Tribuna
PNL
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLIV): Analfabeţia în mişcarea noastră culturală - Religia şi patria, tronul şi altarul sunt temelia educaţiunei germane?
Marius HALMAGHI
1602 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLIV): Analfabeţia în mişcarea noastră culturală - Religia şi patria, tronul şi altarul sunt temelia educaţiunei germane?

Continuăm reproducerea articolului „Analfabeţia în mişcarea noastră culturală” (apărut în „Sămănătorul” n. 36 din 31 august 1908, autor Ion Scurtu): «Dimpotrivă, analfabetul cultural, care ieri te slăvia cu propria-i semnătură, astăzi te va stropi cu noroi … tot el. Cazuri concrete sînt din nenorocire prea multe; nu mai e nevoe să le arătăm. Ni se face şi silă numai amintindu-ni-le. Dar scopul acestor rînduri nici nu este să discutăm „cazuri concrete”, precum scopul profilaxiei medicale este prevenirea boalelor şi nu lecuirea cutăror pătimaşi de ele. Iar pentru a preveni o boală, fie şi literară, cel dintîi lucru ce se cere este să o denunţi şi să isolezi pe bolnavi de lumea sănătoasă. De aceea ne-am şi hotărît a spune pe numele ei adevărat boalei de care sufăr unele reviste ce „combat” mereu cînd pe unul cînd pe altul dintre cei lăudaţi odată de ele: această boală este o adevărată analfabeţie culturală, de care sufăr în mod firesc pretinşii „scriitori” lipsiţi şi de talent şi de şcoală. A-i lua în serios pe unii ca aceştia, ar însemna a te expune contagiunei insultelor. Astfel, odată pentru totdeauna, să se ştie: nu răspundem, din principiu, atitudinilor provocatoare ale analfabeţiei, ci vom urma să isolăm pe bolnavi, demascîndu-i ori de cîte ori boala lor se manifestă în public. Încolo, pot scrie ce vor pofti: nu-i vom căuta în baracele unde-şi îndură patima şi nici nu vom întemeia, în propriile noastre pagini, vr’o „societate de salvare” care, atribuindu-le analfabeţilor culturali o importanţă pe care n’o merită, i-ar scăpa de ridicol. Deci, poftă bună, domnilor de soiul lui O.C.T. = A.B.C. Tăslăuanu! Puteţi urma cu injuriile, căci, din nenorocire pentru noi, nu există nici un fel desocietăţi pentru protecţia literelor”, iar de cînd cu societăţile pentru protecţiunea blajinelor dobitoace ale Domnului, mînate astăzi de vizitii umani, instinctele oamenilor brutali, ce se improvizează conducători ai opiniei publice, e firesc să se manifesteze pe aceste tărîmuri. I. SCURTU.»

În perioada decembrie 1908 - decembrie 1909, directorul publicaţiei a fost juristul şi politicianul Aurel C. Popovici (1863 - 1917). Publicăm „Şcoala de caractere”, unul din multele articole publicate - apărut în „SĂMĂNĂTORUL” nr. 10 din 8 martie 1909: «Şcoala de caractere, motto: Religia şi patria, tronul şi altarul  sunt temelia educaţiunei germane. W. Lexis. Ziceam în câteva articole de azi vară că şcoala modernă continentală nu e cu nimic mai bună decît cea veche. Şi ea a dat şi dă zilnic faliment. Mai pretutindene. Pricina este, între multe altele, nenorocitul sistem intelectualist care, mai ales dela Condorcet încoace, s’a întins şi se întinde mereu. N’ar fi fost mare mirare dacă şcoalele private, d.e. din Englitera şi America de Nord, ar fi adoptat şi propagat acest sistem de instrucţie. Căci el neavând în vedere decât exclusiv interesul material al individului, răspunde mai bine cerinţelor plat-utilitariste ale multora dintre părinţi. Surprinzător este că tocmai Statul s’a apucat să materializeze mentalitatea copiilor; să obişnuiască lumea cu gândul că el şi numai el trebue să dea generaţiilor tinere „ştiinţă”, să le „civilizeze”. Era deci natural ca toată această lume „instruită” de Stat, examinată de Stat, timbrată şi pecetluită de Stat să-i ceară în cele din urmă o recompensă: slujbe, slujbe şi iar slujbe. De fapt, mai toate Statele se plâng de proletariat. Ele l’au creat, ele continuă a-l crea. Şi astfel ele însăşi îşi compromit viitorul. Lucrurile trebuiau să ajungă aici. Şi vor ajunge la şi mai rău. Căci istoria egalitarismului a produs, trebuia să producă teoria şcoalei unitare, a şcoalei integrale pentru toţi. Statul s’a considerat chemat şi destoinic să dea el tuturor copiilor mijloace de a-şi agonisi traiul. Dar copiiii aceştia, după ce devin oameni, multă „ştiinţă” vor fi având, multe certificate cu note mari şi bune şi diplome în toată regula vor fi putând produce. Numai o „ştiinţă” le lipseşte: ştiinţa de a-şi căuta de cap, de a-şi agonisi traiul în afara de bugetul Statului. Cu „ştiinţa” lor de Stat, oficială, reglementară, ei nu se pot mişca, nu se pot procopsi decât în curţile mici şi înguste ale administraţiei politice. Locurile fiind puţine, candidaţii sporind din zi în zi în progresie geometrică - salvarea e foarte simplă: democraţia socială. Asta încalte nu mai face greşeli singulare ca Statele noastre burgheze. Ea preface pur şi simplu greşelile de până acum într’un sistem. *** Ziceam în acele articole că mai ales şcoala publică ar trebui să se preocupe în prima linie de educaţia sufletească a generaţiilor ce vin şi arătam părerile lui Pestalozzi, Guyau, Förster ş.a. în privinţa aceasta. Mai arătam că Englezii fac de mult ceea ce acum începe a se face pe ici-colo şi dincoace de Canalul Mânecei. De atunci s’a ţinut la Londra congresul pentru educaţia morală şi au apărut şi cele două volume ale unei anchete internaţionale în această privinţă, anchetă publicată de d. M.E. Sadler, profesor la universitatea din Manchester. D. de Coubertin relevă cu plăcere că în şcoalele engleze se conservă şi se dezvoltă tocmai calităţile naţionale, bune, caracteristice ale rasei anglo-saxone. Aceste şcoale, constată şi d-sa, nu se ocupă prea mult cu partea intelectuală atât de covârşitoare în Franţa şi în alte ţări. În schimb, ele îşi concentrează toată activitatea în dezvoltarea şi întărirea caracterului. Ele nu produc „en masse” tineri „erudiţi” - (ca şcoalele franceze). Ele se ţin mai mult de pilda lui Shakespeare: puţină latinească, mai puţină elinească (small Latin and less Greek), dar acest puţin se învaţă bine. În şcoalele engleze se învaţă mai puţină ştiinţă, mai puţină istorie, mai puţin din limbile moderne, dar ceea ce se cere, se învaţă în mod serios. Cu un cuvânt: nu cultură intelectuală lustruită, vastă, superficială şi nulă; ci o cultură potrivită copiilor, şi deci asimilabilă la vârsta lor. Profesorii din Englitera fiind oameni liberi în şcoale libere, - nu umblă să facă din copii şi copilandri „savanţi” cari „să ştie” de toate şi nimic serios. Pe de altă parte, ei au o misiune mult mai nobilă şi mai firească: ei se străduesc să scoată din copii oameni cât se poate mai de treabă – gentlemeni, oameni întregi şi cinstiţi. Unii dintre amicii mei democraţi-socialişti, probabil că iar au să se sperie de asemenea „idei reacţionare”. Dar vor fi ştiind de sigur că cineva poate fi gentleman în înţeles englezesc fără a fi gentilhomme în înţeles francez; iar dacă un om e şi gentleman şi gentilhomme, cu atât mai bine de ţara care are mulţi asemenea oameni. – În Franţa, Statul dă prea multă instrucţie, în multe privinţe de lux, chiar rea; în Englitera se dă mai multă creştere şi încă creştere bună. Înţeleg creşterea în sensul larg al cuvântului: dezvoltarea aptitudinilor sufleteşti. De sigur, cine este mai amabil, mai „poli” ca Francezul?

Unde sunt manierele mai fine ca în Franţa? Unde au apărut mai multe coduri de maniere elegante?

Dar manierele bune nu sunt, prin ele singure, totdeauna identice cu caractere întregi, puternice. Ziarul „The Standard” vorbind de curând de această chestie, observa că cu sistemul lor de învăţământ, Englezii au izbutit şi izbutesc a-şi creşte o întreagă clasă de oameni cari sunt „conducători fireşti” ai poporului (the natural leaders of the people).

Dar această clasă a fost totdeauna şi este (şi va rămâne) foarte restrânsă. Căci în şcoalele secundare de acolo, şi mai ales în cele superioare, nu poate intra oricine. De fapt însă, din cei puţini cari au putut intra şi învăţa în asemenea şcoale, au ieşit acei numeroşi oameni mari ai rassei anglo-saxone. Lucrul bun e scump. Şi şcoala bună e scumpă. Căci şcoala bună e împreunată cu mare cheltuială. Nu numai de bani, ci şi de sacrificii, de dorinţe şi capricii, de amor propriu fără bază, şi de multe alte elemente preţioase pentru sufletul omenesc». (va urma)

 





comentarii
1 comentarii

Dle, mai slabeste-ne! Tara arde, baba se chiaptana!
25.11.2020 13:52
Din aceeasi categorie
Forumul German

PSD Sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia