Deşi pe placă s-a strecurat o greşeală, înscriindu-se că a funcţionat între anii 1878-1945, când de fapt Casina şi-a pierdut rostul după Întregirea României în 1918. Greşeala nu ştirbeşte importanţa evenimentului, nici recunoştinţa ce o datorăm celor ce au gândit şi realizat amplasarea plăcii, care va aminti generaţiilor viitoare, mijloacele prin care strămoşii şi-au apărat fiinţa naţională, drepturile de oamenii liberi şi şi-au înfăptuit năzuinţele.
Pentru cunoaşterea adevărului şi a preciza că placa comemorativă vrea să amintească, noi, doi sălişteni, cu dragoste pentru vatra pământească şi respect pentru trecutul neamului nostru, ne încumentăm să lăsăm o dovadă scrisă desprte ceea ce a însemnat Casina Română pentru Sălişte şi satele din jur, din ce am aflat din poveştile moşilor noştri. Neavând pregătirea necesară, vom scrie numai un compendiu, care nădăjduim că va întregi ce au scris şi alţii despre Casinele Române din Scaunul Săliştei, ca în viitor istoricii să poată face lumină, dacă se vor osteni să lămurească această problemă.
Menţionăm, de la început, că această instituţie a fost pentru românii ardeleni, o necesitate istorică, răsărită ca o generaţie spontană din nevoile momentului. Casina nu s-a organizat pe bază de statute, cu şedinţele organizate şi decizii înscrise în procese verbale. A fost un for de discuţii libere ca Agora în oraşele state greceşti din Antichitate şi ca vestitul Hide Paris din Borlova, unde orice cetăţean putea să dea soluţii în treburile obşteşti şi în apărarea drepturilor cetăţeneşti.
Numai în Transilvania
În lumea românescă, casinele au apărut numai în Transilvania, fiind necunoscute în celelalte provincii, de aceea rostul şi însemnătatea lor nu-l vor găsi menţionat şi explicat în nicio Enciclopedie sau Dicţionar.
După încorporarea Principatului Transilvaniei în Regatul Ungar (1867) oficialităţile maghiare au dezlănţuit o turbată acţiune de maghiarizare a românilor. Asociaţia "Astra", singura instituţie de cultură românească, cu mijloace materiale sărace, singură nu mai putea ţine trează conştiinţa de neam a românilor numai prin conferinţe şi prin puţinele gazete şi tipărituri româneşti. Trebuia găsit ceva care să trezească şi să mobilizeze pe românii, majoritari din Ardeal, în apărarea drepturilor şi libertăţilor lor. Idealul generaţiei paşoptiste de scoatere a românilor din întunericul şi robia medievală trebuia continuat şi întărit. Intelectualii luminaţi ai generaţiei 1848, şi a celei următoare şi-au strâns rândurile şi au organizat Partidul Naţional Român din Austro-Ungaria, care lupta pentru drepturile naţiunii române, pentru înlăturarea privilegiilor celor trei naţiuni (unio trium naţionum, ungurii, secuii şi saşii) ca românii să nu mai fie socotiţi toleraţi în ţara strămoşilor lor. Se urmărea şi legături mai strânse cu România şi legături mai strânse prin înfăptuirea testamentului lui Mihai Vodă Viteazul.
Pentru înfrăţirea tuturor: ţărani, meseriaşi, intelectuali în jurul principiilor de emancipare naţională, au luat fiinţă Casinele Române, se pare că după modelul celor săseşti.
La Sălişte ideea a fost adusă de vrednicul de pomenire judecător, Ioan Maxim, iniţiatorul multor reuniuni profesionale şi culturale, economico-financiare, prin care Săliştea a ajuns şi o cetate de rezistenţă şi apărare naţională şi o pildă de urmat pentru multe localităţi din Transilvania. În anul 1878 a trâns în ospătăria lui Stan Banciu pe toţii intelectualii, câţiva oieri şi meseriaşi luminaţi, la o consfătuire despre ce ar trebui făcut în comună, pentru ca viaţa economică, culturală şi familială să prospere, credinţa să se întărească, conştiinţa naţională să nu şovăie, legăturile cu Astra şi Partidul Naţional Român să fie mai strânse şi la hotărârile luate la centru, să se înhame cât mai mulţi sălişteni. S-au învoit ca în fiecare seară, cei ce n-au altceva de făcut să se adune la sfat şi să aducă şi pe cei ce-şi trec vremea lălăind prin cârciumi sau bârfind prin vecinătăţi, că şi aici pot închina un pahar cu vin fără să-şi bea minţile, luând parte la împlinirea nevoilor obşteşti, la apărarea fiinţei naţionale şi unirea în cuget şi simţiri a românilor ardeleni.
Adunare la casină
Aşa s-a ajuns ca de-a lungul timpului, seară de seară săliştenii din toate păturile sociale: domni, ţărani, meseriaşi, pălmaşi, să se strângă la consfătuirile de la casină. Aici aflau ce mai trebuie întreprins în plan obştesc, făceau propuneri şi criticau, după caz.
Totul se desfăşura în linişte, fără duşmănie, fără insulte, deşi ironiile şi glumele nu lipseau, fiindcă judecătorul Maxim le-a amintit adagiul latin: ,,Ridendo, castigat mores” (râzând se îndreptă obiceiurile).
În cei 40 de ani, în care Casina Română a fost în Sălişte un for de îndreptare şi progres social, multe personalităţi locale aici şi-au făcut ucenicia în cunoaşterea, limpezirea şi propăşirea treburilor obşteşti. Îi menţionăm pe cei de seamă care au lăsat urme în istoria locală, fără să le amintim faptele, lăsând această sarcină în seama istoricilor:
-Protopopii: dr.Ioan Hania. dr.Nicolae Maier, dr.Ioan Stroia, acdemicianul dr.Ioan Lupaş şi dr.Dumitru Borcea;
-Învăţătorii: Ilie Hociotă şi fiul său Ilie, ajuns mai târziu protopop colonel militar, Dumitru (Prică) Lăpădat, Stoica Nicolae, Iacob Ioan, Dumitru Mosora, Ioan Criştiu, dirijorii corului Iuliu Crişan şi Gheorghe Mihu, profesorii Alexandru Iosof, Constantin Iosof, Dumitru Floaşiu.
-Preoţii: Oprea Borcea, Alexandru Borcea, Iacob Şteflea, Ioan Popa Românescu, diaconul Nicolae Neamţu;
-Negustorii: Petru Comşa şi fiul Ionel, Stan Banciu, Ilie Popa, Dimitrie Roman, Ilie Martin-Otăvoi;
-Meseriaşii: Ioan Moisin, Danil şi Dumitru Bârsan, Ioan Moga, Ioan Hanciu-Covaciu;
-Medicii: dr.Nicolae Calefariu, dr.Nicolae Comşa, dr.Mihai Lupaş;
-Avocaţii: dr.Ioan Borcea, dr.Petra-Oaşa, dr.Ioan Cup, notar public dr.Onisifor Soră;
-Oierii: Maniu Moga, Nicolae Lupaş-Lupăieşu, fraţii Dumitru şi Nicolae Ghibu-Ghiboi; Nicolae Soră-Băroi.
Să nu-i uităm nici pe notarii: Nicolae Henţiu, Dumitru Chirca, pretorii Nicolae Drăghici, Branişte Moise, Liviu Lemeni;
Informaţii mai complete se găsesc în Monografia ,,Săliştea Sibiului Străveche vatră românească”. Din frământările şi discuţiile aprinse de la Casină, Săliştea s-a ales cu: regularizarea, îndiguirea podurilor şi podeţelor peste Râul Negru, cu o piaţă cum puţine se găsesc în Europa, cu un parc cu alei cu tei şi bănci pentru preumblare şi clipe de răgaz; cu o Casă Naţională în care Astra şi-a desfăşurat activitatea şi şi-a organizat biblioteca (actuala primărie) cu plaiul ca o şosea, care leagă localitatea de microstaţiunea Crinţ, cu sediul protopopiatului, cu pavarea cu piatră de râu a uliţelor, cu pavilionul (elveţian) pentru ca junimea să poată să se veselească la sărbători cu horele şi jocurile naţionale şi să nu mai joace separat oierii de meseriaşi, cu încă o Bancă Poporul, pe lângă cea înfiinţată cu vreo 25 de ani înainte Casa de Păstrare.
În sfera spirituală şi pe tărâm naţional, la casină s-au ales cei nouă membrii care au întregit delegaţia numeroasă trimisă la Viena, să înmâneze împăratului Frantz-Iosef, Memorandumul cu doleanţele românilor. Tot aici s-a format grupul care în timpul Procesului Memorandului s-a deplasat la Cluj pentru susţinerea morală şi materială a celor judecaţi. Dimitrie Roman, pe toată durata procesului a plătit o trăsură şi l-a însoţit pe preşedintele Partidului Naţional de la hotel la instanţa de judecată.
Fără susţinerea şi acţiunile hotărâte la Casina Română din Sălişte în anul 1905, dr.Nicolae Comşa n-ar fi ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta. Aici s-au strâns şi fondurile şi s-a hotărât participarea Reuniunii de Cântări la expoziţia de la Bucureşti din anul 1906. Prin Casina au fost mobilizaţi locuitorii să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia, cea mai numeroasă din Ardeal, 1400 de suflete.
Conştiinţa naţională, spiritul democratic, atitudinea de toleranţă, acţiunile culturale, de luminare a poporului, înfăptuite de sălişteni prin mijlocirea Casinei s-au răspândit în toate provinciile româneşti şi i-a îndemnat pe mulţi fruntaşi ai românilor de pretutindeni să viziteze Săliştea şi să se împărtăşească din duhul ei cultural, civilizator şi înnoitor . Nu-i ştim pe toţi, amintim pe cei mai cunoscuţi: Ioan Slavici, George Coşbuc, Octavian Goga (prieten de suflet al lui Ioan Lupaş), Virgil Oniţiu (prietenul lui Dumitru Lăpădat) mitropolitul Ioan Meţean, Iosif Vulcan, Aurel Vlaicu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Duiliu Zamfirescu care în romanul ,,Îndreptări”, descrie sentimentele trăite alături de sălişteni, compozitorii Muzicesu şi Chiriac, P.P.Panaitescu, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Constantin Stere. Să-l amintim şi pe generalul francez Henri Berthelot.
În casa lui Stan Banciu
Casina Română a funcţionat în casa lui Stan Banciu până în anul 1913, când a fost mutată în Casa Naţională (actuala primărie) construită la îndemnul protopopului academician Ioan Lupaş, din fondurile comunei, de unchiul acestuia, oierul Nicolae Lupaş-Lupăieş, pe atunci primar, ca sediu al Despărţământului Astra. În noul local Casina a mai dăinuit doar vreo zece ani; nemaiavând obiect, s-a destrămat pe tăcute, cum a şi apărut. Idealul, România Întregită a fost înfăptuit. Partidele apărute după război în România Mare, aduse de fanariotismul Dâmboviţean, cu setea de putere şi demagogie balcanică, i-au molipsit şi pe sălişteni, şi nu numai pe ei, ci toată Transilvania. Conceptul de unitate, altruismul şi spiritul de ajutorare din trecut s-au risipit. Le-au luat locul politicianismul, interesul personal şi dorinţele de a trage foloase din apartenenţa la un partid politic. Cei rămaşi fideli ai protopopului Ioan Lupaş, ajuns fruntaş al Partidului Poporului, al mareşalului Averescu, nu se mai înţelegeau, chiar dacă nu se duşmăneau, cu cei al noului protopop dr.Dumitru Borcea, susţinător al partidului istoricului Nicolae Iorga. Marea majoritate a săliştenilor s-au lăsat cuceriţi de Partidul Naţional Ţărănesc sau Naţional Liberal şi destui de partidele mărunţele care mişunau în România interbelică precum viermii în rană.
Casina Română a dirijat viaţa socială, înainte de Primul Război Mondial şi în comunele Tilişca, Galeş, Poiana Sibiului, Vale şi cine mai ştie în câte sate ardelene. Casinele, aşa cum am spus fiind un for public fără norme de funcţionare, nu au lăsat documente scrise care să le ateste activitatea. Totul se defăşura verbal şi cum ,,verba volant” această instituţie cu rol hotărâtor în Transilvania a fost, curând, dată uitării.
De aceea credem că este şi de dorit şi necesar ca vreun istoric de la Univeritatea Sibiană să se încumete să scrie o istorie a Casinei Române, dacă nu din toată Transilvania, cel puţin din judeţul Sibiu, din amintirile culese de prin sate, ca să nu se piardă înfăptuirile ,,Agorei Româneşti,, ca o mărturie a iubirii de neam a strămoşilor noştri şi un îndemn de unire şi de păstrare a specificului naţional, acum în epoca globalizării, când omenirea va ajunge o turmă fără păstor, condusă de ,,morala interesului” de ateism şi de sodomie.
Nicolae Stan PETRUŢIU,
Toma Mihai LUPAŞ