Tribuna
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXI): Dacă n’ar fi duşmănia care desparte familiile fruntaşe ...- Josephstadt!
Marius HALMAGHI
2073 vizualizari
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XXI): Dacă n’ar fi duşmănia care desparte familiile fruntaşe ...- Josephstadt!
- cine stătea aici era Maieran - nobil în cuvinte şi apucături ...!

Cugetarea „Nu e vorba de cît timp ai născut o carte, ci de cît timp ai purtat-o (Sămănătorul, 1906), ne poate ajuta să înţelegem de ce fiecare sibian ar trebui să cunoască şi lucrarea „Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească” (1906):«Încă din timpuri destul de depărtate se întîlnesc Romîni în acest Sibiiu care, la începutul începuturilor, trebuie să fi fost un sat al lor, împrejmuit cu ziduri şi ridicat la înnălţimi de bogăţie şi lumină de către oaspeţii germani. În curtea bisericii din noul cartier al lui Iosif al II-lea, Josephstadt, se află pe laturea cimitirului bucşit de morminte o frîntură de piatră albă pe care slove frumoase înseamnă anul 1631, numele Vlădicăi românesc Ghenadie al Bălgradului şi al lui Stan ctitorul.

A fost deci în Sibiiu încă de atunci, undeva pe la margene, o aşezare de Romîni, săteni săraci cu case mărunte şi şubrede, pentru cari s’a simţit şi nevoia de a se înnălţa o biserică. Poate să fi fost pe locul acelei în umbra căreia se află astăzi inscripţia, poate, iarăşi, să fi trăit şi căzut în ruine aiurea. Dar mărturia ei netăgăduită rămîne, veche amintire de viaţă între multele amintiri ale morţii, risipite aicea. De jur împrejurul cetăţii, dincolo de platoşa zidurilor, se întindeau livezi şi cîmpuri. În mijlocul lor se aşezaseră muncitori din neamul nostru, cari erau folositori Saşilor şi puteau fi suferiţi în acest loc ce nu era sfinţit prin privilegii şi nu ridica la nici-o înnălţime de drept pe locuitorii lui. Nemţeşte această cingătoare de verdeaţă se chiamă Maiereien, iar româneşte i s’a zis Maieri, Maierii Sibiiului: cine stătea aici era Maieran.

Harnicii Maierani n’aveau nici-un preţ şi nici-o cinste, şi trecutul lor n’a prea lăsat urme. Încă de pe la începuturile veacului al XVII-lea îndată după Mihai Viteazul, negustori greci, bulgari, armeni şi romîni se deprinseseră a cutreiera, ducînd mărfuri răsăritene, de bumbac, mătasă, piper, săftian, lămîi şi mirodenii, văile şi cîmpiile Ardealului şi Ungariei, pănă departe la Tokaj şi Seghedin. Gheorghe Ráköczy cel d’intăiu li dădu dreptul de a-şi face singuri judecăţile şi orice alte acte de drept printr’un birău sau staroste şi doisprezece juraţi. Alţi Crai ardeleni ocrotiră pe aceşti musafiri „turceşti”, şi Casa de Austria recunoscu bucuroasă privilegiile negustorilor străini. La început, Compania Grecilor Sibiiului, care a ţinut pănă după anul 1850, era într’adevăr cu mult mai mult grecească. Dar pe încetul Romînii străbătură în ea, mai ales pe vremea stăpînirii de către Austriaci a Olteniei vecine. (...) Acuma Sibiiul avea negustori romîni statornici, cari priviau foarte de sus pe Măieranii hotarului de ogoare, oameni bogaţi, ale căror femei încărcate cu aurării şi pietre scumpe se certau între ele în privinţa dreptului de a merge mai înnainte la slujba bisericească.

Dintru întâiu, Grecii nu fură îngăduiţi a-şi face biserică în cetate sau la margine măcar, şi ei mergeau la liturghie sau îşi duceau morţii tocmai la Bungard, unde cu multă greutate îşi clădiseră un lăcaş de piatră, ajutînd şi Maria Bălăceanu, fiica de Domn pribeagă. Cînd însă Unirea cu Roma dădu legii romăneşti o formă nouă plăcută Cîrmuirii, Romînii din Maieri căpătară voia de a-şi face o biserică pe locul iesuiţilor. Politica lui Iosif al II-lea, îngăduitoare pentru toate religiile, lăsă apoi să se înnalţe biserica din suburbiul iosefin şi capela Grecilor din cetate. Cea d’intăiu, mai nouă cu zece ani decît biserica Uniţilor, era în afară de ziduri, aşa încît putu să se întindă mai mult, să se încunjure cu un cimitir şi să înnalţe turn. Ea fu clădită aşa trainic şi frumos, în fel nemţesc fireşte, cum se vede astăzi, prin dărnicia unui Grec din Companie, Hagi Costandin Pop, al cărui fiu, mare patron al bisericii părinţeşti, a fost vestitul bancher Zenovie Pop, unul din directorii Băncii Austriece. Cea de a doua a fost la început numai o casă de rînd în mijlocul unei curţi mari: biserica schismatică se ascundea ca aiurea, pe pămînturile turceşti, înnaintea intoleranţei Saşilor stăpîni şi a Guvernului, - a luteranilor, şi a catolicilor. Cînd se văzu că nu se poate ţinea în Unirea cu Roma întreagă Romînimea ardeleană, Neuniţii căpătară un episcop, sau mai bine o jumătate de episcop, căci Dionisie Novacovici primi titlul de Vlădică ardelean fără a pierde pe acel sîrbesc de episcop al Budei şi cîmpiilor Mohaciului. Dionisie stătu în căsuţa ţerănească a preotului din Răşinari, dar veni şi prin Sibiiu, iar urmaşul său şi mai des decît dînsul. Cînd, după Sîrbi, un Romîn, Vasile Moga, ajunse, cu începutul veacului al XIX-lea, episcop neunit, el se aşeză în Sibiiu. Aici şi-a trăit el toată viaţa smerită, pănă ce în adînci bătrîneţe îl ajunse o moarte blîndă şi remăşiţele sale fură aşezate lîngă păretele din dreapta al bisericii din suburbiul iosefin. Tot aici fu îngropat ruda sa, harnicul director de şcoli romăneşti şi protopop Moise Fulea. Numai într’un tîrziu, Moga căpătă un urmaş în fiul de negustor macedonean, crescut în cultură sîrbească, Andrei Şaguna. Acesta se găsi într’o anume clipă de prefacere în fruntea poporului său şi făcu din episcopia sa o Mitropolie prin voința Împăratului recunoscător pentru neclintita credinţa a Romînilor. Baron al Imperiului, nobil în cuvinte şi apucături ca orice urmaş de veche familie nobilă, darnic şi strălucitor, mîndru şi mărinimos, el a cuprins în lumina persoanei sale întreaga Biserică pe care o înfăţişa. Capela grecească trecu în mînile Romînilor la desfiinţarea Companiei care cuprindea la urmă un singur membru, Romîn şi acela, fără cunoştinţă de greceşte, şi la moartea bunului archimandrit Meletie, venit din Bucureşti, de altminterea, cel din urmă paroh grecesc.

Aici se sluji de acum înnainte româneşte, în mijlocul cetăţii, de Mitropolitul însuşi sau supt ochii lui. Şaguna visa pe acest loc o strălucită clădire potrivită cu însemnătatea tot mai mare a Romînilor din Sibiiu şi a Mitropoliei ortodoxe. El şi lăsă pentru aceasta un fond care stă la temelia clădirii de astăzi. Prin îndemnul şi munca lui se făcu tipografia, librăria, ziarul romănesc al archidiecesei, acel „Telegraful romîn”,care astăzi tînjeşte aşa de jalnic, cu biata lui prosă miloagă.

Noul avînt economic al Romînimii aşeză în vecinătatea Reşedinţii – o casă ca oricare alta – biurourile băncei „Albina”, care se ridică destul de răpede, mulţămită mai ales d-lui Partenie Cosma, foarte sus. Tot prin aceste locuri o impunătoare clădire în trei rînduri se înnălţă pentru şcoala de fete, în oraşul unde băieţii însă n’au decît alegerea între gimnasiul Saşilor şi al Ungurilor (acesta şi cu un curs de limba românească). Seminariul lui Şaguna se organisă ca o şcoală model pentru preoţimea ortodoxă şi ca un focar al noului spirit naţional. Strada Măcelarilor, care pleacă de lîngă Bretterul căsărmilor şi panoramelor pentru ca să ducă la locul înnalt şi deschis unde se văd albăstrind aproape munţii înnalţi ai Făgăraşului, ameninţă să ajungă marea stradă a Romînilor Sibiiului, clerici, profesori, avocaţi, negustori chiar, de şi puţini. Învăţătura acestor profesii dădu Romînilor din Sibiiu un caracter distins, aristocratic, cum nu se întîlneşte aiurea în acelaşi grad. Convorbirile alese, iubirea pentru literatură o deosebiră spre cinstea ei. Scăderea prestigiului Mitropoliei supt Sîrbul Ivacicovici, situaţia ei atacată supt Mitropolitul Miron, om fără îndoială mîndru şi vrednic, dar sfios politiceşte şi fără însemnătate culturală, gospodăria paşnică de supt actualul Mitropolit, Ioan Meţianu, care poate chiverniseşte prea mult acolo unde ar trebui să cîrmuiască, toate aceste îndelungate neajunsuri n’au slăbit această însuşire a societăţii româneşti din Sibiiu. Romînul venit din alte părţi se simte bine în acest mediu vioiu şi fin, unde se înţelege foarte bine alusia şi gluma. Dacă n’ar fi duşmănia care desparte familiile fruntaşe şi oarecare predomnire a spiritului german, dacă iubirea pentru literatură ar ieşi din pasivitate şi ar da o gazetă bună, o librărie vioaie, şiruri de conferinţi folositoare, stările culturale din Sibiiul cu 5.000 de Romîni (a patra parte din locuitori) ar mulţămi şi mai mult».

(va urma)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Magazin
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA