Continental
Tribuna
Zilele Colegiului la "Octavian Goga”
Zilele Colegiului la

Ediţia din acest an s-a desfăşurat sub titlul „Paşi în trecut...”, sintagmă prin care nu numai că s-a elogiat una din cele mai prestigioase instituţii de învăţământ sibian, cu o istorie încărcată de fapte şi personalităţi de valoare, dar s-a creat şi o punte către viitor, în lumina păstrării şi a valorificării acestei moşteniri culturale şi spirituale, confirmată prin participarea la acţiuni a patru dintre foştii directori marcanţi ai colegiului. Activităţile (din 1-2 aprilie a.c.) au integrat momente artistice (printre care şi un recital susţinut de actori ai Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu), expoziţia tematică - Stil de viaţă sănătos, sesiuni de comunicări ştiinţifice, vizite ale elevilor din clasele a VIII-a, ateliere de traducere a poeziilor lui O. Goga, activităţi de voluntariat, lectorate cu părinţii, vizite la muzee sau la instituţii partenere (ISU Sibiu, Biblioteca ASTRA), workshop-uri de creaţie literară şi artistică etc. Acest proiect, coordonat de director prof. Laura-Florentina Dumitru, a presupus un efort deosebit din partea tuturor dascălilor şi un management de excepţie, având în vedere amploarea lui. Un eveniment important, coordonat de prof. dr. Lidia Pircă, a fost Simpozionul Naţional "Octavian Goga sau Ecoul cântecului pătimirii noastre în mileniul III”, ajuns la cea de-a patra ediţie. Acesta s-a desfăşurat la Biblioteca ASTRA, cu participarea prof. Dinu Bucşan, nepotul scriitorului, colaborator statornic al acestei manifestări. Zilele au coincis cu Olimpiada Naţională de Istorie, eveniment găzduit tot de colegiul "Octavian Goga", devenind astfel promotorul performanţei în educaţie nu numai la nivel local, ci şi naţional.
Prof. Alexandra Tischer



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia