Tribuna
2019-anul tribuniştilor (LII): Adevărul etern al lui Dumnezeu?
Marius HALMAGHI
5212 vizualizari
2019-anul tribuniştilor (LII): Adevărul etern al lui Dumnezeu?
- Nimic nu se poate clădi ... pe violenţă! - Cine a jucat „rolul lui Voltaire” şi a fost patriarhul culturii române?

Milton G. Lehrer scria, în „Cuvânt înainte” al lucrării „Ardealul pământ românesc”: «Climatul politic al vremii în care ea a fost scrisă nu m-a împiedicat însă să dezvălui opiniei publice din Occident aspectul real al aşa-numitului arbitraj de la Viena, act arbitrar, inechitabil şi apolitic, impus cu violenţă de cei doi comparşi, Ducele şi Führerul, care au crezut că Europa culturii milenare a căzut atît de jos, încît destinele ei pot fi scrise de doi aventurieri, erijaţi în conducători. Dictatele impuse de dictatori au avut dintotdeauna soarta făuritorilor lor. Nimic nu se poate clădi într-adevăr pe violenţă, după cum nimic nu se poate clădi pe nisip: nici dictaturi nici dictate. Autorul”». În această lucrare se fac multe referiri la lucrările istoricului şi omului politic Nicolae Iorga (1871-1940). Dintre acestea reproducem opinia privind legătura dintre poporul român şi libertate: «”Poporul român, spune Nicolae Iorga, este un popor născut în libertate, trăit în libertate şi căruia această condiţie de libertate îi este elementul primordial şi absolut pentru viaţă” (...) Despre momentele tragice prin care a trecut poporul român în vara anului 1940, marele istoric Nicolae Iorga scria la scurt timp după Diktatul de la Viena: „Cred că trebuie vorbit limpede, nu faţă de o stare de spirit neîncrezătoare a ţării, ci faţă de tot ce forfoteşte în inimile unui popor asediat de necruţătoare duşmănii, care-şi apără mai mult decât statul, aşa de greu clădit, însăşi fiinţa lui naţională în formă independentă. În acea straşnică noapte ni s-a pus înainte alegerea între o jertfă de pămînt şi, din nenorocire, de fii ai acelui pămînt, (...) Să mi se arate ce altă alegere se poate face. Întîmplarea a făcut că nu eram de faţă, dar cum aş fi putut să judec altfel decît atîţia din aceia cari, ca şi mine, au avut partea lor în mărirea României? Am înţeles că statul trebuie să cedeze, indiferent dacă alţi oameni cu altă vază şi altă putere n-ar fi putut aduce altă revizuire. Dar statul e una şi naţia alta. Naţia rămîne şi subt cea mai crudă apăsare. (...) Vitează şi deşteaptă, cum e, naţia românească, înfăşurîndu-şi trupul rănit în tricolorul tuturor speranţelor, intră acum în front. (O explicaţie, în „Neamul românesc” din 3 septembrie 1940)». Nu după mult timp, la 27 noiembrie 1940, istoricul considerat „patriarhul culturii române” era asasinat de membrii Gărzii de Fier, aceştia considerându-l vinovat de uciderea comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu. În discursul funerar - ţinut de istoricul francez Henri Focillon – acesta îl considera pe Iorga „una dintre personalităţile legendare plantate, pentru eternitate, în pământul unei ţări şi în istoria inteligenţei umane”.

Criticul George Călinescu afirma că savantul Nicolae Iorga a jucat în cultura românească - în primele decenii ale secolului XX - „rolul lui Voltaire”! Reputat orator şi om politic - foarte temut de adversarii politici – membru al Academiei Române (de la 24 de ani, în 1894), Nicolae Iorga a lăsat posterităţii o operă istorică vastă, ce cuprinde circa 1250 de volume şi 25000 de articole, savantul fiind considerat cel mai mare poligraf al românilor. Multe din aceste lucrări şi articole se referă la lungul proces de deşteptare naţională şi la înfăptuirea Marii Uniri, lupta românilor din imperiul austro-ungar fiind cunoscută şi datorită relaţiilor foarte apropiate între tribunişti şi istoricul Nicolae Iorga, multe articole ale acestuia fiind publicate în seria cotidianelor „Tribuna” (Sibiu - Arad - Bucureşti).

Marea Unire a românilor, de la 1 decembrie 1918, şi tratatul de pace semnat la Trianon a avut un impact diferit pentru România Mare şi Ungaria, fiecare popor interpretând diferit acele evenimente istorice. Dacă românii au privit cu optimism acest nou început în dezvoltarea lor, istoricul austriac - născut ungur, de origine evreiască - Paul Lendai, scria în lucrarea „Ungurii”(1999): «În castelul de delicii Trianon din parcul de la Versailles, Aliaţii au emis certificatul de deces al imperiului milenar al lui Ştefan (...) În această zi fatală, 4 iunie 1920, în întreaga ţară au sunat clopotele, pe clădiri au fost arborate steaguri negre, circulaţia s-a oprit, ziarele au apărut cu un chenar negru, iar în biserici s-au ţinut slujbe de înmormântare. Trianon a însemnat amputarea naţiunii ungare şi sfârşitul Ungariei istorice. (...) Trianon a fost un şoc din care ungurii – indiferent de poziţia politică dintr-un moment sau altul – în fond nu şi-au revenit nici astăzi. În grădiniţe şi şcoli, la liturghii şi în presă a fost ţinută trează ideea unei redobîndiri a ţinuturilor pierdute în favoarea vecinilor dispreţuiţi. Parolele repetate zi de zi „Nu, nu, niciodată” şi „Ungaria ciuntită-i blestem, Ungaria Mare o vrem” marcau chiar şi la douăzeci de ani după Trianon viaţa cotidiană din şcoli. Ora de clasă începea şi se termina cu crezul unguresc prin care în conştiinţa elevilor se imprima ca „adevăr etern al lui Dumnezeu” ideea unei reînvieri a vechii Ungarii: „Cred într-un Dumnezeu,/ Cred într-o patrie,/ Cred într-o dreptate divină eternă, Cred într-o reînviere a Ungariei! Amin”».   

  Parlamentul Ungariei a declarat anul 2020 - „Anul solidarităţii naţionale” - comemorând un secol de la încheierea tratatului de pace de la Trianon, luând hotărârea «în spiritul responsabilităţii prevăzute în Constituţia Ungariei, „ţinând cont de problemele politice, economice, juridice şi psihologice create de acest tratat de pace, nerezolvate până în prezent, dar în acelaşi timp, bazându-se pe credinţa de dăinuire a maghiarilor de peste hotare şi apreciind rezultatele politicii de unificare a naţiunii, fără modificarea graniţelor, în mod paşnic, începând din 2010”. Argumentând decizia, se afirmă că această formă de amintire privind tragedia de la Trianon a fost solicitată Parlamentului ungar, de către Forumul Reprezentanţilor Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF): „În perioada de aproape 100 de ani de la trauma Trianon, numărul maghiarilor a scăzut tragic dincolo de graniţele patriei-mamă, dar sentimentul de apartenenţă naţională a rămas”, se arată în recomandarea comisiei. În acelaşi timp, ei au subliniat că prin această decizie nu vor doar să-şi amintească de tragedia de la Trianon, ci printr-o nouă ofertă de cooperare adresată popoarelor din regiune, vor să contribuie şi la viitorul Europei Centrale.» (www.hirado.hu/2019/06/18).

A mai trecut un an în care, cu sprijinul conducerii cotidianului „Tribuna” şi a întregului colectiv redacţional, am redescoperit câteva din scrierile generaţiilor de tribunişti. Mulţumim pentru întregul sprijin acordat, anunţând continuarea publicării în anul 2020, a seriei de articole „Anul comemorativ Nicolae Iorga (1871-1940) – Anul sămănătoriştilor”!

Cititorilor tribunişti le urăm un sincer „La mulţi Ani!”, invitându-i să continue să lectureze „Tribuna”, pentru a redescoperi istoria acestor meleaguri, cotidianul sibian rămânând singura publicaţie aproape de sufletul fiecărui român „Dintotdeauna pentru totdeauna!”.





comentarii
1 comentarii

Dacă "anul comemorativ" ține doi ani, cu ce e altfel decât fiecare sâmbătă și duminică în care se sărbătorea Joia Tineretului la căminul cultural? Se zvârcolesc eroii în morminte!
01.01.2020 12:11
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia