Tribuna
Jidvei
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXVIII): Vacanţe: aici şi "dincolo”- Societatea e un fenomen sufletesc, o armonie a gîndului şi a simţirii! - bîlciul vanităţilor? - PORTUL NAŢIONAL!
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXVIII): Vacanţe: aici şi

Continuăm reproducerea articolului «Vacanţe: aici şi “dincolo”» apărut în revista “Sămănătorul” (anul II, no 33 din 17 august 1903): «Dar, mai ales, în acest cadru neobişnuit şi măreţ al naturii nepărtenitoare, înfrăţitoare, destul de frumoasă şi de înnaltă pentru a nimici toate micile trufii ale oraşelor, care au strade largi şi strade înguste, palate, case şi căsuţe, după eticheta socială a fiecăruia, - mai ales aici, în faţa naturii patriei, din care şi prin care trăim toţi, s’ar putea închega aşa un început de solidaritate românească, întemeiată pe raderea unghiurilor stîncoase ale egoismului şi prejudecăţile fiecăruia.

O astfel de colonie de vacanţă ar avea astfel un suflet comun, binefăcător pentru fiecare şi care ar reuni şi mai departe, prin amintiri care s’ar face îndemnuri şi de unde ar putea porni apoi lucruri foarte mari.

Căci Statul nu crează o societate din elemente disparate, vrăjmaşe, inconciliabile: nu, el e numai gardul de pază tras în jurul grămezilor de piatră, cărămidă, lemn, var şi nisip, din care se poate face o casă. Societatea e un fenomen sufletesc, o armonie a gîndului şi a simţirii, o singură viaţă a inimii şi un singur avînt al minţii: de aceia se întemeiază greu şi greu se dărîmă, pe cînd Statele ce nu sînt de cît State se clatină pe faţa apelor nesigure ale norocului.

Conştiinţa unei societăţi, legătura ei intimă, însufleţirea unei aglomeraţii omeneşti de acelaşi sînge şi de aceiaşi limbă se face înnainte de toate prin literatură, prin arta naţională, prin răspîndirea şi iubirea acestor mai înnalte şi mai fine manifestări ale asămănării tuturora. Aţi auzit însă dumneavoastră ca în locurile noastre de odihnă văratecă să se strîngă la un loc cînd va tînărul de modă, bogata doamnă, funcţionarul, negustorul şi-o îndrăzneală a închipuirii! – vre-un ţeran, vre unul din animalele prin care se fac holdele, aurul şi civilisaţia, - şi toţi la un loc să asculte, ca un singur om, simţindu-se un singur om, un om ales şi iubit de Dumnezeu ca acela din sufletul căruia – aş zice mai mult: prin sufletul căruia – s’a născut într’o clipă fericită o pagină, un viers, o arie nemuritoare? Nu, n’aţi auzit de sigur. În cufere şi geamantane, nu se ieau, în adevăr, numai zdrenţele vanităţii, clopoţeii de bufon ai luxului, coturnii moftului obraznic; se iea şi nenorocitul nostru egoism cotropitor şi isolant. Şi acolo ca şi aiurea, fiecare se simte mai mare, mai priceput - mai bine înzestrat decît ceilalţi, şi acolo se înfăşură de invidie şi batjocură, şi la porţi se trag zăvoare de duşmănie. Iar petrecerea e a trupurilor care vreau trupuri, beţie, zgomot, e a lăcomiei josnice care caută ban străin la jocurile de noroc. Să stea oare aceste porniri în alcătuirea chiar a neamului nostru, care n’ar fi numai “rasă proastă”, ci şi o “rasă rea”, risipită în individualităţi pornite spre distrugerea uneia prin alta? Să fim noi osîndiţi a da numai oameni distinşi care formează împreună un popor destoinic, slab şi fără conştiinţă? Sau e numai efectul unei creşteri de o mie de ori ticăloase, unei imitaţii nesăbuite a unor moravuri pe care nu le pricepem bine, unei literaturi, internaţionale şi naţionale, care întăreşte boala şi chiamă peirea? Nu, neamul nu e rău, precum nu e prost. Trecutul e plin de exemple de o sfîntă şi duioasă solidaritate, legînd pe cel mai sărac locuitor al satelor cu Domnul din Scaun. Abia ieşim din vremi de patriarcalitate fără clase, fără mode, fără piedeci. În sate, în unele tîrguri depărtate, Dumnezeu deschide încă uşa oaspetelui şi se odihneşte, binecuvîntînd, din odihna străinului. Dar, iată, uitaţi-vă şi la cealaltă Romînime; priviţi, şi înţelegeţi. În vacanţa aceasta şi în cea din 1902 au fost dincolo de munţi două sărbători mari: una la Baia din Maramureş şi alta la Bistriţa din Ardeal. Întîiu s’au adunat la Bistriţa membrii Societăţii pentru teatrul romîn, o societate foarte răspîndită, bogată acum de 300.000 de coroane, primind daruri de cîte 3000 de coroane pe an şi care vrea să dea satelor şi tîrgurilor româneşti un teatru călător, înfăţişînd înnaintea unor privitori mai mult ţerani fapte şi sentimente omeneşti morale, în graiul nostru; un umil apostolat al artei luminătoare şi sfătuitoare. Apoi au venit – au convenit, se zice “dincolo”, - membrii, şi mai mulţi la număr, ai Asociaţiei pentru literatura şi cultura poporului romîn, o societate mai veche, datînd de la 1861, şi format din toţi aceia ce pot aduce un modest dinar pentru ca din el să se ţie biblioteci, să se dea ajutoare la învăţătură, să se tipărească opera folositoare. Cei ce s’au întîlnit în aceste două locuri au trăit fără îndoială în acele cîteva zile unele din clipele cele mai mulţămite ale vieţii lor. N’au fost nici forme rigide, nici cuvîntări pompoase, nici parade unui număr de oameni ce se simt mai mult decît alţii şi cred că aceasta e prin vrednicia lor. Nu, nu era zilnicul şi cercetatul nostru “bîlciu al vanităţilor”; nu venise nimeni de acasă cu logosul lui, cu mutrele lui, cu intrigele lui nemernice. Au alergat ca nişte fraţi iubitori, ce nu s’ar fi văzut de mult. Şi în spusele cele ce au văzut că trebuie să vorbească, sau au fost rugaţi să lumineze, era atîta simplicitate, atîta naivitate curată, atîta iubire omenească, creştină, naţională … Şi într’un rind, ca la un vechiu ospăţ al lui Ştefan cel Mare, s’a ridicat un bade cu umerii largi şi căutătura mîndră, şi a mulţămit cărturarilor pentru învăţăturilor lor, la care el îşi încălzise inima românească. Ce era pe lîngă această privelişte cea mai falnică şedinţă a Academiei din Bucureşti! Aici e adevărata viaţă: în naivitatea primitoare, în bunătatea ce înfrăţeşte. Iar ce avem noi, cei mîndri, ce este alta decît trufie zădarnicie - şi păcat! N. Iorga».

În fiecare an, de “Sânziene” (în 24 iunie) se sărbătoreşte “Ziua Universală a Iei”. În urmă cu mai mult de un secol, în revista “Sămănătorul” (nr. 36 din 3 sept. 1906) apărea articolul „PORTUL NAŢIONAL”, unul din multele semne de alarmă, cu privire la cauzele dispariţiei costumului popular românesc. Reproducem articolul: «Chestia portului naţional a fost discutată pe ici pe colea, din cînd în cînd, însă nici-odată cu atîta interes şi pătrundere după cît ar fi trebuit. Şi apoi chiar puţinii aceştia cari au arătat oarecare dragoste portului naţional, au făcut aceasta doar mai mult aşa pentru că era la modă, pentru că chiar Maiestatea Sa Regina României s’a îmbrăcat astfel şi s’a interesat cîndva de acest port al ţerii, şi nici de cum din îndemnul pornit din credinţa că şi păstrîndu-ni portul naţional vom putea să ne ferim de peire în sate. Toţi orăşenii şi cea mai mare parte dintre feciorii satelor lustruiţi cu oarecare instrucţie au crezut şi încă cred că e mai onorabil lucru să-şi lepede portul naţional, în schimbul unui alt port străin, fie el oricare... Şi cel din urmă se leapădă de haina ţerii, de haina locului de baştină şi se schimonosesc fel şi chip, numai şi numai ca să fie la modă, şi fără să bănuiască că prin aceasta fac rău poporului în mijlocul căruia trăiesc, servindu-i de pildă şi în această faptă rea ca în multe altele. Dar poate cei cari vor ceti rîndurile acestea se vor întreba nerăbdători, cam ce primejdie mare aş vedea eu în schimbarea portului naţional; deci, iată, o presint răpede şi în mai multe feţe, aşa cum se arată oricărui om care, trecînd prin lumea aceasta, se întreabă de rostul lucrurilor. 1)Mai întîiu, lepădarea portului naţional ne duce la ruina economică prin faptul că portul străin sfarmă toate meşteşugurile casnice, în lipsa cărora poporaţia satelor se strică trupeşte şi sufleteşte, petrecîndu-şi timpul prin cîrciumi şi în alte locuri de peire. Deosebit de aceasta, „nemţitul”, pe lîngă banii pierduţi în deprinderea atîtor viţii, apoi mai aruncă alţii şi pe tot felul de putregaiuri străine, cu care crede că-i stă mult mai frumos de cum i-ar sta cu straiele trainice şi frumoase pe care erau deprinşi să le poarte ai lui, din moşi strămoşi. (va urma) Marius HALMAGHI





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia