S-ar spune că bărbaţii fac istoria. În politică, afaceri sau ştiinţă şi tehnologie. Însă rar se întâmplă ca ei să fie singuri. În spatele acestor reuşite stă, de multe ori, sexul frumos. Astfel, femeile sunt cele care îi ridică, îi susţin sau îi motivează să se "lanseze" până la un nivel superior celorlalţi. De altfel, partenerele joacă roluri importante când vine vorba şi despre hotărâri istorice sau decizii de stat. Direct sau indirect, vizibil sau nu, modalitatea de a-i influenţa sau modela dă, nu de puţine ori, roade. În acest sens, se poate constata că perechile fac istoria - fie că vor sau nu -, dezvoltând , totodată, frumoase poveşti de dragoste, amintite peste ani şi ani ca fiind legende de neuitat.
O poveste frumoasă de amor, marcată de celebritate, este şi cea a scriitorilor din Montparnasse, din Paris, respectiv cea dintre Jean Paul-Sartre şi Simone de Beauvoir. Uniţi de aceleaşi principii şi valori, de aceeaşi putere a inteligenţei şi purtători ai aceloraşi idei, cei doi au dat dovadă de o relaţie bazată pe afecţiune şi linişte, sprijinindu-se reciproc. Însă, părerile nu le erau, întotdeauna, aceleaşi, totuşi, dar dobândeau, în final, atingerea aceluiaşi scop.

"Tu eşti pentru mine relaţia necesară"

Paginile volumului lor de iubire s-au deschis pe vremea când Simone şi Jean-Paul studiau la universitate. Pe atunci, ea avea doar 21 de ani, iar el 24 de ani. Se spune că ar fi făcut un pact, potrivit căruia relaţia lor să aibă o durată determinată, respectiv să rămână împreună doi ani, după care fiecare să îşi vadă de drumul propriu, fără a continua o relaţie exclusivă. În tot acest timp, tinerii tindeau spre despărţiri dese spaţiale, nu cu scopul de a-şi verifica iubirea au a li se face dor unul de celălalt, ci cu cel de a creşte oportunităţile de a cunoaşte şi pe altcineva, de a-şi face noi prieteni sau eventuale relaţii. Însă nu totul a mers conform planului. Asta pentru că, odată cu terminarea perioadei de doi ani, Jean-Paul Sartre şi-a dat seama că este făcut pentru Simone de Beauvoir, iar Simone... pentru Jean-Paul. "Tu eşti pentru mine relaţia necesară", i-ar fi spus bărbatul tovarăşei sale cu care a pornit împreună în viaţă. Cu speranţă, răbdare şi afecţiune. Însă nu a încetat nici dezvoltarea altor relaţii... întâmplătoare, după cum le numeau cei doi, având libertăţi şi relaţii colaterale fiecare. Sartre nu a refuzat şansele ce i s-au ivit, iar Simone a beneficiat de aceeaşi independenţă, profitând de aceasta. În ciudăţenia relaţiei lor, amândoi au legături erotice în afara cuplului, povestindu-şi chiar experienţele şi sfătuindu-se în acest sens. Dar aceste legături exterioare, care au îmbinat, totuşi, libertatea cu apartenenţa, nu au dus la alterarea relaţiei amoroase dintre cei doi, explicându-se, în acest fel, intensitatea şi caracterul special pe care ei l-au dat cuplului. Ceea ce a stat în spatele înţelegerii dintre cei doi constă în schimbul de idei şi dezbaterile comune, care au dus la soluţionarea chiar şi celor mai neobişnuite probleme. "Fără ea nu aş fi avut niciodată aceeaşi experienţă. Fără să fi discutat cu ea despre acestea, ele ar fi fost nespecifice. Un gest pe care îl descriu, o situaţie de viaţă pe care o analizez - ele capătă precizia şi exactitatea lor realistă prin intensitatea experienţei cu Simone de Beauvoir", ar fi spus Sartre.

Fără căsătorie

În ceea ce priveşte provenienţa partenerilor, ambii se trăgeau din clasa burgheziei. Pe de o parte, Sartre s-a născut la Paris şi a fost crescut doar de mamă, căci tatăl său murise pe când el avea doar un an. De asemenea, bunicul matern i-a oferit o educaţie conservatoare, fiind influenţat, mai târziu, şi de opera lui Henri Bergson sau Heidegger. Pe de altă parte, Simone a crescut într-o familie catolică, adoptând ateismul încă din adolescenţă, dedicându-se întreaga viaţă studiului şi scrisului. Ca şi colegi şi părtinitori ai aceloraşi idei, ei au încercat să găsească răspunsuri la diferite întrebări. Cu toate acestea, nu s-au căsătorit niciodată, deşi unele surse spun că bărbatul ar fi cerut-o o dată de soţie. Ei nu au vrut să ştie nimic despre tainele mariajului, alegând să trăiască o viaţă întreagă fără a avea o gospodărie comună sau copii. În cuplul lor, nu s-a renunţat niciodată apelativul "dumneavoastră", manifestându-se, astfel, respectul şi consideraţia. Scriitorii din Montparnasse au stat împreună datorită ideilor comune ce îi caracterizau, iar încrederea şi confidenţialitatea lor, se pare, le-au numărat anii, ajungând, în acest fel, să fie pomeniţi împreună atât în prezentul de atunci, cât şi în trecutul de astăzi. Însă Sartre îi părea Simonei superior prin gândirea sa, iar acest lucru a fost, de fapt, şi punctul de plecare al relaţiei lor, care, de altfel, s-a definit prin provocări şi influenţe. Momentele pe care şi le petreceau împreună erau, cel mai des, trăite pe Bulevardul Saint Germain des Prés, la două dintre cafenelele preferate, "Deux Magots" şi "Café de Flore".

"Am fost la manifestaţia împotriva morţii lui Sartre!"

Ceea ce îi face asemănători este faptul că amândoi au debutat carieristic ca profesori, purtând în suflet dorinţa de a se impune în literatură, ca scriitori. Astfel, după ce au manifestat succese în teatru şi în carte, ea cu romanul "Invitata", el cu drama "Muştele", au renunţat să trăiască în mediul didactic şi au ales să se identifice numai prin cuvinte, prin scrieri. Sfârşitul relaţiei a fost adus de decesul lui Sartre. În toamna anului 1973, devine fondatorul şi conducătorul cotidianului "Libération", însă sănătatea-i şubredă nu îi mai permite o activitate reuşită. Astfel, ajunge aproape de orbire şi nu mai poate să scrie. A murit în 15 aprilie 1980, la spitalul Broussais din Paris, la cei 75 de ani ai săi, din cauza unei embolii pulmonare, respectiv a unei astupări a unui vas sangvin sai limfatic. Ştirea morţii sale a adunat zeci de mii de oameni la înmormântare, iar cea mai marcantă replică rămasă celebră de la acest eveniment este cea a unui tânăr către tatăl său: "Am fost la manifestaţia împotriva morţii lui Sartre!". În ceea ce o priveşte pe Simone, aceasta moare după şase ani de la decesul lui Sartre, iar în lucrarea sa, "La Cérémonie des adieux", din 1981, lasă ultimele cuvinte ale celui cu care şi-a petrecut existenţa: "Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme". Cei doi ajung să fie împreună, urmând drumul eternităţii, fiind îngropaţi în cimitirul Montparnasse din Paris. În urmă, au lăsat zeci de volume, monografii, memorii, eseuri şi studii, care reflectă şi astăzi concepţii despre lume actuale şi principii atemporale.