Tribuna
Ziua Porților Deschise la CRRPH Mediaș cu ocazia îmlinirii celor 8 ani de activitate
Vasile ANTIPA
1128 vizualizari
Ziua Porților Deschise la CRRPH Mediaș cu ocazia îmlinirii celor 8 ani de activitate

Va fi sărbătoare  mare în 20 noiembrie, la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaș, care împlinește 8 ani de activitate. Cu această ocazie va fi organizată, în 20 noiembrie, de la ora 11, Ziua Porților Deschise și marcarea celor 8 ani de la înființarea centrului.

Acţiunea are drept scop prezentarea Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş şi deschiderea ei către comunitate. Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaş este o instituţie de asistenţă socială de tip rezidenţial care a fost înființată în anul 2011.

În cadrul centrului sunt instituționalizați câteva zeci de beneficiari, cărora li se asigură servicii de găzduire, consiliere psihologică şi socială educaţie, recuperare şi reabilitare și asistenţă medicală.

Programul manifestării cuprinde vizitarea unei expoziții cu lucrări realizate de beneficiarii centrului și un program artistic oferit de beneficiari și de Zoly Pop. Tot în cadrul evenimentului respectiv vor fi marcați și cei 8 ani de la înființarea Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Mediaș.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA