Tribuna
2020 Dosarele patrimoniului (LIV): mă tem de omul unei singure cărţi! - Codicele Altemberger (Altenberger?) şi "Sachsenspiegel” - "Legiştii” sau "Canoniştii”?
Marius HALMAGHI
1468 vizualizari
2020 Dosarele patrimoniului (LIV): mă tem de omul unei singure cărţi! - Codicele Altemberger (Altenberger?)  şi

Despre momentul înfiinţării primei forme de organizare a saşilor - “Universitatea Săsească”, “Universitatea Naţiunii Săseşti”, reprezentând totalitatea saşilor din teritoriul colonizat - aflăm de la cronicarul Emil Sigerus. Universitatea judeca (încă din 1448), divergenţele dintre cojocari şi croitori, acordând dreptul croitorilor de a avea prioritate în organizarea procesiunii din sărbătoarea “Trupul Domnului”. Sigerus nu mai aminteşte contextul în care regele Ungariei, Matei Corvinul, a confirmat – la 6 februarie 1486 – unitatea tuturor saşilor de pe pământul regesc, în interiorul acestui organism administrativ, numit “Universitas Saxonum”, prin ratificarea Diplomei Andreene (1224).  În aceiași “Cronica Oraşului Sibiu”, Emil Sigerus face o precizare importantă privind prima atestare documentară a unei legislaţii orăşeneşti, în anul 1481 consemnând:  «Primarul Thomas Altemberger cuprinde într-un codice diferite drepturi ale oraşului».

Thomas Altemberger (1431, Sibiu – 30 iunie 1491, Buda) a fost unul din primarii Sibiului (1471-1490), care şi-a legat numele de confirmarea privilegiilor Universităţii Săseşti (la 6 februarie 1486 - de la regele Matei Corvin); el a fost cel care l-a angajat pe meşterul pietrar Andreas Lapicida, pentru reabilitarea Bisericii Sf. Maria din Sibiu şi construcţia “Vechii Primării” (azi cunoscutul muzeu de istorie, unul din cele mai impresionante monumente gotice din Transilvania!). “Codicele Altenberger”(este o eroare de nume?!), este analizat în lucrarea cercetătorului Radu Constantinescu (Editura Meridiane, 1988), fiind considerat “un moment de artă pur medieval europeană” iar cuprinsul codicelui având pentru ţările române, “rostul unei adevărate punţi de legătură întru aşezarea unei temelii pentru unirea din vremurile ce aveau să vie”.

Despre “Codicele Altemberger”, relatează şi Felix Sutschek. În introducerea lucrării “STATUTELE MUNICIPALE ALE SAŞILOR DIN TRANSILVANIA”, autorul explică originea dreptului cutumiar al saşilor, din Dreptul German şi acesta în Dreptul Roman: «În acest drept cutumiar sunt conţinute urme ale lui Jus Italicum din Colonia precum şi din dreptul aplicat în Westfalia de Est şi de West. Până în secolul al XVI-lea jurisidicţia de pământ regesc s-a orientat după acest drept cutumiar. (…) Cartea întâia, din care rezultă puternica influenţă a dreptului roman, este denumită Dreptul din Nürnberg, dar nu este identică cu cea abia în 1484 tipărită “Reformaţia lui Catiuncula”, ci este o compilaţie concepută anterior. Partea a doua conţine normele dreptului municipal din Megdeburg, care face parte din dreptul saxon. Partea a treia se încheie cu drepturile pe care regele Wenzlav – ulterior împărat – (1361-1419) le-a aprobat cetăţenilor unor oraşe mici. Trebuie subliniat că şi la redactarea acestui cod renumitul “Sachsenspiegel” (1230) a fost de mare importanţă, aşa cum rezultă atât din partea generală cât şi din cea introductivă. Acesta este cel mai important şi cel mai vechi cod medieval german, care a fost întocmit între anii 1220 şi 1235 de către judecătorul Eike von Repgau în limba latină şi ulterior prelucrat în dialectul german de jos (Niederdeutsch). Este considerat şi prima operă literară germană în proză. (…) Acest “Sachsenspiegel” a ajuns să aibe tot mai mult o anumită reputaţie juridică şi a fost preluat de cele două coduri din Germania superioară şi anume de către “Deuschenspiegel” şi “Schwabenspiegel”. Cartea de legi “Altemberger” are o formă exterioară deosebit de frumoasă, şi anume apare pe un fond auriu desenul unor figuri reprezentând neamul omenesc şi pe la sfîrşit mântuitorul pe cruce şi acesta pe fond albastru cu stele. Dedesubt este înscrisă formula de jurământ a funcţionarilor împreună cu schema oraşului. Codul (…) a fost aplicat numai foarte restrâns şi nu a avut nici o influenţă doctrinară deosebită asupra codurilor transilvănene ulterioare. Aceasta se explică prin aceea că receptarea dreptului roman a fost deja foarte răspândită, aşa încât dreptul propriu nu se mai putea opune cu succes. (…)

În anul 1545 Universitatea săsească a hotărât cercetarea dreptului scris şi în primul rând cel redactat de Johannes Honterus. Acesta şi-a dat seama că pentru comunitatea săsească lipsa unei legislaţii unitare şi scrise favorizează abuzurile feudale şi cele ale “Greavilor” şi s-a străduit să elaboreze o astfel de legislaţie. Desigur şi un alt motiv a fost hotărâtor şi anume necesitatea de a stimula şi determina evoluţia economică a oraşelor transilvănene, în frunte cu Braşovul.

Honterus în timpul studiilor sale la Viena (1515-1525), unde a dobândit titlul de magistru, s-a preocupat în primul rând de ştiinţele noi – matematică, geografie, literatură şi istorie – dar a arătat şi deosebit interes pentru ştiinţele juridice şi în primul rând pentru dreptul roman. Opera sa teoretică principală Extrasele din Pandecte (Sententiae ex Libris Pandectarum Juris civilis excreptae), este o redare prescurtată a dreptului roman, mai precis a unor reguli extrase din cărţile de drept civil ale Pandectelor. Ea a apărut în 1539 în tipografia sa din Braşov şi este cea mai veche operă juridică tipărită în Transilvania. În prefaţa lucrării Honterus şi-a expus concepţia despre drept. Gândirea sa juridică îşi găseşte izvorul în situaţia istorică a epocii în spiritul perioadei de “Receptare”. Încă din secolul al XI-lea juriştii medievali s-au împărţit în două grupuri, care aveau orientări cu totul deosebite. Astfel, “Legiştii” erau adepţi ai dreptului roman şi susţinători ai puterii laice, iar “Canoniştii” inspirându-se din dreptul canonic, susţineau autorităţile ecleziastice. Honterus a devenit adept al legiştilor, găsind în numele dreptului roman reguli pentru întărirea puterii laice şi pentru o legiferare unitară, care să înlăture abuzurile generate de cutumele feudale. În opera sa Honterus a subliniat în mod deosebit rolul legii, care să asigure fiecăruia o dezvoltare liberă în cadrul societăţii. El afirmă că sursa principală a dreptului o constituie dreptatea (justiţia) şi echitatea naturală (aequitas naturalis) care trebuie să se oglindească în legislaţie. Cea de a doua lucrare a lui Honterus a apărut în 1544 tot în tiparniţa proprie şi a fost intitulată “Compendium juris civilis in usum Civitatum ac Sedium Saxonicalium in Transylvania collectum” (Scurt rezumat de drept civil pentru nevoile cetăţenilor şi scaunelor săseşti din Transilvania)».

Emil Sigerus, în „Cronica” sa, susţinea că în 1541: «preotul paroh Ramser (n.r.: din Sibiu) se deplasează la Braşov pentru a vorbi cu Johannes Honterus despre introducerea slujbei religioase evanghelice», iar în acelaşi an s-au redactat statutele oraşului Sibiu, comunitatea hotărând ca numai germanii să primească dreptul de a cumpăra case în oraş.

Călugărului filozof, Sfântul Toma de Aquino, îi este atribuită cugetarea latină, valabilă peste secole: “TIMEO HOMINEM UNIUS LIBRI” (“mă tem de omul unei singure cărţi”). Cugetarea avea - iniţial - sensul că cel care cunoaşte o singură carte este un potenţial adversar de temut; în timp, s-a aplicat tuturor celor care sunt fanatici, dedicaţi unei singure cărţi sau unei singure idei, cu un orizont mental limitat şi incapabili de dialog constructiv. Românii nu ar trebui să-l uite pe poetul Ovidiu, cel care - exilat la Tomis -, afirma: “IGNOTI NULLA CUPIDO” - “nici o dorință față de ceea ce este necunoscut”  (Ars amandi), în sensul că  ignoranţa naşte lipsa de interes.  

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia