Pe 24 august 2009 s-au împlinit cinsprezece ani de la moartea lui Wolf von Aichelburg, poet, traducător, compozitor şi plastician, artist plurivalent cu o existenţă agitată, presărată cu momente tragice, pe care le-a depăşit însă mereu cu serenitate şi a ştiut să le exploateze creator. Nici închisorile comuniste, nici lagărul, nici domiciliul forţat nu i-au înfrânt talentul şi voinţa, ba dimpotrivă, l-au inspirat pentru tot restul vieţii, i-au influenţat filosofia şi i-au prilejuit întâlniri şi prietenii durabile cu poeţi şi prozatori din care a tradus sau despre care a scris în numeroase ocazii. A trăit şi creat foarte multă vreme în Sibiu şi s-a implicat pe cât îi permiteau autorităţile comuniste în viaţa cultural-artistică a oraşului.
În aceşti ultimi cinsprezece ani, după informaţiile pe care le deţin (îi rog pe cei care pot, să mă contrazică!), nu i-a apărut niciun volum postum (cu excepţia celui bilingv, din 1996, în traducerea subsemnatului), nici vreo antologie de autor, nici nu s-a scris prea mult în presă despre regretatul autor. Pe cât de generos a fost Aichelburg ca artist în general, prin firea şi talentul lui, dar şi cu mulţi din contemporanii lui, mai ales colegi de breaslă, pe mulţi ajutându-i efectiv, material, şi nu doar prin sfaturi sau recomandări, traduceri sau promovări – cunosc cazuri concrete pe care nu are rost să le înşir aici – pe atât de vitregă pare a fi posteritatea cu plurivalentul artist. Cu toate restricţiile şi urmărirea permanentă a Securităţii, casa lui Aichelburg din Sibiu era cândva un loc discret de întâlnire, poetul împrumuta cu plăcere cărţi din bogata lui bibliotecă personală, se întâlnea mereu cu artişti de valoare la expoziţiile şi spectacolele sibiene, cronicile lui plastice, muzicale şi teatrale erau râvnite nu numai de ziarele locale.
Doar relaţiile lui Aichelburg cu Cercul literar sibian par a mai fi importante azi, doar în acest context i se mai pomeneşte numele din când în când în România, însă nici presa din Germania nu e mai generoasă. Vechii lui „prieteni mai tineri”, l-au uitat sau pur şi simplu nu mai au niciun fel de interes. Aichelburg a apărut însă, cu numele schimbat şi doar pentru a fi defăimat, în romanul unui individ fără caracter, al cărui nume nu mai vreau nici măcar să-l pomenesc, după ce îi făcusem cinstea de a scrie două articole despre el. Neavând urmaşi direcţi, o parte din manuscrisele lui Wolf von Aichelburg au fost donate unei arhive din München, biblioteca lui din Freiburg s-a împrăştiat, cât despre opera plastică şi muzicală, nu am niciun fel de informaţii. Într-una din ultimele lui scrisori mă anunţa că un cunoscut editor urma să se ocupe de tipărirea compoziţiilor lui muzicale, dar nu ştiu dacă proiectul a fost finalizat... În luna aprilie 2004 a decedat şi fratele poetului din Stuttgart, singura rudă a lui Aichelburg cu care am fost în contact şi care ar fi putut să ne ofere informaţii exacte despre eventuale dispoziţii testamentare legate de operele lui, etc. Desigur, fiind vorba despre drepturi de autor, nu se poate face nimic din exterior. Iar volumul de traduceri de care aminteam, apărut pe cheltuiala subsemnatului, a avut un tiraj mult prea mic pentru a fi luat în seamă – o nouă ediţie, mai generoasă, nu ar fi posibilă fără o sponsorizare.
Pentru cei care l-au cunoscut sau l-au citit şi nu l-au uitat încă, fie ei dintre puţinii colegi de generaţie încă în viaţă, fie apropiaţii mai tineri, redau mai jos* ultima ştire pe care am primit-o de la Wolf von Aichelburg, o ilustrată trimisă cu doar patru zile înainte de moartea lui, de asemenea o imagine a locului unde şi-a găsit sfârşitul precum şi o fotografie a poetului, luată pe un vas în largul mării. Voi avea grijă ca restul corespondenţei noastre, pe care o păstrez cu sfinţenie, să ajungă cândva la cei care vor şti să o pună în valoare...

Dan DĂNILĂ, Leonberg, 2009

*
(Paris) 19.VIII (1994)

Dragă Dan Dănilă, tocmai la plecarea mea, am primit noile traduceri despre care voi scrie amănunţit, după întoarcerea mea. Mîine zbor spre Spania, unde sper să scap de clima atlantică greoaie de aici. După o şedere ceva mai lungă pe aici, la întoarcere, sper să fiu înapoi la Freiburg cam pe 10 / IX. Carlos fiind în lanţuri, pericolul unui avion deturnat s-a micşorat. Toate cele bune, W.Aichelburg