Biblioteca ASTRA: program estival de activităţi pentru adolescenți

Acasa >

Articol

Biblioteca JudeţeanăA STRA anunţă că pe parcursul lunii iulie, adolescenții sibieni sunt așteptați pentru a participa la o serie de întâlniri cu personalități ale spațiului socio-cultural și profesional sibian. 
Dedicat în special tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, programul ASTRA Adolescent oferă acestora prilejul de a interacționa, într-un cadru informal și relaxat, cu specialiști din domenii care vizează științele sociale, medicina, educația civică, psihologia, literatura etc. Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu vine în întâmpinarea nevoilor publicului tânăr, oferind o gamă largă de activități. În egală măsură, tinerii vor fi implicați în realizarea activităților și în pregătirea dezbaterilor cu invitații. Echipa bibliotecarilor astriști va aduce în fața participanților o serie de profesioniști din diverse domenii care, printr-un dialog susținut, vor aborda teme de interes general, subiecte mai puțin dezbătute în familie sau societate și probleme legate de viața cotidiană a adolescenților.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Ne propunem să creăm un cadru de dezbatere deschis și interactiv, în care invitații să expună oportunități și provocări specifice domeniului în care activează, să ofere răspunsuri căutărilor adolescenților sau direcții adaptate contextului social și profesional actual. De asemenea, dorim să promovăm valori ale sferei culturale și educaționale locale și modele de succes ale mediului socio-profesional. La fiecare întâlnire vom asocia și o mică expoziție de publicații adecvată temelor abordate. Scopul derulării acestor dezbateri este de a aduce beneficii atât comunității, prin țintirea categoriei de vârstă, cât și instituției organizatoare, prin îmbogățirea ofertei de servicii culturale puse la dispoziția publicului.", precizează Mihaela Dobrescu, bibliotecar și coordonator al proiectului ASTRA Adolescent. 

Printre invitații care au ales să susțină derularea programului dedicat adolescenților, se numără reprezentanți ai mediului universitar, socio-economic, medical sau din sfera artistică sau sportivă: Mihai Balaban, Daniela Cîmpean, Răzvan Pop, Mihai Copăceanu, Nana Morar, Constantin Necula, Mitichi Preda, Daniel Troancă, Teodor Tulpan, Elena Ucenic, Claudiu Zgripcea, Radu Vancu, Lia și Dan Perjovschi. Proiectul se bucură, de asemenea, de sprijinul unor voluntari care, alături de bibliotecarii astriști, se vor implica în implementarea tuturor activităților. 

Programul ASTRA Adolescent se desfășoară în intervalul 5 – 28 iulie 2022, în zilele de miercuri, joi și vineri, între orele 11:00 – 14:00, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Pentru înscrieri și informații suplimentare referitoare la activități, cei interesați sunt invitați să se adreseze Compartimentului Carte pentru Adulți al bibliotecii (Str. George Barițiu, nr. 7, et. 4), sau la nr. tel. 0269 210 551 (int.124) și e-mail: bjastrasibiu@gmail.com.  

01 iulie 2022 la 12:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 zi
Ziua Națională a Portului Tradițional, la Rășinari
Duminică, între orele 9 și 17, rășinărenii sunt invitați la Muzeul Etnografic pentru a celebra Ziua Națională a...
Cultură
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Panourile solare de pe clădirea Consiliului Judeţean nu mai au “vedere la stradă”
Poate că multora ne-a scăpat schimbarea, dar ea s-a petrecut. Panourile solare amplasate pe acoperişul cel nou al...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
De ce sărbătorim Ziua Europei, pe 9 Mai
La 5 ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, a...
Cultură
2 min de citit
acum 2 zile
Toate muzeele de la Brukenthal, închise două zile. Când și de ce
Muzeul Național Brukenthal anunță că toate sediile sale vor fi închise pentru vizitare în zilele de miercuri, 14...
Cultură
1 min de citit