Tribuna
PNL
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLVII): un neam de proşti? - apăr temeliile de existenţă naţională! - Ce scumpă-i vorba asta dulce mamă! – ce … şi de ce se iubeşte?
Marius HALMAGHI
305 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLVII): un neam de proşti? - apăr temeliile de existenţă naţională! - Ce scumpă-i vorba asta dulce mamă! – ce … şi de ce se iubeşte?

Articolul „NAŢIONALISM sau DEMOCRAŢIE - O critică a civilisaţiunii moderne, de Aurel C. Popovici, a apărut în revista săptămânală „Sămănătorul”, anul IX, nr 23, din 6 iunie 1910; continuăm reproducerea:

«Un alt „studiu”, tot din regnul zoologic publică chiar acum, într’o revistă poporanistă un „studiu” asupra lui Haeckel!

După ce înşiră naivităţi cu carul, falşifică, întocmai ca fanfaronul dela Iena, credinţele lui Goethe, spunându-ne că numai ignoranţii au religiune. Cu alte cuvinte, de zeci de ani, neîntrerupt, savanţi străini chiar şi români dela Iaşi şi Bucureşti, ne proclamă, din înălţimea anatomiei comparate a pitecoizilor lor, pe noi, Românii toţi, un neam de proşti!

„Am tăcut ani şi ani de-a rândul ... Dar douăzeci şi cinci de ani am studiat, zi cu zi, chestiile fundamentale ale culturei. Şi am găsit toate dovezile ştiinţifice pentru apărarea idealurilor mele şi ale neamului românesc” ... „Criticii mei îşi apărau opiniile şi predilecţiile lor personale. Eu apăr temeliile de existenţă naţională, sufletul însuşi a unui neam întreg.

Ei porneau şi pornesc din teorii streine, eu susţin tradiţia naţională şi legile eterne ale vieţii neamurilor pe pământ. Eu combat, în prima linie, doctrinele democraţiei sociale universale ... „Că ideile mele sunt diametral opuse părerilor multora, ale foarte multor Români moderni, îmi pare rău. Dar eu am avut totdeauna convingerea, că adevărul trebue susţinut în orice împrejurări. Pentru că numai o cultură întemeiată pe adevăruri are un viitor în lume, numai ea poate asigura existenţa şi viitorul unui neam. O cultură fundată pe neadevăruri fie ele ori-şi cât de sclipitoare şi ademenitoare, trebue să piarză pe ori şi ce popor ce li se robeşte. Da, eu reprezint idei cu desăvârşire reacţionare”. Pentru-că „reacţiunea” reprezintă condiţiunea eternă a culturei naţionale: înţelepciunea istorică a neamurilor faţă cu poftele şi fantaziile indivizilor „răzleţi”... ”. Iată omul. Iată convingerile sale. Simţiri şi gândiri izvoresc din adâncul sufletului, cu o sinceritate elementară. Ele sunt manifestarea unui substrat intelectual de pură rasă chiar şi pentru aceia cari se exprimă, simţesc şi gândesc altminteri, dar sunt sinceri ca şi d. Aurel C. Popovici. După icoana atât de limpede, pe care însuşi autorul ne-o dă în linii aspre, dar sigure, asupra personalităţii sale, ne vom lămuri mai uşor asupra ideilor ce dezvoltă, a soluţiunilor pe care le încheagă. I. Scurtu». În Sămănătorul” anul VIII, nr 31, din 2 august 1909, era publicată o poezie sugestivă: «PATRIA … Ce scumpă-i vorba asta dulce mamă! …/ Atâta dor ascuns de noi o leagă,/ Că de-o uităm în calea-ne pribeagă,/ Tot ea cu drag la sânu-i cald ne chiamă!/ Iubirea ei din veacuri se desleagă,/ Şi peste noi ca pânza o distramă! …/ Şi tuturor împarte fără samă,/ Căci darnică e ea cu vatra’ntreagă! …/ Nu-i sfântă mai blajină între sfinte/ Ca mama, ce ne leagănă pe braţă./ Şi-atâtea adevăruri ne învaţă! …/ Dar nu-i cuvânt mai dulce’ntre cuvinte/ Ca Patria. E prima sărutare! …/ … Dar ea-i şi cea din urmă ’mbrăţişare! …C.A. Giulescu».

În ultimele decenii, multe concepte au intrat în dezbateri publice sterile, fiind golite de conţinut, ajungând a fi evitate şi efectiv desconsiderate. Reproducem un discurs public celebru, al istoricului Nicolae Iorga: «Ce e PATRIA? - idei dintr’o conferinţă ţinută la Roman în ziua de 21 februar 1910»: «Nu „patria” din cuvântările de Zece Maiu, de la un timp şi de 24 Ianuar, cea din cuvîntările călduroase ce se ţin, din patru în patru ani, ori mai des, la premenirea guvernelor, şi nici aceia din solemnele guvernelor, şi nici aceia din solemnele articole de fond ale ziarelor. Pe acea „patrie” o ştie toată lumea şi o poate spune toată lumea. E un cuvînt cerut de o anumită situaţie, şi a-l rosti nu cuprinde nicio îndatorire, nu chiamă nicio datorie. „Patriotul” care a vorbit despre „patrie” îşi va face şi mai departe rosturile cu duşmanii patriei celei adevărate, şi acei ce-l vor fi ascultat nu vor fi plecat acasă cu un suflet mai bogat şi mai nobil decît acela pe care-l aveau înnainte de a asculta pe oratorul „patriot” vorbind de „patriotism”. Această „patrie” nici n’ar avea de ce să fie pomenită astăzi, tocmai astăzi. Dacă e vorba însă de cealaltă patrie, apoi o desluşire, definire şi mărgenire a ei tocmai astăzi e de nevoie. Şi iată de ce. De o bucată de vreme, unii conlocuitori ai noştri vreau să împartă cu noi România. Ei declară înflăcărat că o privesc ca pe o patrie şi o iubesc ca pe o patrie. Să oprească cineva din neamul cel adevărat al unei ţări pe cel ce nu face parte dintr’însul a nu iubi ţara, e cu neputinţă. Doar nu-I putem împiedeca de a urî, de a-şi arăta ura, de a o dovedi prin vorbe din cînd în cînd şi prin fapte totdeauna! Dacă asupra acestor fapte n’avem nicio putere în chiar ţara noastră, cum am putea avea o putere asupra sentimentelor şi, mai ales, a celor care se zic bune?

Dar vorba e: ce se iubeşte în această patrie a noastră şi de ce se iubeşte? Ascultaţi-i pe cei ce au plecat pe transatlantic în altă lume, cetiţi-li scrisorile care, printr’o întîmplare sau alta, pot ajunge şi supt ochii noştri! Sînt duioase, admit, şi admit că pot fi sincere. Spun, ca şi petiţionarii pentru drepturile în masă, de frumuseţa cerului, de bogăţia florilor, de bielşugul roadei, de locurile unde întăia oară li-a vorbit mama - ce-i dreptul în altă limbă decît a noastră - şi unde, în acest cadru de minunată natură, care poate fermeca şi stăpîni, neapărat, pe orice om, de orice rasă, au simţit cele d’intăiu mari sentimente omeneşti de iubire. Ba chiar se coboară la mici amănunte care pot avea în meschinăria lor o valoare sentimentală: cer făină din ţară pentru mămăliga lor din America, fără care mămăligă poate ceapa sau usturoiul, elemente naţionale de alimentare, n’ar avea atîta gust. Cred aceste scrisori sincere. Nici n’ar putea fi altfel. Legătura dintre anume sentimente şi locurile unde s’au ivit, s’au desvoltat, au triumfat, lăsînd urme de dor, e atît de firească! Şi, iarăşi, cine poate vedea natura românească şi s’o uite! Şi mai ales din odaia n-1333 al n-lui 1555 din strada 666 a cutărui furnicar omenesc din America, se poate să nu-ţi fie dor de România? De buna Românie a luminii, de frumoasa Românie a locurilor largi, de sfînta Românie a bunătăţii? Doar acolo orice imigrant e privit cu ură şi admis cu greu şi răsplătit numai exact şi numai pentru cea mai adevărată muncă. Doar aierul dacă nu se drămuieşte şi nu se vinde! Încolo, totul e o marfă şi o marfă scumpă!

La fiecare colţ de drum răsare concurentul, şi nu numai cu inteligenţa, cu voinţa, cu puterea lui de muncă, ci cu pumnul, cu cuţitul, cu revolverul lui! Şi cum plîngi atuncea ţara oamenilor de jug, muncitori şi supuşi, ţara creştinilor miloşi şi iertători, ţara cîrmuitorilor plini de îngăduire, ţara funcţionarilor conruptibili, ţara cîştigurilor uşoare, ţara în care, după ce ai furat cît de mult, îţi e permis să mai înjuri încă odată pe atîta! Dar astfel de oameni ai smeritei umilinţe doar în continentele cu oameni de altă coloare să găseşti, şi încă aceia au, nefiind de rasă nobilă nici de lege creştină, izbucniri de mînie care mătură o întreagă operă de acaparare colonială! E de ajuns să se arate aceste motive ale iubirii pentru România, pentru a se tăgădui acelor cari o iubesc astfel, avînd de gînd, vai!, să se întoarcă într’însa, dreptul de a o numi, ca şi noi, patria lor. Dar încă după ce vezi că fiecare declaraţie e întovărăşită de socoteala respectivă, asemenea cu anumite iubiri bărbăteşti şi femeieşti care presintă contul sau factura? Să luăm şi alte exemple. E plin Orientul European de oameni cari ştiu mai mult ori mai puţin limba noastră, de oameni cari sînt bucuroşi să iasă înnaintea Romînului spre a dovedi că ştiu şi ei ce fermecătoare e ţara noastră, ce dulce e limba noastră, ce nobil e neamul nostru». (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia