„Fiecare naţiune se sileşte neîntrerupt a da valoare naţionalităţii şi limbii sale naţionale." Andrei Şaguna, 1860
Numele mitropolitului Andrei Şaguna are o rezonanţă deosebită în istoria românilor, el a fost un adevărat apostol al vieţii spirituale, culturale şi sociale a poporului român. Timp de un sfert de secol (1848 - 1873) el a fost capul limpede şi ordonat care a dirijat pe românii ardeleni, şi nu numai, pe drumul luminării, prosperităţii şi încrederii în energiile proprii. La trecerea la cele veşnice, iunie 1873, episcopul evanghelic luteran de la Sibiu, George Daniel Teutsch (1817 - 1893) afirma într-o revistă de limbă germană din Sibiu: „Aproape o generaţie întreagă Şaguna a fost conducătorul intelectual - singurul recunoscut- al poporului său şi, în această calitate, a putut să obţină astfel de rezultate cum rar se întâmplă vreunui muritor a se învrednici de ele ... . Prietenii şi duşmanii marelui bărbat, a cărui statură înaltă, impunătoare, cu privirea ageră şi cu barba ondulată nu vor uita curând cei ce au vazut-o, vor fi toţi de aceeaşi părere, că numele lui Şaguna înseamnă o nouă epocă în viaţa poporului român şi a Bisericii Ortodoxe.“
Ca român, fiu al Moscopolei, strălucitor centru românesc cu grai aromânesc din sudul Dunării, născut acum 200 de ani la Mişcolţ (20 decembrie 1808), în Ungaria, cu studii de filosofie şi drept la Pesta şi studii teologice la Seminarul Teologic din Vârşeţ, în Serbia, Andrei Şaguna a fost ales de Dumnezeu să rămână în istoria românilor ca un mare cărturar, ca un deosebit conducător şi luptător pentru drepturile românilor, om al bisericii, distins diplomat şi bun patriot.
Întreaga sa activtate a fost direcţionată de dorinţa lui arzătoare de a scoate pe românii din Imperiul Hasburgic din întunericul robiei materiale şi spirituale. Acest lucru Şaguna l-a adus la cunoştinţă românilor cu prilejul instalării sale ca episcop ortodox la Sibiu (18 aprilie 1848): „Pe românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voie către tot ceea ce este adevărat, plăcut şi bun să-i trag.“
De fapt chiar prin circulara din februarie 1848 prin care el înştiinţa clerul şi credincioşii că a fost recunoscut episcop, Şaguna făgăduieşte acestora că doreşte să fie ca un Tată adevărat: „Din toate puterile mele neostenit mă voi strădui ... să fiu tatăl clerului şi al poporului nostru, tată zic să fiu, tată şi încă o dată zic, tată să fiu în înţelesul cel adevărat ...“ ([4], p.13).
Deşi, era proaspăt instalat ca episcop Andrei Şaguna a participat activ la revoluţia de la 1848, fiind considerat „diplomatul“ revoluţiei.
După înfrângerea revoluţiei de la 1848, tânărul episcop a făcut parte dintre cărturarii ardeleni care au înţeles că singura cale pentru ca românii să-şi obţină drepturile şi să-şi realizeze aspiraţiile spre libertate, prosperitate şi unitate era luminarea lor prin cultură.
Pentru a atinge acest scop el şi-a stabilit un program cultura-social-economic care viza starea intelectuală, morală şi materială a românilor ardeleni, cu precădere a tinerilor.
Încă de la Sinodul din 1850, el a susţinut crearea Institutului Eparhial Pedagogic Teologic, care să asigure cu preoţi calificaţi locaşurile de cult existente şi pe cele care se vor înălţa în viitor, cât şi cu dascăli pregătiţi care să predea în limba română.
În acelaşi an, Şaguna a înfiinţat cu bani proprii tipografia „Arhidiecezană“ prin care ulterior s-au publicat mii de cărţi şi manuale adresate românilor transilvăneni şi nu numai. La această tipografie, în 1860, se va tipări Abecedarul cu litere latine prin care se începe înlăturarea definitivă a alfabetului chirilic din şcoli.
La 3 ianuarie 1853, înfiinţeză ziarul Telegraful Român, cu apariţie neîntreruptă până în zilele noastre. Această gazetă a fost tribună a deşteptării naţionale, publicând materiale despre obiceiurile şi tradiţiile populare, despre cultura românească, despre viaţa şi preocupările românilor punând în evidenţă, mai ales, activităţile cultural-educative care contribuie la realizarea solidarităţii şi prosperităţii naţionale.
Şaguna s-a impus, însă, şi în viaţa şcolară a Transilvaniei de altădată. Pe lângă organizarea vechii şcoli teologice de la Sibiu el a sporit numărul şcolilor primare, în timpul păstoririi sale, de la 400 la aproape 860. Printre realizările de seamă pe linie şcolară s-au situat Gimnaziul şi apoi Liceul Român Greco-Ortodox din Braşov, Şcoala Normală de la Sibiu şi Liceul Românesc din Brad.
Printre marile realizări ale lui Şaguna pe linie bisericească este reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe din Transilvania, desfiinţată de autorităţile hasburgice în 1701. Este cunoscut că după această dată, românii ortodocşi din Transilvania şi Banat au rămas fără ierarh şi deabia în 1761 guvernul imperial din Viena a aprobat pentru ei o Episcopie, cu sediul la Sibiu, dar subordonată Mitropoliei ortodoxe sârbe de la Carloviţ. După demersuri repetate începute de Şaguna în 1848, împăratul de la Viena a aprobat reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, în 1864, cu două eparhii sufragene, separate total de mitropolia sârbă.
Organizarea canonică a Bisericii ortodoxe din Ardeal este tot opera lui Şaguna prin cunoscutul Statut Organic din 1868, prin care se reafirmă dreptul mirenilor de a participa la conducerea vieţii bisericeşti în toate compartimentele ei.
Revoluţia de la 1848 a trezit la românii răspândiţi în mai multe imperii dorinţa de viaţă naţională proprie, de unitate, progres şi prosperitate.
Românii transilvăneni şi-au dat seama că împlinirea acestei dorinţe se poate înfăptui numai prin luminarea maselor ţărăneşti prin învăţătură, cultură şi înlăturarea dihotoniilor confesionale. Se considera că numai în acest mod românii vor avea o bunăstare materială sporită şi vor înţelege lupta pentru solidaritatea naţională.
Înţelegând acest mers al istoriei neamului, prefecţii legiunilor care au luptat în Munţii Apuseni în timpul revoluţiei paşoptiste, Avram Iancu, Axente Sever şi Simion Balint, la 1852, primind o sumă de bani drept despăgubire pentru daunele suferite în anii 1848/1849, au dăruit 2500 florini din aceşti bani pentru înfiinţarea unei „Asociaţiuni literare române“. Aceştia au fost depuşi spre fructificare ulterioară la casa de păstrare din Sibiu, pe numele inspectorului şcolar de atunci dr. Pavel Vasici. În 1854, poetul Andrei Mureşanu, care se afla la Sibiu ca traducător pe lângă guvern, cu ştirea şi învoirea celor în drept, a ridicat această sumă de bani. Astfel planul înfiinţării unei societăţi culturale româneşti părea să cadă.
După anul 1852 a urmat o perioadă de discuţii şi dezbateri aprinse între tabăra celor care doreau înfiinţarea unei societăţi culturale şi tabăra celor care doreau înfiinţarea unei „academii româneşti“ de tipul universităţilor apusene. Divergenţele de opinii între cele două tabere erau amplificate de desele învrăjbiri şi dihotonii confesionale.
Condiţiile externe, printre care urmările războiului franco-italo-austriac şi formarea noului stat naţional român după unirea Principatelor din 1859, au făcut ca politica vieneză să facă unele concesii pozitive faţă de popoarele supuse. Prin noua strategie românii transilvăneni erau puşi pe picior de egalitate cu celelalte popoare din monarhie. În aceste împrejurări, profitând de condiţiile existente, fruntaşii culturii transilvane încep să întreprindă o serie de acţiuni pe lângă guvernanţii imperiului hasburgic, în scopul obţinerii unor drepturi, printre care şi crearea asociaţiei culturale.
Astfel, la 10 mai 1860, un număr de 176 de români iubitori de neam şi cultură, în frunte cu mitropolitul greco-catolic al Blajului, Alexandru Sterca Şuluţiu, şi episcopul ortodox al Sibiului, Andrei Şaguna, au înaintat o petiţie princepelui Lichtenstein, guvernatorul Transilvaniei, prin care cereau aprobarea înfiinţării unei reuniuni, „a cărei chemare să fie lăţirea culturii poporale, şi înaintarea literaturii cu puteri unite.“
În aceeaşi scrisoare, întocmită de dr. Ioan Raţiu, se cerea şi aprobarea ţinerii unei „adunări consultatoare“ la Sibiu în scopul stabilirii programului şi statutele necesare înfiinţării reuniunii.
Andrei Şaguna este rugat să ţină legătura cu cei în drept deoarece la acea vreme era membru al senatului imperial din Viena.
Acesta primeşte răspunsul guvernatorului la petiţie pe 12 iulie 1860. Bazându-se pe legea de reuniune din 26 noiembrie 1852, guvernatorul respinge diplomatic cererea românilor deoarece aceasta nu a fost însoţită de un proiect de statute – „măcar şi numai în schiţă generală care circumscriu înainte scopul şi planul înfiinţării reuniunii.“ În plus, guverantorul mai atrage atenţia că dânsul nu poate încuviinţa la „înfiinţarea unei reuniuni exclusiv naţionale“ la care şi titlul ar califica aceasta ca „o asociaţiune ce s-ar despărţi de celelalte naţionalităţi conlocuitoare într-un mod ostentativ şi ar servi tendinţelor exclusiv naţionale.“
La 20 octombrie 1860 este dată o diplomă împărătească prin care Transilvania primeşte din nou un mini început de viaţă constituţională.
Profitând de acest fapt, cărturarii care au semnat prima adresă îl solicită pe episcopul Andrei Şaguna să înainteze guvernului o nouă cerere, prin care să ceară îngăduinţa de înfiinţare a unei societăţi literare pentru români.
Primind proiectele de statute de la cei trei colaboratori, Şaguna a întocmit un nou proiect care va însoţi noua petiţie din 4 decembrie 1860 prin care se revenea asupra doleanţei românilor de a avea o reuniune culturală a lor. În petiţie se atarge atenţia că „membrii Asociaţiunii pot fi de orice religie şi orice naţie.“
Locotenenţa îi răspunde lui Şaguna printr-o adresă din 31 ianuarie 1861, că se pot începe pregătirile „pentru înfiinţarea unei reuniuni spre înaintarea literaturii şi culturii poporului român, apoi spre pregătirea agriculturii şi industriei.“
Se mai cere ca după definitivarea statutelor să fie retrimise pentru a putea da „aprobarea cea mai îanltă spre constituirea acestei reuniuni.“
Prin adresa din 22 ianuarie 1861 episcopul Andrei Şaguna convoacă la Sibiu, în zilele 9 – 11 martie 1861, pe toţi acei care au subscris la petiţiunea din mai 1860, ca să alcătuiască împreună statutele Societăţii şi apoi să fie înaintate împăratului pentru aprobare.
Şedinţa din 9 martie a început printr-o cuvântare a lui Şaguna – ales ca preşedinte şi o scurtă informare asupra demersurilor făcute pentru aprobarea înfiinţării societăţii.
În încheierea cuvântului său Şaguna promite că va srijini „scopul Asociaţiunei noastre încât va sta în puterile mele, căci eu voiu fi norocos a auzi sunetele cele dulci ale limbii mele materne, care la străini nu s-a învrednicit de atenţiune, însă acelea cu atâta mai scump sunt inimii mele“.
În şedinţa din 10 martie aproape trei ore s-a dezbătut numirea societăţii. Prin vot s-a stabilit ca societatea să aibă numele de „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român“.
Statutele astfel aprobate au fost înaintate de episcopul A. Şaguna înaltului c.r. prezidiu locotenţial prin adresa din 28 martie 1861.
Primind un răspuns afirmativ din partea împărăţiei la 6 septembrie acelaşi an, la 29 septembrie 1861, Andrei Şaguna adresează o „conchemare“ pe 23 octombrie 1861, la Sibiu, pentru „toţi inteligenţii naţiunei noastre, care voiesc a fi membrii Asociaţiunii spre a lua parte la inaugurarea şi deplina constituire a acesteia“.
Lucrările adunării de constituire a Asociaţiunii au avut loc în clădirea Seminarului Teologic. Discursul inaugural rostit de Şaguna în prima şedinţă a adunării (23 octombrie 1861) începe prin legământul de urmat de toţi cei care vor lucra sub cupola Asociaţiunii: „Mărturisesc sincer convingerea mea, că eu problema Asociaţiunii noastre o caracterizez pe cât de nobilă şi frumoasă şi unică în felul său astăzi în întreaga naţiune din toate părţile unde se află ea, pe atât de serioasă şi grea, pentru că cere o perseverenţă de fier şi un sacrificiu din inimă“.
După ce prezintă pe scurt luptele purtate de intelectualii români pentru înfiinţarea societăţii, face apel la toţi cei cu dragoste de neam să se înscrie în rândurile ei şi să participe la împlinirea ţelurilor pentru care a fost creată această reuniune. Încheie cuvântul său prin frumoasele cuvinte: „Domnilor! Masa dulcei maicei noastre este pregătită pentru oaspeţi mulţi; maica noastră a fost până acum îmbrăcată în doliu, dar de acum înainte se îmbracă în haină de nuntă şi pofteşte la masă pe toţi fiii săi, ca să strălucască şi ea în şi cu casa sa şi să înnoiască pe fiii săi, precum se înnoiesc tinereţele vulturului, şi se roagă lui Dumnezeu zicând: Doamne al puterilor, fii cu Asociaţiunea aceasta acum şi totdeauna, căci tot darul desăvârşit este de sus, de la tine părinteleLuminilor. Amin.“
Cuvântarea lui Şaguna este urmată de un frumos discurs al canonicului blăjean Timotei Cipariu despre importanţa limbii naţionale, acest „tezaur născut cu noi de la ţâţele maicei noastre, dulce ca sâmţurile măicuţelor noastre, când ne aplecau la sânul lor, tezaur mai scump decât viaţa; tezaur care de l-am fi pierdut, de l-am pierde, de vom suferi vreodată ca cineva cu puterea au cu armele, au cu numele să ni-l răpească din mâinile noastre, atunci mai bine să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la părinţii noştri cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am fi demni de a ne numi fiii lor: limba românească.“
Canonicul apreciază că prin societatea nou înfiinţată: „un reazim naţionalităţii române se împlântă astăzi şi sperăm că asemeni razime de astea şi de alte forme se vor împlânta şi de aici înainte, şi mai multe şi mai puternice.“
În sesiunea a doua s-a ales ca prezident episcopul Andrei Şaguna, ca vicepreşedinte canonicul Timotei Cipariu, ca secretar primar G. Bariţiu, ca secretar secundar Antonie Veştemean, ca şi casier Antoniu Bechiriţiu, ca şi controlor Ioan Pinciu şi ca arhivar şi bibliotecar Visarion Roman. S-au ales şi cei 12 membri ai Comitetului.
Adunarea de constituire a Asociaţiunii se încheie prin cuvântul scurt şi potrivit al preşedintelui ales:
„Ne-am adunat în caritate, ne despărţim în caritate. Dea Dumnezeu, ca până la capătul veacului să fie tot aşa. Să ne mai întâlnim la masa mamei noastre comune; să ne îndulcim de limba, de naţionalitatea şi de toate câte sunt ale Românului. Luaţi seama, în ce momente şi în care epocă vieţuim. Popoarele mai înainte au putut trăi fără literatură; iar astăzi aşa ceva este curat peste putinţă. Feudalismul aristocratic s-a delăturat prin dezvoltarea puterii morale şi cunoaştera legilor fireşti; a păşit în locul aceluia egalitatea în drepturi şi egala îndreptăţire, să nu uitam însă, că puterea minţii şi a geniului, ştiinţele şi actele sunt, care în zilele noastre dau popoarelor tărie şi le asigură viitorul.“
Astfel, după aproape un deceniu plin de încercări şi sacrificii şi prin acţiuni înţelepte şi diplomatice, a luat fiinţă „Asociaţiunea Transilvană“. „Asociaţiunea s-a născut – cum afirma cu mult adevăr Nicoale Iorga în 1905 – din curentul neîntrerupt spre lumină, care a însufleţit de o sută cincizeci de ani măcar pe Românii dinArdeal şi ţările ungureşti, din iubirea adevărată către popor, căruia îi trebuiau şcoli tot mai bune şi mai româneşti, pentru a putea sta alături cu alţi locuitori ai acelui pământ. Ea s-a dus la îndeplinire într-o clipă rară, când amintirile unor primejdioase lupte purtate împreună, uniseră în inimi pe credincioşii celor două biserici, rivale întotdeauna, din nenorocire, duşmane, uneori, în care anumite împrejurări au împărţit neamul nostru din acele părţi ameninţate. De la început Asociaţiunea a fost şi a lui Şaguna şi a lui Şuluţu, şi a sibienilor şi a blăjenilor, şi a uniţilor şi a neuniţilor.
Şi aceasta alcătuieşte însuşirea ei de căpetenie şi cea mai scumpă ... Unde desbină legea, uneşte cartea, lumina.“
Aşa, în octombrie 1861, la Sibiu, pe cerul înnorat al românilor a apărut o stea polară, care în veci va lumina calea unităţii noastre culturale şi a solidarităţii sufleteşti, aşa încât toţi cei care vorbesc graiurile frumoase ale limbii române să se simtă fraţi.
Onisifor Ghibu într-o lucrare despre Octavian Goga aprecia: „Pot spune că geniul lui Şaguna a creat „Astra“ cu intenţia ca ea să constituie un teren pe care să se întâlnească românii de ambele confesiuni, care făcând abstracţie de credinţele religioase, să lucreze împreună în interesul comun al întregului popor.“
Prin activităţile organizate – conferinţe, prelegeri, tipărirea de cărţi şi reviste, organizarea de şcoli, acordarea de ajutoare şi burse etc., Asociaţiunea Astra va deveni în scurt timp societatea fanion al luptei pentru unitate naţională. Acest fapt se va împlini la 1 decembrie 1918.
Acum, în prag de sărbătoare, când se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire, să ne gândim la înaintaşii noştri care prin sacrificii mari au făurit România Mare, lasându-ne moştenire o ţară, o limbă, o istorie şi o credinţă.
Noi, cei de azi, avem datoria sfântă de a păstra şi apăra patrimoniul lăsat de înaintaşi.




Prof.univ.dr. DUMITRU ACU