Tribuna
2020 Dosarele patrimoniului (XLV): nu avem nici un învăţător! -
Marius HALMAGHI
3797 vizualizari
2020 Dosarele patrimoniului (XLV): nu avem nici un învăţător! -
dreptul de a scrie în limba poporului - Apostolii slavilor - trei secole de luptă! - rostul alfabetului chirilic?

 

Filologii din vechea şcoală au considerat că problema capitală a istoriei culturii româneşti a fost problema scrisului în limba română, explicând procesul înlocuirii limbii slavone ca o luptă pentru libertate. Istoricul şi filologul, acad. P.P. Panaitescu prezintă cele trei secole de luptă, dar şi slavonismul, definindu-l ca "o formă a diferenţierii de clasă, o încercare a nobilimii, a bisericii şi a statului domnesc de a păstra o poziţie predominantă şi de a lăsa în întuneric clasele aservite şi neprivilegiate. (…) înlăturarea slavoniei a însemnat nu rezultatul unei încete schimbări fireşti, ci o luptă cu caracter social, aşa cum apare în toate societăţile împărţite pe clase: mica nobilime, dregătorii locali, orăşenii, oamenii liberi au dus această luptă care poate fi intitulată lupta poporului român pentru dreptul lui la cultură". Începutul luptei a fost atribuit - de mulţi specialişti în domeniu - influenţelor religioase străine: "husitismul, catolicismul, luteranismul şi calvinismul"; reputatul istoric argumenta că reforma a fost profund laică, având la bază nevoia poporului de a dobândi libertate socială, exprimată prin "dreptul de a scrie în limba poporului". (sursa: "Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română"). În vestul Europei, în ţările catolice, toţi cei care au militat pentru înlocuirea limbii latine în limba poporului (Vaticanul a introdus liturghia latină la începutul Evului Mediu) au fost consideraţi eretici, în această categorie fiind Hus, Luther şi Calvin. Patriarhii bisericii ortodoxe nu au considerat introducerea limbii române în biserica ortodoxă ca o "erezie", din multiple motive: ei nu erau solidari cu cultura slavonă bisericească, nefiind slavi (ci greci), iar limba slavonă nefăcând parte din limbile "sfinte" (greaca, latina, ebraica). Concluzia lui P.P. Panaitescu: "… introdu­cerea limbii române în biserică nu poate fi considerată ca o revoluţie bisericească (…) Marile mănăstiri feudale din Moldova şi Ţara Românească, stăpâne pe imense averi şi supuşi, curţile domneşti şi ale marilor boieri, păstrau slavonismul ca semn de cultură superioară faţă de poporul despreţuit.

Dar această situaţie nu se raportă numai, nici mai ales, la limba bisericii, ci şi la limba de cancelarie şi la cea literară".

Rostul alfabetului chirilic şi contextul apariţiei lui îl desluşim din cunoaşterea vieţii celor doi fraţi de sânge, Chiril şi Metodiu - "filozoful şi magistratul" - născuţi într-o familie aristocrată (827 şi 825 e.n., în Grecia - Tesalonic), mama lor fiind de origine slavă. După moartea tatălui, familia s-a mutat în Constantinopol (capitala Imperiului Bizantin), cei doi fraţi studiind la universitatea imperială, cunoscând foarte bine limba slavă. În acea perioadă, prinţul Rostislav de Moravia constata că "neamul nostru este botezat, şi totuşi nu avem nici un învăţător. Nu ştim nici greacă, nici latină ... Nu înţelegem nici slovele, nici tâlcul lor; aşa că trimiteţi-ne învăţători care ştiu să propovăduiască Scripturile şi să le tâlcuiască" (anul 862). Astfel, cei doi fraţi - ce vorbeau slava pură - au ajuns în Moravia, fiind îndemnaţi insistent chiar de împărat şi, ulterior, şi de papa Adrian al II-lea. În pofida acuzaţiilor de erezie şi a ostilităţilor şi privaţiunilor, chiar şi după moartea lui Chiril (la 42 de ani), Metodiu (numit arhiepiscop) a reuşit să traducă Biblia în slava veche bisericească; ei sunt consideraţi inventatorii alfabetului glagolitic, dezvoltat în alfabetul chirilic (la bază fiind alfabetul grecesc), adăugând şi litere pentru reprezentarea grafică a sunetelor slave (ce nu existau în greacă). După moartea lui Metodiu, ucenicii lui au fost alungaţi din Moravia, ei refugiindu-se în sudul Poloniei, în Boemia şi Bulgaria, contribuind astfel la dezvoltarea culturii creştine, în estul european. Pentru că "s-au zdrobit" prin pocăinţă şi "s-au smerit pe sine" - atrăgând harul sfinţitor al lui Dumnezeu, Chiril şi Metodiu sunt sfinţi ai bisericii ortodoxe, consideraţi "apostolii slavilor", fiind prăznuiţi anual în 11 iunie.

În context, ştiaţi că "EUROPA CREŞTINĂ" contemporană şi-a definit identitatea religioasă prin ocrotitorii spirituali, istoria fiecărei ţări păstrându-i ca adevărate simboluri naţionale? Ştiaţi că ocrotitorul principal al Europei este Sf. Benedict de Nursia (n. 480 e.c.), moaştele sale fiind la Mănăstirea Casino? Sf. Benedict de Nursia este venerat de biserica ortodoxă, catolică şi anglicană, fiind numit Sf. Patron al Europei - în 1964 - de papa Paul al VI-lea, pentru ca în 1980, papa Ioan Paul al II-lea să-I declare co-patron al Europei, alături de Sf. Chiril şi Metodiu. Fraţii Chiril şi Metodie, sfinţii care au dus credinţa ortodoxă la popoarele slave din centrul Europei (sec. IX), sunt patronii spirituali ai Slovaciei şi Sloveniei.

Legăturile Sibiului cu centrul Europei sunt multiseculare, turismul local nevalorificând potenţialul de dezvoltare, aferent acestor relaţii spirituale, moştenite prin patrimoniul local. Poporul ceh a păstrat vie şi memoria preotului vicar Ioan Nepomuk (1345-1393, Jan Nepomucky, Johannes von Nepomuk), torturat şi omorât pentru respectarea secretului spovedaniei, legenda relatând rezistenţa acestuia la presiunile regelui Wenzel, de a divulga păcatele reginei. După canonizare, fiind declarat sfânt de Papa Benedict al XII-lea, Sf. Nepomuk a devenit patronul protector al Boemiei, al preoţilor, corăbierilor, plutaşilor şi morarilor (de mori de apă), al podurilor, precum şi al tuturor celor care păstrează o taină.

În multe localităţi ale Transilvanei - în memoria Sf. Nepomuk - s-au ridicat statui, altare, capele şi biserici, sfântul fiind declarat protector al Banatului. În 1734 - în Piaţa
Mare a Sibiului - s-a amplasat statuia
Sf. Nepomuk, donaţia comandantului general al armatei imperiale din Transilvania, contele Paul de Wallis. Statuia a cunoscut (după 1948) o adevărată odisee, găsindu-şi locul - după restaurare - în curtea casei parohiale roma­no-catolice, prin grija preotului Otto Nutz (1988).

Statuia de piatră, considerată cel mai valoros monument de piaţă publică şi una din cele mai frumoase statui ale Sibiului, este puţin cunoscută de sibieni, nefiind inclusă oficial în circuitele de vizitare ale centrului istoric. Realizată în stil baroc, fiind recunoscută ca cea mai mare reprezentare a sfântului de pe teritoriul României, statuia nu cunoaşte niciun regim de protecţie; ea nu este inclusă pe lista monumentelor istorice, chiar dacă este o lucrare de artă monumentală şi reprezentativă, fiind o proprietate a comunităţii sibiene, în pofida faptului că a fost vândută parohiei romano-catolice cu suma simbolică de 1 leu.

Din bisericile romano-catolice din judeţ, hramul "Sf. Nepomuk" îl păstrează numai biserica monument istoric din Ocna Sibiului, construită în 1747 (parohia înfiinţându-se în 1762). Specialiştii susţin că multe biserici romano-catolice din ţară, inclusiv biserica "Sf. Treime" Sibiu şi "Sf. Nepomuk" Ocna Sibiului, conservă - în interior - altare cu imaginea sfântului martir. 

Prof. dr. Gavril Cornuţiu (1948-2017) afirma în cartea sa de cugetări "Sevele culturii":

"7. Toate popoarele au miturile lor identitare. A-i nega unui popor miturile identitare echivalează cu a-i nega dreptul la existenţă (...). 16. Pe lângă alfabetul chirilic, o altă mare eroare istorică a noastră a fost faptul că am preluat spre perpetuare cultura şi religia unui imperiu mort.(...) 74. Este imposibil să critici fără să deranjezi pe cineva, iar fără critică societatea devine murdar demagogică şi se perverteşte ...".

Ce taine mai păstrează Sf. Nepomuk? 

(va urma)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA