Tribuna
2021 Dosarele patrimoniului (LXXVII): Apropos de chestia expatriării! - patria nu e terenul prielnic pentru proroci? - la umbra marilor copaci nu creşte nimic! - care e esenţa lucrurilor?
Marius HALMAGHI
1414 vizualizari
2021 Dosarele patrimoniului (LXXVII): Apropos de chestia expatriării! - patria nu e terenul prielnic pentru proroci? - la umbra marilor copaci nu creşte nimic! - care e esenţa lucrurilor?

Filozoful Emil Cioran (1911-1995) afirma în lucrarea  „Îndreptar  pătimaş” (1991):

«Lucrurile ce se văd ni le-am insuflat de bunăvoie. Nu-i existenţa un confort al respiraţiei?

– Cum a fi pare preferabil contrariului său, ne-am creat obişnuinţa lui şi ne simţim mai bine-n el.

Ce interes ne-ar paşte să ştim că-l nălucim numai, că-l vieţuim în prelungirea semitreziei noastre?».

În analiza patrimoniului, termenul de cimitir are origine grecească, fiind locul unde corpurile decedaţilor sunt înmormântate, cu un ritual religios (în majoritatea cazurilor); în cimitir familia, rudele şi prietenii comemorează pe cei decedaţi, mormântul şi locul de cult fiind dovezile cele mai vechi privind civilizaţia umană. Multe cimitire au devenit - în timp - adevărate muzee în aer liber, în care printr-o simplă plimbare descoperim multe personalități ale locului, cei care au scris istoria așezării.

Pe urmele lui Cioran în Europa, toţi românii ar trebui să-i viziteze mormântul în cimitirul Montparnasse, Paris. Un cimitir construit începând din sec. XVII-lea pe o colină, folosită pentru depozitarea resturilor de materiale de construcţii. Data oficială a cimitirului este 1824, locul fiind un muzeu în aer liber, loc de odihnă pentru multe personalităţi. În 2021, românii şi francezii sărbătoresc şi 145 de ani de la naşterea celebrului sculptor Constantin Brâncuşi (1876-1957). Născut în Mărginimea extinsă a Sibiului, în satul Hobiţa (nordul jud. Gorj îşi revendică originile mărginene), după absolvirea şcolii şi o copilărie marcată de privaţiuni şi lungi ani de ucenicie (în ateliere de boiangerie, prăvălii, birturi, etc), a absolvit Şcoala de Arte şi Meserii Craiova (1898) şi Şcoala de Bellearte Bucureşti (1902), obţinând și primele medalii. Este interesantă odiseea primei lui comenzi publice în România (în 1903): realizarea monumentului public, bustul generalului medic Carol Davila (instalat la Spitalul Militar, singurul monument public brâncuşian din Bucureşti!). Comanda bustului a primit-o de la un consiliu condus de prof. Dimitrie Gerota, plata urmând să i se facă în două tranşe, Brâncuşi dorind să folosească banii pentru plata unui drum la Paris. Avansul l-a ajutat să execute lucrarea, a doua tranşă urmând a fi plătită după recepţia monumentului. La terminarea lucrării, membrii consiliului au exprimat opinii privind necesitatea modificării sculpturii (micşorarea nasului, poziţionarea epoleţilor), Brâncuşi părăsind sala de şedinţe, pentru a comenta mai târziu: „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată  (...) Am făcut stânga-mprejur ... şi dus am fost, pomenind de mama lor”. Nu a primit a doua tranşă de bani, alegând să parcurgă lungul drum spre Paris, pe jos! În 1905, a reuşit să fie admis la „École Nationale Superieure des Beaux-Arts”, un an mai târziu părăsind şcoala (la limită de vârstă). Toţi tinerii ar trebui să cunoască cugetarea sa: „Rien ne pousse a l’ombre des grand arbres” - „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”, rostită după câteva luni de practică, în atelierul marelui sculptor francez, Auguste Rodin. În inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, românească, atelierul lui devenind celebru datorită unei bogate activităţi, ajungând a fi considerat un artist genial şi „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou). Opinia lui, despre cei care nu-i înţeleg opera, a fost clar exprimată: „Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esenţa lucrurilor”. Câţi români apreciază „Sărutul”, piesă  dedicată de Brâncuşi unei anarhiste de origine rusă, care s-a sinucis dintr-o problemă sentimentală? Sculptura din cimitirul Montparnasse - protejată de un centru de securitate - , este admirată de mulţi turişti, multe sculpturi din cimitir reprezentând ocupaţiile celor dispăruţi, dezvăluind poveşti despre dragoste, împliniri, eşecuri, despre cupluri,98 dar şi despre mulţi anonimi.

Problema exilului a fost analizată cu luciditate și acum un secol, în presa vremurilor, jurnaliştii prezentând personalităţile epocii. Reproducem articolul semnat Il.Ch. (Ilarie Chendi?) apărut în “Tribuna Poporului” (nr. 243, Arad 24 Dec. 1898, 5 ian.1899), “Ludovic Börne. Apropos de chestia expatriării”: «Nu e legendă, ci un adevăr ce se poate proba prin zeci de exemple clasice, că patria nu e terenul prielnic pentru proroci. Datoria bisericească ca şi cea profană şi îndeosebi literaturi ne arată un şir lung de bărbaţi, - proroci cari pentru a patriei şi a neamului iubire s’au expatriat, asigurându-şi două cardinale drepturi umane: independenţa individuală şi libertatea acţiunei. Voi spune numai câteva pilde. Jean Jaques Rousseau a scris la anul 1762 celebra sa operă “Contrat social” şi încă în acelaş an popularul roman pedagogic “Emile”, - vestind teoriile de egalitate a tuturor oamenilor şi provocând îndeosebi poporul a’şi apăra şi elupta cu ori-ce preţ suveranitatea. Parlamentul din Paris găseşte că aceste opere sunt ateiste, le-a adunat de la toate librăriile şi le-a ars în curtea palatului de justiţie. În contra lui Rousseau s’a dat ordin de întemniţare, însă el a scăpat prin fugă. Şi interesant este, că la această fugă i-a ajutat chiar nobilimea franceză, care a pus la disposiţiă trăsura ce l’a dus în provincia Neuchâtel.

- Cine, cunoscând principiile de morală şi drept ale lui Rousseau, îi va socoti această fugă de trădare?

Frumoase pilde însă avem din începutul şi mijlocul acestui veac, de pe timpurile de revelaţie socială şi politică, când absolutismul şi sacrilega reacţiune cereau jertfe necontenite şi când spiritele alese ale popoarelor au opus acestor persecuţiuni principiul: că a te supune acestor sisteme şi a te da jertfă lor e o înjosire a caracterului.

Acest principiu a fost adoptat şi urmat în mod practic de grupările naţionale cunoscute sub numele “Italia Jună”, “Germania Jună” şi “Polonia Jună”. Cei mai capabili bărbaţi, aparţinători acestor asociări, cari prin literatură măcinau principiile de libertate şi scuturau masele din somnul lor letargic, - ş’au mutat terenul de acţiune afară de frontariile ţării lor. Erau cuprinși de înalta datorinţă de a-şi conserva demnitatea omenească, sustrăgându-se dela temniţi, - ear’ pe de altă parte de a continua opera de eliberare. Şi resultatele acestei proceduri au fost mari şi binefăcătoare popoarelor.

Despre Italia – Jună în frunte cu Mazzini, Foscolo şi cei lalţi s’a scris (…). Dintre Poloni e cunoscut numele celebrului Adam Mickiewitz, care din causa agitaţiuniilor naţionaliste a trebuit să-şi părăsească patria (1824), continuând însă o îmbelşugată activitate în Francia, unde a făcut renume mare literaturii şi limbei polone. În scrierea sa “Cărţile poporului polon şi emigraţiunea polonă” stabileşte de-adreptul principiul necesităţii emigrării pentru cei oprimaţi politiceşte.

Cine va fi nebunul, ca să-l acuze pe Mickiewitz, pentru că a emigrat?

Şi acum revin la un fruntaş al Germaniei june, la Ludovic Börne, acel literat şi bărbat politic al Germanilor, care este unul dintre factorii de căpetenie pregătitor activităţii poporului German şi ai luptelor pentru independenţă. Născut la 1786 în Francfort (n.r. Frankfurt), Ludovic Börne a fost crescut în spirit democratic, creştere ce de timpuriu l’a adus în conflicte cu sistemul reacţionar, sub care sătuleţele germane îşi trăeau zilele».

(va urma)





comentarii
1 comentarii

Du-te, nene, la piata dupa miel si oua si mai iarta-ne!
25.04.2021 20:48
Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia