Tribuna
AGNITA
Zilele oraşului au fost călduroase
I. BÂRSAN
8274 vizualizari
Zilele oraşului au fost călduroase

Dacă ultimele două ediţii, Zilele Culturale ale oraşului Agnita , s-au desfăşurat sub vânt şi ploaie, cea de a VIII-a a fost plină de căldură.
Vineri, în prima zi a manifestărilor culturale, agniţenii s-au bucurat de spectacolul prezentat de artiştii locali. Jocurile şi cântecele populare, echipa de teatru, dansurile şi cântecele moderne, expoziţia de pictură şi creaţie literară, toate au dovedit că în Agnita sunt tineri talentaţi, cu preocupări frumoase. În ziua de Sfânta Marie, agniţenii s-au bucurat de ceea ce le-au oferit aceşti tineri.
Sâmbătă a fost rândul tinerilor să se distreze. Pe ritmul muzicii prezentate de formaţiile Chicanos, Tom Ross şi Spin tinerii au aplaudat,şi au cântat. Unul din organizatori mi-a cerut părerea despre prestaţia celor trei formaţii. I-am spus că nu mă pricep dar după cum s-au distrat cei cărora le-a fost adresată, pot spune că au fost grozavi.
Duminică spectacolul a fost dedicat în excusivitate iubitorilor de folclor.
Aproape şase ore, artişti consacraţi din zona noastră dar şi din alte zone folclorice, au cântat şi i-au încântat pe cei strânşi în număr foarte mare în apropierea scenei. Pentru că mai departe de scenă, în zona tarabelor domina altă muzică, mai ales manelele ce răcoreau sufletul celor însetaţi mai mult de bere decât de folclor.
Trebuie remarcat faptul că sărbătoarea agniţenilor a avut două părţi distincte. Una s-a desfăşurat pe scenă cu activităţi cultural artistice pentru cei ce iubesc muzica şi jocul şi alta la tarabele cu friptură, mici şi bere sub umbrele, cu multe jocuri pentru copii, cu negustori ambulanţi, cu gălăgia şi animaţia specifice bâlciurilor.
Marcel Părău a adus pe scenă, din partea Olteniei, pe Georgel Nucă pentru a cânta şi prezenta spectacolul şi pe Ion Drăgan, din Bistriţa Ion Avram, din Maramureş pe Anghelina Timiş Lungu şi Leontina Pop, din Mureş pe Ana Ilca Mureşan cu taraful ei, din Banat pe Traian Jurchela, din Hunedoara pe Mariana Anghel, din Vâlcea pe Nineta Popa, din Făgăraş pe Mariana Şandru, din Mărginime pe Gabriela Nistor, iar de pe Valea Hârtibaciului pe Ştefan Vaida din Alţâna, Andra Hordobeţ din Ilimbav, Florin Părău şi Marcel Părău din Agnita. Şi toţi au fost acompaniaţi foarte bine de orchestra Ninetei Popa Ionescu din Râmnicu Vâlcea.
Ansamblul Junii Veterani a meritat cu prisosinţă toate aplauzele de care s-a bucurat. Aceşti veterani ai jocului popular demonstrează mereu că au suflete de tineri, că pentru ei jocul popular e modul de a trăi şi retrăi bucuria vieţii, bucurie pe care o transmit şi spectatorilor. Păcat că scena prea mică a diminuat spectaculozitatea interpretării.
La ora 23,30 , după ultimele acorduri muzicale, luminile oraşului s-au stins , pentru că cerul s-a aprins cu un splendid foc de artificii, care a încheiat Zilele Culturale ale oraşului Agnita, ediţia a VIII-a.
Organizatorii celor trei zile de reuşit spectacol au fost: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean al Creaţiei Populare, Consiliul Local şi Primăria Agnita.
Cum arăta centrul oraşului luni dimineaţa?
Ca o sală de cămin cultural, după o nuntă la care au venit prea multe neamuri proaste.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Festivalul Gradinilor Sibiu

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA