Tribuna
PNL
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLII): oastea noastră ... va fi scutită a mai trage ...? - răscoalele ţărăneşti şi cărturarii noştri! - făgăduelile omenoase ale cîrmuirii!
Marius HALMAGHI
669 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLII): oastea noastră ... va fi scutită a mai trage ...? - răscoalele ţărăneşti şi cărturarii noştri! - făgăduelile omenoase ale cîrmuirii!

Continuăm reproducerea articolului criticului literar tribunist Ion Scurtu „Răscoalele ţărăneşti şi cărturarii noştri” (apărut în „Sămănătorul”, nr. 14 din 1 aprilie 1907): «A trebuit să se pornească acel război tragic, al oştilor ţării împotriva atîtor din fiii ei, a trebuit să bubue tunurile, să fie bombardate sate întregi, să fie culcaţi la pămîntul, pe care-l cereau cu lăcomie, sute de oameni, pentru ca liniştea să fie adusă iarăşi în judeţele răsculate de vîntul năpraznic al răzmiriţei. A trebuit ca Măria Sa Domnul nostru cel viteaz şi înţelept să întărească prin chezăşia Sa prea cinstită făgăduelile omenoase ale cîrmuirii, că legi şi oameni noi vor face dreptate luminată milioanelor de suflete ţărăneşti ale regatului. Numai ast-fel a fost cu putinţă să fie înnăbuşită răzvrătirea, numai ast-fel „liniştea restabilită” putem să însemne de aci încolo zorile seninei păci creştineşti între fraţi, iar nu acea faimoasă „linişte – de mormînt – a Varşoviei”. Acum să nădăjduim cu toţii, din inimă curată, că rătăciţii se vor întoarce la calea vieţii legiuite, că păcatele lor vor fi iertate şi de oameni şi de Dumnezeu, că nimeni nu va voi să fie răzbunat pentru suferinţele şi pagubele îndurate, că storcătorii vicleni şi neomenoşi vor fi alungaţi dintre muncitorii vrednici ai pămîntului, că oastea noastră mîndră şi curagioasă va fi scutită a mai trage în carnea vie a fraţilor, că din cenuşa conacelor şi satelor pustiite, din mormintele celor căzuţi în sîngele lor, care-i şi al nostru, va renaşte ţara şi neamul la o viaţă de lumină, de cinste, de omenie şi de bună stare pentru toţi! ... Şi dacă o rază de soare se iveşte iarăşi pe cerul încins numai ieri de cei mai grei nouri de primejdie ce s’au văzut de noi în veacul acesta, dacă vijelia care a pustiit atîtea vieţi sănătoase, atîtea aşezări trainice de oameni cum se cade, s’a potolit şi vremea dulce a primăverii ne va mîngîia în curînd - cuvine-se a ne cerceta cu toţii tainele sufletului, a ni-l limpezi, a ni-l înduioşa, a ni-l face drept către toţi ai noştri. Nimenea nu poate, fără de păcat, să hulească pe unul sau pe altul dintre fiii ţării - unii şi ai ţărănimei, - să-i acopere fără cuvînt de răspunderea nenorocirii ce-a căzut pe capetele noastre, să-i osîndească în gura mare, cu patimă şi cu răutate.

Asemenea porniri sînt şi foarte primejdioase, nu numai urîte. Ele samănă ura între fraţi. Ele sapă şi mai adînc prăpastia între clase. Ele vor să fie izvorul otrăvit al atîtor nefericiri nouă ce se pot abate asupra vieţii noastre publice.

Ci totuşi se găsesc şi de aceia printre noi, fie că sînt de obîrşie străină, fie că sînt înstrăinaţi, fie că sînt chiar din sîngele nostru, dar din altă lume - cari tocmai în zilele acestea de obştească nenorocire socot a putea încărca de toate păcatele născocite pe unii dintre fraţii noştri cei mai buni, pe unii dintre cărturarii noştri cei mai harnici. Aceştia ar fi fost aţîţîtorii focului înspăimîntător care cuprinsese ţara, aceştia ar fi luat minţile sătenilor, aceştia ar fi întemeiat aşezăminte „primejdioase” ca obştile săteşti ori cercurile culturale, aceştia ar fi ţinut printre ei şezători incendiare, aceştia s’ar fi făcut vinovaţi de o adevărată conspiraţie diavolicească, ei ar fi şi „autori morali” ai păcatelor îngrozitoare săvîrşite în atîtea părţi, căci ei au scris şi au răspîndit blestemata aceia de ... literatură ţărănească.

Astfel glăsuesc, cu aprindere, cu pornire de răzbunare chiar, unii dintre cei năpăstuiţi - ceia ce se explică, pînă la un punct, prin turburarea lor sufletească, ceia-ce se poate şi ierta creştineşte. Însă astfel glăsuesc şi scriu pînă şi oameni politici şi publicişti, faptă care nu se mai poate înţelege în chip firesc şi nu se poate nici îngădui. Gazete – printre care una care poartă în frunte numele franţuzesc al patriei noastre iubite şi unde ne-am deprins să vedem muncind străini ori înstrăinaţi, pentru idei străine -, gazete cu pretenţia să fie luat în serios au deschis „campanii” în toată puterea - nu putem zice şi „în toată legea”, ci mai curînd în toată fărădelegea - împotriva unora dintre scriitorii, învăţaţii şi oratorii noştri cei mai inimoşi, împotrivaşezătorilor literare” care s’au ţinut în oraşe, pentru orăşeni, iar nu la ţară, cum se strecoară neadevărat pe ici pe colo, şi împotriva chiar a literaturii cu subiecte ţărăneşti.

E o greşeală de neiertat aceasta. Este chiar un păcat. Obîrşia lui e patima cea mai urîtă împotriva cărturarilor romîni sau cel puţin orbirea cea mai deplină a dreptei judecăţi. Tocmai acum, în atmosfera tragică ce ne-a învăluit o clipă ca pe nişte oameni osîndiţi pierzării de apoi, menirea apostolicească a cărturarilor între noi ar trebui mai curînd lăudată cu evlavie, decît hulită cu vorbe de păgîni. Într’adevăr, de cînd se scrie şi se tipăreşte o literatură romînească pentru toţi, de cînd vieţuiesc pe acest pămînt romînesc cărturari romîni cu rostul lor în viaţa publică a ţării, menirea lor îndeplinită cu sfinţenie a fost să apropie sufleteşte clasele noastre sociale între sine, să le înveţe a se cunoaşte, a se preţui, a se cinsti şi a se ajuta una pe alta, spre întărirea şi înnălţarea patriei şi a neamului întreg.

Oştile strălucite şi biruitoare ale cărturarilor noştri din miezul veacului trecut le-au purtat cu vrednicie, la atîtea izbînzi sufleteşti pentru toţi Romînii, poeţi ca Alexandru Russo, maestrul psalmilor „Cîntării Romîniei”, descoperitorul poesiei populare a neamului nostru ori Alexandri, Craiul slăvit al literaturii noastre în toate ramurile ei şi atîţia alţii din Moldova cea cotropită de lifte, boieri de neam şi totuşi oameni cu dragoste de inimă pentru ţărănime, alăturea cu mari cîntăreţi născuţi din pulberea satelor, precum Bolintineanu din Bolintinul Ilfovului, ori cu istorici poeţi şi luptători martiri ca Nicolae Bălcescu, pe care îl muncia de pe atunci grija stării economice a ţăranului nostru şi lipsa lui de cultură. Dintre cărturarii veacului nostru trecut a eşit, lumină din lumină, scriitorul, învăţatul, oratorul, omul de stat Mihail Kogălniceanu, izbăvitorul din robie al ţărănimei, autorul, împreună cu nefericitul Vodă Alexandru Ioan, al împroprietăririi de la 1864. Acelaşi duh apostolicesc a hrănit şi sufletele cărturarilor literaturii noastre mai nouă. Au nu Mihail Eminescu a fost profetul  care, către sfîrşitul veacului trecut, în preajma statui de bronz a lui Ştefan cel Mare, Arhanghelul oştilor de răzeşi moldoveni, a cîntat cu durerea cea mai sfîşietoare doina săteanului nostru, a Romînului frate codrului, a creştinului la casa căruia n-a mai rămas, pe urma jafului străinului, decît .. „umbra spinului”?

Au nu tot el propovăduia - chiar în organul oficial al partidului conservator - datoria supremă de-a mîntui ţara de corbii exploatării fără de suflet şi de-a face dreptate ţărănimei noastre care se stinge în ticăloşia sorţii ei, văzînd cu ochii? Vina lui, a profetului străin în ţara lui, a fost că nimenea dintre cei care aveau puterea să îndeplinească ceia ce el putea numai să plîngă nu l-au înţeles?

Vina înţeleptului şi hazliului Moş Ion Creangă, a ţăranului moldovean tipic, vina lui să fie oare că ne-a arătat, în graiul îmbielşugat şi vioiu al satelor, toată comoara de simţire, toată puritatea sufletului, toată cuminţenia patriarchală păstrate şi în cea mai păcătoasă colibă a cătunelor din Moldova şi că zadarnic îndruma pe toţi Romînii, în versuri de propagandă, să nu ia „nici un ac dela jidani”?»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia