Tribuna
SEVIS
2021 Dosarele patrimoniului (LXXIII): viitorul hârtiei ... în arhive - eu cred în viitorul culturii româneşti mai mult decât cred în viitorul culturii europene! - Anul omagial şi comemorativ!
Marius HALMAGHI
1320 vizualizari
2021 Dosarele patrimoniului (LXXIII): viitorul hârtiei ... în arhive - eu cred în viitorul culturii româneşti mai mult decât cred în viitorul culturii europene! - Anul omagial şi comemorativ!

Despre valoarea documentelor din arhive - acestea dezvăluind adevărata istorie a popoarelor - ne mărturisesc versurile poeziei „In archiv”, apărută în „Tribuna” nr. 110 din 18/30 maiu 1897, în secţiunea „Foiţa Tribunei”: 

«Prin bătrâne documente/ Aflu nume după nume – / Într’un şir o vieaţă-’ntreagă/ Ce s’a stîns de mult din lume .../

Slovele ca mute mumii/ Stau pe galbină hîrtie –/ Şi din ele vremi trecute/ Înaintea mea re’nvie .../

Patimi, simţuri îngropate,/ După secoli, vii par eară:/ Veselia săltăreaţă,/ Desperarea grea, amară .../

Inimici, amici murit’au/ Şi’n pământ se prefăcură – / Şi din litere renaşte/ A lor dragoste şi ură .../

Dar topită-’i ghiaţa urei,/ Stînsă-’i flacăra iubirei –/ Dintre şire par’că-’mi sună/ Jalnic cântul nimicirei ... Regulus»

Preocupările pentru viitorul documentelor şi a hârtiei în general au existat în toate vremurile. În „Tribuna poporului” nr. 98 din 24 Maiu (5 Iunie) 1897, la rubrica „Felurimi” apărea articolul „Hârtia şi viitorul”: «Când Chinezul Cse-Lün, înainte de asta cu două mii de ani, a inventat hârtia, desigur nu s’a gândit, că astăzi noi, începând dela pachetarea caşului, o vom folosi-o la toate-celea. Şi la ce nu se întrebuinţează azi hârtia? În America, dimineaţa se taie un arbore gigantic şi-l duc îndată la fabrică, ear seara arborele e deja prefăcut în hârtie, şi ce e mai mult, pe această hârtie sunt deja tipărite cele mai proaspete noutăţi. În locul păsărelelor ce cântau pe crengile arborelui acuma e acoperit cu litere! Întrebuinţarea cea mai nouă a hârtiei este, că ea se foloseşte la fabricarea de chibrituri (aprinjoare) şi la edificarea caselor. În Anglia din hârtie se pregătesc chibrituri. În America se edifică case din hârtie. Păreţii acestor case nu sunt aşa de subţiri ca o ploaie două să-i şi spele, ei sunt groşi de jumătate de metru. Casele acestea iarna sunt foarte călduroase, ear’ vara răcoroase; causa e, că hârtia este rea conducătoare de căldură».

Meditând, la cugetarea lui Zenon din Elea: „Zeus îşi nota cronicile pe piei de animale ...”, dezbaterea despre viitorului hârtiei şi a culturii scrise va continua. Pasul de la cultura orală, la cea scrisă a fost făcut! Acum, ce urmează?

În „Anul comemorativ al celor adormiţi întru domnul ...” ar trebui să păstrăm un moment de reculegere în memoria celui mai ilustru reprezentant al diasporei române, din toate vremurile: scriitorul, filozoful, profesorul şi istoricul religiilor, Mircea Eliade (1907 - 1986). La 35 de ani de la stingerea sa din viaţă, România nu a reuşit să-i publice integral opera, tinerii români nedescifrând libertatea religioasă și nedescoperind literatura fantastică. Sunt memorabile cugetările sale, din care reproducem un pasaj dintr-un interviu: « ... Cazul culturii româneşti este extrem de interesant mai ales pentru viitorul acestei culturi. Eu cred în viitorul culturii româneşti mai mult decât cred în viitorul culturii europene. În ce sens? Noi ne aflăm realmente la mijloc între două mari culturi, Occidentul şi Orientul, noi putem înălţa un fel de pod, putem înlesni comunicarea valorilor din Orient în Occident şi viceversa. Şi asta nu numai pentru că suntem unde suntem în Orient şi, totuşi, în Occident-, dar pentru că suntem una din puţinele culturi europene care am păstrat încă vii anumite izvoare ale culturii populare şi, deci, arhaice. Aşa se întâmplă în cultura asiatică, unde sursele sunt încă vii la nivelul folcloric. Dar noi avem şi cultura noastră modernă. Noi, deci, putem avea un dialog mai rodnic cu orientalii pentru că oarecum aveam aceeaşi structură (această cultură arhaică populară). Acolo unde există o cultură de acest fel, rădăcinile merg foarte în adânc. Acolo, în adânc, la rădăcinile culturii, noi ne întâlnim cu China, cu India, cu Indochina, cu Oceania. Franţa, Germania, Suedia nu mai au asta, au numai cultura modernă şi doar urme de cultură sătească. Aşa că, aşa cum suntem aşezaţi şi în felul cum a crescut istoria ţării noastre, văd anumite posibilităţi în viitor pe care numai noi le avem. Zic noi, nu numai noi, românii, ci noi, cei din Est. Probabil că, totuşi, noi, românii, avem cele mai multe şanse, pentru că suntem legaţi în adânc şi de romanitate, şi de cultura occidentală în genere» (interviu Adrian Păunescu, apărut în www.jurnalul.ro la 8 iunie 2009).

În şcolile din România, Mircea Eliade se predă la nivel de „Memorii – literatură de frontieră”. Elevii nu știu că tânărului Eliade i s-a interzis în copilărie să citească, în acele vremuri medicina neavând remedii pentru o miopie gravă, avansată. Părinţii l-au îndrumat să nu-şi obosească ochii cu cititul, consecinţele fiind logice: corigent la română şi la limbile străine. Aşa a învăţat pianul şi a devenit pasionat de muzică, pentru ca la maturitate romanul „Adolescentului miop” să devină un „best-seller”, iar Mircea Eliade să fie idolul generaţiilor de hipioţi din întreaga lume. Povestea de succes a lui Mircea Eliade, ar trebui să se predea în toate şcolile din România. Proclamarea de către Biserica Ortodoxă Română a anului 2021 – „an omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor” este crucială pentru viitorul ţării noastre, în condiţiile în care multe voci politice susţin că diaspora românească a depăşit de mult 10 milioane de români, fiind printre ţările cu cea mai ridicată rată de expatriere.

Analizând Programul-cadru lansat (program liturgic, cultural, mediatic, publicat în „Lumina”, 10 ianuarie 2021), remarcăm faptul că în prima jumătate a anului se va aborda - pe multiple planuri - tema I. „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” (cu componente distincte: istorie, activitate misionară, organizare canonică şi pastorală, etc), pentru ca în a doua jumătate a anului 2021 să fie tratată tema II „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”. Seria de articole „Dosarele patrimoniului” va prezenta ambele teme în conexiune, obiectivul central fiind protejarea şi conservarea patrimoniului cultural material şi imaterial, păstrat în cimitire. Semnalăm „Valoarea culturală a cimitirelor ortodoxe” şi acţiunile durabile pentru protejarea acestora (conform programului adoptat): a) Cimitirele – expresie de respect şi pioasă aducere aminte faţă de înaintaşi; b) Cimitirele – expresii ale timpului orientat spre eternitate prin permanenta comemorare a decedaţilor; c) Cimitire din România reprezentative prin istoria lor şi prin personalităţile înhumate în cuprinsul lor (ex: cimitirul Mănăstirii Cernica, cimitirul Bellu din Bucureşti, etc); d) Monumente, inscripţii, mărturii reprezentative din cimitirele româneşti; e) Mausoleele ridicate în memoria ostaşilor români – mărturii ale preţuirii pe care poporul român o poartă acestor eroi ai neamului; f) Mijloace şi acţiuni durabile de organizare şi amenajare a cimitirelor: impactul legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte cimitirele; regulamentele pentru administrarea cimitirelor parohiale, etc. g) Moartea şi provocările etice ale societăţii actuale (eutanasie, incinerare).

Un program complex, ce poate genera o dezbatere la nivelul întregii societăţii, cu privire la scopul acestei protejări şi promovări. Va fi „patrimoniul cultural local în slujba ... comunităţii?”

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia