Tribuna
PNL
Ziua Roşiei Montane s-a ţinut şi la Agnita
I. BÂRSAN
1998 vizualizari
Ziua Roşiei Montane s-a ţinut şi la Agnita

Iniţiativa activiştilor preocupaţi de salvarea patrimoniului natural şi cultural, Alburnus Maior, Asociaţia Bucureşti şi Re.Generation care au hotărât să declare data de 6 februarie „Ziua Roşiei Montane” a fost îmbrăţişată şi de asociaţia „Serviciul de Voluntari Agnita”.
Acţiunea voluntarilor agniţeni a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei din Agnita, unde au participat peste 60 de persoane interesate să afle cât mai multe informaţii despre situaţia acestei zone atât de controversate.
Cei prezenţi au fost salutaţi de Cosmin Duşleag liderul Serviciului de Voluntari Agnita şi de Joachim Cotaru un activist împătimit pentru salvarea patrimoniului natural şi cultural care a participat la mai multe acţiuni în Roşia Montană. Cosmin Duşleag a ţinut să menţioneze că scopul acestei acţiuni este de a oferi celor interesaţi un plus de informaţii  despre Roşia Montană, informaţii pe care media audio şi video le ignoră din diverse motive.
Organizatorii au prezentat un film despre oamenii şi locurile de la Roşia Montană, un film realizat în anul 2004. Deşi au trecut şapte ani, problemele acestei zone nu s-au schimbat prea mult. Doar lupta celor care vor să salveze patrimoniul a devenit mai acerbă, ca şi atitudinea celor care nu vor să-şi  părăsească locurile ce le sunt dragi.
Înainte şi după prezentarea filmului, un grup vocal de la Şcoala GD Teutsch, condus de profesorii Florin şi Doina Părău a susţinut câte un scurt moment folcloric.
După terminarea acţiunii o parte din participanţi, impresionaţi de cele văzute, au rămas în holul Primăriei discutând despre situaţia Roşiei Montane.



comentarii
8 comentarii

ar fi bine sa se discute si de lucruri si locuri mai apropiate de agnita ca de exemplu zona saraturi,s-au de agnitenii plecati in strainatate ramasi fara munca acolo ,care in timp au capatat o experienta in anumite domenii folositoare orasului agnita ,chemati acasa si dat de lucru sa faca diverse lucrari in folosul orasului nu sa aduca firme de constructii ,canalizari pe bani de bani din alte parti pe interese si spagi
DAN
08.02.2013 17:41
o sa mai dureze foarte mult timp pana o sa se schimbe mentalitatea "Romaniei" si sa ajunga la masura altor tari..in prezent asa merge treaba
Dane
08.02.2013 22:24
Domnu Barsan ( adica domnu GAL)iar ai tendinta ( ca inainte de 89)sa minti cu grupul vocal cu tot n-au fost 60. -Daca iei in consideratie si functionarimea care era prin birouri tot nu eru 60 de persone.Invata-te sa scrii realitati mai domnu GAL.
Dan
08.02.2013 22:58
De ce nu organizezi tu o dezbatere pe temele pe care văd că te preocupă.Domnul GAL precis te ajută. Poate o să te simți mai bine făc
PT DAN
09.02.2013 17:55
decat sa mint mai bine stau .Daca faci ceva trebuie neaparat sa-l faci stramb ?.Unii asa sunt si mai si comenteaza.
dan pt dan
09.02.2013 21:02
Bună justificare pentru lene cronică.
PT DAN
10.02.2013 08:44
Ce-i mai ti-au intrat chilotii-n cur mai DORELE ??? !!
dan pt dan
10.02.2013 09:01
Stimati domni si doamne,
Prin acest mesaj as dori sa va asigur ca au fost aprox. 60 de participanti la actiunea organiazata la Agnita. Acum daca nu va prezint o lista concreta cu persoanele participante, va rog sa intelegeti ca nu se poate.
Multumesc celor care au participat la actiune, fiecare insa poate sa selecteze ce vrea mai departe, dar rog pe cei carcotasi sa se si documenteze inainte. Orice intrebare sau nelamurire despre actiune va rog sa-mi fie adresata in scris, nu pe forumuri, ci macar printr-un e-mail la cosmin@agnita.info
Multumesc anticipat.
Cosmin Dusleag
16.02.2013 13:00
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Comunicat de presa Miodent srl

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia