Tribuna
Fabrica Sevis
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXVII): cultura spirituală! - a pierit ... întreaga şcoală latinistă! - unitatea culturală e ... o ficţiune cărturărească? - să mai îndulcească legile?
Marius HALMAGHI
631 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXXVII): cultura spirituală! - a pierit ... întreaga şcoală latinistă! - unitatea culturală e ... o ficţiune cărturărească? - să mai îndulcească legile?

Articolul „Două culturi (Cultura domnilor şi cultura ţăranilor)” a apărut în revista Luceafărul (Sibiiu, anul VII, 15 febr. 1908, nr. 4); reproducem continuarea: «Domnii dela oraşe, adecă marii proprietari sau marii capitalişti întreţin o clasă întreagă de lefegii: administratori, judecători, dascăli, ofiţeri, cari sunt plătiţi din dările adunate delà ţărani (proporţia dărilor în România a se vedea în cronicile dlui Stere). Pentru apărarea statului înlăuntru şi în afară e armata alcătuită şi plătită tot de mulţime. Bineînţeles că întreaga organizaţie se afirmă că e în interesul naţiunii. Toţi lefegii boerilor, împreună cu aceştia, se consideră de conducătorii »fireşti« ai neamului, ai ţării şi vorbesc, întotdeauna, în numele poporului. În clasa lefegiilor se amestecă tot felul de elemente: ovrei, ţigani, greci, armeni etc., cari, dupăce au învăţat să pronunţe bine pe ă şi pe â, încep să vorbească şi ei în numele neamului. Unii sunt naţionalişti, alţii democraţi, alţii poporanişti. Această clasă de lefegii e cea mai curioasă şi totodată cea mai imorală, în alcătuirea statelor moderne.
În această clasă sunt şi multe elemente ţărăneşti, cucerite de cultura domnilor. O parte din aceste elemente de multe ori încep să spună boerilor c'ar trebui să mai îndulcească legile, fiindcă altfel nu se mai poate ţinea în frâu ura şi revolta socială a ţărănimii exploatate. Pe aceştia boerii îi bat pe umăr, Ie dau câte un os de ros, şi mai fac şi câte o reformă, aşa de ochii lumii. Unii dintre lefegii sunt însă mai periculoşi, nu primesc să fie corupţi, rămân cinstiţi convingerilor pe cari le formulează raţiunea lor şi, dacă sunt temperamente impulsive, încep chiar o luptă împotriva ordinei sociale.
Şi aceştia sunt toleraţi, până se mărginesc la armele cuvântului. Când, pe urma acestuia, răsare şi câte o faptă, care turbură socotelile exploatatorilor, atunci reformatorul trebue să sufere ameninţările câtorva umbrele arândăşeşti (cum a păţit-o unul în România) sau chiar pedepse mai grele. Aşa e în România. În alte state europene o parte a stăpâniţilor s'au organizat, au pătruns in corpurile legiuitoare şi au forţat reforma legilor şi îmbunătăţirea soartei muncitorilor. Negustoria şi industria oraşelor, în majoritatea lor, sunt tot în mâna domnilor. Muncitorii dela ţară, rămaşi fără pământ, se adună la oraşe, unde îşi vând puterea de muncă, pentruca să-şi câştige pâinea de toate zilele şi să fructifice capitalurile mari şi mici ale domnilor. Vedem, prin urmare, că organizarea neamurilor în state, în forma de astăzi, e cerută mai mult de interesele domnilor. De ei şi pentru ei sunt făcute formele de guvernare.
B) Cultura spirituală. Omul pe lângă necesităţile fizice mai are şi necesităţi psihice, satisfacerea cărora e legată de viaţa socială. Fiecare individ se naşte în sânul unui popor, care îşi are limba lui, arta şi religia lui, cultivă ştiinţele şi are un anumit fel de a scrie. În aparenţă, acestea sunt notele cari constituesc o cultură naţională în sensul obişnuit al cuvântului; aceste sunt notele dinstinctive fundamentale dintre popor şi popor. Asupra culturii naţionale în acest sens, a unui popor, vom reveni într'un articol special, in care vom încerca să arătăm influienţele reciproce ale claselor sociale, vom arăta rolul şcoalei şi rolul artei în viaţa socială. Acum constatăm numai că, şi în ce priveşte cultura spirituală, e o deosebire uriaşă între domnii şi ţăranii aceluiaş popor. Există o limbă literară, cultă şi o limbă poporală (mai exact dialecte poporale), există o artă cultă şi o artă poporală, cultul religios e altul la domni şi altul la ţărani şi, în sfârşit, ţăranii îşi au ştiinţele lor deosebite de ale păturei culte! (n.a.:  împărţirea culturei am luat-o după Dr. Michael Haberlandt, Völkerkunde, Sammlung Göschen, Leipzig 1906, pag. 29 şi urm.). Constatate şi admise aceste deosebiri în cultura domnilor şi a ţăranilor din sînul aceluiaş popor, e evident că trebue să admitem două culturi născute din diferenţiarea socială, cari vor trăi şi în viitor, încă multă vreme, fiind sancţionate prin legi şi obiceiuri deosebirile de clase. Când voim deci să determinăm înţelesul cuvântului cultură - căci de aici am plecat - teoreticeşte putem admite definiţia nemţească citată. Dar când trecem la analiza ei, atunci ne găsim în faţa altor două culturi, cari sunt fundamental deosebite: cea a ţăranilor (a muncitorilor) şi cea a domnilor (stăpânilor). Mai precis: avem cultura internaţională a claselor stăpânitoare şi culturile naţionale ale ţăranilor cari alcătuesc diferitele popoare. Organizaţia socială de astăzi a statelor împiedecă ridicarea şi validitarea puterilor psihice şi etice cari zac în massele ţărăneşti. Şcoala pe care o fac domnii la sate, fiind făcută după pedagogiile domneşti şi crescând fii de ţărani pentru cultura domnească, n'are aproape nici un rezultat practic pentru ţărani. An de an, şcolile despoaie ţărănimea de câteva mentalităţi, pe cari cultura domnească le asimilează şi le înrolează în serviciul ei. Ar fi altfel dacă întreaga cultură domnească s'ar pune în serviciul păturei ţărăneşti. Desigur că aceasta ar însemna desfiinţarea clasei de bogaţi. În acest caz am putea vorbi de cultură naţională, fiindcă intelectualii, bărbaţii de stat, oameni de ştiinţă etc. n'ar fi exploatatorii muncii ţărăneşti ci sprijinitorii ei. Deosebirile însuşirilor intelectuale nu ar servi de bază pentru diferenţiarea socială în stăpâni şi stăpâniţi, ci numai pentru o împărţire dreaptă a muncii colective. Până când există însă tendinţe de pricopseală egoistă, sub masca naţionalismului, nu putem primi fără nici un gest de indignare declamaţiunile mincinoase despre unitatea culturală a neamului românesc.
Am zis că nu putem primi aceste declamaţiuni... în realitate domnii noştri din Ardeal le primesc. Le-am scris şi noi in această revistă de atâteaori. Dovadă că şi noi aici acasă urmărim acelaş ideal ca şi stăpânii din România.
E timpul însă să ne dăm seamă că orice minciună se răzbună, mai curând sau mai târziu. Pentruce să expunem dar pe fii sau pe nepoţii noştri la o pedeapsă, pe care ei desigur nu şi-o doresc? De ce trebue să imităm exemplele rele, când, înfrânându-ne pornirile păcătoase ale firii omeneşti, am putea urma alte exemple bune, cari se potrivesc mai mult cu trecutul nostru de ţărani. Unitatea culturală e deci o ficţiune cărturărească la care noi nu avem nici un motiv să ne închinăm. Peste tot orice fel de legătură cu România de astăzi nu poate aduce mult bine pe seama ţărănimii noastre.
Mulţi se vor întreba însă cu ce scop şi la ce bun se fac aceste constatări dureroase pentru mulţi dintre noi şi jignitoare atâtor iluzii pe cari, începând delà cronicarii moldoveni, le ţes cărturarii fiecărei generaţii?
Întrebarea e pe deplin îndreptăţită. Vom căuta deci să dăm un răspuns cât mai lămurit, deşi nu complet. Noi Românii din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramurăş am fost până ieri alaltăieri un popor de ţărani, prin urmare un popor cu o singură cultură, cea naţională ţărănească. Înainte cu 150-200 de ani, interesele de domnie ale Habsburgilor ne-au înzestrat şi pe noi cu şcoli. După ştergerea iobăgiei acestea s'au înmulţit tot mai mult. Şi cu cât s'au înmulţit şcolile cu atâta s'au înmulţit şi cărturarii ieşiţi din pătura ţărănească. O bună bucată de vreme, până pe la mijlocul veacului trecut, aceştia s'au trudit să dovedească lumii că neamul necăjit din care au ieşit ei e de origină împărătească, prin urmare mai nobil decât nobilii cari îl stăpâneau. Pentru ca să dovedească cât mai limpede aceasta, cărturarii au creat pe seama neamului nostru o limbă foarte apropiată de a strămoşilor latini. Ca orice ecrescenţă anormală, a pierit bine înţeles, întreaga şcoală latinistă. Cât a fost însă în viaţă a preocupat adânc întreaga noastră cărturărime.
Astăzi se observă alte tendenţe de a ferici neamul». va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
A.D.I. Eco Sibiu

Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

Guitar Meeting

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia