Tribuna
DEŞI ŢINUTĂ CU DINŢII ÎNCLEŞTAŢI SUB OBOROC,
Aniversarea literară „Mircea Ivănescu – 80” a avut totuşi loc!
Mihai POSADA
4341 vizualizari
Aniversarea literară „Mircea Ivănescu – 80” a avut totuşi loc!

Am publicat în ziarul nostru pagini întregi dedicate spectaculosului ce a invadat prin cantitatea impresionantă a manifestărilor stradale oraşul şi împrejurimile sale cele mai neconvenţionale, iar prin calitatea unor spectacole a uimit mulţimile de spec­tatori diurni şi mai cu seamă nocturni. De asemenea, despre iarmarocul interna­ţional de tipărituri, care a reunit la Sibiu, sub aco­perişul aceluiaşi cort, edi­turile cele mai prestigioase şi produsele lor de piaţă. Nu ştiu cine a avut ideea nefericită să lase la mintea iresponsabililor publicitatea ce se cuvenea făcută unui eveniment cultural major, pe care au reuşit numai să îl acopere până în ultima clipă într-o conspiraţie a tăcerii nemeritate, transformându-l din ceea ce este şi va rămâne pentru istoria culturii, în victima colaterală a unei strategii de marketing la fel de prost gândite. Cert este că, în ciuda apelurilor noastre repetate în pagina de ziar, prin e-mail sau chiar faţă către faţă, ignoranţa doctă „camuflată” în aroganţă şi impertinenţă a considerat că succesul în viaţa culturală se asigură numai prin suficienţa zgomotos autopropulsată, uitând că succesul adevărat se construieşte numai în raport cu valoarea, pe cunoaştere şi respect.
Parcă în ciuda acestui comportament cu totul inex­plicabil şi oarecum marginal, duminică, 5 iunie, începând cu ora 12.30, a avut loc lansarea la Târgul interna­ţional de carte SibiuBookFest 2011 a volumului Mircea Ivănescu – 80, în „seria aniversară” a Editurii Paralela 45 din Piteşti. Cartea coordonată de criticul literar Al. Cistelecan îi este dedicată distinsului locuitor şi cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, poate cel mai important poet în viaţă al românilor în acest moment, traducătorul pentru cultura română al unor opere de vârf din literaturile anglo-saxonă şi americană, laureatul între multe altele, al Premiului de poezie „Mihai Eminescu” acordat de Academia Ro­mână (1982), al Premiului Naţional de poezie „Mihai Eminescu” (Botoşani, 1999), al mai multor premii pentru opera originală ori pentru traducere etc. În anul 1999, Mircea Ivănescu a fost propus pentru Premiul Nobel pentru lite­ratură, la solicitarea Comi­tetului Nobel al Aca­demiei Suedeze şi la iniţiativa Aso­ciaţiei Scriitorilor Pro­fesionişti din România (ASPRO).
Cu alte cuvinte, nu e vorba de un oarecine, ci, din fericire, de un locuitor de vază al culturii universale şi rezident temporar, ca noi toţi, în Sibiul ocupat cu târguri de carte şi festivaluri teatrale ce mută până şi munţii din loc. Decăt că, la cei 80 de ani împliniţi, Mircea Ivănescu nu mai deţine nici funcţii vizibile, vocale, de temut, nici nu mai cutreieră citind, ca personajul odinioară pecete a pungilor de librărie, aleile şi străzile burgului: asemeni lui Borges, ori lui Homer, el priveşte cu ochii săi orbi în interiorul unei memorii personale de neimaginat de pe dinafară, vastă cât o bibliotecă fără sfârşit, în plin spectacol al literaturilor lumii.
Se cuvine menţionată prezenţa oamenilor de litere Denisa Comănescu şi Nico­lae Prelipceanu, deplasaţi din Bucureşti la Sibiu pentru a oficia lansarea volumului dedicat lui Mircea Ivănescu la împlinirea vârstei de 80 de ani (după lansarea în Capitală, săptămâna trecută). Au fost secondaţi de gazdele locale, mai tinerii condeieri, uni­versitarii Andrei Terian şi Radu Vancu, în faţa unui public numeros, incluzându-i şi pe cei zece coautori sibieni, din întregul de 45 ai volumului aniversar.

LA MULŢI ANI, MIRCEA IVĂNESCU!

mihai  posada,
6 Cireşar 2011,
Sibiu-pe-Cibin






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Pistele pentru biciclete

Medialcare24

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA