Tribuna
2021 Dosarele patrimoniului (XCV): ctitorul Henry Selbing! - griji în privinţa trecutului, se frământă din cauza prezentului şi se teme de viitor? - misiunea mea ... să îmi omor timpul?
Marius HALMAGHI
1017 vizualizari
2021 Dosarele patrimoniului (XCV): ctitorul Henry Selbing! - griji în privinţa trecutului, se frământă din cauza prezentului şi se teme de viitor? - misiunea mea ... să îmi omor timpul?

 

Despre cultul mozaic - în ţara noastră - se ştiu puţine lucruri, acesta fiind condus de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România; o comunitate ce supravieţuieşte prin cei 6000 de membri, organizaţi în 78 de comunităţi (în 30 de judeţe). Există multe elemente între cultul mozaic şi cultul creştin, fondul doctrinar al religiei mozaice fiind cuprins în Vechiul Testament, Urmele cultului în municipiul Sibiu se regăsesc în frumoasa Sinagogă, dar şi în cele 2 cimitire semnificative pentru istoria evreilor sibieni, ambele proprietatea inalienabilă a comunităţii. Am vizitat, abia în acest an, sinagoga - monument istoric - fiind profund impresionat de frumuseţea nealterată a organizării spațiului și a ornamentelor interioare.

La loc vizibil am remarcat un citat edificator din Psalmi: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur!”, determinându-mă să meditez la istoria milenară a poporului evreu şi la unele dintre cele  mai frumoase aforisme evreieşti:

O persoană îşi face griji în privinţa trecutului, se frământă din cauza prezentului şi se teme de viitor” - 

Împotriva prostiei, Dumnezeu însuşi este neputincios”.

Dornic să înţeleg moştenirea evreiască am vizitat secţiunea evreiască a cimitirului municipal. Aici, sunt înregistrate - conform registrului istoric, greu descifrabil - aprox. 1095 de morminte, întreaga structură a parcelei îndemnând la meditaţie şi vizitare: o alee principală ce conduce la capelă şi alei laterale, ce permit observarea mormintelor. Totul este păstrat prin efortul micii comunităţi locale, dar şi a poetului Dumitru Cristănuş, un veritabil ghid ce conduce orice grup interesat să descopere trecutul cimitirului. O cruce simplă de piatră mi-a atras privirea, având o placă de marmură, cu literele deja şterse şi marcate de trecerea timpului. Așa l-am redescoperit pe HENRY SELBING, dirijorul născut la Sibiu (la 6 august 1912), pe care-l întâlnisem deseori atât pe „Corso-ul” sibian, cât şi în vechea sală a Filarmonicii, unde ca elev am descoperit primele noțiuni despre muzica clasică şi instrumentele muzicale. Orele de educaţie muzicală erau în programul Filarmonicii sibiene, profesorul Henry Selbing impresionând prin stil şi claritatea expunerilor. În lucrarea „Filarmonica de Stat Sibiu (file de arhivă istorică şi sentimentală), autori: Alexandru-Toma Firescu şi Ionuţ - Adrian Pătularu, pentru consultarea căreia trebuie să-i mulţumesc celei mai longevive directoare economice a unei instituţii culturale, ec. Mariana Preda - am descoperit o biografie extinsă şi plină de informaţii despre ctitorul acestei instituţii, intitulată sugestiv „Henry Selbing – figură de efigie”.

O impresionantă viaţă, marcată de un accident de tramvai (care îi „răpeşte” braţul drept, în Timişoara) ce spulberă visul adolescentului de 17 ani, care spera să ajungă un pianist vienez celebru. Asta nu l-a împiedicat să fie absolventul celebrului „Neues Wiener Konservatorium” şi să dirijeze Balul Operei şi Orchestra Radio din Viena, fiind nevoit să se întreţină  dând lecţii de pian, fiind şi solist al unor orchestre de muzică uşoară, „nevoit să semneze discurile şi înregistrările pe care le făcea (...) cu adevăratul său nume evreiesc Erno Schlesinger”. Febra începuturilor celul de-al doilea război mondial îl obligă să revină în Sibiu (în 1939), iubind oraşul natal şi dedicându-i-se în întregime, până la finele vieţii.  Reproducem un pasaj ce descrie succint cariera sa sibiană: «În 1946 , Henry Selbing devine dirijor al Orchestrei Simfonice Populare, iar în anul 1949, odată cu etatizarea acestei orchestre ca instituţie de spectacole şi concerte sub denumirea de Filarmonica de Stat din Sibiu, este numit directorul şi prim-dirijorul ei, funcţie în care va rămâne vreme de 26 de ani până la pensionarea sa, în 1975. Contribuţia maestrului Henry Selbing la consolidarea acestei instituţii va fi inestimabilă, reuşind să situeze orchestra căreia i s-a dedicat întru totul, printre cele mai bune din România şi, în mod deosebit, să-i creeze un trainic făgaş de afirmare în viaţa muzicală europeană. Ca dirijor, Henry Selbing şi-a câştigat un foarte bun renume atât în ţară, cât şi în străinătate. A dirijat majoritatea orchestrelor din România, precum şi orchestre prestigioase din Germania, Olanda, Ungaria, Uniunea Sovietică ş.a. Cronicile muzicale de specialitate, româneşti şi străine, au subliniat totdeauna muzicalitatea sa deosebită, cultura sa aleasă şi capacitatea de a aborda cu mare competenţă un repertoriu vast, aparţinând tuturor marilor epoci ale creaţiei simfonice universale. (...) Henry Selbing s-a preocupat stăruitor de progresul continuu al colectivului simfonic, atrăgând tot mai multe elemente valoroase în orchestră (unele provenind din promoţiile elevilor Şcolii populare de artă şi ale viitorului Liceu de artă, sau din rândurile localnicilor cu o largă instrucţie artistică „din familie”); cei mai mulţi au fost, însă absolvenţi ai conservatoarelor din Bucureşti, Cluj Iaşi şi Timişoara, cu care directorul Selbing a păstrat strânse legături de conlucrare.

N-a găsit înţelegere la forurile locale ale vremii în ce priveşte reîntemeierea unui conservator la Sibiu, zonă cu o tradiţie bogată şi cu valori incontestabile. În schimb, alături de Franz Xaver Dressler şi de alţi prestigioşi colaboratori locali, a contribuit hotărâtor la înfiinţarea „Corului Bach”, la reînfiinţarea Reuninii de Muzică „Gheorghe Dima” şi, concomitent, la vitalizarea neîncetată a Festivalului „Cibinium  (...) Numeroşi oaspeţi de peste fruntarii au elogiat totdeauna acest valoros triumvirat (director - primdirijor - orchestră) în termenii cei mai răscolitori ...». A păşit în lumea umbrelor, la 16 februarie 2000, criticul de artă tribunist, Nicolae Scutea, elogiindu-l într-un ferpar publicistic emoţionant:

«A parcurs ani de muncă tenace, în care luciditatea s-a armonizat cu poezia, vigoarea şi contemplaţia (...) A lăsat, în urma sa, amintirea unor programe excepţionale, realizate prin muncă şi talent puţin obişnuite, pe care adevăraţii iubitori de muzică nu le vor uita niciodată, şi o generaţie întreagă de discipoli care vor purta în suflet severa sa disciplină şi artă».

În scurtul istoric public (din sec. XX ) al Filarmonicii sibiene se consemnează simplu conducătorii instituţiei: Henry Selbing (1949-1975) - dirijor şi director fondator, Toma Tohati (1975-1976) - secretar muzical cu atribuţii de conducere; Petre Sbârcea (1976-1990) - dirijor şi director; Kurt Philippi (1990) - director, Schillo Eugen (1990-1991) - instrumentist cu atribuţii de conducere; Cristian Florea (1991-1992) - director; Toma Tohati (1992-1993), Marian Didu (1993-1999) - dirijor şi director,  Liviu Buiuc (2000) - dirijor şi director. Un început de istorie contemporană, care se suprapune peste secolele de istorie zbuciumată ale fortificaţiilor Sibiului. Turnul Gros (Dicker Turm) poate deveni un adevărat model de punere în valoare a patrimoniului material reprezentat de vechile fortificaţii de apărare. În sec. XXI, tinerele generaţii măcinate de febra erei digitale, ar putea face primi paşi în muzica clasică într-un spaţiu muzeal - bibliotecă muzicală şi dedicat instrumentelor muzicale – monumentul istoric putând fi organizat pentru vizitare şi descoperirea Sibiului - Hermannstadt - tânăr din 1191, oraş al culturii şi al culturilor. În 2021 - la sărbătorirea a 110 ani de la naşterea răşinăreanului Emil Cioran, reamintim tuturor cugetarea filozofului pesimismului românesc: «Misiunea mea este să îmi omor timpul. Iar a lui să mă omoare el pe mine.  Ne înţelegem bine, ca între asasini».

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia