Tribuna
PNL
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXXVII): Originea şi margenile polemicilor! - Imoralitatea intelectuală, falsificarea ştiinţifică ... - Unui critic! – De mor polemicile ...!
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXXVII): Originea şi margenile polemicilor! - Imoralitatea intelectuală, falsificarea ştiinţifică ... - Unui critic! – De mor polemicile ...!

Vă invităm să analizați și argumentele din articolul „Originea şi margenile polemicilor”, apărut în revista literară săptămânală „SĂMĂNĂTORUL” (nr. 39 din 28 septembre 1903): «Polemistul se poate afla înnaintea unui om cu intenţii bune. A judecat greşit, socotind că făptuieşte bine, a muncit din greu, socotind că în fundul săpăturilor sale a găsit un bulz de adevăruri de aur, sau, într’un nobil avînt către frumos, s’a înşelat, luînd focuri rătăcitoare drept lumină trainică. Fireşte că ori-cine trebuie să-şi aleagă ţinta după puteri. Dar e aşa de uşor să-ţi cîntăreşti prea mult puterile, şi aceasta se întîmplă mai ales în societăţile cu o cultură începătoare, unde critica de sine însuşi e prea puţin răspîndită şi lumea nu îndreaptă pe cei prea cutezători printr’o judecată fără părtenire. Poate cel ce n’a izbutit e chiar în stare să-şi găsească altă dată mai bine drumul. În asemenea casuri, aşa de dese la noi, omul trebuie să fie cruţat şi dojana trebuie să cuprindă mai ales sfaturi bune, îndrumări folositoare. Lucrul se schimbă cînd ai înnainte un om care e lipsit de ori-ce naivitate şi stîngăcie, care-şi dă samă de rătăcirile sale, pe care înfăţişîndu-le ca singurul drum potrivit, le întrebuinţează ca să culeagă de la cei ispitiţi vama unei reputaţii nemeritate, unui cîştig material rău cîştigat. Şi încă mai aspru trebuie să cadă critica răsplătitoare asupra aceluia ce se îndărătniceşte în păcatul său, fiind-că are interesul s’o facă. Cu cît talentul sau energia vinovatului sînt mai mari, cu cît situaţia lui e mai înnaltă, cu cît vîrsta-i dă mai multă autoritate şi lumea e mai deprinsă a-l asculta, cu atît mai puţin se cuvine a-l cruţa. Adese ori se impune să explici cartea sau fapta rea prin întreaga viaţă publică a omului pe care trebuie să-l atingă, spre binele tuturora, o puternică lovitură de dărîmare. Aşa se regenerează vremile rele şi se pregătesc altele mai bune, iar nu prin compromisuri, combinaţii şi bineţe false de oameni atît de „bine crescuţi”, atît de afabili şi de plini de făţărnicie, în cît putrezeşte sufletul într’înşii.  Imoralitatea intelectuală, falsificarea ştiinţifică, insanitatea literară sînt negaţii care cutează să se acrediteze ca afirmaţii şi care trebuie dezvălite în toată negativitatea lor vrednică de despreţ. Şi, dacă păcătosul nu vrea să fie viu, cine poate învinui pe cel ce ar cere şi „moartea” acestuia? Căci în fiinţa incapabilă de îndreptare a unui asemenea vinovat se află ascunsă o întreagă sumă de fapte asemeni, şi aceste fapte se cuvine sa se împiedece prin sfărîmarea desăvîrşită a trecerii faţă de public şi a încrederii în sine, pe care le-ar fi avînd omul ce pregăteşte, chiar fără voia lui, acte publice dăunătoare pe terenul educaţiei, literaturei şi ştiinţii. Zeiţele acestea rămîn fără prihană la popoarele sănătoase şi înfloritoare, care au, pe culmile lor ideale, un templu pentru dînsele. Acestea ca o lămurire, din partea mea şi a celor ce lucrează aici împreună cu mine, în ceia ce priveşte atacurile ce au pornit din aceste coloane, pentru a birui mai curînd sau mai târziu, şi acelea ce vor mai porni, neapărat şi în afară de ori-ce consideraţii de persoane, de ori-ce slăbiciuni, cum le au numai oamenii comozi şi fricoşi, în ciuda tuturor împroşcăturilor de tină ale vrăjmaşilor ce-şi mănîncă inima de ură şi a săgeţilor trimise pieziş de unii prieteni ce nu încap de persoana noastră iubită, - de cîte ori se va cere înlăturarea cu cruţare sau înfierarea dureroasă a unui lucru ce nu se cade să fie, a unei persoane ce nu e chemată să influenţeze spiritul public, viitorul nostru naţional. Şi astfel, în toată măsura puterilor noastre, vom fi slujit cu credinţă neamului, care-şi va aduce aminte de noi. N. IORGA.» 

Poetul St.O.Iosif susţinea poziţia publicaţiei („Sămănătorul”, nr. 42, din 16 octombre 1905), prin poezia: “Unui critic”:

«O lume vede cum gonit de Furii,/ Îţi terfeleşti talentu’n glod şi pleavă,/ De cînd închipuirea ta bolnavă,/ În suflet ţi-a sădit sămînţa urii./ Deci nu mă mir că azi mi-arunci injurii,/ Cînd încă ieri mă ridicai în slavă; / Insultă, scumpul meu, fără zăbavă,/ Păn’ ce mai ai venin pe cerul gurii!/ Ci totuşi nu credeam c’aşa reptilă/ Supt zîmbetu-ţi viclean se poate-ascunde,/ Azi îns’o văd cum cearcă să m’apuce …/ Mă dau în lături, făcu-mi sfînta cruce,/ Şi nici nu ştiu cum ţi-aşi putea răspunde:/ Să rîd? … Ori mai degrab’ să-ţi plîng de milă! St.O. Iosif». În acest an, marcat de alegerile locale, judeţene şi parlamentare, reproducem recomandarea făcută de istoricul Nicolae Iorga, intitulată sugestiv „În ajunul alegerilor”:  

«Aveţi alegerile înaintea d-voastră. Îngăduiţi-mi un sfat care nu are a face cu „politica”. Atunci când întâlneşti un om în drum îl judeci după haină şi pălărie sau după florile ori băţul ce ţine în mână? Nu, ci după fiinţa lui d’inuntru. Tot aşa, supt multe feluri de veşminte de partid se înfăţişează cine cere votul lumii muncitoare. Dar ce interesează e cum e omul. Cercetaţi-l în viaţa, în munca şi în fapta lui. Aceasta, numai aceasta hotărăşte. N. Iorga». Nu întâmplător, în „Cronica veselă” („Sămănătorul” nr. 7 din 11 februarie 1907) apărea poezioara „Să ne-nţelegem”: «Pardon, mă rog, să ne’nţelegem! .../ De mor polemicile toate,/ Înseamnă c’am svîrlit afară/ Mai toată sarea din bucate ...».

În revista „Sămănătorul” nr. 1 (1 ianuarie 1906), apărea articolul „Ce este „sămănătorul”?”, istoricul Nicolae Iorga dorind să reafirme linia publicaţiei şi contribuţia pe care o aduce aceasta la culturalizarea cititorilor. Reproducem articolul: «Oricine a urmărit cu luare-aminte şi nepărtenire articolele care au precedat pe acesta, oricine a căutat să-şi facă o părere asupra fondului discuţiei, şi nu asupra faptului dacă avem o tactică mai bună decît cruciaţii cu sau fără perciuni cari se ridică împotriva noastră, acel trebuie să se fi încredinţat că aceasta nu e o revistă esclusivă, că aceasta nu e o revistă de cerc restrîns, de gaşcă sau de persoană, că ea nu e supusă niciunui regim de dominaţie, de tiranie sau de exploatare, că ea nu apare pentru a da exemple la o anumită teorie care să fi fost la începutul lucrurilor. Trebuie să adaug că nu e nici o revistă închinată polemicii precum sînt tocmai cele, aşa de puţin serioase şi folositoare, care se scot, dragă Doamne, pentru a ne combate, în hatîrul acelei mulţimi de pătimaşi şi neînţelegători cari nu încap nici-odată de puţinul bine desinteresat, de puţinul prinos de jertfă roditoare ce se poate aduce şi în această ţară celor mai înnalte interese ale unui popor.

Astfel de reviste polemice, de reviste-pamflet se scot din partea unor ambiţii jignite, din partea unor invidii zăcute şi amărîte, din partea unor răzbunări învierşunate care nu se mai pot stăpîni şi zbucnesc într’o bună zi cu strigătul, care face să se oprească în loc, uimiţi, trecătorii: Vreau să-l omor, vreau să-l omor! Nici-unul dintre cei ce se află astăzi la această bună vatră veche a „Sămănătorului” n’are să-şi răzbune pe nimeni, n’are să prigonească pe nimeni, n’are să facă zile amare şi zile fripte nimănuia. Toţi la un loc n’am înţeles niciodată să ţinem un public lîngă noi prin cîte un scandal, prin cîte o bolborosire de vorbe groase sau cîte o strecurare de insinuaţii în fiecare zi; pentru aşa ceva este de sigur, este din nenorocire, un public, publicul indiferent pentru cinste şi dreptate care se adună în jurul luptătorilor cum s’ar aduna în jurul atleţilor de circ sau a cocoşilor duelanţi, pentru a însemna şi judeca valoarea fiecărei lovituri, fiecărei muşcături a pliscurilor ascuţite; dar de acel public n’avem nevoie, şi n’avem grijă: ieaie-l cine-i place şi cine poate să-l aţiţe şi să-l păstreze. Acei cari deschid deci revista noastră precum ar intra la alergările spaniole ca să aprecieze talentul unor matadori, să facă bine a cerca aiurea. „Sămănătorul”, care nu e o revistă de provocări, nu e nici o revistă de răspunsuri, şi nu e destul ca un scriitor să fie obraznic ca să atragă atenţia noastră asupra lui». (va urma)

 Marius HALMAGHI





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia