Tribuna
Sevis
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXVIII): civilizaţie agresivă? - atmosferă foarte primitivă? - prinţul de coroană al poeziei! - instrucţie zilnică de esenţă pur cerebrală?
Marius HALMAGHI
705 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXVIII): civilizaţie agresivă? - atmosferă foarte primitivă? - prinţul de coroană al poeziei! - instrucţie zilnică de esenţă pur cerebrală?

În lucrarea „Fragmente auto-biografice”, Octavian Goga răspunde întrebărilor: (5) «Unde am publicat, în ce împrejurări, ce răsunet au deşteptat şi ce temă au avut primele mele poezii? Am început să public pe la 14 ani. Îmi aduc aminte, cea dintîi poezie s’a tipărit la „Revista Ilustrată”, care apărea la Gherla, sub conducerea şi îndrumarea unui literat amator folclorist, I. Pop Reteganul, şi care, la poşta redacţiei, ca răspuns la pseudonimul sub care trimiteam poezia să mi-o publice, rostea o profeţie măgulitoare: ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Am publicat mai tîrziu la o revistă din Sibii, care se chema „Tribuna literară”, şi apărea acolo, ca o anexă la cunoscuta „Tribuna”, fondată de Slavici, în acel timp eu fiind la Sibii, elev la liceul unguresc, şi a trebuit să învăţ acea limbă care, după cum ştiţi, n’are nicio legătură cu limba noastră. Curînd, pe măsură ce primeam noţiunile de cultură străină, mi-am dat seama că trebue să instrumentez un proces de eliminare conştientă, pentru ca această cultură, pe care o primeam, să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti. Trebuia să bag de seamă ca această instrucţie zilnică să fie de esenţă pur cerebrală, fără să atingă resorturile intime ale sufletului şi fără să lase urme în conştiinţa naţională. Am publicat deci în aceste reviste.

Pe urmă am trecut la Familia, dela Oradea Mare, unde se găseau bătrîni scriitori, din punct de vedere literar, întîrziate figuri anacronice, care pe vremurile acelea făureau Traianide şi epopei cu Decebal. În fruntea acestei reviste era venerabilul Iosif Vulcan, membru al Academiei, care avea meritul de a fi luat contact cu oamenii din Vechiul Regat, de a fi deschis astfel graniţele literare. Am scris acolo preţ ca de un volum de poezii, dacă s’ar aduna, dar aş interzice, fireşte, astăzi publicarea lor. Toate sînt răsleţite prin aceste reviste din Transilvania şi sînt încercări tinereşti, răsărite pe urma vegetaţiei eminesciene. Atmosfera literară din Ardeal, acum vreo 30 de ani, era o atmosferă foarte primitivă. Literatura venea din Vechiul Regat. Dintre autorii ardeleni, era singur Coşbuc, care, cu un talent strălucit, era pentru mine un permanent subiect de curiozitate literară; marele talent epic, cascadele de lumină care se desprind din poezia lui Coşbuc, m’au atras întotdeauna, însă configuraţia lui idilică n’a avut accente de înrudire cu sufletul meu. Eu am văzut în ţăran un om chinuit al pămîntului; n’am putut să-l văd în acea atmosferă în care l-a văzut Alecsandri în pastelele sale şi nici n’am putut să-l văd încadrat în acea lumină şi veselie a lui Coşbuc. Şi atunci, mă interesa de aproape factura literară a operei literare integrale a lui Coşbuc, însă aceasta nu poate constitui un punct de influenţă literară. Adevărata influenţă, covîrşitoarea influenţă o exercita Eminescu, de sigur cu marea lui instrumentare artistică şi cu acea morbidezza care se degaja din toată vraja poeziei lui. Citeam însă foarte multă literatură străină; am citit traduceri germane şi ştiţi că traducerile lor sînt foarte bune. Pe urmă, au venit traducerile ungureşti. Ungurii au tradus operele clasice şi operele mari din străinătate. Ca să va faceţi o idee, vă spun numai că Shakespeare e într’a 4-a traducere completă, în ungureşte. Deşi am citit de toate, totuşi nu pot spune că m’am influenţat de-a binelea, adică nu mi-a pricinuit o criză de conştiinţă sufletească niciuna din aceste cărţi germane. O singură carte e care m’a sguduit: Raskolnicoff.

Atmosfera de mesianism, scormonirea durerilor, tendinţa aceea de mister care planează peste capul chinuitului scriitor rus, în Raskolnikoff, şi-au înfipt ghiarele în sufletul meu, din primul moment şi mi-au dat o adevărată sguduire de nervi, care m’a ţinut aproape un an de zile. M’am pomenit, m’a dus într’o adevărată criză de conştiinţă şi care m’a făcut să trec printr’o revizuire a problemelor morale şi să-mi schimb cu totul concepţia de viaţă. Pentru întîia oară, am văzut suferinţele chinuitoare apărînd în faţa mea şi încleştîndu-mi sufletul, trezindu-mi idei, care sînt dator să vi le împărtăşesc şi D-voastră. Aşa de mult m’a influenţat Dostoievski, prin această carte, încît, şi sub influenţa lui J.J. Rousseau, am început să-mi elaborez, la vîrsta de 20 de ani, o întreagă teorie de ordin moral. Mi-am zis: civilizaţia e putredă, e bolnavă. Înţelegeţi mai bine protestarea care mă stăpânea, când vă daţi seama că această civilizaţie, cu care luam contact, e agresivă la adresa mea, era vinovată, fiindcă tindea să mă desfiinţeze.

Şi atunci civilizaţia fiind vinovată, datoria mea era să mă desfac de ea; şi am făcut o întreagă teorie, asupra căreia nu mai stăruesc acum, de re-ţărănire. Îmi ziceam: să mă întorc la sat şi să refac în mine procesul prin care au trecut strămoşii mei, de care mă desfăcusem. Îmi aduc aminte că, sub impresia acelor frămîntări, îmi combinasem planul să mă întorc la ţară, să mă desfac de toate atributele văzute şi nevăzute ale civilizaţiei, să mă duc acolo în mijlocul ţăranilor, să-mi iau o fată dela horă, să mă însor cu ea şi să-mi zic: eu sînt Ion Botezătorul. Din această cununie, care s’ar face între un intelectual scîrbit de aceste aspecte ale civilizaţiei vinovate şi între o fată, care reprezintă principiul sănătăţii populare, îmi ziceam, va trebui să iasă Mesia. Apoi îmi făcusem şi un plan literar în acest sens şi mai există undeva, prin hîrtiile mele, însemnările unei cărţi care nu s’a scris şi care avea titlul: Ion Botezătorul».

În lucrarea „Octavian Goga I. O viaţă, un destin” scriitorul Octavian Bodea, prezintă un text autobiografic al marelui istoric săliştean Ioan Lupaş, unul din viitorii „tineri oţeliţi”: «Prietenul şi tovarăşul de o viaţă al lui Octavian Goga, academicianul Ion Lupaş, de-abia ieşit din închisorile comuniste, în toamna anului 1958 vizitează Castelul de la Ciucea unde lasă posterităţii o mărturie scrisă de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea anilor de liceu şi de studenţie a celui ce va fi numit de Vasile Voiculescu „prinţul de coroană al poeziei româneşti”, Octavian Goga.

Documentul este publicat şi adnotat de Dan Brudaşcu, care mărturiseşte că „soarta a făcut ca, în vara anului 1954, s-o cunosc, într-un mod cu totul insolit, pe cea căreia întregul sat (Ciucea) îi spunea, cu o oarecare deferenţă, „Doamna Ministru” - Veturia Goga. (...) După moartea poetului, văduva acestuia a pregătit o „carte de însemnări” pe care, de-a lungul anilor a oferit-o tuturor personalităţilor care au călcat pragul casei din Ciucea. Între numele celebre care au scris în ea am reţinut pe dr. Petru Groza, Onisifor Ghibu, I. Petrovici, scriitori, artişti plastici, critici, numeroase delegaţii străine.

Am descoperit între coperţile acestei „cărţi de însemnări” câteva pagini (nr. 141-144) scrise la 1 septembrie 1958 de Ioan Lupaş (1880-1967). (...) Însemnările lui I. Lupaş se referă aproape exclusiv la perioada studiilor pe care le-au făcut împreună la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Berlin. ...: „Se împlinesc 62 de ani de când l-am cunoscut pe Octavian Goga. Era începutul anului şcolar 1896-1897 la Gimnaziul de Stat (azi Liceul Gh. Lazăr) din Sibiu. În dimineaţa primei zile de şcoală, ca elev în clasa a V-a, intrând în sala de înv(ăţământ), m-am aşezat într-o bancă lângă uşă, chiar în capul băncii. Toţi colegii erau prezenţi, aşteptând să apară dirigintele - „profesor de clasă”, cum i se zicea atunci. Eram curioşi cine va fi noul nostru diriginte în cursul superior. În cel inferior avusesem exclusiv diriginţi de origine germană, cum îi arată numele: Lachne Alfred, Kolbenheyer Károly, Strauch Béla ... Înainte de a veni profesorul Paterni István (un slovac maghiarizat), - intră repede în clasă O. Goga întrebând cu glas răspicat: Care e aici Lupaş, unde stă? M-am ridicat numaidecât în capul băncii, m-am apropiat de el şi strângându-i mâna, i-am oferit loc lângă mine»

(va urma)





comentarii
1 comentarii

Nu ne slabiti deloc! Pana la revelion?
12.07.2021 00:43
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia