Tribuna
Comunicat de presa
2021 - Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXI): Dragă, să citeşti „Tribuna”! - focul aprins în veacul al 18-lea? - In calumniatores - Ne stăpînesc străinii. Noi ascultăm de ei!
Marius HALMAGHI
749 vizualizari
2021 - Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXI): Dragă, să citeşti „Tribuna”! - focul aprins în veacul al 18-lea? - In calumniatores - Ne stăpînesc străinii. Noi ascultăm de ei!

Istoricul săliştean Onisifor Ghibu a prezentat parcursul elevului Octavian Goga în lucrarea „Oameni între oameni”; continuăm reproducerea: «Directorul îşi dădea seamă că plecarea celor doi ar fi aruncat o umbră neplăcută asupra renumelui liceului. De aceea, a refuzat mai întîi să le înapoieze actele, asigurîndu-i că va aplana diferendul şi că li se va da satisfacţia cuvenită. Tinerii şi-au menţinut însă poziţia fermă, faţă de care pînă la urmă directorul nu a mai avut ce face şi le-a dat actele. Goga şi Lupaş, cărora li s-au adăugat încă doi elevi români care s-au solidarizat cu ei - au părăsit Sibiul cu un tren care pleca din gară pe înserat. Numeroşi elevi din tot liceul, dar mai ales din cursul superior, care-i însoţiseră la gară, le-au făcut o manifestaţie minunată. După ce pelerinii s-au urcat în vagonul de clasa a III-a care avea să-i ducă la Braşov, au apărut la geam şi au ţinut scurte cuvîntări, în româneşte. În gară erau şi mulţi colegi unguri, care au ţinut să-i petreacă, deoarece Goga era iubit şi de aceştia, iar Lupaş foarte respectat, pentru că era un elev excepţional care-i îndruma şi pe alţii la carte. A fost o despărţire foarte duioasă, care a avut consecinţe binefăcătoare pentru cei care părăsiseră liceul maghiar, fiindcă la Braşov, într-o şcoală românească, cu duh românesc, cu idealuri româneşti, ei au profitat foarte mult. Nu mai erau obligaţi să citească atît de multă literatură maghiară; citeau literatură românească, iar Goga a început să scrie poezii, mai des decît o făcuse pînă atunci. În acea perioadă nu eram în corespondenţă cu Goga; relaţiile noastre nu erau încă de aşa natură încît să-mi scrie el de la Braşov ori să-i scriu eu lui de la Sibiu.
Această lacună o completa Lupaş, care mă ţinea la curent, prin cărţi poştale mai mult decît prin scrisori, cu tot felul de lucruri din viaţa „studenţească” de la Braşov. Nu trecea o săptămînă să nu primesc de la el cîte o carte poştală care îmi umplea sufletul de entuziasm pentru viaţa minunată pe care o duceau „studenţii” de acolo.
În ultimele săptămîni ale anului 1899, o carte poştală de la Lupaş mă anunţa: „Dragă, să citeşti „Tribuna” – marea gazetă de pe vremuri de la Sibiu - numărul de Anul Nou. Vei găsi o poezie semnată cu „O” mare. Poezia este a lui Tavi – cum îi spuneau intimii lui Octavian Goga. S-o citeşti şi s-o dai şi altora s-o citească.” Noi, elevii, citeam din cînd în cînd „Tribuna”. Deşi era interzis să ajungă în mîinile elevilor, noi ne-o procuram cumva. După cum se ştie, lucrurile oprite sînt întotdeauna căutate şi săvîrşite pe sub ascuns, cu mare entuziasm. Mi-am procurat deci imediat numărul respectiv, în care am fost fericit să găsesc în foileton, pe pagina a doua, poezia intitulată In calumniatores. Era un fel de reflex la poezia lui Coşbuc de pe timpul Memorandum-ului, cînd acesta a scris la adresa asupritorilor din Ardeal poezia In Opressores. Coşbuc vorbise împotriva opresorilor. Goga vorbea, de data aceasta, în aceeaşi tonalitate ca şi Coşbuc, împotriva calomniatorilor. Cine erau calomniatorii împotriva cărora se ridica Goga cu vehemenţă, în versuri care-i reaminteau pe Andrei Mureşanu şi pe Coşbuc - căci nu îi era încă la acea vîrstă posibil altfel -, dar care se ştiau ridica uneori peste acelea ale înaintaşilor, cu accente proprii şi expresii originale? Erau cei din tabăra adversă, care cînd s-a iniţiat o colectă în vederea ridicării unei statui lui Avram Iancu, prin presa zilei l-au acoperit pe acesta cu calomnii, numindu-l „tîlhar”, „bandit” etc. Campania respectivă l-a indignat atît de mult pe Goga, încît şi-a vărsat focul scriind această poezie şi prelungind astfel în noul secol, ca o poruncă implacabilă, focul aprins în veacul al 18-lea de Inocenţiu Micu, apoi de Horia şi tovarăşii săi, apoi - în secolul al 19-lea - de Bărnuţiu, şaguna şi Iancu, mai tîrziu de Dr. Ioan Raţiu şi Vasile Lucaciu şi, cu şase ani înainte, de G. Coşbuc. Mai tîrziu, poezia aceasta a fost uitată de mai toată lumea. Goga n-a reprodus-o nici în primul şi nici în al doilea volum al său de poezii, socotin-
du-o ca o operă de tinereţe, depăşită ca formă de realizările sale ulterioare. Iată cîteva din versurile noului poet, stîngace, dar pline de dragostea de libertate pentru poporul său: «Ne stăpînesc străinii. Noi ascultăm de ei./ Purtăm tăcuţi şi-n pace azi jugul duşmănesc,/ Însă din blînda turmă a pacinicilor miei/ Răsar cete şiraguri, voinicii pui de lei,/ Cînd morţii din morminte barbar ni-i pîngăresc./ Pe unde azi s-aude tînguitor şi jalnic/ Horitul păcii: Doina, cu mersu-i legănat,/ Gîndiţi-vă că poate să şuiere năvalnic/ şi strămoşescul tulnic, îngrozitorul crainic,/ Cu care dă alarma „poporul împărat”./ Aduce-vă-ţi aminte de scurtele clipite/ Cînd răsplătea poporul de veacuri amărît,/ Cînd ziduri păcătoase erau jos prăbuşite/ şi se scăldau cu fală a cailor copite/ În sângele vost’ negru şi searbăd şi urît ...».
Am înregistrat atunci cu mare satisfacţie această manifestare a prietenului meu, mîndru că mă puteam socoti şi eu apropiat de sufletul acela minunat. Poezia lui Goga a făcut o impresie puternică mai ales în sufletul tineretului de la liceul maghiar din Sibiu. Sub influenţa ei, o mînă de băieţi din clasa a VI-a a acelui liceu, precum şi de la şcoala normală românească şi de la liceul săsesc, am înfiinţat un cor clandestin, în patru voci, în care am învăţat să cîntăm „Deşteaptă-te Române”, „Haideţi fraţilor cu arma-n mână”, „Învierea lui Ştefan cel Mare” şi alte cîntece patriotice.
Tot sub influenţa ei am plecat apoi şi eu, în toamnă, la liceul românesc din Braşov. Un alt moment din timpul „studenţiei” lui Goga de la Braşov. Suflet foarte sensibil în multe privinţe, Goga era un sentimental, care nu rămînea rece la anumite manifestări ale vieţii şi căruia îi plăcea să fie cît de cît prezent şi în societatea feminină. La Braşov era obiceiul ca „studenţii” din clasa a VII-a şi a VIII-a să urmeze în timpul iernii un curs de dans, într-o sală separată a unui restaurant. La aceste cursuri participau şi o serie de domnişoare din cea mai bună societate a Braşovului. Una dintre acele domnişoare, o copilă de vreo 15-16 ani, o blondină frumoasă şi foarte vioaie, s-a amorezat de tînărul poet în aşa măsură încît credea că viaţa ei o să se împletească definitiv cu a acestui cîntăreţ de versuri frumoase. Nu se cunosc mai de aproape amănunte privind aceste relaţiuni. În tot cazul au fost relaţiuni dintre cele mai curate şi frumoase, care au trezit în copilă speranţa că ea va fi odată soţia lui Octavian Goga. După ce s-a terminat anul şcolar la Braşov, Goga s-a întors însă acasă şi a uitat de dragostea platonică ce-i încălzise sufletul un timp oarecare. Dar copila nu-l uita şi îl bombarda mereu cu scrisori de dragoste. Goga nu mai ştia ce să facă să scape de aceste scrisori, care-l plictiseau. La un moment dat s-a hotărît să-i răspundă fetei, - dar nu printr-o scrisoare trimisă cu poşta, ci printr-una publicată în revista „Familia” şi semnată „Octavian”. Nu apucase pînă atunci să iscălească în publicistică cu numele lui întreg. Era o scrisoare din care reţin următoarele versuri: «Uite-ţi spun, deschide-mi calea,/ Te-am urît, ţi-o spun pe faţă./ Te va mîngîia trecutul şi bucata de viaţă/ Ce ţi-am dăruit-o ţie, făr-un pic de judecată./ Rece te-aş dori, femeie, ca o marmoră de Paros ...». şi continua cu ideea că în locul guralivei care nu-şi putea stăpîni gîndurile ar prefera o fiinţă coborîtă din cer ca simbolul mare al tăcerii. Se înţelege că biata fata, care era sigură de viitorul ei logodnic, cînd a citit scrisoarea în revistă a fost extrem de nenorocită; s-a dus la părinţi şi le-a spus că faţă de o asemenea ruşine ea nu mai poate să rămînă în Braşov; ori se mută cu toţii în alt oraş, ca să uite Braşovul, ori se prăpădeşte. Şi părinţii, impresionaţi de suferinţa fetei, s-au mutat la Făgăraş, unde ea s-a măritat mai tîrziu şi a avut o frumoasă viaţă familială». ştiaţi că actualul Colegiu „Andrei Şaguna” Braşov, a fost ctitorit chiar de episcopul Andrei Şaguna, piatra de temelie fiind pusă la 17 sept. 1851?
(va urma)





comentarii
1 comentarii

Nu va mai astamparati, dle Halmaghi!
03.08.2021 20:36
Din aceeasi categorie
Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Hoghilag erata
Licitatie publica

accentmedia