Tribuna
1.835 de minute de teatru în luna martie
Andra MARINESCU
1479 vizualizari
1.835 de minute de teatru în luna martie
La Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, luna martie vine cu 19 reprezentaţii, dintre care două sunt în premieră naţională, fiind jucate în patru spaţii diferite. Astfel, actorii promit peste 1.835 de minute de teatru, contribuind, în acest fel, la diversitatea agendei culturale a oraşului printr-un bogat şi provocator program.
Primăvara vine la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu cu spectacole variate, ce traversează stări diverse. Astfel, manifestările instituţiei reprezintă montări ale unor piese clasice, ca "Romeo şi Julieta" de William Shakespeare, ce va fi prezentată vineri, pe 1 martie, ora 21, sau "Faust", de Johann Wolfgang von Goethe, din 8 martie, ora 19, cât şi adaptări ale unor texte mai noi, precum "Priveşte înapoi cu mânie!", de John Osborne, ce se va juca joi, 21 martie, ora 21, sau "Balul burlacilor", de William Russel, sâmbătă, 2 martie, ora 21.

"Reluarea" tinereţii

De asemenea, una dintre cele mai aşteptate reluări ale acestei luni va fi şi reprezentaţia dublă a spectacolului "Ultima zi a tinereţii", în regia lui Yuri Kordonsky. Câştigătoare a premiului pentru cel mai bun spectacol al anului în cadrul Galei Premiilor UNITER din 2012, piesa prezintă o poveste de dragoste tulburătoare, pe fundalul neliniştii de dinaintea celui de-al doilea război mondial, ce va fi ilustrată atât vineri, 29 martie, ora 19, cât şi sâmbătă, 30 martie, ora 19.

Două premiere la TNRS

Dar luna martie aduce pe scenă şi două premiere. Astfel, prima dintre ele va avea loc miercuri, 13 martie, ora 19, la Secţia Germană, fiind, de fapt, o adaptare după basmul românesc "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte", în regia lui Gavriil Pinte, iar cea de-a doua, "Maestrul şi Margareta", în regia lui Zoltán Balázs, se va juca în două variante diferite, cu două distribuţii speciale, din care fac parte atât actori români, cât şi actori maghiari, fiind pusă în scenă pe 22 şi pe 23 martie, de la ora 19, într-un decor ce cântăreşte peste şapte tone. În plus, spectacolele care completează lista lunii martie sunt "Balul burlacilor" (sâmbătă, 2 martie, ora 21), "Ne făceam că plouă. Şi ploua. Neîntrerupt" (duminică, 3 martie, ora 19), "Faust" (vineri şi sâmbătă, 8 şi 9 martie, ora 19), "O femeie singură" (duminică, 10 martie, ora 19), "Damen-Vals" (joi, 14 martie, ora 19), "Profesorul de franceză" (sâmbătă, 16 martie, ora 21), "Priveşte înapoi cu mânie!" (joi, 21 martie, ora 21), "Melodie varşoviană" (sâmbătă şi duminică, 23 şi 24 martie, ora 21), "Închisoarea de fete" (joi, 28 martie, ora 21), precum şi "Take, Ianke şi Cadâr" (duminică, 31 martie, ora 19). 

De la cinci, la 30 de lei

În acest sens, cei care doresc să ia parte la spectacolele puse la dispoziţie de Teatrul Naţional "Radu Stanca", îşi pot achiziţiona biletele puse în vânzare la Agenţia Teatrală din Bulevardul Nicolae Bălcescu, Nr. 17, sau online, de pe site-ul teatrului, tnrs.ro. Preţurile variază între cinci şi 30 de lei, în funcţie de spectacol şi de locul în sală, iar elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de reduceri de până la 50%, în limita locurilor disponibile.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu
Comunicat de presa