Tribuna
PNL
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XL): invazia ardeleană? - prea iubitul nostru scriitor, domnul Ioan Slavici! -
Marius HALMAGHI
995 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XL): invazia ardeleană? - prea iubitul nostru scriitor, domnul Ioan Slavici! -
cei de la „Sămănătorul” sînt „opincari”?

 

Continuăm reproducerea articolului « „Politicianizmul” în mişcarea literară»  - publicat în revista Sămănătorul, anul VI, nr. 5 din 28 ianuarie 1907, I Scurtu: «Acum cinci ani şi mai bine, cînd dd. Coşbuc şi Vlahuţă, cu autoritatea şi cu popularitatea lor de fruntaşii cei d’intîi ai poesiei noastre contemporane, au întemeiat „Sămănătorul”, multă vreme politicianii literari au stat ascunşi supt pămîntul muncit de cei harnici şi au încercat să scormonească acolo cărări nevăzute spre sufletele cinstiţilor cetitori. N’au izbutit. Zvonurile răutăcioase, calomniile neruşinate împotriva revistei „oficiale” a d-lui S. Haret, „subvenţionate” cu zeci de mii de lei (!), au izbutit să amuţească. Mai tîrziu se porni o nouă „campanie”: aceia împotriva „sectei” de la „Sămănătorul”, a „monopolului”, de acolo. Cetitorii au rîs şi acum, împreună cu cei bănuiţi. Politicianii literari s’au retras, bătuţi încă odată de propriul lor ridicol. Însă n’au dezarmat. În curînd marea „campanie” de răsturnare fu iscodită: cei de la „Sămănătorul” sînt „opincari”, fac „literatură ţărănească”, vreau să îmbrace pe cetitori în căciuli de oaie, în cioareci, în sărici şi în opinci. Zadarnic! Lumea de bun simţ rîdea şi acum şi pace! Nimeni dintre miile de cetitori romîni nu voiau să înţeleagă, să vadă adevărul cel nou că d. Coşbuc, cunoscătorul profund al literaturii antice şi universale, maiestrul neîntrecut al traducerilor din clasici şi din literatura indică, ar fi un simplu „opincar”. Nimeni nu voia să ia ştire de faptul tot atît de adevărat că d. N. Iorga, scriitorul multilateral, cu o cultură universală din cele mai rare, cunoscătorul atîtor limbi şi neamuri vestite, ar fi un oarecare locuitor obscur din cutare cătun pierdut al Moldovei. Nici măcar atîta nu voiau să îngăduie cetitorii că Anghel şi Iosif n’au tradus un singur vers din marii scriitori streini, ori că Sadoveanu şi Sandu n’au nici un personaj orăşenesc în povestirile lor ... Astfel pieri, ca fumul oricărui foc de paie, şi această epică pornire de răsturnare a „satrapiei” opincarilor literari. „Politicianii” literari, deznădăjduiţi de încăpăţînarea prostimei cetitorilor, amuţiră o vreme. Numai ici şi colo, din cînd în cînd, un „disident” cu pană de gîscă mai scîrţăia – ca o notă nouă – în fel şi chip: ba că d. Iorga n’ar fi apostol sincer al ideilor naţionale, ba că altul ar scrie prea mult, ba că un altul s’ar fi „epuizat”, şi cîte şi mai cîte şiretlicuri de acestea, bune cel mult pentru caraghioasele „întruniri pe colori” ale cameleonilor literaturii. Ci iată totuşi că o nouă „campanie” se vesteşte. O campanie grea, cu serii de articole şi „studii”, cu reminescenţe autobibliografice şi autobiografice, cu pretenţii de îndrumare „pură”, cu asigurări de revelaţii ale ... celui mai nou curent literar. Şi de această dată, tot un „disident”, tot un nemulţumit răzbunător poartă steagul de hîrtie. Încruntatul director al semi-Convorbirilor, poznaşul „Mihalache”, al cercurilor literare intime, fostul poet al unor pagini trandafirii, strecurate odinioară, de contrabandă, în glorioasa revistă a „junimei”, în „Convorbirile” veritabile, actualul filosof, estet şi critic „universitar”, el, şi nu altul mai mic se pune în fruntea luptei. Strigătul de alarmă este şi el mai grav ca ori cînd: literatura romînească e ameninţată de „invazia ardeleană”; prin d. Sextil Puşcariu care ne va face dicţionarul etimologic al limbei, chiar şi filologia romînească a fost cucerită de „Ardeleni”. Ci noul erou de revistă este mai mult de cît un luptător mare; el este mîntuitorul. În cîteva rînduri, de tot hazul, el a înghenunchiat pe „despoţii” literari ardeleni şi în alte cîteva ni-a arătat mîntuirea. Cel mai nou curent este „muntenesc” şi „moldovenesc”, iar în fruntea lui s’ar găsi ... „Cerna, Sadoveanu şi Iorga”, după clasificarea d-lui profesor de literatură, care este destul de modest să nu-şi ia singur locul în capul mişcării şi destul de optimist să aştepte a i-l da publicul cetitor! Fireşte! D. Iorga scrie de ieri şi e cetit numai în Bucureşti; d. Sadoveanu scrie tot de ieri şi n’a fost cetit de nimenea înaintea d-lui Dragomirescu, iar d. Cerna n’a publicat nimic în „Sămănătorul” pînă nu l’a citit în manuscris donchişotul mîntuitor al literaturii romîneşti. „Campania”, care e numai la început, făgădueşte a fi o genială represintaţie de Carnaval literar şi noi ne bucurăm şi promitem a rîde din toată inima. Căci, de, nu-i mare lucru de toate zilele să grupezi după provincii mişcarea literară a unui biet neam nepriceput care ştie una şi bună: că ori-ce scriitor de sînge şi de graiu romînesc, din ori-ce parte a pămîntului, este al său, precum sînt ai săi cei din trecut şi vor fi ai săi cei din viitor în veci şi pururea! I. SCURTU». Publicăm poezia poetului St.O. Iosif, redactor şi chiar proprietar al revistei „Sămănătorul” (poezia a apărut în nr. 44, 28 octombrie 1907): «Unui tînăr. Departe pân ’la mine blînd/ Întîiul vers al tău pătrunde,/ Pierdut plec fruntea ascultînd/ Şi jalea nu mi-o pot ascunde./ Te văd la masa ta de scris/ Şi simt credinţa ta ce leagă/ De fiecare gînd un vis,/ De orice vis o lume’ntreagă./ Dar nu mă ’ndur să te desmînt/ Şi trist, cu fruntea înclinată,/ Ascult străvechiul cîntec sfînt/ Ce-l îngînam şi eu odată ... St.O. Iosif».

Răscoala ţărănească de la 1907, nu a trecut neobservată de revista „Sămănătorul”, în nr. 40 din 30 septembrie  1907 fiind publicat articolul istoricului literar Ion Scurtu (1877-1922) „PROBLEMA RELIGIOASĂ LA NOI - Sau un corb alb între atîţia corbi negri. Cu prilejul articolului „Predica religioasă” al d-lui I. Slavici, în „Convorbiri literare, nr.9” :

«O minune s-a întîmplat în viaţa noastră intelectuală. O minune cu totul neaşteptată, căzută ca un trăsnet din senin asupra noastră: un corb alb, în chip de scriitor, încărunţit în vrednicii, cu graiul dulce şi înţelept, cu trecere mare în ochii tuturora, s-a coborît, blînd şi iubitor, printre gloata fără de număr a negrilor corbi croncănitori şi certăreţi şi hrăpăreţi, printre gloata cea netrebnică a creştinilor de ochii lumei, a fariseilor, a necredincioşilor cari-şi zic Atei” şi a vameşilor, a celor ce se’nchină numai material şi numai materiei care poate îngrăşa şi desfăta material propriei lor fiinţe ...

Prea iubitul nostru scriitor, d. Ioan Slavici, educatorul atîtorva dintre noi în cultul graiului romînesc, în cultul literaturii romîneşti, în cultul sufletului romînesc, d. Ioan Slavici însuşi şi nu altul mai mic şi mai tînăr a socotit de cuviinţă să ia cuvîntul, ca de pe un amvon, în venerabila revistă a „Junimei”, unde şi-a început cariera literară, şi să vorbească într’o chestiune cu desăvîrşire nesocotită la noi, batjocorită chiar, şi totuşi de cea mai mare însemnătate pentru noi: în chestiunea religioasă. Chestiunea religioasă? Dar ce să însemne această fantomă medievală? Cine este slabul de minte, incultul, ridicolul care s’ar închina acesteia, astăzi, în veacul luminei, - nu alluminei din lumină”, ceia ce nu mai există , precum nu mai există Atotputernicul de Sus, ci al luminei din ... întunerec, al luminei răsărite din bezna pe care au izbutit să o spargă, precum ar fi spart porţile Iadului, marii învăţaţi naturalişti şi piticii lor discipoli cari mai adeseori nici nu-i mai citesc, de orbiţi ce sînt chiar numai la faima magicei lumini din ... întunerec. Da! Această fantomă totuşi s-a coborît între noi. Peceţile de pe mormîntul indiferenţei noastre religioase au fost rupte. Duhul cel nou, adecă învierea vechiului duh curat al vieţii noastre religioase a străbătut teafăr printre suliţile de hîrtie ale ostaşilor necredinţei. E adevărat că nu dintre clerici, - dintre mireni a răzbătut în public întîiul glas al credinţei celei drept creştineşti. Şi nu dintre mirenii profesori de morală, ori bărbaţi de Stat, ci iarăşi din tagma cea neluată în seamă a scriitorilor a răsărit apostolul vechei credinţe, vestitorul viteazului David al crucii care va ucide pe uriaşul Goliat al lipsei de credinţă, al ateismului pretenţios din pătura de sus, ca şi al nepăsării nefericiţilor şi ticăloşiţilor din păturile de jos.».

(va urma)





comentarii
2 comentarii

Opincarule, iti opincile tot scriind ceva ce nu citeste nimeni...
09.10.2020 16:25
adica iti rupi opincile umbland prin oras si scriind ce nu citeste nmeni...
14.10.2020 17:47
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia