Tribuna
2021- Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXVIII): Adevărul? - două culturi: cea a domnilor, internaţională, şi cea a ţăranilor, naţională! - mucenici ai altruismului?
2021- Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXVIII): Adevărul? - două culturi: cea a domnilor, internaţională, şi cea a ţăranilor, naţională! - mucenici ai altruismului?

Finalizăm reproducerea continuării articolului „Două culturi (Cultura domnilor şi cultura ţăranilor)”, care a stârnit aprige dezbateri în presa începutului sec.al XX-lea. Articolul a apărut în revista Luceafărul  din „Sibiiu”, anul VII, 15 febr. 1908, nr. 4: «Deosebirea între tendinţele mai noi şi cele ale latiniştilor e, că acelea nu loveau aşa adânc în interesele poporului; acesta nu era aşa de exploatat cum e astăzi de pătura cultă, care e tot mai hrăpareţă şi mai doritoare să adune cât mai mult pentru urmaşii în domnie. În curs de două veacuri prin urmare şi poporul nostru de ţărani s'a deferenţiat în două clase: cea a domnilor şi cea a ţăranilor. Avem deci şi la noi două culturi: cea a domnilor, internaţională, şi cea a ţăranilor, naţională. Ni se va răspunde poate că cultura domnilor români dela noi e mai naţională ca a acelor din România. E o aparenţă, care înşală. Vom avea prilej altădată să arătăm în ce consistă naţionalitatea acestei culturi a domnilor noştri. De astădată afirmăm numai că cultura domnilor noştri e străină. Cei mai mulţi indivizi din această pătură s'au adaptat, întru toate, mediului social străin, în care şi-au făcut educaţia. Poporul nostru de ţărani, care în privinţa culturii a făcut progrese disparente, astăzi are deci să supoarte balastul unei domnii naţionale.

E un balast fiindcă domnii noştri nu au în vedere interesele clasei ţărăneşti, ci făcându-şi educaţia la şcoalele alcătuite după preceptele stăpânilor, adoptă toate apucăturile domnilor cu trecut istoric, exploatând ţărănimea.

Clasa aceasta de domni, la noi astăzi e aşa de puternică, încât nişte intelectuali cinstiţi şi săraci, voind să organizeze ţărănimea pentru interesele ei şi împotriva tendenţelor parasitare ale domnilor lacomi de avere, ar întimpinà cel mai înverşunat reacţionarism. Se naşte deci întrebarea: Clasa aceasta de domni, care mereu vorbeşte în numele poporului, există ea spre binele sau spre paguba înaintării şi întăririi clasei ţărăneşti?

Are poporul nostru nevoie de-o clasă de domni cari se îmbogăţeşte şi se întăreşte din sudoarea feţei ţărăneşti?

Cu un cuvânt: diferenţiarea culturală în forma de astăzi nu e oare în paguba poporului nostru? Noi afirmăm că o asemenea diferenţiare a fost şi este păgubitoare ţărănimii noastre. Cultura pe care o câştigă feciorii şi nepoţii de ţărani în şcoli, nu ar trebui să o folosească pentru exploatarea poporului - ci ar trebui să fie sfătuitorii şi îndrumătorii, desinteresaţi materialiceşte, ai poporului, ajutând desvoltarea puterilor spirituale şi morale ale întregei ţărănimi. Bineînţeles că această dorinţă a noastră, şi desigur şi a ţărănimii, ne-o vor împlini cam greu domnii noştri. Putem fi chiar siguri că nu ne-o vor împlini, fiindcă nu au nici un interes să se facă mucenici ai altruismului. Dar se vor găsi oare măcar în generaţiile tinere, de astăzi şi în cele viitoare, oameni cari să aibă îndrăsneala să pornească, desinteresaţi, lupta împotriva culturei streine a domnilor noştri? Câţi ne vor răspunde la această întrebare? Oct. C. Tăslăuanu».

În sprijinul afirmaţiilor din articolul „Două culturi ...” a publicat Octavian Goga, - după o perioadă de reţinere şi chiar deziceri, articolul „Adevărul” –Luceafărul 1908, nr. 11-12 «Motto: »A gróf Karácsonyi palotában Herczeg Ferencz ez alkalomra irott »A levél« című kacagtató bluette-jét mutatták bo. ... Mocsonyi Antal egy félszegen szerelmes tanár szerepében váltott ki sok kacagást a közönség soraiból «*) Ziarele maghiare din Budapesta, 17 Mai.

(notă autor: *În palatul contelui Karácsonyi s'a dat farsa lui Herczeg Ferencz scrisă din acest prilej. Antoniu Mocsonyi în rolul grotesc al unui profesor îndrăgostit, a stârnit mult râs în rândurile publicului).

De luni de zile asistăm la un răsboiu crâncen în publicistica noastră. O polemică ascuţită a luat proporţii neobişnuite. S'au aruncat, în cursul acestei campanii, cuvinte grele, lovituri pătimaşe. S'au adus pe teren toate armele din arsenal şi s'au întrebuinţat, pentru smulgerea biruinţei chiar şi mijloace cari nu mai ţineau seamă de îndatoririle pe cari le cere »lupta dreaptă«. Acum răsboiul e pe sfârşite. Cel puţin aşa îţi vine a crede, când vezi, părăsindu-şi adăpostul prielnic, o seamă de oameni cari s'au bucurat totdeauna de ocrotirea păcii şi cari acum au început să facă plimbări pe câmpul de luptă, deplin convinşi că nu mai primesc lovituri şi pot da, fără nici un pericol, chiotul larg de triumf. E o plăcere destul de vulgară aceasta şi cei cari o simt pot avea doar mângâierea că sunt mulţi. Vom fi iertaţi, dacă nu ne vom înşirui'n rândurile lor şi acum, după potolirea patimilor, vom încerca să spunem un cuvânt sincer într'o chestie de mare importanţă pentru viaţa neamului nostru. E vorba de articolul dlui Tăslăuanu »Două culturi« care a stârnit discuţia aprinsă şi fulgerele de mânie ale dlui Aurel C. Popovici. Dacă trecem cu vederea unele judecăţi pripite şi acceptăm lămuririle ulterioare în cari se desfăşură clar intenţiile autorului, fondul acestui articol se reduce la afirmarea, că în sânul cărturărimii noastre se ivesc zi de zi, tot mai multe, îndemnurile unui egoism îngust, cari pot compromite legătura de solidaritate firească intre cele două categorii sociale ale neamului nostru cari sunt: ţărănimea şi cărturarii. Să stăruim puţin asupra acestei chestiuni.

Din zile de demult până deunăzi poporul nostru în această ţară a trăit prin o singură pătură socială, prin ţărănime. Aceleaşi suferinţi, aceleaşi credinţe sbuciumau pe bieţii plugari legaţi de glie pe tot cuprinsul acestui pământ. Uniţi prin îndemnurile aceluiaş traiu, aceloraşi datini, iobagii de »legea românească« aveau o singură matcă pentru gândurile şi nădejdile lor, şi la Murăş şi pe Târnave şi pe malul Crişurilor, în căsuţele albe sub acoperişul de paie, trăia un singur suflet fărâmat în mii de părticele. Ca faţa unui lac din »munţii noştri« aşa erà sufletul acestui popor. Soarele îi lumină deopotrivă suprafaţa undelor şi trezea aceleaş răsfrângeri de raze, iar viforul îi tulbura la fel adâncurile şi o picătură din acest întins de apă îţi lămurea taina lui. Neamul nostru erà o unitate. Ca pe un popor de ţărani, ne-a ajuns anul de sguduire: patruzeci şi opt. În vremea îndelungată a domniei feudale ni s'au prăpădit aristocraţii cari şi-au sacrificat pe rând toate atribuţiile lor etnice şi au fost înghiţiţi de clasa dominantă străină. Loviţi de sus fără nici un sprijin, povăţuiţi de scriptura evangeliei şi îndrumaţi arare de cârja arhierească, - aceşti oameni năcăjiţi au petrecut veacuri întregi. Cei ridicaţi din rândurile lor prin vre-o întâmplare a sorţii, au rătăcit în tabăra de unde venea porunca şi »slobozenia celor mai mari«. Numai puţini, foarte puţini au fost acei bărbaţi cărturari smulşi din sânul ţărănimii, cari în acest timp purtau în sufletul lor dragostea pentru mulţimea obidită. Călăuziţi de avântul generos al vremii, cu inima sbuciumată de sentimentul unei repulziuni împotriva nedreptăţii de care şi ei înşişi pătimeau, aceşti cărturari erau în mod firesc destinaţi pentru rolul de conducători ai sorţii celor mulţi. Din frământarea unor patimi de veacuri, cari au dospit amărăciunea ţăranilor noştri, cei câţiva oameni cu carte au înţeles drumul ce trebuia urmat. În focul luptei care se deslănţuia, ei erau expresia conştientă a unui ideal comun, oglindit în inimile tuturora. Păşirea lor aveà atribuţiile celui mai desăvârşit altruism înfrăţit pe deplin cu aspiraţiile mulţimii. Aveau deci o legătură de intimitate sufletească cu mulţimea, aveau cinstea şi încrederea ţăranilor. Asupra lor se concentrau toate privirile, gestul lor domina massele de lănceri, povaţa lor era cuvânt de ordine. Ei erau concretizarea tuturor nădejdilor înfiripate în întunerec cari izbucneau în deslănţuiri pătimaşe. În dânşii vedeau ţăranii pe omul iscusit în poveţe, menit să-i răsbune şi să le croiasă o soarte mai bună». (va urma) Marius HALMAGHI





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia