Pe o gravură de lemn s-a păstrat şi imaginea marelui umanist şi reformator Johannes Honterus (1498-1549), considerat primul cartograf de pe teritoriul României. În partea superioară apare un logo, care este valabil şi acum, după aproape jumătate de mileniu: “Vigilate et orate” - “Veghează şi roagă-te”, multe momente din viaţă fiind sub semnul destinului.

Știm că Honterus a învăţat arta tipografiei şi a gravurii în lemn, tot în centrul umanismului european (Basel). Pe harta sa - „Chorographia Transylvaniae Sybembürgen”, tipărită în 1532 - apar schiţate grafic, foarte sugestiv imaginile cetăţilor şi oraşelor, valoarea documentară a acestei hărţi fiind incontestabilă. Versurile inserate în una din casete (de pe hartă) fac referire atât la originea saşilor, veniţi din regiunea Rinului şi Moselei (afirmaţie confirmată de cercetători, prin comparaţia dialectelor) cât şi la îngrijorările comunităţilor transilvănene, generate de consecinţele împărţirii regatului Ungariei între imperiul otoman şi Casa de Habsburg din Austria. Amintim că pierderea bătăliei de la Mohacs (1526) a declanşat şi luptele pentru tron, între Ioan Zápolya şi Ferdinand de Habsburg. Reproducem traducerea Valeriei Căliman, din lucrarea istoricului Gernot Nussbächer (sursa: Johannes Honterus viaţa şi opera sa în imagini, 1977):

«Nu eram partea puţin cultivată a ţării germane,/ Când ne deschise destinul noi căi ale vieţii./

Am urmărit vâlvătăi de trăiri bogate-n prefaceri/ Azi ne apasă povară de rug şi de flăcări./

Fără să ştim ce ne-aşteaptă, rămâne-vom vreme-ndelungă/ Încercuiţi de neajunsuri şi griji fără număr./

Bagă de seamă, amice, oricât te încântă-nceputul,/ Totuşi priveşte cu teamă sfârşitul ce-adastă».

Reproducem şi textul apărut în „Cosmografie” (ediţia 1541/1542): «...Sibiul cu-naltele ziduri,/ Apoi Braşovul-oraşul Corona - la poalele Tâmpei./ Al Europei oraş urmând azi Reforma creştină/ Razele soarelui la răsărit îl salută ca primul».

În aceiaşi lucrare se face referire la descrierea Sibiului, făcută de Georgius Reicherstorffer (traducerea Maria Holban, lucrarea „Călători străini despre ţările române”): «Capitala Sibiu, oraş preavestit care îşi ia numele de la râul Cibin, se mai numeşte şi Hermannstadt, cu un nume care nu e nepotrivit (căci vine) de la Hermann, primul întemeietor al acestui oraş. Aşezat în loc de şes, nu e stingherit de nici un soi de munţi care să-l domine şi să-l împiedice să se desfăşoare într-o minunată lărgime. E întărit cu două rânduri de ziduri şi înconjurat de şanţuri foarte adânci, şi de jur împrejur cu iazuri şi canale nu puţine, răspândite pe o suprafaţă mare. Şi este înfrumuseţat şi împodobit cu clădiri măreţe, având printre ele turnuri şi întărituri (aşezate) la locul lor şi rândul lor, iar biserica sa parohială ... atrage (toate) privirile. Aici se strâng anual grâne în gropniţe săpate în pământ pentru a se păstra pentru mulţi ani în vederea unor vremuri de lipsă de bucate. Şi nici nu lipsesc mori de grâu aşa fel făcute încât să nu poată prin nici un meşteşug fi cuprinse de duşmanii ce ar plănui să înfometeze oraşul ... Peste tot locul, prin toate cartierele oraşului curge un râu cu apa cea mai lină.

Oraşul este cârmuit cu atâta înţelepciune de dregătorii (săi), încât nu uşor i-ai putea prefera alt (oraş) ...».

La solicitarea primarului, Johannes Honterus revine în Kronstadt (Braşov) în anul 1533, întreaga lui activitate reprezentând un moment important în istoria acestei cetăţi şi a Transilvaniei. Toate acţiunile sale sunt înscrise cu litere de aur în istoria saşilor: a fondat gimnaziul săsesc din Braşov, a înfiinţat o tipografie şi o fabrică de hârtie (1546) şi nu în ultimul rând a fost reformatorul religios al saşilor din Transilvania, din tipografia sa ieşind „Cărticica de reformă pentru Braşov şi Ţara Bârsei” („Reformationsbüchlein für Kronstadt und das Burzenland”) şi „Regulamentul bisericilor tuturor germanilor din Transilvania” („Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen”). Aici s-a publicat, în 1543, cea mai veche carte în limba germană, lucrarea „Cîntecele bisericeşti” ale predicatorului braşovean Andreas Moldner. Fără a fi jude sau magistrat, realizările sale au fost cu totul deosebite. Remarcăm și implicarea în domeniul educaţiei; el ocupându-se cu reorganizarea vechii şcoli (atestată la 1388) orăşeneşti de limbă germană, ceea ce a permis construcţia (pe locul unei mănăstiri) a unei noi clădiri şcolare (1541). În aceiaşi lucrare a istoricului braşovean se consemna: «”Diarium-ul (jurnalul) cronicarului Paulus Bencker arată: „Potrivit îndrumărilor domnului magistru Johannes Honter, în 1547 a fost ridicată la Braşov „Libraria” sau „Bibliotheca”, de către domnul Johann Benckner, jude” (...) Noua clădire a bibliotecii adăpostea la parter locuinţele rectorului şi ale colaboratorilor săi. Biblioteca era numită în graiul populaţiei săseşti „Liberei” din latinescul „libraria”, despre ea îi scria Honterus teologului şi cosmografului Sebastian Münster, ... „Se găseşte în acest oraş o bibliotecă, de curând clădită; alta la fel nu se mai află niciunde în Polonia ... după distrugerea bibliotecii lui Matei Corvin” (din Buda, în 1526).

Era prima clădire din Transilvania ridicată anume pentru a fi bibliotecă. În Regulamentul şcolar făcut de Honter în 1543 sunt cuprinse cele mai vechi instrucţiuni de funcţionare a unei biblioteci, din ţară. Clădirea bibliotecii, cu bogatul ei fond au fost nimicite în marele incendiu al Braşovului, la 21 aprilie 1689. S-au păstrat numai 26 de volume,...».

Cu gândul la distrugerea - în incendiu - a Bibliotecii lui Honterus, am descoperit cugetarea scriitorului argentinian Jorge Louis Borges: „Eu întotdeauna mi-am imaginat paradisul ca pe un fel de bibliotecă”! Câte „colţuri de paradis” au dispărut în negura veacurilor? Câte lucrări, despre istoria noastră comună, au dispărut?

Istoria lăcaşurilor de cultură scrisă din Transilvania aminteşte prea puţin de biblioteca mănăstirii cisterciene din Igriş (cu o filie la Cârţa) - prima atestată documentar, urmată de biblioteca medievală a călugărilor benedictini (fiind păstrat un inventar din 1427). Există semnale că se păstrează - în stare originală - unicul interior de bibliotecă medievală din ţară (din 1455), ctitorit de Ioan de Hunedoara. În context, cititorii „Tribunei” ar trebui să cunoască odiseea „Bibliotecii Corviniana” (Buda), întemeiată de regele Matei Corvin, cunoscut ocrotitor al culturii şi artelor. Timp de 32 de ani, în perioada 1458 (după încoronarea ca rege al Ungariei) şi moartea sa (prin otrăvire, în 1490), a cumpărat între 2500 – 5000 (?!) de manuscrise şi cărţi, fiind pasionat de bibliofilie şi astronomie. A fost considerat unul din cei mai bogaţi oameni din Europa. La curtea sa avea permanent 30 de pictori, scribi şi gravori (după mărturia lui Olahus), în atelierele sale legându-se cărţi (în piele şi mătase), iar în castelul din Hunedoara recondiţionându-se manuscrise vechi. Imediat după moartea lui, biblioteca „Corviniana” s-a destrămat, văduva Beatrice de Aragon luând piese valoroase, în retragerea la Neapole. În 1501, această parte se risipeşte, odată cu invadarea oraşului de francezi. În 1526, după bătălia de la Mohacs, restul bibliotecii din Buda este devastată de turci, lucrări de valoare fiind duse la Istambul; ambasadorul francez la „Sublima Poartă” a salvat o parte, cumpărându-le (la ordinul regelui Francisc I), acestea îmbogăţind - în prezent - Biblioteca Naţională a Franţei. (va urma)