Tribuna
Sevis
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XX): dăscăliţa Victoria - Cum s-a urzit neamul nostru? - Educaţiunea în familie şi poezia didactică ca mijloc de a educa!
Marius HALMAGHI
1546 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (XX): dăscăliţa Victoria - Cum s-a urzit neamul nostru? - Educaţiunea în familie şi poezia didactică ca mijloc de a educa!

Continuăm reproducerea disertaţiunii „Educaţiunea în familie şi poezia didactică ca mijloc de a educa” (Anuar IV, autor: înv. Teofil Căliman): «Câtă mulţămire sufletească simte un părinte, care vede pe copilul său înzestrat cu însușiri nobile şi virtuos. Din contră, câtă mâhnire, turburare, nelinişte şi nemulţămire sufletească simte un părinte, care neîngrijind de creşterea copiilor săi, îi vede crescuţi mari, conduşi însă în toate lucrările lor de patimi. (…)

Dacă copilul a învăţat vre-o poezie şi simte că prin expunerea ei face bucurie celor ce-l ascultă, se naşte în el dorul de a învăţa şi alta. Şi cum să nu înveţe cu plăcere şi o altă poezie, dacă cea dintâi l-a desfătat prin vorbe alese, frumoase şi aşezate cu multă măiestrie. (…) Pentru a vă putea aduce dvoastră crescătorilor un mic serviciu, voiu înşira aici mai la vale unele poezioare potrivite pentru mintea copiilor şi de cuprins moralizator, precum: O poezie de gratulare la ziua onomastică a tatii sau a mamii. „Eu sunt mică, tată dragă,/ Şi nimic nu ţi-am lucrat/ Dar o mică poezie/ Pentru Tale-am învăţat,/ Jumătate am uitat-o,/ Începutu-l tot greşesc,/ Dar ştiu zice, ca pe apă:/ Tată dragă, te iubesc” (…). Această poezie se poate schimba, gratulând un băiat tatii sau mamii d.e.: Eu sunt mic măicuţă dragă, - Eu sunt mic tăicuţă dragă ş.a.m.d. Copilul şi părinţii. „Doamne cât este de bine,/ Când e mama lângă mine!/ Doamne cât mă simt de rău,/ Când nu văd pe tatăl meu!/ Tata, mama,mă iubesc,/ Mă îmbracă, mă hrănesc,/ Şi-mi dau tot ce eu doresc./ Ţine-I Doamne, indurate/ La mulţi ani cu sănătate; Fă-le parte tot de bine/ Să poată’ngriji de mine!” (…). Vitele. „Şi vitele-s făcute/ De Dumnezeu cel sfânt,/ Ca omul să s’ajute/ Cu ele pe pământ./ Şi dacă baţi o vită,/ Tu faci copile, rău;/ De nu te vede nimeni,/ Te vede Dumnezeu”. (…). Ochiul lui Dumnezeu. „Nimănui să nu-i faci rău,/ Că te vede Dumnezeu./ Tu, când vezi, un vierme mic,/ Nu-l strive, nu-i fă nimic./ Dânsul nici un rău nu-ţi face./ Să nu-i faci nici tu nimic./ Cât îl vezi de mititel,/ Dumnezeu ştie de el”. (…) Moş Crăciun. „Dragi copii din ţara asta,/ Vă miraţi voi cum se poate,/ Moş Crăciun, din cer de-acolo,/ De le ştie toate, toate …/ Uite cum, - vă spune badea:/ Iarna’n noapte pe zăpadă,/ El trimite câte-un înger/ La fereastră să vă vadă./ Îngerii se uită’n casă,/ Văd şi spun, - iar moşul are,/ Colo’n cer, la el în tindă,/ Pe genunchi o carte mare./ Cu condei de-argint el scrie:/ Ce copil şi ce purtare,/ Şi de-acolo ştie moşul,/ Că-i şiret el lucru mare”. (O.Goga) (…) Aceste puţinele îndrumări, referitoare la educaţiunea în familie, le-am dat în interesul şi spre binele obştesc şi dacă bunele şi sincerile mele intenţiuni s’ar lega de voinţa educatorilor, spre bine le-ar fi. Să ajute Dumnezeu! Răşinari, în Martie 1909».

Cunoscând familia tânărului Octavian, este evident că primele noţiuni de istorie a românilor le-a primit de la părinţii săi. În toate lucrările monografice -despre marele poet răşinărean-, se prezintă talentul literar al mamei şi surorilor, existând multe preocupări comune, care au unit familia. Vă invităm să urmăriţi câteva fragmente inedite dintr-o disertaţie - bogată în argumente -, susţinută de mama lui Octavian, înv. Aurelia Goga, la adunarea şcolii din 25 martie 1911 (din Anuarul Şcolii VI): «Cum s-a urzit neamul nostru. Onorată adunare, Învaţă trecutul, ca să cunoşti viitorul, ne spune cu drept cuvânt o vorbă înţeleaptă din bătrâni. Din povaţa zilei de ieri îţi culegi îndrumarea zilei de mâine, din faptele strămoşilor învaţă nepoţii. Se cuvine deci să ne aducem aminte de toţi, cari s’au coborît în groapă înaintea noastră, să le cercetăm întîmplările prin cari s’a scurs vieaţa lor, ca astfel să ne dăm seama ce cărări să alegem noi înşine pentru traiul nostru. Se cade să cercetăm deci toată istoria neamului nostru, din vremurile de demult ca astfel să vedem ce drumuri a urmat dela urzirea lui pănă în zilele noastre. Răsfoind istoria, cartea vieţii unui popor, vom putea păşi mai luminaţi, fiindcă vom înţelege că cu toate suferinţele prin cari s’a strecurat, acest neam românesc, tot nu s’a prăpădit, că merge şi astăzi înainte, stând cu cinste alături de vecinii ce i-a dăruit Dumnezeu (…)». Relatând despre vremea „naşterii Mântuitorului Iisus Christos” când dacii „un neam de oameni viteji şi harnici” şi-au apărat ţara în războaiele cu romanii, înv. Aurelia Goga prezintă concluziile povestirii, pe care mulţi elevi ai şcolii o cunoşteau deja din familie: «Pe urma zilelor de răsboire au venit ani îndelungaţi de pace şi muncă. Stăpânii şi biruiţii s’au înfrăţit. Dacii şi Romanii şi-au dat mâna, au lucrat împreună, şi-au însuşit unul dela altul portul şi obiceiurile şi bune şi rele, s’au plămădit astfel într’un singur popor harnic, viteaz şi muncitor. Acest popor născut din înfrăţirea acestor două neamuri de mare nume, e poporul românesc. Aşadară, On. Adunare, în vinele nostru curge sângele acestor două neamuri încuscrite, ale căror datini strămoşeşti le păstrăm până astăzi la jocurile, la înmormântările, la sărbătorile noastre ca o comoară ce nu s’a risipit şi care trebue grijită cu sfinţenie fiindcă e cea mai scumpă moştenire din părinţi. În frăţietate cinstită şi harnică au trăit strămoşii noştrii cam vreo 200 de ani. Acum însă au venit zile grele pe capul lor, Din spre răsărit au năpădit pământul şi s’au pornit la drum seminţii şi neamuri sălbatice, dormice de un traiu mai bun şi de o ţară mai bogată. În vâltoarea aceasta care trecea spre apus, tocmai peste Ardealul nostru, era greu să o ducă poporul tânăr. Urmând deci pilda bătrânească s’a tras iarăşi spre poalele munţilor ocrotitori (…) Dar cum erau aşa împărţiţi, pe o întindere mare de pământ, ei şi-au ales stăpâni, conducători. Astfel s’au fărămiţat puterea neamului. (…). Desbinarea asta, ce ar fi putut rodi decât slăbire. Aşa s’a întâmplat. Cel din urmă popor călător, Ungurii, au biruit cetele noastre desbinate, asupra cărora au pus stăpânire. În acest chip s’a sfârşit viaţa liberă a strămoşilor noştri cari prin desbinare şi-au îngropat cea mai scumpă avuţie a unui neam: libertatea. Zeci şi sute de ani au urmat de aici înainte, a căror tristă poveste, nu o mai înşirăm până în zilele noastre, când după grozava zguduire dela anul patruzeci şi opt s’a frânt lanţul de sclăvie al poporului nostru iobag, deschizându-i-se din nou porţile spre mergere înainte. (…) Puteţi dar vedea, că şi istoria ne arată: că un popor numai prin vrednicia lui se poate ţinea în picioare, şi că bunăînţelegerea între fraţi e cea mai puternică temelie a vieţii. Trageţi învăţătură deci din cele auzite şi lămuriţi-vă căile în viitor. Fiţi fraţi buni, ascultaţi şi cumpăniţi ce vă spune trecutul, iubiţi buna înţelegere care singură duce la izbândă pe toate căile, pentrucă unde e bunăînţelegere şi pace acolo e şi ajutorul lui Dzeu».

Sora lui Octavian, Victoria a călcat şi ea pe urmele mamei, devenind învăţătoare. Mare a fost tristeţea întregii familii, la stingerea ei din viaţă. Să urmărim povestirea lui Octavian Tăslăuanu (din „Octavian Goga”, 1939): «Goga, în primăvara anului 1904, a pierdut pe sora sa Victoria, învăţătoare, care s’a stins la 3 Martie, doborîtă de tuberculoză. S’a dus la înmormântare şi la întoarcere a scris „Dăscăliţa”, apărută în fruntea numărului 7 (n.r. Luceafărul). Poetul a făcut din ea tipul dăscăliţii, eliminând notele subiective de frate (…). Bălaia dăscăliţă, sfielnică şi cuminte prea de vreme, e o fecioară ideală: „Moşnegi ceteţi ai cărţilor din strană/ Din graiul tău culeg învăţătură,/ E scrisă par’că’n zâmbetele tale/ Seninătatea slovei din scriptură./ În barba lor, căruntă ca amurgul,/ Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,/ Căci văd aievea întrupat ceaslovul/ În vorba ta domoală şi cuminte./ La tine vin nevestele să-şi plângă/ Feciorii lor în slujbă la’mpăratul,/ Şi tu ascunzi o lacrimă ’ntre slove,/ În alte ţări când le trimiţi oftatul …/ Şi fete vin să le ’nfloreşti altiţa,/ La pragul tău e plină ulicioara/ Şi fetele îşi şoptesc în taină:/ - Ce mâini frumoase are domnişoara.»

(va urma)





comentarii
1 comentarii

Cine n-are batrani sa-si cumpere, nu sa-i lase sa scrie la ziar!
11.06.2021 14:50
Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia