Dezvelirea, la Sălişte, a unei plăci comemorative pe una din clădirile pe care la sfârşitul secolului al XIX–lea şi începutul secolului al XX-lea, se adunau fruntaşii satului, şi nu numai ei, la Casina Română să pună la cale treburile obşteşti, ne-a adus în memorie această instituţie care a ţinut trează conştiinţa românilor ardeleni şi i-a unit în jurul unui ideal, ,,unui vis neîmplinit", cum zice poetul Octavian Goga.

Deşi pe placă s-a strecurat o greşeală, înscriindu-se că a funcţionat între anii 1878-1945, când de fapt Casina şi-a pierdut rostul după Întregirea României în 1918. Greşeala nu ştirbeşte importanţa evenimentului, nici recunoştinţa ce o datorăm celor ce au gândit şi realizat amplasarea plăcii, care va aminti generaţiilor viitoare, mijloacele prin care strămoşii şi-au apărat fiinţa naţională, drepturile de oamenii liberi şi şi-au înfăptuit năzuinţele.
Pentru cunoaşterea ade­vă­rului şi a preciza că placa comemorativă vrea să amin­tească, noi, doi sălişteni, cu dragoste pentru vatra pă­mântească şi respect pentru trecutul neamului nostru, ne încumentăm să lăsăm o dovadă scrisă desprte ceea ce a însemnat Casina Ro­mâ­nă pentru Sălişte şi satele din jur, din ce am aflat din poveştile moşilor noştri. Neavând pregătirea nece­sară, vom scrie numai un compendiu, care nădăjduim că va întregi ce au scris şi alţii despre Casinele Ro­mâne din Scaunul Săliştei, ca în viitor istoricii să poată face lumină, dacă se vor osteni să lămurească a­ceastă problemă.
Menţionăm, de la început, că această instituţie a fost pentru românii ardeleni, o necesitate istorică, răsărită ca o generaţie spontană din nevoile momentului. Casina nu s-a organizat pe bază de statute, cu şedinţele orga­nizate şi decizii înscrise în procese verbale. A fost un for de discuţii libere ca Agora în oraşele state greceşti din Antichitate şi ca vestitul Hide Paris din Borlova, unde orice cetăţean putea să dea soluţii în treburile obşteşti şi în apărarea drepturilor cetăţeneşti.

Numai în Transilvania

În lumea românescă, ca­sinele au apărut numai în Transilvania, fiind necunos­cute în celelalte provincii, de aceea rostul şi însemnă­tatea lor nu-l vor găsi men­ţionat şi explicat în nicio Enciclopedie sau Dicţionar.
După încorporarea Princi­patului Transilvaniei în Re­ga­tul Ungar (1867) oficia­lităţile maghiare au dezlănţuit o turbată acţiune de ma­ghiarizare a românilor. Aso­ciaţia "Astra", singura insti­tuţie de cultură românească, cu mijloace materiale săra­ce, singură nu mai putea ţine trează conştiinţa de neam a românilor numai prin confe­rinţe şi prin puţinele gazete şi tipărituri româneşti. Tre­buia găsit ceva care să tre­zească şi să mobilizeze pe românii, majoritari din Ar­deal, în apărarea drepturilor şi libertăţilor lor. Idealul ge­neraţiei paşoptiste de scoa­tere a românilor din întu­nericul şi robia medievală trebuia continuat şi întărit. Intelectualii luminaţi ai generaţiei 1848, şi a celei ur­mătoare şi-au strâns rându­rile şi au organizat Partidul Naţional Român din Austro-Ungaria, care lupta pentru drepturile naţiunii române, pentru înlăturarea privile­giilor celor trei naţiuni (unio trium naţionum, ungurii, secuii şi saşii) ca românii să nu mai fie socotiţi toleraţi în ţara strămoşilor lor. Se ur­mărea şi legături mai strân­se cu România şi legături mai strânse prin înfăptuirea testamentului lui Mihai Vodă Viteazul.
Pentru înfrăţirea tuturor: ţărani, meseriaşi, intelectuali în jurul principiilor de emancipare naţională, au luat fiinţă Casinele Române, se pare că după modelul celor săseşti.
La Sălişte ideea a fost adusă de vrednicul de po­menire judecător, Ioan Ma­xim, iniţiatorul multor reu­niuni profesionale şi cultu­rale, economico-financiare, prin care Săliştea a ajuns şi o cetate de rezistenţă şi apă­rare naţională şi o pildă de urmat pentru multe loca­lităţi din Transilvania. În anul 1878 a trâns în ospătăria lui Stan Banciu pe toţii intelec­tualii, câţiva oieri şi mese­ria­şi luminaţi, la o consfă­tuire despre ce ar trebui făcut în comună, pentru ca viaţa eco­nomică, culturală şi fa­milială să prospere, credinţa să se întărească, conştiinţa naţio­nală să nu şovăie, le­gă­turile cu Astra şi Partidul Naţional Român să fie mai strânse şi la hotărârile luate la centru, să se înhame cât mai mulţi sălişteni. S-au în­voit ca în fiecare seară, cei ce n-au altceva de făcut să se adune la sfat şi să aducă şi pe cei ce-şi trec vremea lălăind prin cârciumi sau bârfind prin vecinătăţi, că şi aici pot în­china un pahar cu vin fără să-şi bea minţile, luând parte la împlinirea nevoilor obşteşti, la apărarea fiinţei naţionale şi unirea în cuget şi simţiri a românilor ardeleni.

Adunare la casină

Aşa s-a ajuns ca de-a lun­gul timpului, seară de seară săliştenii din toate păturile sociale: domni, ţărani, me­seriaşi, pălmaşi, să se strân­gă la consfătuirile de la casină. Aici aflau ce mai trebuie întreprins în plan obştesc, făceau propuneri şi criticau, după caz.
Totul se desfăşura în linişte, fără duşmănie, fără insulte, deşi ironiile şi glu­mele nu lipseau, fiindcă ju­de­cătorul Maxim le-a amintit adagiul latin: ,,Ridendo, cas­tigat mores” (râzând se îndreptă obiceiurile).
În cei 40 de ani, în care Casina Română a fost în Sălişte un for de îndreptare şi progres social, multe personalităţi locale aici şi-au făcut ucenicia în cunoaş­terea, limpezirea şi propă­şirea treburilor obşteşti. Îi menţionăm pe cei de seamă care au lăsat urme în istoria locală, fără să le amintim faptele, lăsând această sarcină în seama istoricilor:
-Protopopii: dr.Ioan Hania. dr.Nicolae Maier, dr.Ioan Stroia, acdemicianul dr.Ioan Lupaş şi dr.Dumitru Borcea;
-Învăţătorii: Ilie Hociotă şi fiul său Ilie, ajuns mai târziu protopop colonel militar, Dumitru (Prică) Lăpădat, Stoica Nicolae, Iacob Ioan, Dumitru Mosora, Ioan Criş­tiu, dirijorii corului Iuliu Cri­şan şi Gheorghe Mihu, profesorii Alexandru Iosof, Constantin Iosof, Dumitru Floaşiu.
-Preoţii: Oprea Borcea, Alexandru Borcea, Iacob Şteflea, Ioan Popa Româ­nescu, diaconul Nicolae Neamţu;
-Negustorii: Petru Comşa şi fiul Ionel, Stan Banciu, Ilie Popa, Dimitrie Roman, Ilie Martin-Otăvoi;
-Meseriaşii: Ioan Moisin, Danil şi Dumitru Bârsan, Ioan Moga, Ioan Hanciu-Covaciu;
-Medicii: dr.Nicolae Cale­fariu, dr.Nicolae Comşa, dr.Mihai Lupaş;
-Avocaţii: dr.Ioan Borcea, dr.Petra-Oaşa, dr.Ioan Cup, notar public dr.Onisifor Soră;
-Oierii: Maniu Moga, Nico­lae Lupaş-Lupăieşu, fraţii Dumitru şi Nicolae Ghibu-Ghiboi; Nicolae Soră-Băroi.
Să nu-i uităm nici pe no­tarii: Nicolae Henţiu, Dumitru Chirca, pretorii Nicolae Dră­ghici, Branişte Moise, Liviu Lemeni;
Informaţii mai complete se găsesc în Monografia ,,Să­liş­tea Sibiului Străveche vatră românească”.  Din fră­mântările şi discuţiile aprin­se de la Casină, Săliştea s-a ales cu: regularizarea, îndi­guirea podurilor şi podeţelor peste Râul Negru, cu o piaţă cum puţine se găsesc în Europa, cu un parc cu alei cu tei şi bănci pentru preum­blare şi clipe de răgaz; cu o Casă Naţională în care Astra şi-a desfăşurat activitatea şi şi-a organizat biblioteca (actuala primărie) cu plaiul ca o şosea, care leagă loca­litatea de microstaţiunea Crinţ, cu sediul protopo­piatului, cu pavarea cu piatră de râu a uliţelor, cu pavilionul (elveţian) pentru ca junimea să poată să se veselească la sărbători cu horele şi jocurile naţionale şi să nu mai joace separat oierii de meseriaşi, cu încă o Bancă Poporul, pe lângă cea înfiin­ţată cu vreo 25 de ani înainte Casa de Păstrare.
În sfera spirituală şi pe tărâm naţional, la casină s-au ales cei nouă membrii care au întregit delegaţia numeroasă trimisă la Viena, să înmâneze împăratului Frantz-Iosef, Memoran­dumul cu doleanţele româ­ni­lor. Tot aici s-a format gru­pul care în timpul Procesului Memorandului s-a deplasat la Cluj pentru susţinerea morală şi materială a celor judecaţi. Dimitrie Roman, pe toată durata procesului a plătit o trăsură şi l-a însoţit pe preşedintele Partidului Naţional de la hotel la instanţa de judecată.
Fără susţinerea şi acţiu­nile hotărâte la Casina Ro­mână din Sălişte în anul 1905, dr.Nicolae Comşa               n-ar fi ajuns deputat în Parla­mentul de la Budapesta. Aici s-au strâns şi fondurile şi               s-a hotărât participarea Reu­niunii de Cântări la expoziţia de la Bucureşti din anul 1906. Prin Casina au fost mobilizaţi locuitorii să participe la Marea Adunare de la Alba Iulia, cea mai numeroasă din Ardeal, 1400 de suflete.
Conştiinţa naţională, spiri­tul democratic, atitudinea de toleranţă, acţiunile culturale, de luminare a poporului, înfăp­tuite de sălişteni prin mijlocirea Casinei s-au răs­pândit în toate provinciile româneşti şi i-a îndemnat pe mulţi fruntaşi ai românilor de pretutindeni să viziteze Săliştea şi să se împărtă­şească din duhul ei cultural, civilizator şi înnoitor . Nu-i ştim pe toţi, amintim pe cei mai cunoscuţi: Ioan Slavici, George Coşbuc, Octavian Goga (prieten de suflet al lui Ioan Lupaş), Virgil Oniţiu (prietenul lui Dumitru Lăpă­dat) mitropolitul Ioan Meţean, Iosif Vulcan, Aurel Vlaicu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Duiliu Zamfirescu care în romanul ,,Îndreptări”, descrie sentimentele trăite alături de sălişteni, compozitorii Muzi­cesu şi Chiriac, P.P.Panai­tescu, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Constantin Stere. Să-l amintim şi pe generalul francez Henri Berthelot.

În casa lui Stan Banciu

Casina Română a func­ţionat în casa lui Stan Banciu până în anul 1913, când a fost mutată în Casa Naţio­nală (actuala primărie) con­struită la îndemnul proto­popului academician Ioan Lupaş, din fondurile comu­nei, de unchiul acestuia, oierul Nicolae Lupaş-Lupăieş, pe atunci primar, ca sediu al Despărţământului Astra. În noul local Casina a mai dăinuit doar vreo zece ani; nemaiavând obiect, s-a destrămat pe tăcute, cum a şi apărut. Idealul, România Întregită a fost înfăptuit. Partidele apărute după răz­boi în România Mare, aduse de fanariotismul Dâmbovi­ţean, cu setea de putere şi demagogie balcanică, i-au molipsit şi pe sălişteni, şi nu numai pe ei, ci toată Transil­vania. Conceptul de unitate, altruismul şi spiritul de aju­torare din trecut s-au risipit. Le-au luat locul politicia­nismul, interesul personal şi dorinţele de a trage foloase din apartenenţa la un partid politic. Cei rămaşi fideli ai protopopului Ioan Lupaş, ajuns fruntaş al Partidului Poporului, al mareşalului Averescu, nu se mai înţele­geau, chiar dacă nu se duş­măneau, cu cei al noului protopop dr.Dumitru Borcea, susţinător al partidului istori­cului Nicolae Iorga. Marea majoritate a săliştenilor s-au lăsat cuceriţi de Partidul Naţional Ţărănesc sau Naţional Liberal şi destui de partidele mărunţele care mişunau în România inter­belică precum viermii în rană.
Casina Română a dirijat viaţa socială, înainte de Primul Război Mondial şi în comunele Tilişca, Galeş, Poiana Sibiului, Vale şi cine mai ştie în câte sate arde­lene. Casinele, aşa cum am spus fiind un for public fără norme de funcţionare, nu au lăsat documente scrise care să le ateste activitatea. Totul se defăşura verbal şi cum ,,verba volant” această instituţie cu rol hotărâtor în Transilvania a fost, curând, dată uitării.
De aceea credem că este şi de dorit şi necesar ca vreun istoric de la Univeri­tatea Sibiană să se încu­mete să scrie o istorie a Casinei Române, dacă nu din toată Transilvania, cel puţin din judeţul Sibiu, din amintirile culese de prin sate, ca să nu se piardă înfăp­tuirile ,,Agorei Româneşti,, ca o mărturie a iubirii de neam a strămoşilor noştri şi un îndemn de unire şi de păstrare a specificului naţio­nal, acum în epoca globa­lizării, când omenirea va ajunge o turmă fără păstor, condusă de ,,morala intere­sului” de ateism şi de so­domie.
Nicolae Stan PETRUŢIU,
Toma Mihai LUPAŞ