturii tradiţionale în care a adus contribuţii me­mo­rabile: Cercetări asupra magiei la românii din Munţii Apuseni (Bucureşti, 1945), Mana în folclorul românesc (Bucureşti, 1944) şi Magia la români (Bucureşti, 1999).
Recunoaşterea meritelor sale ştiinţifice, a perso­na­lităţii de excepţie a profe­so­rului Gh. Pavelescu nu s-au lăsat aşteptate. „Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din Judeţul Sibiu”, constituită în mai 1977, îşi alege, în per­soana profesorului Pavelescu, primul ei preşedinte. În 1990, Revista de Etnografie şi Folclor a Academiei Româ­ne publică la rubrica „Profile contemporane” studiul Pro­fesorul Gh. Pavelescu la 75 de ani, material semnat de unul dintre foştii săi asistenţi – etnograful Boris Zderciuc, iar Buletinul Ştiinţific al „Asociaţiei Folcloriştilor şi Etnografilor din Sibiu” – Studii şi comunicări mar­chează evenimentul, prin cuprinderea, în sumarul său, a studiului Contribuţii la cunoaşterea folcloristicii româneşti din anii 1934–1990, semnat de Gh. Pavelescu şi a crochiului literar Efigii contemporane, de Ilie Moise. În 1995 – la împlinirea vârstei de 80 de ani – Tomul al IX-lea de „Stu­dii şi comunicări de etno­logie”, periodic al Academiei Române, este închinat pro­fesorului Gh. Pavelescu, iar presa centrală şi cea jude­ţeană publică articole oma­giale. În decembrie 1997, i se acordă titlul de „Doctor Honoris Causa” al Univer­sităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. În acelaşi an este ales „cetăţean de onoare” al municipiului Cluj-Napoca, oraşul unde şi-a început cariera didactică şi a func­ţionat, o vreme, ca director al Muzeului de Etnografie al Ardealului, iar în 2000 devine posesor al Ordinului Naţio­nal pentru Merit în Gradul de Cavaler şi laureat al premiul „Ethnos” pentru întreaga activitate. Municipiul Sebeş - de care îl leagă anii de gimnaziu şi primele cercetări de folclor – îl alege, în acelaşi an, „cetăţean de onoare”.
Să mai amintim, în acest context, că în 2004 profesorul Pavelescu a finalizat Valea Sebeşului, cea mai amplă monografie zonală, de tip clasic, apărută în ultimele decenii, carte a cărei poveste începe în decembrie 1933. Comparabilă, prin amploare şi acribie ştiinţifică, doar cu Ţara Vrancei a lui Ion Diaconu, Valea Sebeşului a fost şi rămâne „laboratorul” în care se regăsesc, in nuce, toate lucrările de rezistenţă ale profesorului Pavelescu, începând cu Pasărea suflet... şi Pictura pe sticlă la românii din Transilvania (1942), continuând cu Mana în folclorul românesc (1945) şi încheind cu Folclor medical din Valea Sebeşului sau Balade populare din sudul Transilvaniei (1971). Structurată în trei mari volume – Etnografie, Folclor şi Restituiri – această „mare monografie regională” încu­nunează, în chip fericit, o densă şi prolifică activitate de cercetător al culturii popu­lare pe care a slujit-o cu stră­lucire şi cu o aparte dăruire, profesorul Pavelescu făcând parte din acea stirpe rară de intelectuali care au dat întotdeauna totul şi nu au aşteptat nimic.
Pentru generaţia mea, profesorul Pavelescu a reprezentat intelectualul în accepţiunea cea mai com­plexă a cuvântului, cerce­tătorul bine informat care          ne-a asigurat, în anii ’70, o legă­tură directă, aş spune, cu lumea interbelică, cu acea generaţie de elită a Ro­mâniei Mari din care făceau parte Lucian Blaga, Mircea Eliade, Simion Mehedinţi, Dimitrie Gusti sau Romulus Vuia – şi mai rămâne magis­trul, la care alergam ori de câte ori ne împotmoleam…, în stare să ne răspundă la orice întrebare, să ne deslu­şească orice lucru pe care nu-l înţelegeam. Perso­nal m-am bucurat de încrederea şi prietenia Domniei Sale, pe care o consider o favoare pe care soarta mi-a hărăzit-o, iar întâlnirea cu Profesorul Pavelescu rămâne una esen­ţială, cu un rol aparte în evo­luţia mea ca om şi cercetător.
La 100 de ani de la naştere, prof. univ. dr. Gh. Pavelescu rămâne unul dintre pilonii etnologiei transilvane, cu împliniri ştiin­ţifice remarcabile, care fac cinste comunităţii acade­mice sibiene.


Prof. univ. dr. Ilie MOISE





comentarii
1 comentarii

Super-oferta de lucru pentru toti!
Din ce in ce mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul
Marina8
31.03.2015 12:27
Din aceeasi categorie
Q House

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA