Tribuna
Votul s-a încheiat. Suspansul continuă
Alexandra CHEŞCU
2748 vizualizari
Votul s-a încheiat. Suspansul continuă

Sibiul a votat „împotrivă”! Este un lucru pe care îl recu­nosc liderii partidelor implicate în procesul electoral, dar şi can­didaţii. Dacă preşedintele PSD Sibiu, co-preşedinte al USL, Ioan Cindrea spune că votul din 9 decem­brie a fost un vot „împo­triva regimului Bă­sescu”, vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, candidat pen­tru încă un mandat de deputat în Colegiul 2 - municipiul Sibiu, spune că a fost „un vot de sanc­ţionare a ARD”. În final, pro­centul sibienilor care au votat a fost de 37,6 la sută. A fost un vot atipic: orăşenii au ieşit la vot într-un număr mai mare decât locuitorii satelor. Biroul Electoral Judeţean Sibiu a arătat că la ora 21.00, pre­zenţa la urne a fost de 37,64 la sută în mediul urban şi de 35,92 la sută în mediul rural. Sondajele arată că USL ar fi câştigat tot. Singurul care îşi poate striga victoria este, însă, Ovidiu Ganţ, candidat din partea FDGR, care se supune unui alt algoritm, pentru minorităţile naţionale. Cel mai probabil astăzi vom şti pe cine au trimis sibienii în Parla­men­tul României.

Înainte de a se bucura, USL Sibiu aşteaptă rezultatele finale

O atmosferă densă s-o tai cu cuţitul a fost ieri seară în sediul PSD Sibiu, primele minute de după închiderea urnelor fiind cele mai încordate. Primul care a ajuns la sediu a fost Ioan Cindrea, preşedintele PSD Sibiu, urmat, la destul de scurt timp, de Ioan Tămâian şi de Sorin Ilieşiu. Toată lumea a stat cu ochii pe televizor pentru a urmări primele rezultate ale alegerilor de ieri, mulţi dintre oamenii politici recunoscând că nu au dormit foarte bine sau aproape deloc cu o noapte înainte.
Chiar dacă, aşa cum era şi de aşteptat, toată lumea s-a bucurat la aflarea primelor sondaje de la nivel naţional, care au dat USL-ul câştigător, mulţi dintre oa­menii politici s-au declarat rezervaţi, păstrând exploziile de bucurie pentru rezultatele oficiale ale scru­tinului.
Primul care le-a vorbit jurna­liştilor a fost Ioan Cindrea, care a ţinut să precizeze că aşteaptă cu răbdare numărarea voturilor. Cu toate acestea, preşedintele CJ s-a arătat încrezător în rezultatul votului: „Suntem încrezători şi sunt convins că vom avea un rezultat bun şi la Sibiu. Cred că trebuie să numărăm şi după aceea să ne bucurăm, iar după aceea să ne facem datoria faţă de oameni, fiindcă este evident că votul este împotriva unui regim Băsescu, care şi-a bătut joc de oameni. Noi trebuie să facem ceea ce trebuie pentru oameni, şi cu siguranţă nu trebuie să ne batem joc de aşteptările lor. Pe condiţii foarte grele de zăpadă până la o jumătate de metru, oamenii au mers la vot”, a declarat Ioan Cindrea, adău­gând că în ceea ce priveşte prezenţa destul de slabă la vot, aceasta nu îl surprinde prea mult, fiind similară cu cea de acum patru ani. „E o prezenţă similară cu ceea ce s-a întâm­plat în urmă cu patru ani şi la nivel de ţară şi la nivel de judeţ Sibiu, pentru că trebuie să avem în vedere că listele elec­torale sunt mai mari decât populaţia judeţului şi trebuie găsită o soluţie legală să fie actualizate. Probabil că trebuie schimbată şi legea. Cu siguran­ţă vom aştepta şi vom vedea rezultatul votului”, a mai spus liderul PSD Sibiu.

Ioan Tămâian ar fi vrut mai mulţi tineri la vot

De la sediul PSD nu a lipsit nici Ioan Tămâian, candidatul din partea USL pentru Camera Deputaţilor. Optimist şi zâm­bitor, Ioan Tămâian nu şi-a putut ascunde bucuria, fiind încrezător în steaua sa şi în sibienii care l-au votat. Cu toate acestea, a fost totuşi ceva care i-a întunecat puţin ziua - prezenţa slabă la vot în rândul tinerilor. „Toată ziua am umblat de la o secţie la alta, am vorbit cu mulţi preşedinţi (n.r. de secţii de votare) şi la un moment dat prezenţa era destul de slabă. Am pus totul pe seama zăpezii, dar am observat că în ultimul moment au venit foarte mulţi. Oarecum uşor trist pentru că nu au venit foarte mulţi tineri, cel puţin în prima perioadă a zilei n-am văzut foarte mulţi tineri, cred că au avut motivele lor ca să nu vină, deşi era bine să vină şi sper ca pe viitor să fie mai mulţi pentru că noi luptăm pentru ei în tot ceea ce facem”. Ioan Tămâian şi-a exprimat speranţa în victoria USL, declarându-se convins că orice candidat din USL este susţinut de platforma Uniunii Social Liberale.

Sorin Ilieşiu speră să fie adoptat de sibieni

Cel de-al treilea candidat la un fotoliu de parlamentar din partea USL în municipiul Sibiu, Sorin Ilieşiu - candidat în Colegiul 1 pentru Senat, şi-a păstrat şi el rezerva faţă de rezultatul final al alegerilor.
„Cunosc rezultatul exit poll-ului la nivel naţional şi sunt foarte fericit că la nivel naţional românii au votat pentru un nou început, pentru că ceea ce am trăit în ultimii ani a însemnat perioada cea mai neagră din istoria Ro­mâniei din punct de vedere moral, o degradare cum n-a existat nici în perioada comunistă, în deceniul anilor '80, cei mai lipsiţi de mora­litate. Urmează ca să aflăm rezultatul real” a spus Sorin Ilieşiu care speră că va fi adoptat de sibieni.

Tristeţe şi speranţă la ARD

Puţini oameni aşteptau rezultatele sondajelor la sediul de campanie al ARD. Cu aproape jumătate de oră înainte de prezentarea exit-poll-urilor, doar Raluca Tur­can era în sediu, dintre candidaţi. Cu telefonul în mână, butonând de zor, părea obosită după o cam­panie door-to-door. A fost cel mai prezent candidat din municipiul Sibiu în rândul alegătorilor, dar pare să mai aibă energie pentru ce va urma: anunţă că rămâne la numărătoarea paralelă. Treptat, pe măsură ce se apropie ora 21, îşi fac apariţia senatorul Ion Ariton, candidat pentru Colegiul 1 - Senat şi Cornel Ştirbeţ - candidat pen­tru Colegiul 1 - Camera Depu­taţilor. Telefonul lui Cor­nel Ştirbeţ nu mai funcţio­nează, dar nu pare să fie o problemă atât de importantă. Încep să fie prezentate son­dajele. USL a câştigat deta­şat. Cu mâna pe tele­co­mandă, toţi speră. Canalele se schimbă şi pare că cea mai bună variantă, cea acceptată este cea în care USL are „doar 54 la sută”. Primul care a luat cuvântul, la Bucureşti, a fost Crin Antonescu. „Pare obosit. Azi nu a dormit”, se aude o voce sarcastică. „Parcă seamănă cu Geoană”, spune o altă voce. „Nu, Geoană era fericit. Era convins că a câştigat. Crin, nu”, vine răspunsul.
Se cer reacţii de la liderii din Sibiu. Senatorul Ion Ariton, preşedintele PDL Sibiu, candidat din partea ARD pentru încă un mandat în Parlamentul României nu a părut surprins de rezultatele exit-poll-urilor prezentate de televiziunile naţionale, în care USL a câştigat detaşat ale­gerile. Crede în continuare în şansa ARD şi a spus, la închiderea urnelor, că USL a câştigat clar, dar nu atât de detaşat precum se aşteptau liderii Uniunii, ceea ce reprezintă un câştig pentru ARD. Despre rezultatele exit-poll-ului realizat la nivelul municipiului Sibiu, Ion Ariton a spus că este unul „de amatori”. „Aşteptăm numără­toarea paralelă. Probabil în următoarele două ore vom şti exact procentul de la Sibiu. Credem că va fi un procent bun, procentul pe care ni-l dorim şi să trimitem în Parla­mentul României colegi foarte bine pregătiţi. Cei din USL au un procent clar. Se vede că au câştigat, dar nu aşa cum s-au aşteptat. Eu cred că e un mare câştig pentru noi şi o mare pierdere pentru ei. 54 la sută nu mi se pare un scor zdrobitor”, a declarat Ion Ariton, după prezentarea exit-poll-urilor.

Turcan ar fi vrut o campanie bazată pe proiecte

Vicepreşedintele PDL, deputatul Raluca Turcan, a declarat, după ce a văzut sondajele de opinie, că a fost un vot politic, de sancţionare a ARD şi că după ce vor fi prezentate rezultatele finale, fiecare candidat trebuie să îşi fi învăţat lecţia. Se aşteaptă la orice: să câştige sau să piardă. „Tendinţa pare clar în favoarea USL, însă rămâne de văzut ce victorii vor fi la nivel de oameni în diferite colegii din România. Eu îmi doresc să reprezint sibienii în Parlament. Îmi doresc în continuare să fac legi şi proiecte pentru sibieni şi pentru România. Rămâne de văzut dacă rezultatul va fi unul care să îmi permită să fac lucrul acesta”, a declarat Raluca Turcan.
Candidatul din Colegiul 2 - municipiul Sibiu a spus că în timpul campaniei au lipsit dezbaterile şi mulţi dintre candidaţi s-au rezumat „la a-şi admira chipurile pe nişte panouri”. „A lipsit o dezbatere pe teme importante pentru viaţa oamenilor din Sibiu, iar la final, din diferite motive, trecând de la disperare până la mentalitatea îngrăşării porcului în ajun au fost foarte multe atacuri murdare, sub centură, care nu fac bine nimănui. Cred că cetăţenii merită mult mai mult respect. Eu mi-aş fi dorit ca fiecare candidat să se ducă în faţa alegătorilor să prezinte proiecte, să prezinte activi­tatea trecută, care este un argument de credibilitate pentru proiectele propuse şi în felul acesta oamenii să voteze în cunoştinţă de cauză. Din nefericire nu s-a întâmplat lucrul acesta şi probabil a fost un vot politic”, a spus Raluca Turcan.

Un singur incident electoral

Ar fi putut fi Sibiul unul dintre puţinele judeţe fără incidente electorale. Însă, cu doar 7 minute înainte de închi­derea urnelor, un bărbat şi-a fotografiat votul cu telefonul mobil. Preşedintele comisiei a anunţat imediat Poliţia, iar bărbatul a fost amendat. „Pe parcusul zilei de duminică, 9 decembrie, la nivelul Inspec­toratului de Poliţie al Jude­ţului Sibiu a fost sesizat un singur incident electoral. IPJ Sibiu a fost sesizat în jurul orei 20.53 cu privire la faptul că o persoană şi-a fotografiat buletinul de vot. Incidentul s-a produs în municipiul Sibiu şi a fost sesizat de preşe­dintele secţiei de votare”, a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Fotografia a fost realizată în interiorul cabinei de vot, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

Exit-poll „Rondul de Sibiu”: USL a câştigat toate colegiile din Sibiu

Exit-poll-ul realizat de „Rondul de Sibiu” arată că Uniunea Social - Liberală a câştigat toate colegiile din municipiul Sibiu. Potrivit sondajului, până la ora 20, în Colegiul 1 Senat Sorin Ilieşiu (USL) avea 62,15% din voturi, faţă de contracandidatul direct, Ion Ariton (ARD) care avea doar 26,1 la sută.
La Camera Deputaţilor, Ioan Tămâian (USL) obţi­nuse, conform sondajului, 62,01 la sută, iar Cornel Ştirbeţ (ARD) doar 20,1%.
Potrivit aceluiaşi sondaj, în Colegiul 2, Florin Orlăţan (USL) avea, la ora 20, un scor de 53,01 la sută, iar Raluca Turcan (ARD) doar 27,66 la sută.
Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan declara, la miezul nopţii, că numără­toare paralelă realizată de USL confirmă o victorie cu peste 50 la sută a fiecărui candidat liberal.
La rândul său, social-de­mo­cratul Adrian Besoiu ne-a confirmat, după miezul nopţii, că în conformitate cu numă­rătoarea paralelă a USL toţi candidaţii Uniunii Social Libe­rale din colegiile pentru Senat au obţinut 50% plus 1, situaţie întâlnită şi în cazul depu­tatului Mircea Cazan - candidat pen­tru Ca­mera Deputaţilor în Colegiul 6.
Urmăriţi rezultatele alege­rilor de ieri, în continuare, pe www.tribuna.ro.




comentarii
3 comentarii

Sau dus nenorociti,pacat ca mai putea fura inca patru ani.Sa le fie tarana usoara ca o piatra de moara.
cabuta
10.12.2012 08:42
Domnule Cabuta. In Mai sau Iunie sinteti pe strada impotriva celor pe care le-ati ales. Nu cred ca sinteti de acort cu un viitor antidemocratic sau mai bine spus cu dictatuta care si-o propune USL-ul.
Werner
10.12.2012 17:41
ce nu trebuie sa uite castigatorii este ca romanii nu i-au votat pentru ceea ce au facut ei pana acum ci pentru ce nu mai suportau din partea celorlalti...
m
10.12.2012 18:02
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia