Tribuna
PNL
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLIII): Noi vrem pămînt! - Şi vina istoricilor, oratorilor, economiştilor, dascălilor ...? - drama mizeriei şi întunerecului moral!
Marius HALMAGHI
905 vizualizari
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLIII): Noi vrem pămînt! - Şi vina istoricilor, oratorilor, economiştilor, dascălilor ...? - drama mizeriei şi întunerecului moral!

Reproducem continuarea articolului criticului literar Ion Scurtu „Răscoalele ţărăneşti şi cărturarii noştri”, apărut în „Sămănătorul”, nr. 14 (din 1 aprilie 1907): «Vina clasicului poet al ţărănimei ardelene sănătoase a fost că sufletul său oţelit, de profet nou, a zmuls din inima sfîşiată a ţăranului obijduit de la noi strigătul simbolic: Noi vrem pămînt! Vina lui este că nici pe dînsul nu l-au înţeles, de treisprezece ani încoace, de cînd şi-a spus cuvîntul de prooroc? ... Şi vina istoricilor, oratorilor, economiştilor, dascălilor noştri celor mai de seamă, precum sînt d.d. A.C. Cuza şi N. Iorga, vina lor să fie că acelaş duh binecuvîntat dă viaţă scrisului lor, acelaş strigăt zboară din sufletul lor în toate părţile ţării? Ori poate a scriitorilor noştri moderni, a unui Caragiale, pentru că ne-a dat drama mizeriei şi întunerecului moral al ţăranului în „Năpasta”, ori a unui Delavrancea, pentru scrisul său ţărănesc, pentru articolele şi cuvîntările sale de aur întru apărarea dreptăţii satelor noastre, ori a lui Al. Vlahuţă pentru povestirile sale ţărăneşti duioase ori a prozatorilor şi poeţilor noştri realişti de astăzi, care zugrăvesc adevăratul suflet, adevărata viaţă, adevărata osîndă de iad a traiului sătenilor, - vina lor să fie că pămîntul hrănitor de neamuri bune şi rele n-a fost dat să umple încă prăpastia adîncă între oraşele şi satele noastre? Fără îndoială că nu. Toată lumea romînească înţelegătoare toţi cei drepţi şi luminaţi dintre noi vor zice hotărît: nu. Căci toţi înţeleg şi preţuiesc vrednicia acestor cinstiţi cărturari, acestor cuceritori creştineşti ai orăşenilor pe seama dreptăţii celor dela ţară, acestor împăciuitori cu graiul, cu scrisul şi cu fapta de apostol, acestor soli de bine pe cari, în mare parte, tot masele fără de număr ale oropsiţilor şi batjocuriţilor ... barbari ni i-a dăruit, din belşugul lor de puteri, ascunse-ca şi drepturile lor. I. Scurtu».

Știați că, o lungă perioadă de timp, revista Sămănătorul l-a avut ca proprietar pe poetul St.O. Iosif ?

Invităm cititorii „Tribunei” să lectureze poezia poetului brașovean, „PÎNEA CEA DE TOATE ZILELE - după un vechiu cîntec german”, apărută în revista „Sămănătorul” nr. 13 (23 martie 1908): «„Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?/ Mi-e foame, şi să ştii că o să mor!”/ -„Mai rabdă, puiul mamei, pînă mîne,/ Că mîne ese plugul pe ogor”/ „Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?/ De-atîta vreme tot m’ai amînat .../ -Mai rabdă, puiul mamei, pînă mîne,/ Că mîne vom ieşi la sămănat”/ „Mi-e foame, dragă mamă; nu e pîne?/ Nu-ţi este teamă oare c’oiu muri? .../ -Mai rabdă,puiul mamei, pînă mîne,/ Că grîul pînă mîni va răsări ...”/ „Mi-e foame, dragă mamă: nu e pîne?/ Destule zile am plîns şi am răbdat .../ -Mai rabdă, puiul mamei, pînă mîne,/ Că mîne-i grîul bun de secerat”./ „Mi-e foame, dragă mamă, nu e pîne?/ Vezi, inima mea bate tot mai rar ...”/ -Mai rabdă, puiul mamei, pînă mîne/ Că grîul nostru este la morar”. / „Mi-e foame, dragă mamă, nu e pîne/ Ah, tare mi-este teamă c’o să mor ...”/ -„Mai rabdă, puiul mamei, pînă mîne,/ Că mîne scoatem pînea din cuptor.”/ Dar cînd crescu mirosul pînei coapte,/ Odorul mamei galben ca un spic/ Îşi închinase fruntea peste noapte – / Şi de atunci n’a mai cerut nimic... de St.O. Iosif».

În prezent, se vorbeşte tot mai des de analfabetismul funcţional. Publicăm articolul „Analfabeţia în mişcarea noastră culturală”, apărut în Sămănătorul” nr. 36 din 31 august 1908, autor Ion Scurtu: «Pe vremuri, d. Titu Maiorescu biciui, cu recunoscuta-i competinţă şi autoritate, în stilul d-sale academic, senin şi cumpătat, beţia de cuvinte” ce se încuibase în parte din literatura noastră. De-atunci au trecut ani şi zeci de ani. Pierit-a sămînţa urîtei patimi? Din nenorocire, nu numai că nu a pierit, dar, ca buruenile otrăvite pe marginile ogoarelor hrănitoare, - a sporit mereu. Nu avem şi noi, cei de astăzi, soiul rău de pătimaşi ai beţiei cuvintelor pe cari nici o teorie anti-alcoolică nu-I poate lecui. Astfel, cutare loquace şi poligraf director al “Convorbirilor critice”, agregat, ori mai corect des-agregat universitar, fost poet şi prozator, critic “teoretic” şi “practic”, estet anti-estetic, scriitor politic ce-şi bate joc de orice politeţe, etc. etc., ori cutare faimos anonim ca OCT sau A.B.C. Tăslăuanu, administrator şi agent de reviste în Sibiiu, sînt tipuri clasice ale viţiului pe care d. Maiorescu căuta să-l stîrpească pe vremuri.

Ba unii dintre pătimaşii de-acuma ai blestematului viţiu literar, precum pomenitul A.B.C., şi-au întrecut înaintaşii, izbutind să creeze, pe lîngă beţia cuvintelor, o adevărată analfa-beţie culturală, ale cărei simptome sigure sînt părăsirea pripită a băncilor şcoalei, detestarea studiilor academice, lipsa ori-cărui talent şi pretenţa posesiunii tuturor talentelor, improvisarea trufaşe în sociologi, cari se opresc la “pag.1, pasajul 1, rîndul 1” al vr’unei opere străine citată şi necitită, apoi diferite localizări şi traduceri din limbi necunoscute, prin altele necunoscute, într’o romînească tot aşa de necunoscută – vai de celebrul Björnson! – şi în sfîrşit permanente friguri ale grandomaniei. Curios este că tocmai astfel de analfabeţi culturali vorbesc mai des despre analfabetismul biet neamului nostru şi uită că e de o sută de ori mai bine să ai “un car de mintede cît o telegă de cărţi rumegate cu rîvnă de analfabet. Cînd bolnavii literari de acest soiu, cocoţaţi în fruntea vr’unei reviste, au avut norocul să nu fie luaţi în seamă ani de-a rîndul, iar apoi fără de veste, să provoace un zgomot infernal prin aruncarea vr’unei pietre a ignoranţei în fîntîna opiniei publice, spre cazna înţelepţilor, - ţine-te cetitorulule, că neamul romînesc piere, dacă nu-l vei admira pe analfabetul cultural! Pentru acesta, ori-ce pregătire ştiinţifică cinstită, ori-ce muncă positivă modestă, ori-ce critică severă, ori-ce manifestare a dreptei judecăţi este o primejdie, o „reacţiune” împotriva singurului salvator nectar al analfabeţiei culturale.

Cititorii atenţi, cari sînt osîndiţi să urmărească anumite răspunsuri polemice” în mod trivial sau chiar studii despre „două culturi” sau mai multe, descoperite de cei cari n’au nici-una, - ne vor înţelege şi ne vor da dreptate.

Dacă polemica este luptă, iar lupta un element de viaţă şi de progres; dacă pana este armă a culturii şi cel ce-o poartă, ostaş al ei, - apoi asemenea ostaşi trebue să poarte lupte loiale, cu arme curate, spre a fi socotiţi drept ceea-ce se pretind. Dar ce luptă este aceea în care provocatul şi biruitul îţi răspunde cu provocări la duel întîrziate, ca să te poată insulta pe urmă cu cea mai ruşinoasă lipsă de cuviinţă literară şi socială?

Ce fel de arme sînt batjocurile de mahale, neadevărurile sfruntate, atacul caracterului cuiva?

De sigur că „stilul e omul”, prin urmare un stil trivial descoperă pe omul de aceiaşi speţă. Iar un om trivial n’are ce căuta în polemicile literare, căci lipsindu-i cultura şi talentul de cari pizmueşte pe cei ce le au, le va înlocui cu analfabeţia culturală şi cu injuriile. Între scriitorii adevăraţi, polemicile pot fi cît de aprinse, cît de violente ele totuşi nu vor trece nici odată graniţele bunului simţ şi bunei educaţiuni».

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Comunicat de presa final

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia