Continental
Tribuna
2020 Dosarele patrimoniului (XLVII): cea mai veche scrisoare? - creaţia autonomă e o cocotă? - cuvinte cu înţeles! - nu există adevăr în afară de Biblie? - cartea înlocuitor al catedralelor?
Marius HALMAGHI
916 vizualizari
2020 Dosarele patrimoniului (XLVII): cea mai veche scrisoare? - creaţia autonomă e o cocotă? - cuvinte cu înţeles! - nu există adevăr în afară de Biblie? - cartea înlocuitor al catedralelor?

Istoricul P.P. Panaitescu, afirma că: «Deşi nu ni s-a păstrat, dinainte de sfîrşitul secolului al XV-lea, nici un act, nici o inscripţie, nici o carte scrisă în româneşte, totuşi avem cîteva indicaţii indirecte că asemenea scrieri au existat. ( ...) Astfel, în 1396, episcopul Transilvaniei, Maternus, scrie municipalităţii din Sibiu că regele Ungariei Sigismund a trimis un sol al său lui Vlad, domnul Ţării Româneşti. Episcopul cere sibienilor să trimită şi ei, împreună cu solul regal, pe un bărbat priceput, care va avea calitatea de sol al Sibiului, către acelaşi domn muntean. Acest sol al oraşului „să fie cunoscător al limbii române” (idiomate Olachali suffultum), şi să cerceteze în taină despre turci „şi alte noutăţi, pe care veţi binevoi să ni le transmiteţi şi nouă”. Este de observat că solul sibian urma să ştie româneşte, nu slavoneşte (...) se află în registrele de socoteli ale oraşului Sibiu, pe anul 1495, însemnarea, în latineşte: sacerdoti wallachicali pro diversis litteris eodem linguagium scriptis dedit dominus magister civium florinos ... („Judeţul oraşului a dat ... florini unui preot român pentru alcătuirea mai multor scrisori în aceeaşi limbă a lui”)». Oare, s-a păstrat acest document, în registrul sibian de socoteli?

Cea mai veche scrisoare (scrisă în limba română) este „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung” (datată în februarie 1521, după referirile la campania de cucerire a sultanului Soliman II), un document original (pe hârtie, cu pecete pe verso) descoperit de arhivistul Friedrich Wilhelm Stenner (în 1894, în Arhivele Naţionale Braşov), cercetat de toţi istoricii români. Scrisoarea lui Neacşu Lupu (nume menţionat în documente, din anii 1510-1512) adresată judelui braşovean Hans Benkner, este scrisă în româneşte cu literă chirilică, cu un preambul în slavoneşte. Specialiştii Muzeului Tiparului din Târgovişte, susţin că „Neacşu este cunoscut din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512)”, acesta putând fi un orăşean (posibil negustor?) din Câmpulung - Muscel, cu legături comerciale cu Nicopole, având informaţii despre mişcările oştilor turceşti. Stilul concis şi cursiv al scrisorii (cu un fond de cuvinte latin de 92,31%) demonstrează că limba română era pe deplin formată, mesajul clar elaborat de un om înstărit (nu de un scrib sau grămătic), dovedind că scrierea era deja cunoscută de diverse pături ale populaţiei. Specialiştii au extins semnificaţia actului, considerându-l actul de naştere al limbii române scrise, scrisoarea - ce împărtăşea un secret – demonstrând relaţiile constante dintre comunităţile ce vieţuiau pe versanţii Carpaţilor, în condiţiile ameninţărilor permanente ale invaziilor otomane sau tătare. La finalul Tetraevanghelului (din 1561, a lui Coresi) este consemnat numele lui Johann Benkner (fiul lui Hans Benkner), care sprijinind scrierile în limba română, afirma: „mai bine a grăi cinci cuvinte cu înţeles decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limbă străină ...”(!) Câţi tineri români au auzit despre „Scrisoarea lui Neacşu ...”, mai cunoscute fiind cele cinci scrisori ale lui Eminescu?. Genialul poet român, fascinat de „Epistolele” lui Horaţiu, a creat o operă de maturitate artistică, adevărate poeme filozofice privind condiţia nefericită a omului de geniu într-o societate meschină. Eminescu le-a numit „Satire”, Titu Maiorescu schimbându-le numele în „Scrisori”!

Despre ieromonahul muntenegrean Macarie - primul tipograf al ţărilor române - ştim că a fost adus de Radu cel Mare, pentru tipărirea cărţilor în slavonă. La Târgovişte apărea - la 10 noiembrie 1508 - prima tipăritură din ţările române: „Liturghierul”, tipărirea începând în 1507 (sub domnia lui Radu cel Mare, fiind terminată în timpul lui Mihnea cel Rău). Tot la Târgovişte, Macarie a tipărit un „Octoih” (1510) şi un „Evangheliar” (1512), ultima fiind capodopera tipăriturilor noastre, apărută în timpul lui Neagoe Basarab (1459-1521, Curtea de Argeş), domnul Ţării Româneşti între 1512-1521. Neagoe, cu doamna sa Despina (din familia sârbă Brancovici), sunt ctitorii complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş (1517), aici născându-se cunoscuta legendă a Meşterului Manole. Neagoe Barasab a rămas în istorie ca „fiu spiritual al patriarhului Nifon, om cu mari calităţi, inimos, generos, religios, amic al păcii şi al artelor frumoase”, dar şi prin opera sa “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare monumentală, considerată una din cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi sud-est europene.

În anul 1517, când Neagoe Basarab ctitorea Mănăstirea Curtea de Argeş, preotul catolic şi profesorul de exegeză biblică la Universitatea din Wittenberg, Martin Luther (1483-1546) enunţa primele idei ale Reformei protestante. În “Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”(2020), întreaga Europă ar trebui să cunoască copilăria tânărului Martin Luther, severitatea părinţilor determinându-l să devină călugăr: “O religie a terorii într-un cămin al disciplinei riguroase a contribuit la formarea tinereţii şi a credinței sale”. În amintirile lui, descria că la şcoala din Mansfeld a fost bătut de 15 ori pentru că a declinat greşit un substantiv, sau că mama lui l-a bătut până la sânge pentru că furase o nucă. Considerat un „Părinte al Reformei”, Martin Luther a acuzat clerul catolic că nu dă un bun exemplu creştinilor, cerând preoţilor să ofere enoriaşilor „modelul divin al Scripturii şi nu al pământeanului corupt de păcat”, fiind indignat de vânzarea de indulgenţe şi intrând în conflict cu Biserica Romano-Catolică. El nu a militat pentru edificarea de noi biserici, alternative, ci numai pentru înnoirea Bisericii Universale, cerând omenirii nu o respectare strictă a legilor religioase, credinţa trebuind a se baza pe dragoste nu pe frică. Prezentat ca adevărat Apostol sau profet, Martin Luther a promovat unificarea sufletească a germanilor (în locul celei politice), prin crearea limbii naţionale şi în special prin traducerea Bibliei, contribuind la crearea limbii germane şi deschizând epoca noii literaturi. Bisericile şi obştile bisericeşti care au acceptat Reforma protestantă, urmând – mai mult sau mai puţin teologia lui Martin Luther, numită luteranism – sunt Bisericile Evanghelice-Luterane (grupate în Federaţia Luterană).

În România luteranii sunt reprezentaţi oficial prin două instituţii: Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (a credincioşilor de naţionalitate germană, cu sediul la Sibiu, episcop fiind pastorul Reinhart Guib) şi Biserica Evanghelică Luterană Sinodo-Prezbiteriană (a credincioşilor maghiari şi slovaci, cu sediu la Cluj, episcop Dezsö Zoltán Adorjáni). Filozoful Petre Ţuţea afirma: “Martin Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă să aflu asta”.

Un “arhitect al scrisului” - Victor Hugo - în romanul “Notre Dame de Paris” (1831), plasează acţiunea în pragul Renaşterii (la 1482). După pamfletul “Război contra demolatorilor” (1825), Hugo a pledat, în roman, pentru salvarea clădirii catedralei (pe care o numeşte “o carte gigantică de piatră”), edificiul fiind lăsat să se degradeze, arta gotică fiind considerată “urâtă şi agresivă”. Romanul a salvat catedrala (în sec. XIX, fiind restaurată), V. Hugo susţinând “ideea cărţii ca înlocuitor al catedralelor”, şi că tiparul reprezintă viitorul, în timp ce “arhitectura era un simbol al lumii trecute”.

Când se va declanşa şi la noi “războiul contra demolatorilor” de monumente istorice? (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia