Continental
Tribuna
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XI): El nu se mai simţi preot ... - Cine vrea să judece mărimea faptelor lui Şaguna? - Cele zece porunci ale gazetarului … - August Treboniu Laurian?!
Marius HALMAGHI
1213 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (XI): El nu se mai simţi preot ... - Cine vrea să judece mărimea faptelor lui Şaguna? - Cele zece porunci ale gazetarului … - August Treboniu Laurian?!

Reproducem continuarea articolului „Andrei Şaguna” scris de Nicolae Iorga apărut în revista „SĂMĂNĂTORUL” – nr. 50 (1903): «Pe paginile, cînd senine ca o albă idilă din vremile păstorilor patriarchali, cînd pătate de sîngele mucenicilor şi al jertfelor unei răzbunări răsplătitoare, ale Revoluţiei de la 1848, numele lui Şaguna luminează numai ici şi colo, şi nu totdeauna de o lumină puternică şi egală. La dreptul vorbind, el a avut în acele zile de avînt, încercare şi suferinţe, care au adaus la un răbuş secular, o singură clipă mare, pe care o împarte cu acela care în acea clipă i-a fost un frate şi nu un rival, cu episcopul Uniţilor din Blaj. Înnaintea unei mulţimi fără de număr, ţerani din toate unghiurile ardelene, veniţi ca la propoveduirea unei nouă Evanghelii, apărură Vlădicii, amindoi Vlădicii, în cîmpul de pe Tîrnavă, lîngă Blaj. Cine ştie ce va fi avut de gînd să spuie unul şi cellalt, dar vorbele pregătite rămaseră nespuse: căci din suferinţa, din nădejdea, din adînca iubire gata jertfe a acestor săraci şi necărturari se desfăcu de odată ca o neoprită suflare a Duhului Sfînt care făcu pe ce doi păstori să se mărturisească fraţi înnaintea lui Hristos mîntuitorul şi a sermanului lor popor umilit, ce-şi aştepta mîntuirea de la Dînsul şi de la dînşii. De altmintrelea, anul Revoluţiei a fost şi cel d’intâiu din cîrmuirea lui Şaguna. Fiu de Romîni macedoneni, nepot de negustor din Pesta, crescut în lumea ungurească, străbătutu de învăţămintele Sîrbilor de aceiaşi lege, el nu putea găsi de la început înţelegerea adevărată a rolului său. Şi în negurile grele ce ascundeau depărtările cine ar fi putut descoperi atunci calea cea sigură? Dar cînd mişcarea naţională ungurească se mîntui printr’un desastru, în lupta întreită cu Împăratul, cu naţionalităţile duşmane şi cu străinul, se văzu în sfîrşit limpede înnainte. Pe multă vreme, forţa austriacă şi spiritul austriac erau să stăpînească peste ţerile Coroanei Ungariei, şi cine se luptase pentru tron avea dreptul la răsplată. Încă de la 1850, Scaunul episcopal din Blaj căuta demnitatea Metropolitană, şi Vlădica Alexandru Şuluţ era după Atanasie, îndeplinătorul Unirii cu Roma, cel d’intâiu Mitropolit românesc. Biserica neunită, care pornise de la cei ce nu voise să urmeze pe Atanasie în ruperea de vechia Biserică a Răsăritului, reclamă însă pentru dînsa, păstrătoarea ortodoxiei străbunilor, mitra arhiepiscopală a Albei Iulii. Titlul de independenţă al Mitropoliei îi era de altfel de nevoie pentru existenţa ei; căci, precum Ungurii ameninţau să contopească Biserica Unită, primejdia sîrbească stătea înnaintea Neuniţilor. Dar această Biserica răsăriteană trăise în despreţ şi luptă: abia după şaizeci de ani i se dăduse un Vlădică sîrb, apoi şi altul, tot sîrbi; tocmai tîrziu un Romîn, om slab şi cu mînile legate, şi acesta, Moga, fusese predecesorul nemijlocit al lui Şaguna. Cei cu credinţa tolerată puteau aştepta ce se dăduse celor ce fusese patronaţi totdeauna? Însă norocul voi ca Şaguna să fie acum „omul împrejurărilor”. În lăcaşul de umilinţă al episcopiei din Sibiiu, el se purtă şi vorbi ca un vechiu aristocrat, ca un mare senior, ca un principe al Bisericii celei mai glorioase. Vaza lui crea parcă un trecut respectat diocesei ce cîrmuia. Şi ast-fel la 1864 şi el fu Mitropolit, şi el căpătă neatîrnarea de străini. Şi aici vine cea mai cuminte faptă a învingătorului. El nu se mai simţi preot înnainte de toate, ci Romîn, şi prin Statutul Organic, care dădu alcătuirea nouei Mitropolii - hotărînd împărtăşirea laicilor la sinoadele conducătoare, el dărui Biserica neunită poporului său.

Cine vrea să judece mărimea faptelor lui Şaguna, meargă la Răşinari, frumosul sat romînesc, curat romînesc, din vecinătatea acelei capitale a Sibiiului, unde e Mitropolia şi unde mîni va fi Museul Naţional Romîn. La Răşinari au stat cei d’intâiu episcopi pentru Românii neuniţi: Sîrbii despreţuiţi cu cari-i miluise Viena. „Reşedinţa” unuia dintre dînşii se arată încă: o biată căsuţă cu fereşti oarbe, între bălării: pe prispa pustie o pisică toarce a ruină. Iar în faţă lîngă una din înnaltele biserici de astăzi, vezi o capelă funerară, peste cununile bogate de flori ale căreia se încrucişează bandele largi ale tricolorului românesc, de care „aici” nu cutează să se atingă nimeni. E mormîntul lui Şaguna. N.IORGA».

În revista „Sămănătorul” - anul VI, nr. 35 din 15 august 1907 – descoperim Şi «Cele zece porunci ale gazetarului romîn sau neo-romîn: 1.Să urăşti gramatica, stilul şi ori-ce studiu serios: astea se cer cetitorului ca să priceapă profunda ta înţelepciune. 2.Să nu spui adevărul, căci adevărul umblă cu capul spart, iar tu n-ai nevoe de nici o bătae de cap ca să fii gazetar romîn şi să baţi capul cetitorilor tăi. 3.Să ţii la stăpîn pînă ce îţi plăteşte leafa regulat: stăpîn şi leafa se condiţionează una pe alta. 4.Să juri că nu există critice mai bune de cît cele scrise de autori despre sine înşişi: ei sînt cei mai competinţi şi ştiu ce fac şi ce scriu. 5.Să nu judeci, cu dreaptă cumpănă, ci laudă ori înjură: extremele se ating. 6.Să nu arăţi nici odată izvorul de unde reproduci ceva; gazeta la care scrii, şi-ar pierde originalitatea. 7.Să cinsteşti numai pe colaboratorii gratuiţi: ei umplu coloanele şi tu iei leafă. 8. Să nu citeşti de cît gazetele altora: a ta nu-ţi îngădue forfecarea. 9.Să ai tupeu: altfel cine ţi-ar ghici profesiunea? 10. Să nu-ţi pese, în scrisele tale, de răspunderea legii: tu eşti a patra putere în stat, deci o putere a statului, iar nu supusul lui. UN CITITOR PRINTRE RÎNDURI»

Multe personalităţi ale vieţii culturale - din toate vremurile - au fost prezentate în revista “Sămănătorul”.

Având în vedere că în acest an se împlinesc 210 ani de la naşterea lui August Treboniu Laurian (la 17 iulie 1810, Fofeldea) reproducem articolul pe care istoricul Nicolae Iorga îl dedica acestui fondator al Academiei Române şi conducător al Revoluţiei de la 1848 din Transilvania (Sămănătorul, anul II, no 28 din 13 iulie 1903): Un utopist: August Treboniu Laurian”: «Acum cîteva zile s’a dezvălit, înnaintea cîtorva profesori, un mic bust de marmură, lucrat cu îngrijire şi, - după cît se zice, - plin de asămănare, care e chemat să amintească copiilor din şcoala vecină şi puţinilor trecători din acel unghiu al Bucureştilor numele şi faptele lui August Treboniu Laurian. August Treboniu Laurian?!

Pentru cine cunoaşte trecutul de dăunăzi al literaturii româneşti, aceste trei nume, curat, căutat, pompos latineşti - o adevărată proclamaţie, ascunzînd cine ştie ce nume obişnuite prin satele de dincolo - chiamă în memorie cărţi care nu se cetesc de mult sau care nu s’au întrebuinţat nici-odată, de localnici sau de străini. Tentamen criticum – un îndrăzneţ tentamen, o absurd fantasie de limbă, care avea drept scop să puie temelia unei nouă ortografii, unei nouă alegeri, unei curăţiri a cuvintelor, care ar fi făcut din romăneasca de la 1830, o limbă atît de adîncă cu desăvîrşire. Apoi Istoria Romînilor, trei volume îndesate de nume, de date, de fapte, pornind de la leagănul lui Romul ca să se oprească numai la instalarea în România de la 1866, în secolul al douăzeci şi şeaptelea ab urbe condita, a principelui străin: operă ciudată, în care neamul nostru apare ca prelungirea firească a marelui popor roman, ce trăeşte în el cu toate însuşirile lui; aşa ceva ca unul din acele decrete romane de marmură pierdute în tinda unei biserici dunărene sau bucovinene şi în josul scrisului sigur al căreia un biet cioplitor ţărănesc şi barbar de cruci de morminte a zgîriat semnele creştine ale veşniciei sufletului răscumpărat de la moarte. Harta Daciei, splendid lucrată pentru şcolile Daciei nouă, liberă între hotarele-i cu rîuri late, cu şira muntoasă a Carpaţilor sprijinind-o la mijloc; Dacia viitorului nebun şi a visului albastru, ca şi al trecutului vechiu de două mii de ani, pe care-l pomenesc nume de astăzi scrise cu etimologii neînchipuite: Tîrgul Vasului (Vaslui), Romnicul, Romanicul (Rîmnic), Romanaţii celor născuţi în Roma (Roma nati).»

(va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia