Tribuna
Astra film
2019-anul tribuniştilor (XXXVII): Voi l-aţi îmbuibat cu pesimism ...!
Marius HALMAGHI
2605 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (XXXVII): Voi l-aţi îmbuibat cu pesimism ...!
- visa în toate clipele vieţii lui fericirea neamului şi te fura cu vorba - Despre şi pentru Eminescu!

Continuăm prezentarea studiului: „Despre şi pentru Eminescu”, publicat de Olimpiu Boitoş: «Nu vorbesc de durerea mea, care e numai a mea şi numai mie are să-mi să rămână. Sunt însă în aproape toate ţările române mulţi oameni, care l-au cunoscut, şi era peste putinţă să cunoşti şi să nu iubeşti pe acel om frumos şi totdeauna râzător, care n’avea în el iubire de sine, nu cerea dela nimeni nimic, nu i-se punea nimănui în cale, nu râvnea nici la bunuri, nici la onoruri lumeşti, visa în toate clipele vieţii lui fericirea neamului şi te fura cu vorba, ca să te poarte prin lumi mai frumoase decât cea văzută în aevea. Era chiar în glasul lui un timbru atât de duios, încât nu se putea să-l fi auzit fără ca să doreşti a ţi-l mai reaminti şi din gura lui nici ocara nu putea să te mâhnească. De aceea şi mai ales de aceea viaţa lui tristă şi încă mai trista lui moarte a produs în societatea noastră o jale adâncă şi persistentă. O ştie d. B.P. Haşdeu aceasta?

Tocmai pentrucă o ştie, tocmai profitând de jalea noastră, d-sa vine să facă pe adversarii săi vinovaţi de soartea cea tristă a răposatului Eminescu. N’a fost, nu e acest mort plâns de noi pentru d. Haşdeu decât un fel de corpus delicti, o victimă a „Junimismului”, o dovadă despre nemernicia „mentorilor” lui, care i-au înveninat sufletul, l-au omorât şi-l mai jertfesc şi acum după moarte. B.P. Haşdeu nu e măcar nici original, căci încă de mult zise Eminescu:

„Ori să vină pe-a ta urmă, în convoiu de ’nmormântare/ Splendid ca o ironie, cu priviri nepăsătoare;/

Iar de-asupra tuturora va vorbi vre-un mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine, - lustruindu-se pe el,/

Sub a numelui tău umbră. – Iată tot ce te aşteaptă”.

D. Haşdeu ar fi trebuit să citeze aceste versuri, cum eu citez, dupăce am cetit cele scrise de d. Ionescu-Gion şi de d. Haşdeu, ceeace urmează mai departe în Satira I.

„Ba să vezi ... posteritatea este încă şi mai dreaptă/ Ne putând să te ajungă, crezi c’or vrea să te admire?/

Ei vor aplauda de sigur biografia subţire,/ Care s’o’ncerca s’aratecă n’ai fost vre-un lucru mare,/

C’ai fost om cum sunt şi dânşii. Măgulit e fiecare/ Că n’ai fost mai mult ca dânsul”.

Dl. Haşdeu exprimă acest adevăr prin vorbele: „mult puţinul ce i-se cuvine cu dreptate

Dar toate acestea d. B.P. Haşdeu nu le face, pentrucă se simte măgulit de gândul, că Eminescu n’a fost „mai mult ca dânsul”, ci pentruca să măgulească şi să ademenească pe „mititeii”, din mijlocul cărora atât de bine îi ese propria mărime la iveală. Omul care a scris şi publicat „Sic cogito”, nu poate decât vorbind în zeflemea să spună, că Eminescu a fost ceeace a fost numai fiindcă a căzut pe mâinile „Junimii”. Viaţa mea s’a început în clipa naşterii şi are să se sfârşească în clipa morţii mele; existenţa mea e însă fără de început şi fără de sfîârşit, şi viaţa nu e decât o fază trecătoare din această veşnică existenţă. Aşa zice d. Haşdeu şi aşa ar zice, cred eu, toţi oamenii, dacă şi-ar da bine seamă despre ceeace simt în inima lor. Deoarece însă cei mai mulţi oameni n’au deprinderea de a-şi da seamă despre rostul propriei lor vieţi, d. Haşdeu e foarte sigur, că va găsi mulţi cetitori, care cred că dsa vorbeşte serios, când zice:

„Voi l-aţi îmbuibat cu pesimism, voi l-aţi stricat, voi l-aţi nenorocit!”

Adevărul e că Haşdeu, care a ajuns la cunoaşterea marelui adevăr, râde ca odinioară augurii romani şi îşi reaminteşte versul lui Eminescu: „Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos!”

Sunt în lumea aceasta o mulţime de oameni mai „mititei”, din care puţin e de scos şi care o ştiu şi ei aceasta şi de aceea caută să se pună bine cu câte un om mai mare, pentrucă, în coada lui, să răsbească prin lume. Aceştia sunt, se înţelege, supuşi şi ascultători, aceştia fac ori să căsnesc, cel puţin, să facă ceeace li se cere.

Noi însă, d. Haşdeu şi eu, ştim tot atât de bine ca mult certaţii „mentori” ai lui Eminescu, că nu putea nimeni în lume să aibă talismanul de a scoate din Eminescu vre-un asemenea om mititel. Dacă adevărat e, că „umbră numai şi vis” e viaţa, o fază trecătoare din veşnica existenţă, rostul vieţii nu e în împrejurările în care o petrecem, ci în ceeace suntem prin noi înşine, cu partea dăinuitoare a firii noastre, care este a priori şi rămâne, precum zice apostolul Pavel şi dupăce moartea va fi curmat visul. Secătura e secătură tocmai fiindcă din ea nimic de scos nu este şi de aceea mi se pare potrivit cu împrejurările, în care se iveşte: cu cât însă caracterul aşa numit inteligent e croit în dimensiuni mai mari, cu atât mai puţin atârnă caracterul empiric dela împrejurări, căci în lumea aceasta sunt toate şi fiecare caută, vede şi adună ceeace se potriveşte cu firea lui. D. Haşdeu e unul dintre oamenii care ştiu, că nu poţi să scoţi dintr’un om decât ceeace e de scos; ţine însă ca alţii, care n’o ştiu aceasta, să creadă, că d-sa are ucenici, din care a scos ceeace alţii n’ar fi putut să scoată.

Ar fi un bun serviciu făcut naţiei române, ba chiar şi omenirii, dacă s’ar afla, aşa incidental, cam în ce fel l-ar fi apucat magistrul pe Eminescu spre a-l face să caute în lume ceeace caută bunăoară dl Ionescu-Gion, să vadă ceeace vede bunăoară d. Şăineanu şi să adune fie în el, fie la sine ceeace va fi adunând vre-un altul dintre ucenicii mai fericiţi decât Eminescu. Student la Viena, Eminescu petrecea mare parte din timpul zilei plimbându-se dela librărie la librărie, dela antiquar în antiquar, ca să vadă ce e mai nou prin vitrine. Noi toţi ceice îl ştim din acel timp ni-l aducem aminte stând în faţa unei vitrine şi scoţându-şi cu briceagul fire de păr din barba nu de curând rasă.

Cum oare l-ar fi apucat magistrul spre a-l facă să nu-şi mai scoată firele de păr cu briceagul?

Eu l-am rugat prieteneşte să n’o mai facă aceasta, fiindcă râde lumea de dânsul.

Ce prostie! – mi-a răspuns el în felul lui. – Pe altul nu-l doare, iar mie îmi este o trebuinţă. Dacă te supără, nu mai umbla cu mine!”. E un lucru de nimic aceasta, dar d. Haşdeu e unul dintre oamenii, cari ştiu că viaţa omenească e un mozaic alcătuit, cu mai multă ori mai puţină măiestrie, tot din asemenea nimicuri.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

marquardt

Imbunatatirea accesului..SMIS 125263

Asigurarea SMIS 125264

Transylvanian Grand Prix

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
turboclima
Licitatie publica

accentmedia