Tribuna
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (LII): Ne grăia nouă?- PATRIARHUL CULTURII ROMÂNILOR, N.Iorga sărbătorit de Tribuna: în 1911 şi 2020! - Un ziar costă mulţi bani?
Marius HALMAGHI
1433 vizualizari
2020-Anul Iorga, anul sămănătoriştilor (LII): Ne grăia nouă?- PATRIARHUL CULTURII ROMÂNILOR, N.Iorga sărbătorit de Tribuna: în 1911 şi 2020! - Un ziar costă mulţi bani?

La finalul seriei de 52 de articole, terminăm reproducerea articolului „Un ziar!”, apărut în revista „Sămănătorul” (nr. 3 din 16 ianuarie 1905): «Din acest punct de vedere, această foaie e mai presus de critice. De un timp însă, este un public, un public mare - covîrşind de sigur celelalte categorii ale publicului de ziare -, care cere ceva mai mult. El cere pentru fiecare fapt o legătură şi o judecată. O judecată sigură, dreaptă şi nesupusă schimbării toanelor şi intereselor. Atîţia-l mint prin scris şi graiu şi el poate încă aşa de puţin să se descurce, încît îi trebuie o necontenită îndreptare. Ea trebuie să se facă în acel singur sens care e cinstit şi priicios: al interesului general, al interesului cultural, al interesului naţional. Astfel de îndreptări se dau prin această revistă. Dar ea n’are decît 300: adecă trei sute de abonaţi şi cîteva sute de cumpărători cu numărul între sutele de mii de Romîni cărturari. Mii şi mii de oameni n’au încă nevoia de a-şi întregi sufletul prin literatură. Dar lor li trebuie să afle totuşi ceia ce se petrece în fiecare zi şi ar dori să ştie tot odată, cum trebuie să înţeleagă acele întîmplări. Lor li trebuie un ziar a cărui acţiune să fie paralelă cu a noastră, fără să înţelegem prin aceasta că am pretinde vre o prioritate sau epitropie faţă de oricine. Un ziar costă însă mulţi bani şi creşte încet.România Jună” s’a încercat şi a perit, neputînd să lupte cu anii grei. Ziarul ce ar trebui însă, e aproape gata. Cele mai multe din articolele prime, pe care le tipăreşte de un timp „Universul” sînt înţelepte şi nepărtinitoare, pornind de la oameni cu simţul răspunderii lor. Această parte de orientare ar trebui să crească, să se amestece în cît mai multe rubrice, să schimbe cu desăvîrşire foiţa stricătoare a gustului care e „Universul literar”, ce ar trebui să se hrănească din reproduceri mărturisite, din ştiri literare şi din aprecieri conştiincioase. Neamul românesc n’ar putea fi destul de recunoscător oamenilor care i-ar da această hrană de temeiu în cea mai ieftenă, mai răspîndită şi mai bună dintre gazetele de astăzi. N. Iorga».

Revista „Sămănătorul” a încetat să mai apară brusc, în nr. 26 din 27 iunie 1910 (pag. 416), fiind publicată o simplă „Încunoştiinţare”: «„Semănătorul” care timp de opt ani a apărut foarte regulat se încumetă să-şi ia şi el ca şi celel’alte reviste două luni de vacanţă (iulie şi august). …». Peste numai un an, în 1911, istoricului Nicolae Iorga îi era dedicat numărul 122 din „Tribuna” (Arad), în 5/18 iunie, acesta fiind un colaborator constant al publicaţiei transilvane. Articolul istoricului braşovean Sextil Puşcariu era intitulat „Iorga ca istoric literar”, iar articolul scriitorului Ion Agârbiceanu era dedicat activităţii marelui istoric, principalul teoretician al „sămănătorismului”. Reproducem articolul „SĂMĂNĂTORUL. De Ion Agârbiceanu”: «Poşta de Lunia o aşteptam în fiecare săptămână ca pe o mare sărbătoare. Ne venia atunci „Sămănătorul” cu articolii primi ai dlui N. Iorga. Noi clericii români cari ne făceam studiile la universitatea din Budapesta în limba latină, şi câte odată, în cea ungurească, aşteptam gazetele noastre cu nerăbdare, dornici de veşti din lumea românească. „Sămănătorul” însă îl aşteptam cu înfiorare, pentrucă dela două-trei numere, revista aceasta ne cuceri partea cea mai intimă, a sufletului nostru, şi era pe cale să ni-l cucerească întreg. Numele dlui N. Iorga se confonda, pentru noi, cu “Sămănătorul”, şi de adeseori aşteptam să tăiem filele revistei, ştiam, simţiam că de pe faţa întâi ne va grăi iarăşi acelaşi suflet cald, adânc şi totuşi limpede, care, uimindu-ne prin noutatea şi bogăţia lui, producea sguduiri cari nu se uită. Unul citea iar ceilalţi ascultau. Noi eram deprinşi zi de zi să ascultăm sfaturile şi îndemnurile preoţilor cari conduceau seminarul, noi, cari nu trecea zi să nu ascultăm predică de morală, am simţit dela întâile citiri că ne grăieşte din revista aceea modestă un mare apostol. Apostolul adevărat care ne-ar trebui nouă aici în seminar! Ne grăia nouă?

Ne ştia pe noi, cincisprezece tineri, pierduţi într’un seminar străin? Ştia că noi ne împotrivim de ani întregi să nu fim părtaşi ai societăţii literare a elevilor străini din seminar, şi că pentru aceasta îndurăm asuprirea mai marilor şi dispreţul colegilor unguri, slovaci şi şvabi? Ştia că şi noi, închişi într’un seminar bine păzit, încât nu puteam să ne înscriem membri la societatea „Petru Maior”, ştia că şi noi râvnim la o cultură a noastră, românească? Nimic din toate acestea nu va fi ştiut, şi totuşi ne grăia nouă, celor cincisprezece clerici români. Şi sunt sigur, tot aşa vor fi crezut, că le vorbeşte lor tinerii de pe la toate şcoalele noastre medii şi de prin seminare. Şi credinţa nu ne-a înşelat. Scrisul dlui Iorga era menit pentru sufletul românesc de pretutindenea. Nu voiu greşi de voiu spune, că prin scrisul dlui Iorga se deştepta mai întâi mândria naţională. Se întărea prin fiecare articol următor. Îmi aduc aminte de observările ce mi-le făcea un coleg din părţile sătmărene, care trecuse prin şcoli-ungureşti. Zicea: „Ăsta-i mai tare ca Prohászka” şi întrerupea des, ca să repete aceleaşi vorbe. (Prohászka pe atunci ţinea conferenţe la Budapesta. Azi e cel mai învăţat episcop ungur şi cel mai bun orator bisericesc în toată ţara. Cultura şi literatura naţională pentru izbânda cărora dl Iorga ş’a închinat întreaga sa viaţă, au fost cele două mere de aur după cari noi clericii am rîvnit mereu, dar zadarnic, patru ani de zile în seminar. Şi strălucitoarele sale articole, în cari explica îndreptăţirea şi arăta forţa imensă ce residă în aceste două tesaure, nu puteau să aibă răsunet mai larg decât în sufletele noastre, cari trebuia să ne ducem pe furiş într’o chiliuţă, să ne încuiem uşa, şi aşa să putem ţinea câte-o şedinţă, chipurile literară. Dar ceea ce ne captiva deopotrivă cu ideile ce semăna, era noua şi minunata haină în care era înveşmântat noul crez. Pentru ce să nu mărturisim? Limba literară, câtă brumă o putem scrie o seamă de oameni, o datorim în mare parte curentului nou, pornit laSămănătorul” din articolele dlui Iorga, din nuvelele lui Sadoveanu, învăţam pe dinafară fraze întregi şi le spuneam cu fală. Şi ne ziceam: cât e de frumoasă limba românească. Nu voiu greşi, afirmând, că de rămânea gruparea dela „Sămănătorul” încă zece ani, astăzi am avea la noi în Ardeal cel puţin un număr îndoit de cititori ai operelor literare. Acei zece ani de intensivă citire şi preocupări literare ne-au dat aproape pe toţi cari azi înseamnă ceva, la noi, în ştiinţă şi literatură. S’a spus din partea unora, ca argument diminuator, că activitatea dlui Iorga a influienţat mai cu seamă tinerimea. Nu activitatea istorică a dlui Iorga. Ce înseamnă acea activitate a spus acum de curând la Academie, chiar dl Xenopol. Dar activitatea culturală şi socială.

Dar ori ce luptă ideală e înţeleasă mai întâi de sufletele tinere, de sufletele sincere, în cari nu s’au încuibat încă ambiţiile deşarte şi poftele de câştig. Şi totuşi nu ori cărui luptător idealist i se deschide drum spre inimile tinerilor. Ci aceluia, care cu inima deschisă, el mai întâi, ştie afla şi forma cea mai potrivită de apropiere. Mi-aduc aminte că spuneau unii dintre colegi: „pe N. Iorga să-l avem să ne vorbească în toată seara. La o săptămână ar putea pleca cu noi în foc”. Cred că omagiul cel mai înalt ce i-s’ar putea aduce la împlinirea acestor 40 de ani de viaţă şi de muncă uriaşă, ar fi să se uite micile mizerii, şi să se strîngă din nou mândra ceată delaSămănătorul”, recunoscându-se astfel rolul hotărîtor cel are D-Sa în mişcarea literară şi culturală a vremilor mai nouă».

La fel cum au făcut înaintaşii (în 1911), cotidianul „Tribuna” a respectat tradiţia istorică, dedicând memoriei marelui istoric, un supliment special (supliment cultural - social – politic, în numărul din 22 decembrie 2020); românii nu ar trebui să-l uite pe savantul, considerat un adevărat „PATRIARH AL CULTURII ROMÂNILOR!”, acesta stingându-se din viaţă la numai 69 de ani, fiind asasinat de un comando legionar.

Vă invităm să descoperiţi cotidianul „Tribuna” şi în anul 2021, an pe care îl dedicăm tribunistului Octavian Goga (la 140 de ani de la naştere: 1881-2021), dar şi grupării „Tinerilor Oţeliţi”, prea puţin cunoscută marelui public!

Un sincer „La mulţi Ani”, în speranţa unui an mai bun, cu sănătate!





comentarii
1 comentarii

Nu ne iarta dl. Halmaghi nici anul asta!
11.01.2021 23:02
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia