Tribuna
PNL
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLI): cultura şi moralitatea publică! - Slavici ... singurul scriitor laic, ...? - în urma răscoalelor ...! - problema cultului religios?
Marius HALMAGHI
660 vizualizari
2020 - Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XLI): cultura şi moralitatea publică! - Slavici ... singurul scriitor laic, ...? - în urma răscoalelor ...! - problema cultului religios?

În revista „Sămănătorul” (anul VI, nr. 40, 30 septembrie 1907) îl redescoperim pe fondatorul „Tribunei”, în articolul «„PROBLEMA RELIGIOASĂ LA NOI - Sau un corb alb între atîţia corbi negri” Cu prilejul articolului „Predica religioasă” al d-lui I. Slavici, în „Convorbiri literare”, nr.9.»: «În vremea cea mai prielnică înnălţării sufletului către sferele eterne ale religiunii, în zilele de jale şi de zbucium şi de teamă ce-au urmat după teribila bătaie a lui D-zeu din Martie anul acesta, iată că auzirăm în sfîrşit cuvîntul aducător de mîntuire, cuvîntul îndrumător spre izvoarele tămăduirii de cîte rele suferă neamul nostru. Cu acea seninătate de gîndire şi de stil apostolicească pe care o cunoaşte bine cetitorul povestirilor măiestre ale scriitorului care va împlini, ca mîne, patruzeci de ani de viaţă literară, d. Slavici arată căne apropiem, în desfăşurarea vieţii noastre sufleteşti, de o fază din ce în ce mai princioasă pentru cultivarea simţămîntului religios” că mai ales în urma răscoalelor de astă primăvară s-au sporit oamenii cu bun simţ practic cari-şi dau seama că are şi religiozitatea importanţă pentru păstrarea bunei rînduieli în societate”.

Ducîndu-ne apoi, ca’n zbor, cu puterea darului său literar, în mijlocul minunatei vieţi elveţiene, unde cultura şi moralitatea publică pornesc din acelaş trunchiu străvechiu şi totuşi plin de viaţă al credinţei creştineşti, scriitorul care nu se sfieşte a fi la nevoe şi predicatorul neamului său dezvoltă o paralelă pe cît de firească pe atît de artistic expusă între traiul oamenilor lui D-zeu cum sînt Elveţienii şi între traiul oamenilor de pe la noi „cari se mănîncă între dînşii ca cîinii flămînzi”. Apoi sîntem întorşi iarăşi în Ţara Romînească, după ce autorul ne-a ispitit cu farmecul graiului său la un popas printre Romînii de peste hotare, unde credinţa religioasă şi biserica adăpostesc şi oţălesc şi acuma sufletele acelor, cari trăiesc, muncesc, luptă şi se jertfesc pentru cultura romînească. În sfîrşit starea de plîns a vieţii creştineşti la noi în ţară şi mijloacele de îndreptare face încheierea şi actualitatea articolului cu adevărat remarcabil al d-lui Slavici. Dar ce rost să aibă o problemă religioasă, o problemă mucedă ca asta, într’o revistă literară şi culturală ... „modernă”, se va întreba, poate chiar se va răsti la noi cutare ateu, poate scriitor şi el, dar închinător altor zei de cît Dumnezeul celui de veci al neamului romînesc. ... ci noi îi vom răspunde cu duhul blîndeţii: Cercetează tu însuţi şi vei afla; pune-ţi tu însuţi problema şi dacă eşti un suflet cinstit, dacă gîndul tău, dacă visurile tale, dacă idealul tău adevărat e mîntuirea neamului tău, atunci vei înţelege şi tu că nu se mai poate ocoli problema religioasă nici în literatură, precum nu mai este îngăduit a fi nesocotită în viaţa noastră publică. La toate neamurile mari ale Apusului, problema religioasă este discutată mereu în filosofie, în viaţa publică, în literatură. La noi? Nici chiar în tagma slujitorilor bisericei ea nu preocupă spiritele prea mult.

Cu cîtă mîndrie ne istoriceşte despre sine d. Slavici că se ştie la Fribourg, între streini, se ştie prin fostul episcop catolic la Iaşi, Mr. Jaquet, că dînsul, Ion Slavici, este „la Romîni, aproape singurul scriitor laic, care şi-a dat cu toată stăruinţa silinţa de-a propaga simţimîntul religios”. Într’adevăr, literatura are şi o menire educativă şi nu e problemă de educaţie mai atrăgătoare pentru un suflet ales, precum trebue să fie sufletul scriitorului, nu e problemă mai ademenitoare ca problema cultului religios, a tainei acesteia sublime şi vecinice în viaţa tuturor neamurilor de pe faţa pămîntului.

Cu deosebire la noi, unde un duh literar nou, tineresc, viguros a ieşit la lumină din adîncurile vieţii satelor, problema religioasă se impune şi ea luării aminte a scriitorilor cari ne înfăţişeaua traiul şi sufletul robilor „legii romîneşti” şi legii „creştineşti”, - tot una pentru dînşii. Printre rîndurile articolului d-sale, care de sigur va fi impresionat pe toţi cîţi observă „întoarcerea vremilor” ce se pregăteşte pe’ncetul în viaţa neamului romînesc, întoarcerea, în partea lor cea curată şi bună şi trainică, a vremilor din trecut, - d.Slavici povesteşte şi următorul episod caracteristic din zilele de glorie ale căderii Plevnei: „Eram atunci, cînd a venit ştirea de la Plevna, om tînăr şi lucram dimpreună cu Eminescu, în redacţiunea ziarului „Timpul”. Cuprinşi amîndoi de o bucurie fioroasă, ne-am adus aminte de Mircea cel Bătrîn, de Neagoe Basarab, de Mihai şi de Ştefan cel Mare şi sfînt, care după fiecare bătălie ridica cîte o mînăstire ori cîte o biserică, şi am publicat un articol plin de avînt „juvenil”, în care stăruiam ca întru amintirea marei fapte naţionale să se zidească o mare biserică monumentală la Bucureşti, unde avem numai bisericuţe. Lumea s’a încălzit şi chiar ziua următoare s’a constituit supt preşedinţia totdeauna zelosului Beizadea Dimitrie Ghica un comitet, care a luat asupra sa sarcina de a conduce lucrarea pornită pentru realizarea „frumoasei” idei. Puteam atunci Eminescu şi eu să credem că tot a mai rămas în noi ceva din avîntul religios al străbunilor noştri; azi însă după ce am ajuns om bătrîn, fără ca să fi văzut, fie măcar şi numai un mic început de faptă, ştiu că n’a mai rămas nimic. Am auzit chiar vorba, că e mai bine că nu s’a zidit acea biserică, de oare-ce ea n’ar fi putut să fie decît un fel de pocitanie arhitectonică: era ca timpul, în care s’a produs şi tot mai bine nimic”.

Am reprodus întreg episodul, căci este ca o icoană pe cît de întunecată, pe atît de adevărată a sfîrşitului de veac în care generaţia noastră de azi abia vedea lumina zilei. Cuvintele de cumplită durere ale bătrînului viteaz al penei care este d. Slavici şi zădărnicia visului de tinereţe al său şi al neuitatului Eminescu, fie o dojană pentru scriitorii noştri de acum, pentru ostaşii tineri ai cuvîntului, îndemne-i a-şi da seama de rostul problemei puse de maestrul lor, a-şi deschide sufletele şi preocupărilor religioase, a face să răsară cel puţin în scrisul lor „avîntul religios al străbunilor noştri”. I. Scurtu».

Din „Cugetările” Adinei Gh. Olănescu reproducem: „Ori-ce schimbare nu este progres; dar nemişcarea este moarte.” (Sămănătorul anul VI, nr. 52 din 23 decembrie 1907).

În „Sămănătorul (anul VI, nr. 14 din 1 aprilie 1907), apărea articolul „Răscoalele ţărăneşti şi cărturarii noştri” (autor Ion Scurtu): «O cumplită nenorocire, temută, profeţită, buciumată chiar, nu de o singură Casandră, a fost să se abată chiar acum, după anul jubilar, peste noi toţi cari trăim, simţim, gîndim şi muncim între hotarele de veci ale sîngelui romînesc. Suferinţi crîncene, moştenite, ca un blestem, din neam în neam şi o deznădejde care nu mai avea margini, precum trecuse peste toate marginile şi pricinile ei, - au dezlănţuit asupra atîtor dintre ogoarele pămîntului celui bun al ţării nu puterile de muncă ale ţăranilor harnici, nu plugurile lor ruginite şi vitele lor oropsite, ci patimile oarbe ale unei răzbunări din cele mai sîngeroase, între fraţii de aceeaşi mamă. Făptuiri nesocotite, răzvrătire neiertată împotriva rînduelii sociale şi a legilor statului, păcate înspăimîntătoare s’au săvîrşit, nu numai de către oameni fără de Dumnezeu, care nu brăzdează pămîntul în rînd cu ţăranii, nu numai de către puşcăriaşi ieşiţi din bezna ocnelor şi de către sălbatece bande de ţigani rătăcitori, ci chiar de către pacinicii, blînzii, îndurătorii şi iertătorii creştini ai satelor noastre, cărora foamea îndelungată şi mizeria de tot soiul, înşelăciunea stăpînilor, întunerecul şi amarul sufletului, răscoala instinctului de conservare fizică le-au luat fără de veste minţile cele drepte şi chibzuite şi le-au secat inimile cele bune ca pînea care ne-o frămîntă de veacuri braţele lor vînjoase.»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia