Tribuna
Sevis
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXVI): eu n-am fost ţăran!- învăţau religia forţei? - pur şi simplu poet - bibliotecarul, model de dăruire!- munţii cu pedagogia lor aspră!
Marius HALMAGHI
1021 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXVI): eu n-am fost ţăran!- învăţau religia forţei? - pur şi simplu poet - bibliotecarul, model de dăruire!- munţii cu pedagogia lor aspră!

 

În lucrarea Precursori” (1989), descoperim mărturisiri biografice (din „Pagini noi” - 1967), sub titlul „Despre el însuşi”: «Ciucea, 23 martie 1923 - Iubite coleg, Iată cîteva lămuriri de-ale mele, printre cari pătrunderea analistului va întreţese lumini şi umbre, ca să schiţeze goana unei vieţi. (...)  Dacă m-aş fi născut aici (n.r. la Crăciunelu de Sus) şi-aş fi urmat în toate dispoziţiile mele numai pe tata, aş fi fost un „pur şi simplu poet”, prins de o sensibilitate maladivă şi dezarmat în faţa realităţii ... La Răşinari, însă, munţii au intervenit cu pedagogia lor aspră, cu bolovanii lor de voinţă şi îndrăzneală care încordau nervii şi-i învăţau religia forţei ... Brodată pe fond atavic, dualitatea îndeletnicirilor mele literaro-politice se reduce, cred, la această încrucişare de temperamente deosebite care au determinat originea mea.

De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care de la început am căutat să-l pătrund dus de mînă de părinţii mei cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui. Țăranii mi s-au părut singurii oameni întregi la noi, unicul rezon de existenţă al rasei. (...) La nouă ani m-am dus la gimnaziul din Sibiu. Dezlipire grea. Şcoala era ungurească şi eu nu pricepeam nici o vorbă. Din supliciul acestei închisori am trimis de ziua tatii, la nouă ani şi jumătate, primele versuri. Nu le mai ştiu, dar ţin minte că erau o proslăvire a opincii oropsite şi că notarul din Răşinari - om de seamă, cărturar, trăieşte şi azi -, după ce le-a citit atunci la noi la masă, a venit peste cîteva zile la Sibiu şi mi-a făcut un cadou: poeziile lui Eminescu, legate frumos, ediţia lui Maiorescu, cu o dedicaţie: „Micului poet O.G. ca program”. Erau, cum se vede, exigenţe intelectuale la noi în ţară ... Şcoala cu tendinţele ei, o ştii. Eu am suferit mult. Şi azi visez încă cu unii profesori şi mi-e groază. V-am fost un bun elev. Bun doar la istorie şi întîiul la temele de limba maghiară pe care adese mi le citea profesorul ca model - însă cel mai slab din clasă la matematici. Toată vremea la Sibiu în cursul celor opt ani de liceu am cetit de toate şi am scris poezii cu nemiluita. La cincisprezece ani am început să public la „Familia şi „Tribuna”, vor fi vreo zece duzini de poezii slabe risipite pe la toate gazetele din Ardeal. Am fost toată vremea un revoltat pentru nedreptăţile care loveau poporul şi deşi am învăţat perfect limba maghiară n-a fost un moment în care să nu reacţionez cu frenezie împotriva lor. Din literatura ungurească, pe care o cunosc în întregime, trei oameni m-au oprit în loc. Petöfi, cu strigătul lui după libertate, Madách, învălit în tenebre, şi Mikszáth, evocatorul maşter al vieţii la ţară. Din toţi trei am făcut multe traduceri risipite în toate părţile. (...). Încontinuu, însă, am trăit sub presiune, am protestat, m-am bătut, am scris poezii revoluţionare - (era vremea Memorandumului şi tata mă ducea cu el la întîlnirile de la Hermannsgarten) pînă la urmă în clasa a opta, după un conflict cu profesorul de istorie, m-au eliminat de la liceul de stat de la Sibiu prin noiembrie şi eu am trecut la Braşov - unde am luat bacalaureatul ...».

În „Octavian Goga bibliografie sibiană” - autor Mircea Avram (1991) - am regăsit imobilul unde a stat în gazdă elevul O. Goga în clasa a VII-a, fiind publicată şi vechea faţadă a casei din Piaţa Armelor nr.1. Astăzi, pe casa reconstruită, nu este decât o placă cu inscripția „Casa Kempel Piața Armelor 1”. Aici, se cuvine a prezenta pe bibliograful și cercetătorul Mircea Avram (1913-1999): «„În cadrul Bibliotecii Astra” activitatea sa însumează zeci de lucrări de specialitate, scrise cu dăruire şi responsabilitate. (...) Comunicările prezentate, peste 50, vizau teme diverse, de la manuscrise inedite, la activitatea „Astrei” şi a astriştilor, dar şi legăturile culturale dintre provinciile româneşti. (...) Despre activitatea bibliografică, deosebit de utilă, am reţinut unele aprecieri apărute sub semnătura lui Nicolae Gastone în „Tribuna Sibiului” nr. 8987 din 23 iunie 1986: Mircea Avram, omul pe care colectivul de muncă al venerabilei instituţii de cultură/ Biblioteca ASTRA/, Sibiul în general, l-a cunoscut şi apreciat de-a lungul a peste trei decenii, într-o triplă ipostază: om de teatru, om de litere şi bibliotecar /.../ a funcţionat ca secretar literar al Teatrului de Stat Sibiu, ... a tradus şi adaptat piese din literatura de gen pentru scena sibiană. Ca om de condei, Mircea Avram a fost mulţi ani şi rodnici animatorul cenaclului scriitorilor din cetatea de pe Cibin, a făcut parte din redacţiile unor publicaţii locale sau din afara Sibiului, a scris el însuşi literatură /.../ Capitolul de rezistenţă al biografiei active a lui Mircea Avram l-a constituit activitatea de bibliotecar, activitate căreia i-a dedicat 28 de ani la „Astra” /.../ Stau mărturie în acest sens lucrările de specialitate ce-i poartă semnătura /.../ Este mult, este puţin, pentru o viaţă de om? Răspunsul îl dau cititorii din Sibiu care îl cunosc şi îl preţuiesc, îl dau bibliotecarii din întreaga ţară, care îl iau drept model de dăruire. A funcţionat pe post de colaborator de specialitate la Liceul „Octavian Goga”, unde a îndrumat cu competenţă şi dăruire elevii în cadrul cursului de Biblioteconomie şi practică de specialitate ...».

Din articolul „Tempora mutantur” („Tribuna Literară” - supliment „Tribuna” nr 47, 1901), cunoaştem un mic episod din viaţa de elev în gazdă: «... II. Tata m’a dus la oraş. Eram al patrulea an. Totdeauna veniam la începutul anului cu căruţul. Tata îmi cumpăra cărţile, eu le luam subsuoară şi apoi plecam: cu tata şi mama să căutăm cuartir.

Totdeauna dam de câte o Sască cu mânecile răsfrânse, cu obrajii mari şi roşii.

- Ba că la noi e foarte bine. - Şi se începea tocmeala. - Numai să fie curat şi să-i purtaţi de grije, că-i cam ştrengar, - zicea tata. Sasca se uita la mine şi mă neteziia: „Ba că la noi trebue să înveţe, că mai este unul aicia şi învaţă foarte bine.- tată-so îi birou. - Am chiar uitat satul; - Uite cum am vrea noi, - zicea mama, - să-i daţi numai prânzul, celelalte o să le trimitem de acasă. Ba că ar fi bine şi „fruştucul”, - răspundea Sasca, - ca să nu meargă cu inima goală la şcoală.

- Şi era tocmeala gata. Mama îmi rânduia hainele, eu mă uitam la gheunoaia din cuşcă şi gândiam la Ghiţă, cum o fi prins el ieri, când se întorcea cu vacile din câmp, doi piţigoi cu bostanul? Porniam prin oraş - Tata se gătia de plecare. Mă lăsau în grija sascei. Tata îmi spunea să grijesc creiţarii. Eu sărutam mâna tatii. Mama îmi furişa o dutcă în mână – şi mă săruta. Şi apoi porniau. Eu stam cu ochii pironiţi la căruţ. Mama se întorcea înapoi: Să te grijeşti, dragul mamii. Poimâne trimitem pe Ion cu cina. Căruţa se învăluia în prav. Eu plecam prin oraş ... Pe banii tatii cumpăram cărţi cu haiduci, nu-i grijam pe de mâncare. Când veniam dela şcoală cu Moldovanu, cumpăram pe dutcă ţigări de trei şi chibrite de unu. Ne duceam în capul oraşului şi fumam. Îngropam chibritele în pământ şi-o luam seara cătră casă osteniţi. Ziua ne jucam „de-a hoţii”. Seara cetiam. Sasca se uita la mine şi credea că învăţ minune mare... Eu cetiam pe Iancu Jianu, căpitanul de haiduci şi pe Păunaşul codrilor. Adormiam cu cartea în mână şi mă gândiam la Sultana, cum de l-a înşelat ea pe Păunaşul codrilor, de-au venit apoi poteraşii să-l prindă, - şi l-a vândut lui Leonte arnăutul, care l-a împuşcat cu glonţul de argint. Şi-mi părea frumoasă Sultana, doar pe ea a îndrăgit-o Păunaşul codrilor, dar’ îmi împlântam unghiile în carte, când ajungeam la dragostea ei mincinoasă. Aş fi omorît-o pe Sultana. Adurmiam cu cartea în mână şi visam de Sultana. Adecă cum a putut ea să-l înşele pe Păunaşul codrilor pentru Leonte arnăutul? Îmi înfundam capul în perne şi scrîşneam din dinţi. -Sultană! ... Şi era frumoasă Sultana, doar’ pe ea a îndrăgit-o Păunaşul codrilor ... * Aşa-mi erai pe atunci Clara! ... te chema: Sultana. (va urma) Budapesta. Octavian.»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia