Tribuna
Sevis
2021- Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXIII): CÂNTECUL MUNCII: Veniţi în horă de frăţie ...! - fiecare sat are povestitorul lui? - biserica ridicată de groful Barsai!
2021- Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XXIII): CÂNTECUL MUNCII: Veniţi în horă de frăţie ...! - fiecare sat are povestitorul lui? - biserica ridicată de groful Barsai!

În Crăciunelu de Sus, la nr. 53, am avut şansa să-l cunoaştem pe Iacob Turcu (născut în 31 august 1929), cel mai vârstnic descendent al familiei lui Iosif Goga. La aproape 92 de ani, ne surprinde cu vocea limpede şi amintirile vii, cunoscând poveştile satului, care mai are doar 52 de vieţuitori, în 46 de case locuite. Cu o populaţie de „tineri pensionari”, urmaşii lor au luat demult drumul Blajului şi a centrelor de comună din vecinătate, în căutarea unei vieţi mai bune. Şi venerabilul Iacob are 3 urmaşi, doi fiind în centrul comunei - în „Cetate”, fiul Ion şi fata Maria (căsătorită Mihai) - şi un alt fecior, stabilit în Târnăveni. Fiul și fata din „Cetate” vin să-i aducă mâncare, tatăl lor putând să-şi facă focul singur şi să aibă grijă de gospodărie. Satul nu a cunoscut „binefacerile civilizaţiei” (reţele de apă, canal, gaz), nu există niciun magazin, nici autobuz (de gară, nu vorbim), sătenii fiind mulţumiţi că de două ori pe lună vine preotul Daniel Cirebea, să le facă slujba în biserică. Bisăptămânal vine o maşină cu pâine, donaţie a patronului Cramelor Jidvei (regretatul Liviu Necşulescu). Aici, în această curte de două ori pe săptămână (marţea şi joia) se descarcă pâinea şi pe rând toţi locuitorii vin şi o ridică, mulţumind la Dumnezeu că trăiesc şi că mai primesc „pâinea cea de toate zilele”; ei sunt foarte mulţumiţi că şi după stingerea din viaţă a fondatorului cramelor Jidvei (cea mai mare companie de vinuri din România), moştenitorii lui mai respectă înţelegerea făcută odată cu vânzarea terenurilor din extravilan. De curiozitate, am întrebat cu cât au vândut (în 2006) terenurile din jurul satului, răspunsul fiind surprinzător: 600 de lei pe hectar. Nu le pare rău, pentru că ei nu mai pot lucra hotarul. În curţile Crăciunelului, singurele animale - care mai cresc pe lângă case - sunt găinile şi câţiva porci, în gospodăriile cu oameni mai tineri. Nimeni nu mai ţine vaci şi cai, munca pentru întreţinerea lor zilnică depăşindu-le puterile.

Ascultându-l pe Iacob Turcu (văr cu Octavian Goga, bunica lui Iacob fiind soră a lui Iosif), gândul mă ducea la monografia poetului, scrisă de Ion Dodu Bălan: «Obârşiile îndepărtate ale numelui şi neamului Goga se pierd, (...) într-un arbore genealogic, fixat de-a lungul istoriei pe plaiurile de la Crăciunelul de Sus, (...). Din acest arbore, târziu, (...) un vlăstar, Iosif, născut 28 mai 1851, s-a încumetat să se îndepărteze de trunchi pentru a învăţa la Blaj şi Sibiu, plecând apoi învăţător (1879-1889) şi apoi preot la Răşinari, (...) unde va intra în familia lungului şir de preoţi din ascendenţa soţiei sale, Aurelia Bratu. (...)  La Crăciunel, Octavian Goga a fost mai cu seamă tovarăşul de vorbă şi de drumuri al fratelui Eugen şi al părintelui Iosif. În ceasurile în care se îndreptau spre târgul Blajului, în legănatul monoton al trăsurii, tăind drumurile prăfuite ale câmpiei, sau toamna devreme când se duceau la via părintelui Simion din Sânta-Maria, vrednicul popă Iosif, cu fermecătorul său dar de povestitor, relata copiilor întâmplări cumplite din anul revoluţiei de la 1848, asemănătoare celor evocate de Eminescu din „Geniu pustiu”. Erau poveşti adevărate, care făceau să scapere, în ochii intens albaştri ai lui Tavi plesnele de fulgere ale unei mânii înăbuşite de veacuri. Această stare de spirit se va resimţi, mai târziu, în majoritatea versurilor sale. (...). El va cunoaşte de timpuriu viaţa şi munca oamenilor, dar le va pătrunde şi universul lor spiritual, aşa cum se afirmă în folclor şi în toiul şezătorilor, căci ecouri din duhul şi atmosfera lor vor răzbate puternic în poeziile sale. În pacea serilor de toamnă coboară Ileana Cosânzeana şi zâne bălaie, vin eroi cu coifuri argintate, suspină doinele şi râde hora (Plugarii), nevestele plângând sporesc, în şezători, fuiorul pe fus (Noi). Atmosfera aceasta folclorică, în care s-a împlinit copilăria poetului, e magistral evocată de Goga în prefaţa la volumul de povestiri al lui Ion Pop-Reteganul, apărut în 1908: „E farmec şi lumină în povestirile acestea, care leagănă ca într-o lume fermecată sufletul şi dau avânt închipuriii. Ţăranul nostru e nedespărţit de poveştile lui, care sunt o grădină înflorită unde se furişează sufletul omului trudit de amarul vieţii, dornic de un adăpost. Astfel darul povestirii e comoară de mare preţ pentru bieţii noştri ţărani. Fiecare sat are povestitorul lui. Toţi cunoşteau din copilărie icoana senină a acestui unchiaş cu ochii vii şi strălucitori, cu zâmbetul fermecător. În serile de toamnă, la şezătoare, când fusul sfârâie între degetele sprintene, el stă răzimat de vatră şi-n pâlpâirea focului îşi spune poveştile. Spune basme care strălucesc pe podoaba minunată a unei închipuiri fără seamăn. (...) Iscusitul meşter înţelege taina sufletului şi, într-o clipă, cu o glumă, cu o ghicitoare îşi smulge ascultătorii din lenea asta dulce a basmelor. Abia se potoleşte râsul sănătos şi el, potrivindu-şi glasul, spune mai departe o întâmplare de la târgul de ţară, ori cutare amintire răzleaţă prin războaiele cu Praisul ... Şi zi de zi se înmulţeşte şi se primeneşte această comoară strălucitoare”». Sunt ferm convins că şi - în prezent, în vacanţe - nepoţii „tinerilor pensionari” din Crăciunel se întânesc toţi aici, bucuroşi să se revadă şi să petreacă liberi, fără constrângerile vieţii de la oraş. Privindu-l şi ascultându-l pe Iacob Turcu, în veche curte a lui Iosif Goga, descopeream vechea lume a satelor noastre, o lume pe care mulți tineri ai zilelor noastre nu o cunosc; o lume care se pregăteşte să dispară, treptat. Deschizând volumul „Poezii” – apărut în 1910, la Sibiu la „Tipografia Poporului” -, prima poezie este: „CÂNTECUL MUNCII: «Veniţi în horă de frăţie,/ Străvechii câmpului străjeri,/ Ce ocrotiţi de-o veşnicie/ A muncii rodnice dureri./ Veniţi, plugari, veniţi oştenii/ Celui mai vechiu şi sfânt război,/ Tovarăşi buni ai Cosânzenii,/ Veniţi cu noi!/ În goana vieţii’nviforată,/ Strigaţi: Plugarii’n veci nu pier,/ Căci lor pământul sfânt, li-e tată/ Şi frate soarele din cer./ În casele cu grinzi bătrâne/ Voi rostul lumii aşezaţi,/ Sus dătătorilor de pâne,/ În patimi şi credinţe fraţi,/ Voi platnici de sudori şi sânge,/ Voi cei bogaţi şi totuşi goi,/ Veniţi să ne’nvăţaţi a plânge,/ Veniţi cu noi!/ Veniţi stăruitoare gloată,/ Strigaţi s’auză mici şi mari:/ E răzimată lumea toată/ Pe palme aspre de plugari!/ Năpraznic vifor de dreptate/ Vă doarme’n sufletu’noptat,/ Şi spală lumea de păcate/ Când rele mâni l-au deşteptat,/ De grele vremi de mai’nainte/ De-al răsplătirii greu şuvoi,/ Veniţi aducători aminte,/ Veniţi cu noi!/ Strigaţi să ştie largul zării,/ S-auză toţi câţi trag în jug:/ Că focul roş al răzbunării/ Topeşte fierele de plug!». Elevii zilelor noastre învaţă acest „cântec al muncii” şi diferenţele dintre mesajele lui şi „cântecul de leagăn”, de „stea”, „cântecul bătrânesc” (balada) „cântecul de jale” (bocetul), „cântecul lui David” (Psalmul) sau „cântecul de lume”?

În istoricul bisericii cu hramul „Sfinţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici”, descoperim câteva repere din istoria satului: «... aici ..., au trăit strămoşii noştri daci (...). Bogate vestigii arheologice au fost descoperite din timpul stăpânirii romane, astfel în anul 1857 „ţăranul Nicolae Găban ..., descoperă la arat pe dealu Furcilor o piatră de mormânt din marmură albă care aparţinea romanului Ulpius Sabinus care era decurion al coloniei Aurelia din Napoca şi îngropat aici în secolul al III-lea de fii săi Lucius şi Maximus. (...)». Satul (atestat la 1332), a cunoscut multe evenimente: «... în timpul păstoririi peotului Ilie Popovici (1801-1820) s-a ridicat biserica veche din deal care în 1975, din cauza alunecărilor de teren a cedat şi s-a dărâmat. Biserica a fost ridicată de Groful Barsai, un nemeş ungur reformat care era duşmanul neîmpăcat al greco-catolicilor, vâzând nedreptatea făcută ortodocşilor a promis că le va face el biserică. A donat un teren şi pe cheltuiala lui s-a făcut biserica ce avea un turn de cărămidă şi era acoperită cu şindrilă. Edificarea bisericii s-a făcut între anii 1812-1816, zugrav fiind un meşter din Feisa, Dan Vasile, iar meşter în lemn Vasile Găbudean». (va urma) Marius HALMAGHI





comentarii
2 comentarii

Toata viata o fi tras mata de coada si acum vrea sa incheie apoteotic cu cercetarea asta inutila
21.06.2021 08:12
Octavian Goga a deplâns starea jalnică a clăcașilor.

Apoi, din leafa de poet, și-a cumpărat un castel la Ciucea...
Ciocoii vechi. Si noi.
24.06.2021 11:48
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia