Continental
Tribuna
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (VII): Aici sunt nebunii? Şi’n ţară Cuminţii? - faţă cu cei bătrâni … faţă cu cei moderni … - un popor nehotărît între două doctrine?
Marius HALMAGHI
741 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (VII): Aici sunt nebunii? Şi’n ţară Cuminţii? - faţă cu cei bătrâni … faţă cu cei moderni … - un popor nehotărît între două doctrine?

În finalul conferinţei «Ce a fost la “24 ianuar” şi ce trebuie să fie azi», istoricul Nicolae Iorga prezintă câteva concluzii: «Şi iarăşi, pentru a se ajunge la succes, trebuie să fie cineva la unison cu ce e mai nobil în cugetarea politică a vremii sale. Nu se poate isola un popor nehotărît între două doctrine. El trebuie să aleagă o doctrină sau altă doctrină: el nu poate să fie într’un moment partisan al totalitarismului şi în celălalt să aplaude democraţia, oricum s’ar înţelege, pentru că este şi un fel foarte cuminte în care democraţia se poate înţelege, şi el a folosit popoarelor. Oamenii de la 1856-1859, aceştia au avut înaintea lor mai multe curente de cugetare, şi ei au avut bunul simţ să se alipească de acel curent de cugetare care era şi cel mai îndreptăţit din punct de vedere logic, dar şi cel mai înalt din punct de vedere moral şi cel mai folositor pentru ţările noastre. Ei au avut apoi şi altă înţelepciune: aceia de a merge cu acest curent numai până la un anume punct, de a nu urma până la capăt pe aceia cari aveau alt trecut, alte interese momentane şi cari urmăriau alte scopuri. Niciunul dintre dânşii n’a urmat cu convingere politica rusească de atunci sau, afară de câteva persoane interesate, politica austriacă, totuşi luând din ele toate anume principii care nu ne priviau pe noi. Ei au mers împreună cu liberalismul frances, pe care Napoleon al III-lea în momentul acela îl tolera şi mai târziu a ajuns chiar să prefacă regimul în Imperiu liberal. Dar, mergând la Mazzini, ai noştri nu tindeau la o ideologie universală; prieteni cu republicanii, ei nu căutau să introducă la noi republica. Au ales din toate curentele contemporane pe cel mai bun, l-au adaptat la necesităţile ţării noastre, s’au ţinut de acestea pănă la sfârşitul vieţii, dar numai întru cât putea să îngăduie trecutul, presentul şi îndreptarea către viitor a poporului nostru. De aici vine o învăţătură. Oricăt împrejurările ar cere în momentul de faţă să nu se spună anumite lucruri, să nu se manifeste anumite opinii noi, trebuie să arătăm, - şi este totdeauna un mijloc de a o arăta în orice fel de împrejurări -, adesiunea noastră la anumite principii, care, orice s’ar părea că stă astăzi în calea lor, vor birui. Trebuie să se arăte că aceia ce e în sufletul poporului român, ori de a o spune, ori de nu, este un lucru neclintit.»

Gruparea de scriitori reuniţi în jurul revistei „Sămănătorul” şi-a conturat treptat o ideologie, baza acesteia fiind gândirea social-politică eminesciană, fiind publicate multe documente, texte folclorice, poezii inedite din opera lui Mihail Eminescu.

În revista “Sămănătorul” (anul I, nr. 6, pag.95-96) au apărut gândurile poetului George Coşbuc, în rubrica “Voci din public”: 1.UNUL DIN HIGH-LIFE. Iar omul în lume se naşte/ Cuminte-ori netot,/ Şi scopul său ultim: să caşte,/ Trudit, că vieţii nu poate/ Să-i afle menirea şi rostul,/ Cumintele cască; iar prostul/ Stă gură căscată la toate-/ Şi-atâta e tot. 2.UN MĂGAR ÎN FUNCŢIE. Intrat-ar fi’n alta cetate/ Ştiutul Isus?/ Clădirăţi pe nobilu-mi spate/ O lume! Şi-alături sofismul/ Hristosului vostru – vezi bine! -/ Puteam să-l asvîrl de pe mine:/ Dar vrui ca să nasc creştinismul:/ Voi ce-aveţi de spus? 3.UN BOU. CA TOŢI BOII. Plec capul puternic, iar jugul/ Îmi geme de gît./ Dar, fără de mine nici plugul/ Nici carul! Din negur’adîncă/ Prin mine se’analţă popoare/ Eu ar, gîfăind pe rozoare,/ Ovăzul, doar caii-l mănîncă,/ Nu boii. Şi-atît. 4.UNUL DE LA MĂRCUŢA. Aici sunt nebunii? Şi’n ţară/ Cuminţii? Frumos. S’aude gălceava p’afară -/ Discută bărbaţii politici, Şi toţi decadenţii fac gură,/ Pe stradă dau ghionturi şi’njură/ Gardiştii şi tinerii critici./ Ce lume pe dos! G. Coşbuc».

Tinerii ştiu că la ospiciul “Mărcuţa” a fost internat Eminescu?

În lucrarea “Eminescu şi vremea sa”, criticul literar Ilarie Chendi (1871, Dârlos, comitatul Târnava Mică – 1913, Bucureşti) – unul dintre marii promotori ai curentului sămănătorist - îl prezintă pe marele poet naţional. Reproducem selectiv din cap. “Eminescu, Material nou de studiu” – medieşanul tribunist Ilarie Chendi dezvăluind – în stilul propriu - viziunea eminesciană despre artă şi naţiune: «În două poezioare inedite, Eminescu, traducând pe Goethe, face astfel apologia personalităţii: “Spun popoare, sclavii, regii,/ Că din câte-n lume-avem/ Numai personalitatea/ Este binele suprem.” - (…) poetul însuşi pare a ne arăta calea pe care trebuie să înaintăm, voind a-l cunoaşte, şi fiindcă, indirect, ne dovedeşte cât de mult Eminescu preţuia personalitatea sa, rămasă până astăzi nelămurită pe deplin. (…) Din fericire însă – şi pentru noi şi pentru poet – ni s-au conservat dovezi abondente, cari tocmai caracterul naţional ni-l pun în cea mai desăvârşită lumină. Manuscrisele lui, păstrate cu atâta sfinţenie de cătră domnul Maiorescu – şi ca şi noi, viitorii cercetători vor trebui să-i fie recunoscători pentru asta (…) Poezia şi artele, în genere, în mintea lui n-au fost concepute altfel decât în lumina naţionalismului. Şi fiind Eminescu totdeauna cel mai bun interpret al său, pentru a învedera modul lui de a judeca în materie de artă, reproducem aici un articol al lui în care, după ce defineşte “naţiunea” ca fiind “o totalitate de indivizi, cari subiectiv se numără a fi una”, continuă astfel: “Însă pentru ca totalitatea de oameni să se numere pe ei înşişi că sunt una, trebuie ca o sumă oarecare de note caracteristice să fie comune: limba, religia, obiceiurile, etc.

Cu cât aceste note sunt mai risipite, mai puţine sau mai şterse în conştiinţa singularilor indivizi, cu atât simţul apartenenţei unuia de altul e mai slab; cu cât însă aceste note, în totalitatea lor, sunt mai vii în conştiinţa fiecăruia, cu atât simţământul subiectiv al naţiunei, va să zică al solidarităţii naţionale, e mai intensiv şi mai înrădăcinat. Acuma, artele sunt oarecum aceste note grămădite într-un tablou, într-o singură presă, sunt bucăţi din viaţa subiectivă a poporului şi de aceea arta naţională, caracteristică, pe de o parte întăreşte conştiinţa naţională, pe de alta şi lărgeşte orizontul ei …

Arta, grămădind într-un punct trăsături caracteristice, cari se aflau risipite aduce în locul unor simţiri vagi, de o corelaţiune îndoielnică, tablouri întregi şi unitare din viaţa poporului, astfel încât viaţa individului ce le concepe se cristalizează şi ia trăsături singulare ce le avea asupra naţiunei sale, într-o singură şi mare intuiţie organică.

Arta, având facultatea de a fi mai perceptibilă pentru că-i plăcută, pătrunde mai lesne în masa claselor şi produce astfel o conştiinţă publică, care pe nesimţite se preface într-o solidaritate etică … Vasăzică, numai arta naţională are raţiune de a fi, numai ea naşte în inimile indivizilor întărirea şi intensivitatea acelui simţământ subiectiv care-i face ca toţi să se numere membrii aceluiaşi corp”… Aplicând la sine teoriile aceste, Eminescu a căutat să întrupeze în poezia sa toate elementele cari ar putea alcătui o poezie artistic naţională şi a recurs la toate izvoarele din cari trebuie să pornească poezia oricărui popor. Din manuscrisele lui se poate vede cu câtă dragoste a cetit şi studiat vechea literatură românească. Afară de toţi scriitorii mai vechi ca dânsul, de la Enache Văcărescu până la Alecsandri, îl interesa de aproape literatura poporană (…) Stihurile acestea Eminescu le cetea nu numai pentru limba lor, sau numai dintr-un sentiment de veneraţie pentru trecut, ci şi dintr-o altă cauză, de ordin naţional, care i-a inspirat şi poezia “Epigonii” şi căreia, incidental, îi dă expresie în următoarele şire: “Când mă aflu faţă cu cei bătrâni, cu literatura din deceniile trecute, pare că sunt într-o cameră încălzită. Simţi că aceşti oameni erau într-un contact nemijlocit cu un public oarecare, mic ori mare, dar, în sfârşit, era un public. Faţă cu cei moderni, pare că mă simt într-o cameră rece şi într-o cameră rece va fi observat oricine că lipseşte ceva … Ai sentimentul c-a murit cineva în casă …» (va urma)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia