Tribuna
PNL
2020 Dosarele patrimoniului (LIX): cine e atlet al lui Hristos? - cel mai fericit moment al vieţii? - glasul Domnului, la ora 12, până la sfârşitul veacurilor! - Evanghelic din 1550!
Marius HALMAGHI
957 vizualizari
2020 Dosarele patrimoniului (LIX): cine e atlet al lui Hristos? - cel mai fericit moment al vieţii? - glasul Domnului, la ora 12, până la sfârşitul veacurilor! - Evanghelic din 1550!

Despre Biblioteca “Corviniana” am găsit puţine referinţe bibliografice. În “Glasul Hunedoarei” (16 febr. 2018) jurnalistul Ştefan Ciocan (senior editor) prezenta în “Misterioasa dispariţie a Bibliotecii Corviniana”, modul cum s-a recuperat - în ultimele secole - o parte din cea mai mare şi valoroasă colecţie de cronici istorice şi lucrări filosofice şi ştiinţifice din sec. al XV-lea. Ştefan Ciocan consemna episodul în care - la 1877 - sultanul Abdul Hamid al II-lea dăruia Ungariei 35 de cărţi şi manuscrise (15 fiind din celebra Bibliotecă Corviniană); oprirea trenului la Timişoara a fost întâmpinată şi de o delegaţie hunedoreană, iar la Budapesta a fost organizată o adevărată sărbătoare naţională. Eforturile diplomatice pentru recuperarea cărţilor Bibliotecii Corviniana au continuat, alte 16 cărţi din vestita colecţie fiind returnate în 1932, din Hofbibliothek (Viena)!

Regele de origine română Matei Corvin - generos Mecena al artiştilor din Italia, pe care i-a găzduit la curtea sa din Buda - a fost unul din cei mai străluciţi lideri europeni ai epocii. Istoriografia română acordă puţine pagini familiei lui Ioan (Iancu) de Hunedoara (1407-1456), românul - regent al Ungariei, care a intrat în istoria lumii sub titlul de “atlet al lui Hristos”.

Cea mai marea victorie a creştinătăţii - în bătălia de la Belgrad (1456), obţinută de Iancu de Hunedoara împotriva armatei turce a cuceritorului Constantinopolului (Mahomed al II-lea) -, l-a determinat pe papa Calixt al III-lea, să declare victoria ca “cel mai fericit moment al vieţii sale”, decretând prin bula papală (din 6 august 1456), ca toate clopotele bisericilor catolice să fie trase zilnic, la ora 12,00. Practica aceasta s-a păstrat până în zilele noastre, iar puțini români știu că “glasul Domnului” răsună în miezul zilei, onorând pe marele voievod Iancu de Hunedoara, românul care împreună cu fiul său, a adus regatul Ungariei la cele mai înalte culmi ale prosperităţii şi recunoaşterii europene.

Cu gândul la Hemingway, românii din întreaga lume (din Sydney, până în Vancouver şi Rio de Janeiro) - emigraţi în căutarea unei vieţi mai bune - ar trebui să cunoască “Pentru cine bat clopotele” zilnic, glasul clopotelor bisericilor catolice reunindu-i în cea mai mare comunitate spirituală creştină! Iar aceasta se va întâmpla zilnic “până la sfârşitul veacurilor”, fiind dedicată unui vrednic român, înmormântat în Catedrala Romano-catolică Sf. Mihail Alba Iulia.

În „Prefaţa” semnată de istoricul literar Mihai Isbăşescu - la lucrarea lui G. Nussbächer „Johannes Honterus, Viaţa şi opera sa în imagini” (1977) -, se consemna: «Statuia de bronz a lui Honterus, făcută de sculptorul Magnussen în 1898 şi aşezată între Biserica Neagră şi şcoala pe care a întemeiat-o vestitul umanist, reflectă simbolic, peste veacuri, cele două mari domenii de activitate care i-au străjuit viaţa. (...) Din tiparniţa lui Honterus au ieşit şi unele scrieri gîndite pentru români. (...) În acest sens şi, pesemne şi din dorinţa unei răspîndiri a ideilor lutherane printre români, mişcarea pornită de Honterus şi spiritul naţional instaurat de el au odrăslit şi au influenţat dezvoltarea şi modernizarea bisericii ortodoxe din Braşov şi din Valahia, prin tipărirea primelor cărţi religioase în limba română (catehismul pentru români din 1544 etc.); iar activitatea ulterioară a diaconului Coresi, atît la Tîrgovişte cît şi la Braşov, va fi fost încurajată de spiritul lui Honterus, dacă nu cumva chiar realizată parţial în tiparniţa lui. Oricum, chiar dacă intenţia iniţială de prozelitism luteran n-a avut efect de durată în rîndurile românilor braşoveni şi n-a prins rădăcini la sud de Carpaţi, aportul mişcării lui Honterus la trezirea printre români a năzuinţei de-a asculta slujba bisericească şi a citi slova religioasă în limba poporului a fost o realitate fertilă în consecinţe, marcînd începutul unei evoluţii ce avea să se împlinească întru totul abia un veac şi jumătate mai tîrziu. (...) Căci exemplar prin viaţă, prin activitate şi prin portanţa ideilor a fost învăţatul pe care un contemporan îl descrie ca pe „un om evlavios, modest, darnic în învăţături, respectuos, fără dispreţ pentru alţii şi, în plus, un păstor credincios al oiţelor sale” şi care şi-a condus naţionalitatea la unitate, trasîndu-i pentru veacuri calea prin noile forme de cultură, de credinţă, şi de legiuiri pe care i le-a dăruit». Gernot Nussbächer a remarcat două tipărituri cu continut teologic (din tipografia braşoveană, 1539): “Maxime din operele complete ale sfântului Augustin” şi “Catalogul Ereziilor” (de Augustin). În prefaţa ambelor lucrări, Honterus preciza: «dezaprobarea faţă de modificările aduse de către biserica catolică învăţăturii creştine iniţiale, aşa cum ea se află în Biblie: “căci credinţa nu se sprijină pe păreri şi puncte de vedere, ci pe cunoaşterea adevărului, cuprins în cuvântul Domnului”. Drept urmare, Honter - ca umanist - recomandă studiul izvoarelor; în calitate de reformator aspiră la o înnoire a bisericii catolice, îndemnând-o să se inspire din preceptele creştinismului primitiv. Ca şi Augustin, Honterus pretinde fapte bune săvârşite cu credinţă: “Căci nimic nu poate fi pe placul Domnului, dacă nu se întâmplă cu credinţă şi dragoste, pentru că una fără cealaltă nu rodeşte virtute”».

Trebuie amintit că tema virtuţii are originea în doctrina etică a lui Aristotel, acesta definind “virtutea ca o măsură justă spre moderaţie”, pentru ca scolastica medievală să afirme: “In medio stat virtus” – “Virtutea se află la mijloc”.

În lucrarea, îngrijită de Hans Barth – “De la Honterus la Oberth”, se evidenţia: «Honterus şi-a desfăşurat activitatea şi în domeniul ştiinţelor juridice. În anul 1539 a publicat extrase din “Pandecte”, dînd astfel la iveală prima carte de drept apărută pe teritoriul României. Din însărcinarea Universităţii Naţiunii Săseşti, el a publicat în anul 1544 “Manualul de Drept Civil”, care cuprinde primele precepte juridice unitare destinate saşilor transilvăneni. Prin scrierile biografice anterioare au fost evidenţiate în mod deosebit mai ales meritele lui Honterus ca promotor al Reformei la saşii ardeleni. Fiind un om de o vastă cultură, era cel mai în măsură să imprime Reformei o orientare unitară în Transilvania. Însuşi Martin Luther l-a numit un “evanghelist al Domnului” şi a scris protopopului din Sibiu cu înaltă preţuire despre “Cărticica Reformei”: “Tot ce mă întrebi tu găseşti în acea carte mai bine exprimat decît aş putea eu scrie”. Şi Melanchton, “Praeceptor Germaniae”, îl numeşte pe Honterus “un bărbat de o excepţională erudiţie şi virtute, care îndrumă studiul învăţăturii ecleziastice din oraşul transilvănean Braşov”». Scurtul istoric al Bisericii Evanghelice C.A. (www.evangh.ro), sub titlul “Evanghelic din 1550”, consemnează “Reforma luterană din Ardeal”: «Între 1542 şi 1550 a avut loc Reforma luterană în Ardeal, ea fiind acceptată solidar de saşi. Purtătorul de cuvânt pe teme teologice şi organizatorice a fost umanistul braşovean Johannes Honterus. În 1550 (n.r. un an după moartea acestuia) biserica luterană ajunsese să fie recunoscută în mod oficial.

Denumirea de “Evanghelic C.A. înseamnă “evanghelic de confesiune augustană”. Începând cu Reforma limba de propovăduire este germana (respectiv în cazuri singulare şi dialectul săsesc)». Ce a fost umanistul braşovean pentru saşii transilvăneni: reformator, promotor sau purtător de cuvânt? (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Comunicat lansare „Inovare prin informatizare la nivelul Consiliului Judetean Sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia