Tribuna
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (II): Ziua Culturii Naţionale şi … răul din prezent? - Atunci şi acum! - Gura să aibă trei lacăte: în inimă, în gît şi a treia pe buze!
Marius HALMAGHI
735 vizualizari
2021-Anul Goga, anul tinerilor oţeliţi (II): Ziua Culturii Naţionale şi … răul din prezent? - Atunci şi acum! - Gura să aibă trei lacăte: în inimă, în gît şi a treia pe buze!

Articolul „Tinerimea şi pesimismul”, a apărut în  „Tribuna poporului” (Arad)  nr. 206 din 29 Octomvrie (10 Noemvrie) 1897; continuăm reproducerea: «Socotim deci că ar fi o cale mai bună, naţiunei mai folositoare, când tinerimea şi-ar face socoteala aşa: răul din present nu-l vom socoti unei întregi generaţiuni, ci slăbiciunei omeneşti care se arată adesea chiar şi în mijlocul celor mai rari virtuţi. Va scăpa atunci de tentaţiunile pesimismului care fatal slăbeşte ori-ce corp menit a purta lupte; în suflete va încolţi eară încrederea, fără care nici în trecutul recent nu s’ar fi putut săvârşi nimic înălţător. Să nu uităm adecă nici unii dintre noi: certelor nenorocite precedaseră o serie întreagă de fapte cari ne-au atras admiraţia amicilor ear’ duşmanilor temere a inspirat ... În luptele politice neînţelegeri se ivesc la ori-ce popor.

Câte capete, atâtea feluri de a gândi, şi până să se formeze un anume curent de gândire şi de simţire, ciocnirile devin inevitabile. Sunt apoi pasiuni şi apucături rele, moşteniri în virtutea legii atavismului şi urmări fatale ale mediului în care am fost crescuţi şi trăim. Până să se tocească şi acestea, natural că eară trebue vreme ... Moise, înainte de a intra să ocupe ţeara făgăduinţei, şi-a ţinut poporul în pustie până să piară dintrînsul tot păcatul şi să aibă numai generaţie tineră, proprie de a duce la îndeplinire o luptă mare şi sfîntă. Noi n’avem însă răgaz să facem asemenea şcoală, ci zilnic trebue să luptăm cu tot felul de mizerii cari ne amărăsc, zilnic suntem supuşi ori tentaţiunilor primejdioase ori loviturilor sub a căror greutate moraliceşte sucombă atâţia. Datori suntem însă cu toţii să stăm strajă şi pe cei, în a căror îndreptare nu mai putem crede să-i ţinem departe de causa naţională, altarul de care numai drepţii să se apropie. Severi, da, să fim severi în alegerea tovarăşilor cu cari plecăm la luptă şi să luăm devisa: mai bine puţini dar’ înţeleşi şi cu încredere unii cătră alţii, decât mulţi şi trăgând fiecare în altă parte ... Nu cumva să ne cuprindă însă gândul, că între toţi cei vii de acum nu s’ar mai puté găsi o seamă de oameni, cari conduşi de binele obştesc să adune în giurul lor tabăra reslăţită în urma crisei triste ce s’a abătut peste partidul naţional. Ar fi un gând nefericit, un pesimism ce ne-ar duce la descuragiare. A crede că la fiecare pas vom întâlni nu luptători desinteresaţi ci egoişti fără seamăn, ar fi o greşală cu atât mai mare cu cât se ştie, că tocmai în crisa trecută patimile, exagerările şi calomniile au jucat un rol desastruos.

Să ne ridicăm la cea mai frumoasă jertfă de sine: iertarea. Dela pesimişti să primim o singură învăţătură: să nu ne facem ilusiuni prea îndrăzneţe, ca să nu ajungem apoi a calcula cu factori falşi. Acestea-s ideile ce ni le-au deşteptat pesimismul cuprins în elogiile aduse de un distins student universitar marelui Mecenate Goşdu ... Felul cum s’a manifestat acest pesimism: dând o deosebită solemnitate zilei închinate celor cari naţiunei atâta bine i-au făcut, e o garanţie de altfel, că avem a face nu cu pesimismul pe care atâtea capete seci îl afectează pentru a se sustrage ori-cărei lupte, ci cu un puternic sentiment de duioşie pentru gloria trecută şi o dorinţă arzătoare ca epoca strălucită d’odinioară să revină eară».

De „Ziua Culturii Naţionale” - ziua sărbătoririi naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu -, reamintim tuturor un episod memorabil, din istoria Răşinariului; cele câteva zile petrecute de Mihail Eminescu (la 16 ani?) în casa preotului şi protopopului Ion Bratu (bunicul lui Octavian Goga), au fost memorate și povestite chiar de mama poetului!

Învăţătoarea şi poeta Aurelia Goga (1856-1938), avea 10 ani - în august 1866 - când l-a cunoscut pe marele poet, amintirea găzduirii (trei nopţi) a tânărului Eminescu rămânându-i bine întipărită în memorie. Este sigur că episodul a fost povestit, mai târziu, tânărului Octavian. Imaginea tânărului „... neîndemânatec. Şi sfios de credeam că nu ştie să vorbească ...”, a fost redată foarte expresiv la cei 75 de ani, când l-a povestit și tribunistului braşovean Ilie Haşeganu (în lucrarea „Figuri din Mărginime”, vol.II, 1976). Episodul trecerii prin Sibiu şi Răşinari, a acelui „tânăr interesant cu ochii mari fără noroc ...”, a fost prezentat pe larg în articolul apărut în „Tribuna”, în 15 ian. 2020 (autor: Sorana Maier).

Criticul G. Călinescu dezvăluie - în lucrarea „Viaţa lui Mihai Eminescu”, cap. „Pribeag şi sufleur (1866-1869)” - o parte din universul viitorului poet național: «Trăindu-şi copilăria pe la gazde şi pe drumuri, Eminescu şi-a extirpat de mic simţul interiorului organizat. Universul se va împărţi, toată viaţa, pentru el, în lumea ideilor, înfăţişată prin cărţi, şi natura vie. Dacă sub raportul intelectului el reprezintă poate cel mai ales individ al vremii sale, din punct de vedere al culturii simţurilor este, deşi nu totdeauna, geniul fiind prin definiţie locul contradicţiei, un om al naturii, o fiinţă inocentă şi sănătoasă (...) Carneţelul cu care venise de la Blaj, cetirea cronicarilor şi a tuturor poeţilor români pe care îi cunoştea pe degete nu i se păreau un material îndestulător. Ori pe unde găsea, dar, o culegere de poezii populare - şi mulţi tineri ardeleni o aveau - nu se lăsa pînă nu o împrumuta. Cu asemenea disciplină tehnică, se înţelege de ce Eminescu publica atît de puţin. Cu oarecare pedanterie tinerească, debitată însă pe tonul profund, dulce şi rar, ce-i era firesc, el predica astfel prietenilor, uimiţi şi de ştiinţa, şi de dicţiunea sa impecabilă şi curgătoare: „A ieşi în publicitate nu-i glumă. Mai de multe ori îmi pare rău c-am publicat ceea ce-am publicat. Este o zicală din bătrîni: Gura să aibă trei lacăte: în inimă, în gît şi a treia pe buze; cînd îţi va scăpa cuvîntul din inimă, să nu scape de cealaltă, că dacă ai scăpat o dată vorba din gură, n-o mai prinzi nici cu calul, nici cu ogarul, ba nici cu şoimul. Trebuie să cumpăneşti de-o sută de ori o scriere pînă o dai publicităţii”». Este cunoscută relaţia poetului cu părinţii, fiind consemnată marea indignare a tânărului Eminescu, revoltat de insistențele acestora de a le urma sfaturile: „Ce au cu mine? Zicea. Pînea nu le-o mănînc, pragul nu li-l calc. Lese-mă să-mi merg calea mea şi să trăiesc din puţinul meu”. La finalul prezentării acestei perioade din tinereţe, criticul concluziona: «Din această epocă îi rămase lui Eminescu, un mare tumult de proiecte dramatice, amintirea unei iubiri încă nestinse, dar şi o privelişte largă a întregului sol românesc, precum însuşi zice: „Întîmplarea m-a făcut ca, din copilărie încă, să cunosc poporul românesc ... în cruciş şi-n curmeziş ...”». Cunosc tinerii viața lui Mihai Eminescu?

În 1897, Octavian Goga (la 16 ani), își făcea debutul publicistic în cotidianul „Tribuna” (Sibiu) nr. 275, din 12/24 decembrie, cu poezia: „Atunci şi acum”: «Copil eram când am avut/ De fericire parte;/ Sunt june: fericirea azi/ De mine e departe. Cu cât eram mai fericit/ Când nu ştiam de mâne, Cu atât mai grele-'mi par acum/ Durerile păgâne,/ Cari mă' nsoţesc mereu, mereu/ Pe-a traiului cărare .../ Şi chinul ce mă mistue/ Atât e azi de mare,/ Că nici trecutul nu mai pot/ Să-l plâng - să-l plâng ferbinte -/ Şi nici durerea să 'mi-o spun,/ Căci nu găsesc cuvinte! Tavi». Poezia tânărului poet răşinărean apărea în „Foiţa Tribunei”, lângă articolul „O săptămână”, al scriitorului I.L. Caragiale (aflat în plină maturitate creatoare, la 45 de ani): «„O săptămână” de Caragiale. Mărturisesc drept, nici gând n’am avut zilele acestea să pun mâna pe condeiu, deşi atâtea îmi ferbeau în minte şi atât de bine mi-ar fi făcut să le spun. Pentru a le spune însă aveam nevoe de alt loc decât coloana V., şi de locul acela nu ori-cine poate dispune în presa noastră. Să scriu articole literare în nişte asemenea momente? ... Aş semăna cu baba, care se pieptăna când ardea satul. Şi încă, baba surdă se pieptăna pentru sine. Eu pentru cine aş fi stat să-’mi piepten prosa împâslită?».

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia