În urmă cu 140 de ani, s-a născut poetul Octavian Goga (20 martie stilul vechi – 1 aprilie stilul nou 1881), în registrul de naşteri şi matricola botezaţilor, fiind înregistrat sub numele de „Goga Ion Octavian”, părinţii: Iosif şi Aurelia. Am avut privilegiul vizitării casei în care s-a născut. Fiind monument istoric (pe Lista Monumentelor Istorice Sibiu 2015, cu nr. crt. 1043, SB –IV-m-B-12629 - Casa Octavian Goga 2 corpuri, str. Eminescu Mihai 880, înc. sec. XIX), fiecare turist este îndreptăţit să creadă că poate vizita locaţia. Pe urmele poetului Octavian Goga, turistul năzuieşte să descopere casa în care s-a născut o mare personalitate naţională. Pentru toţi cei interesaţi, vă informăm că - anual - se organizează „Zilele Goga”, la Răşinari, în cadrul manifestărilor putându-se vizita curtea şi interiorul vechii case. O mică istorie a uneia din cele mai renumite case din Răşinari, o găsim în lucrarea istoricului Constantin Popa: „Răşinari, Istoria şi civilizaţia unui sat din Mărginimea Sibiului” (2007): «Materiale mai durabile (cărămidă, ţiglă) au fost folosite încă în veacul al XVIII-lea (...) În aceeaşi epocă preotul Maniu Isdrailă (1733-1784) a ridicat casa în care avea să se nască un veac şi jumătate mai târziu poetul „pătimirii noastre” - Octavian Goga. Ea a trecut în posesia preotului Iacob Isdrailă, fiu al lui Maniu Isdrailă, de la acesta a moştenit-o preotul Ioan Isdrailă, cu a cărei fiică, Maria, s-a căsătorit preotul Ioan Bratu, iar fiica acestuia, Aurelia, a devenit soţia preotului Iosif Goga. Casa dăinuie şi în zilele noastre fiind cunoscută sub sintagma „Casa Goga”, restaurată prin grija strănepoatei poetului, actriţa Ilinca Tomoroveanu». Casa Goga se poate data astfel, ca fiind ridicată în aceiaşi perioadă cu ansamblul rural „Centrul localităţii” Răşinari (ce include centrul şi piaţa bisericii „Sf. Paraschiva), trebuind actualizate informaţiile din Lista Monumentelor istorice (2015). În prezent strada se numeşte „Popa Bratu” (după tatăl mamei poetului). Casa memorială a fost inclusă în categoria „Repere excepţionale de patrimoniu cultural” (anexa 4-2001): «Restaurarea Casei Memoriale „Octavian Goga” Răşinari», în lucrarea „Muzeosofia”. Autorul lucrării, istoricul Ioan Opriş, - mare cunoscător al Mărginimii Sibiului (originar din Gârbova), o prezenţă activă în judeţul Sibiu la diverse manifestări şi proiecte -, în înaltele calităţi oficiale în care a fost investit, prezenta şi rolul forumului cultural, local, regional şi naţional: «România are o reţea de muzee, cu colecţii de mare valoare. Din păcate, în jurul lor este prea multă linişte. Politica de aşteptare a vizitatorilor, lipsa unor acţiuni dinamice, de cooperare cu alte instituţii din sfera culturii şi mai ales cu şcolile reduc posibilităţile de valorificare a acestor tezaure. Muzeele nu sunt doar depozite prăfuite ale trecutului, ele trebuie să devină spaţii atractive ale dialogului public, instrumente aduse la zi ale educaţiei permanente” (Ion Iliescu, Relansarea culturii, Ed. Presa Naţională, 2002)...».

O statistică din această lucrare, prezenta faptul că la nivel naţional sunt 743 de muzee, din care 35 în judeţul Sibiu (2006). O anchetă privind dimensiunile colecţiilor din România (CIMEC 2003) demonstra că numărul total de piese însuma 11.933.334, din care 1.362.005 sunt în judeţul Sibiu, judeţul nostru situându-se pe locul doi în ţară după Bucureşti (cu 3.921.261 piese), la foarte mare distanţă de judeţe mari, ca Timiş (cu 618.424), Cluj (555.664), Braşov (433.168), Suceava (378.162) sau Iaşi (36.064). Câte din aceste muzee şi case memoriale sunt vizitate şi vizitabile?

Ioan Opriş făcea trimitere - în lucrare - la o poezie a lui Octavian Goga („Mama”): «Aşteptarea contactului acestui public virtual azi, real mâine, cu tezaurul muzeal i-a preocupat pe arhitecţi, muzeografi, pe conservatori, căutând să nu dezamăgească. Cât de expresiv intuia starea de aşteptare şi de extaz muzeal Octavian Goga, scriind:

„E plin în jur de noi muzeul,/ Şi pare-un templu minunat,/ În care mii de robi ai vieţii/ Vin să se spele de păcat,/

Sunt călători din largul lumii,/ Ce-au pribegit pe ocean,/ Să-şi scalde ochii în lumina/ Din pânzele lui Tizian./ Stau toţi cu mintea-n genunchiată/ Şi-i mut cucernicul popor,/ Eternitatea prinsă-n cadre/ Îşi poartă sfântul ei fior/ Învins de taina mare-a clipei,/ Se-nchină sufletul supus/ În faţa veşnicei icoane/ Cu răstignirea lui Isus. (...) La poala crucii e Maria,/ Şi-n chipul ei, nespus de trist,/ A zugrăvit un chin sălbatic/ Penelul meşter de artist./ Ea-şi frânge mânile şi geme,/ În gândul ei a-ncremenit:/ Nu dumnezeul, care-nvie,/ Copilul ei, care-a murit./ O văd şi mă întreb, pe gânduri,/ De rostul nepătrunsei firi:/

De ce şi chinul unei mame/ E preţul unei mântuiri?/ O văd şi simt în suflet patimi/ Din traiul nostru măsurat,/ Toţi răstigniţii mici ai sorţii/ Pe rând, în minte, mi s-abat .../ Şi stau pierdut ... în jur de mine/ Se schimb-al oamenilor val .../

Ce-o fi făcând acum o mama/ Acolo-n satul din Ardeal? ...».

Descoperirea „casei Goga” se poate realiza şi prin lectura povestirii lui Corneliu Lubinschi, din lucrarea „Legende răşinărene” (2001); reproducem povestirea: «Cine trece astăzi pe fosta Uliţa a Popilor - împotriva tradiţiei, denumită astăzi Eminescu, prin voia simplistă a nu ştiu cărui consilier comunal care auzise probabil ceva despre poezie - trecătorul acesta va vedea pe prima casă din stânga, placa de marmură care-i spune că aici s-a născut Octavian Goga. Din jos de casă, e o portiţă de intrare, iar din sus, poarta mare cu o altă portiţă, lângă a doua casă, aceasta orientată nu perpendicular pe uliţă ca prima, ci paralel. Chiar dacă trecătorul îşi dă seama că aici e vorba de două gospodării, le va găsi astăzi pe amândouă sub acelaşi număr: 880. Într-adevăr, până în jurul anului 1965, când s-a făcut o renumerotare a gospodăriilor din comună, cele două case aveau fiecare număr separat. Fotografia alăturată, indică şi faptul, că în locul portiţei de din jos, era poartă mare, cu portiţă, la fel ca cea dintre cele două case. Aceasta a fost înlocuită de mama poetului prin 1930, care a angajat în acest scop, pe dulgherul de peste drum, Nicolae Iliuţ. Zidul actual a fost făcut în bună parte din cărămida porţii dărâmate. Să cercetăm mai întâi originea şi evoluţia casei de din jos, cea cu placa memorială.

Se ştie că în 1917, a decedat aici bunica poetului, mama Aureliei Goga. Se numea Maria şi se născuse în 1827. A murit deci la 90 de ani. Vecini, în vârstă, ne spuneau prin 1930-1935, că moartea a găsit-o singură pentru că fiica ei, Aurelia, era arestată după primirea entuziastă făcută trupelor române în toamna lui 1914 (n.r. 1916) şi după masa festivă oferită de ea, colonelului Traian Moşoiu şi ofiţerilor lui. Cu toate că avea hainele de înmormântare pregătite din vreme - ca de altfel toate răşinărencele în vârstă - pentru toate celelalte lucruri îndătinate la înmormântare, inclusiv sicriul, a fost nevoie de contribuţia vecinilor. Deci bunica poetului a fost înmormântată din mila publică. Cine era Maria Bratu? Era născută în 1827, ca fiică a preotului Ioan Izdrailă, de la care primise casa de zestre, la căsătoria cu preotul Ioan Bratu, care în 1848 va fi preotul legiunii sibiene, alături de Sava Popovici Barcianu, legiune al cărei prefect era alt răşinărean, directorul şcolar Ioan Brote. Bratu era la compania de 300 răşinăreni pedeştri, iar al doilea la escadronul de 300 călăreţi tot răşinăreni. Maria Izdrailă, căsătorită Bratu, era fiica preotului Ioan (?) Izdrailă născut în 1788 ca fiu a lui Iacob Izdrailă, şi el preot, născut în 1761 şi decedat în 1808. În ultimii ani de viaţă ai acestuia, fiul său a slujit ca diacon alături de tatăl său. Toţi au locuit în această casă, dar clădirea era mai veche. Fusese ridicată de tatăl lui Iacob, Maniu Izdrailă (1733-1783) pe la anul 1765-1770, şi el preot şi fiu al altui preot, numit Şerban Izdrailă (1702-1763)». (va urma)